Imi descrieti putin cartea oltului de geo bogza va rog promit fundita

Cartea Oltului este un reportaj al unei calatorii, poem in proza despre natura, dar si povestire alegorica despre statornicia si virtutile morale ale poporului roman, este o lucrare de o remarcabila omogenitate stilistica.
Urmarind cursul Oltului, de la izvoare la varsarea in Dunare, scriitorul realizeaza o monografie impresionanta a locurilor invecinate, coborand in folclor si in istorie, descriind natura salbatica a defileurilor, lupta apelor cu piatra.
Scriitorul considera raul asemenea unui om care isi realizeaza menirea pe lume, infruntand tenace momentele potrivnice, desfasurandu-si impetuos resursele, in epoca de plenitudine, spre a imbatrani apoi treptat si a disparea in nefiinta.
De o deosebita frumusete, prin capacitatea de a sintetiza intr-o imagine singulara o multitudine de date geografice, istorice si folclorice, este secventa in care este descris locul de geneza a Oltului: "Acel munte, ce de departe de tot se zareste inaltandu-se deasupra lumii, e leaganul unei legende. De pe culmile lui au pornit sa -si caute tatal, disparut in batalie, cei doi fii de imparat cu firi atat de deosebite. Muresul, ascultaior, a urmat calea aratata de casa; dar Oltul, chiar de la inceput, a ales un drum primejdios, pe care a pornit cu navala tinerelii, pierzandu -se de fratele sau. Cand, mai tarziu, cuprins de pareri de rau, s-a intors sa-l caute, nu l-a mai putut gasi. De atunci, cei doi frati merg prin lume, pierduti unul de altul, pentru totdeauna"
Urmarind destinul Oltului, autorul ne infatiseaza sapte momente ale zbuciumatului sau drum spre varsare, simbolizand cele sapte trepte ale unei existente: treapta minerala, cand izvoraste din Ilasmasul Mare; treapta vegetala, cand se indreapta spre miazazi; treapta implinirii totale, cand se intoarce spre miazanoapte; treapta vieiii spirituale, cand parcurge spatiul Transilvaniei spre apus; treapta marii istorii, cand strabate Carpatii; treapta linistitului amurg, cand traverseza campia si treapta intoarcerii in Cosmos, cand "isi pierde si numele si apele" in Dunare.
Cartea Oltului defineste mai bine decat oricare alta scriere personalitatea lui G. Bogza. El se dovedeste a fi un veritabil arhitect al naturii, pe care o proiecteaza grandios in spiritul nostru, umanizand-o si transformandu-i elementele, iluminand-o din unghiuri cu totul inedite, reflectand-o pe "panza vremii" cu semnificatii multiple, tulburatoare.