Imi puteti zice unde gasesc rezumat la SCRISOAREA III-A de Mihai Eminescu... pe googler gasesc doar cum ascris el scrisoarea... da nici unde ce se intampla in ea.NORMAL PRIMUL RASPUNS SI BUN FUNDA RESTU VOT

Intra icea :
http://referat.clopotel.ro/Mihai_Eminescu_Scrisoarea_a_3_a-12725.html
...

Eminescu a scris un ciclu de 5 scrisori fiind niste satire. Tematica acestor scrisori are in centru motivul geniului. Scrisoarea I dezbate problema geniului savant, Scrisoarea II dezbate problema geniului artist, Scrisoarea III dezbate soarta geniului conducator de popoare.

Geneza. Scrisoarea III, cea mai adanca expresie a patriotismului eminescian, formulata in stil de epopee in prima sa parte si transformata intr-o vehementa satira in partea a doua, a fost conceputa inca de pe vremea studiilor berlineze (1872-1874), cu cinci ani inaintea Razboiului de Independenta din 1877 si avand ca surse "Istoria Imperiului Otoman" a istoricului Hammer. Aici citeste tanarul poet cuvintele spuse de Baiazid la Nicopole: "Se falea ca de pe pristolul bisericii Sfantul Petru din Roma isi va pune sirepul sa manance ovaz".
Studiul manuscriselor eminesciene (vezi G. Calinescu si Perpessicius) a stabilit ca Eminescu a compus mai intai partea de critica sociala la adresa contemporaneitatii si abia apoi, pentru contrast, partea de evocare a trecutului glorios, cu referire la domnia lui Mircea cel Batrin si la victoria de la Rovine.

Genul liric, care desemnează totalitatea operelor literare constituite pe baza categoriei estetice de liric, categoric prin care se defineşte faptul că eul creator îşi exprimă în opera de artă în chip nemijlocit reacţia fală de fenomenele lumii exterioare şi faţă de propriile metamorfoze interioare, reprezintă o achiziţie teoretică destul de recentă a gândirii literare (cam de la sfârşitul secolului al XVUI-lea), deşi opere cu caracter liric (imnuri, elegii, ode) au fost create din primele timpuri ale exprimării artistice umane.

Luând în considerare totalitatea, integralitatea poemului Scrisoarea III, şi nu numai prima lui parte, devine evident că textul nu poate fi plasat decât în cadrul genului liric. Poemul este conceput cu intenţia evidentă de a pune în lumină prin expresie directă, nemijlocită reacţia scriitorului faţă de realitatea istorică, politică, spirituală a unui prezent decăzut. Cea de a doua parte a poemului, un pamflet virulent la adresa contemporaneităţii, reprezintă o cuime a gândirii politico-istorice eminesciene, exprimată cu o excepţională limpezime a precizării poziţiilor. Caracterul profund liric al acestui pamflet marchează întregul poem şi-i determină clasificarea. Prima parte, episodul eroic al înfruntării dintre Mircea şi Baiazid, episod relatat epic (epopeic), are, faţă de sensul general al poemului, un rol subordonai: funcţia lui este de a pune în evidenţă, prin contrast violent marcat, personalitatea eroică a strămoşilor faţă de caricatura, de lipsa de conţinut a comportării politice contemporane poetului.
Am pus în discuţie, astfel, cel de al doilea principiu esenţial în clasificarea pe genuri: acela al ierarhiei funcţiilor într-o anumită operă literară. Funcţia esenţială a poemului este aceea de a exprima direct şi pregnant resentimentele scriitorului faţă de corupţia contemporană şi, pentru a pune mai bine în evidenţă propriile sale reacţii, Emincscu arc. nevoie de un clement de opoziţie: accsia cslc reprezentat de viziunea trecutului eroic, relatat într-un episod epic. Opoziţia prezent/trecut se corelează la Emincscu cu opoziţia liric/epic, dar funcţia elementului epic este de a evidenţia reacţia lirică, de aceea îl putem considera subordonat lirismului esenţial al poemului .

Un alt exemplu de ierarhizare a funcţiilor expresive îl avem chiar în cadrul episodului epic: elementele dramatice (dialogul celor doi conducători de oşti) şi cele episodic lirice (scrisoarea, la persoana I, bineânţeles, aparţinând fiului de domn) sunt subordonate evocării epopeice a eroismului oştirii române. Funcţia acestei scrisori episodice, in­spirate din lirica populară de dragoste, este însă deosebit de importantă în economia poemului: ea reprezintă o scrisoare în scrisoare, o emblemă a speciei căreia îi aparţine poemul în ansamblu şi apare atunci când spiritul receptorului (cititorului) trebuie pregătit să treacă de la expresia epică la cea lirică. Ea este o anticipare, o prevestire a atitudinii directe care va fi exprimată imediat posterior, dar o anticipare prin opoziţie: scrisoarea de dragoste, de o infinită delicateţe şi reticenţă în exprimarea unor senti­mente fundamentale, se află în violent contrast cu scrisoarea pe care Eminescu o adresează contemporanilor săi, scrisoare de dispreţuitoare acuzaţie, in numele marilor principii, exprimată la persoana I şi conslituindu-se ca un pamflet de o mare acuitate ideatică şi lingvistică.
Analizând numai episodul epic, observăm că e alcătuit din citeva microstructuri: el debutează printr-un microepisod epic cu valoare simbolică, legendară (visul sultanului), continuă cu relatarea transpunerii în realitate a legendei (extinderea Imperiului Otoman), urmată de prima opoziţie epică din structura poemului: aceea dintre realizarea grandioasă a mitului expansiunii şi forţa nebănuitâ care se opune puterii militare, forţa patriotismului, în stare să răstoarne marile mituri imperiale.

Opoziţia se realizează prin confruntarea dramatică dintre cei doi comandanţi, exponenţi ai unor modalităţi opuse de a înţelege sensurile istoriei (expansiunea contrapusă solidarităţii cu pământul natal). Urmează un nou microepisod epic, eroic (bătălia), continuat prinlr-o descriere de natură ce face trecerea spre primul microepisod liric al poemului (scrisoarea tânărului voievod), cu care se încheie prima parte. Partea a doua, exclusiv lirică, debutează abrupt şi prin contrast marcat faţă de cea dinlâi: opoziţia se stabileşte atât între sferele de referinţă (trecut / prezent), cât şi între modalităţile de expresie: epic dominant / liric exclusiv, dar şi în cadrul aceleiaşi modalităţi de expresie (lirică) în care fusesem deja introduşi în finalul episodului epic, apărând ca opoziţie între două atitudini lirice antinomice: iubire delicată / acuzare violentă.

" Această clasificare a Scrisorii III în cadrul genului liric este, de alftel, in deplină concordanţă cu clasificarea tradiţională a speciei numite „scrisoare" sau „epistolă" în cadrul liricului. Scrisoarea în versuri a apărut tocmai pentru a marca reacţia expres personală a celui care scrie (emitentului) faţă de evenimentele relatate unui destinatar real sau imaginar. Cum reacţia aceasta a fost cel mai adesea de opoziţie faţă de faptele comentate, de ncacceptare, de condamnare, de satirizare a lor, termenul de scrisoare a devenit aproape sinonim cu „satirS". Satira - Duhului meu de Grigorc Alexandrescu, de exemplu, este un poem liric pe care poetul şi-l autoadrescază, interlocutorul imaginar fiind propriu! său spirit. Se intâmplă, de asemenea, ca în unele comentarii eminesciene să regăsim Scrisorile citate ca Satira I, II, III
După cum limpede se vede, poemul este structurat printr-o succesiune de funcţii antinomice, care operează atât la nivelul ansamblului, cât şi la nivelul subansamblelor, al microstructurilor. în cadrul acestei antinomii însă se realizează o ierarhie a funcţiilor expresive: liricul părţii a doua îşi subordonează celelalte modalităţi.
Dar unitatea poemului nu se întemeiază doar pe similitudinea relaţiilor stabilite între episoadele mari şi în cadrul microepisoadelor, ci mai ales pe unitatea ideatică a celor două mari fragmente, epic şi liric.

Conceptul comun care le reuneşte şi le opune totodată constă în trăirea net diferenţiată în timp a sentimentului patriotic, a ideii de patrie. Scrisoarea III este în primul rând un poem esenţial despre ideea de patrie, care apare în toate momentcle-cheic ale expresiei: invadatorii sunt cei pentru care patria nu există decât ca teritoriu ocupat temporar, cei ce ignoră solidaritatea ancestrală cu un pământ apărat în orice împrejurări, bune sau rele (,, Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vreo limbă I Ce cu-a turmelor păşune a ei patrie şi-o schimbă"); adevăratul patriotism se manifestă ca solidaritate statornică cu pământui natal, ca sentiment generator de forţă („Eu? îmi apăr sărăcia si nevoile si neamul... I Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, raul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este"); contemporanii, epigoni rizibili, sunt cei care degradează ideea de patrie, folosind-o doar ca să-şi mascheze interesele joase, golind-o de orice semnificaţie autentică, transformând-o într-o mască aşezată peste propria nimicnicie interesată („Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul, / De ai crede că viala-i e curată ca cristalul?").

Scrisoarea III prezintă, aşadar, două tipuri de unitate: unitate ideologică şi unitate de structură. Modalitatea de afirmare a acestei unităţi fundamentale este opoziţia dintre formele pe care le îmbracă un concept fundamental: ideea de patrie în trecut şi în prezent. Această opoziţie se manifestă în planul expresiei formale prin contrapunerea unui episod epic faţă de un episod liric. Dar unitatea formală a poemului, reflexul unităţii lui ideatice este lirismul, care generează atât expresia epică, cât şi pe cea marcat lirică, expresie care se realizează ca funcţie dominantă în poem.
sper sa te ajuta:D