Ditura: Pentru literatura universala
Anul publicarii: 1967
Nr. volume: 1
Nr. pagini: 342
Limba: Romana
"Madame Bovary c’est moi", spunea despre unul dintre personajele arhetipale ale literaturii moderne, însuşi creatorul său, Gustave Flaubert, născut La Rouen pe 12 decembrie 1821. Fiu al respectatului chirurg Achille-Cléophas Flaubert, acuzat, judecat şi achitat pentru ateism, scriitorul francez a moştenit de la tatăl său luciditatea, acurateţea şi atenţia pentru detalii dar şi o anume melancolie izvorâtă din confruntarea cu implacabilul condiţiei umane.
De altfel, această prea puţin burgheză şi necruţătoare perspectivă asupra vieţii l-a adus şi pe Flaubert, scriitorul, în ipostaza de a-şi apăra convingerile expuse în primul său roman publicat şi cea mai importantă operă a sa, "Madame Bovary", împotriva acuzaţiilor de obscenitate aduse de apărătorii moralei vremii.
Finalizarea procesului şi achitarea obţinută pe 7 februarie 1857 au permis publicarea romanului ca o carte de sine stătătoare în aprilie 1857, după ce, pe fragmente, apăruse încă din 1856, în La Revue de Paris. Cel ce avea să fie apreciat de critici ca unul dintre cele mai influente romane ale literaturii universale s-a bucurat totodată şi de un important succes la public, devenind destul de curând un bestseller.
Deşi personajul central al cărţii, Emma Bovary, este în fond o femeie inadaptată dintr-un banal orăşel de provincie, al cărei destin tragic este pe deplin consecinţa propriilor tentative de a refuza confruntarea cu o realitate neconformă cu aspiraţiile, răspunsul pozitiv al publicului larg nu este deloc inexplicabil. Ca toţi marii portretişti, Flaubert surprinde în fapt o ipostază esenţială a naturii umane, ce poate fi desprinsă şi analizată independent de contextul epocii în care este plasată, şi deci niciodată desuetă.
Emma Bovary (ca şi un alt inadaptat mult admirat de Flaubert, don Quijote) este ceea ce criticii au numit o victimă a cărţilor, literatura luând forma unui instrument de autoiluzionare pentru adolescenta orfană de mamă crescută la mănăstire şi mai târziu pentru tânăra soţie a mult prea mediocrului doctor Charles Bovary, care se simte nedreptăţită şi pentru care viaţa e mereu în altă parte. Deşi inteligentă, educată şi sensibilă, Emma este o cititoare naivă-emoţională, nedistanţată critic de personajele romantice ce îi servesc drept mijloc de autodefinire şi izvor de aspiraţii exagerate. Iluzia funcţionând în egală măsură şi cu privire la persoanele din jurul său, pe care ea le învesteşte cu capacităţi şi trăsături romaneşti, Emma este în egală măsură o victimă a meschinăriei celor care îi speculează şi îi întreţin iluziile (domnul L’heureux, Rodolphe Boulanger) dar şi o agresoare pentru victimele egocentrismului ei (Charles şi Berthe Bovary).
Ca personajul lui Cervantes, protagonista romanului lui Flaubert a inspirat un concept distinct, numele său transformându-se în substantiv comun, bovarism (respectiv donquijotism), termen deopotrivă evocat în critica literară şi psihologie.
Rezultatele unui sondaj realizat în anul 2007 printre 125 de autori contemporani, publicate într-un volum intitulat „The Top Ten", au plasat "Doamna Bovary" pe locul al doilea între cele mai bune romane scrise vreodată, surclasată fiind doar de "Anna Karenina" de Lev Tolstoi: o dovadă în plus că sinceritatea fără compromisuri, profunzimea şi talentul sunt cele ce conferă unei opere imunitate la schimbările de ordin ideologic, moral şi estetic, şi apreciere egală din partea criticii şi a cititorilor oricărei epoci.