Imi puteti zice valorile stilistice ale atributului? Funda la cel mai bun raspuns
""!

Valoarea stilistică a atributului

În compunerea unui enunţ (propoziţie sau frază), cuvintele sunt supuse constrângerilor formale ale structurii gramaticale. Dacă gramatica are un rol normativ în folosirea limbajului, am putea spune că alegerea cuvintelor şi a construcţiilor care scapă gramaticii, în sensul că se abat de la ceea ce este uzual, stereotip sau banal în limbaj, generează expresivitate.
Valorile expresive ale atributului sunt numeroase în limbajul comun, cu precizarea că unele construcţii figurate şi-au pierdut caracterul expresiv prin generalizare. De exemplu, în limbajul cotidian, oamenii spun roşii, vinete în loc de pătlăgele roşii, pătlăgele vinete; acesta este un exemplu de substantivizare a unor adjective-atribut prin elipsa regentului. Cu aceeaşi valoare generată de elipsă sunt folosite adjectivele-atribut curat, negru din expresiile: scrie pe curat (pe caietul curat), cumpără la negru (la preţ negru).Tot în limbajul comun întâlnim fenomenul lexicalizării regentului unui atribut eliptic care a transmis regentului sensul său: persoană în vârstă (înaintată), are temperatură (mare).
Mult mai numeroase sunt valorile expresive ale atributului în stilul beletristic, deoarece scriitorii uzează intensiv de resursele morfologice şi sintactice ale comunicării pentru a ajunge la efecte artistice.
Atributul adjectival exprimat prin adjectiv propriu-zis, prin verb la participiu sau gerunziu, are valoare stilistică de epitet:
Exemple:
Întredeschise ochii şi văzu prin fereastra arcată şi deschisă, în mijlocul unui salon strălucit, o jună fată muiată într-o haină albă, înflorind cu degetele ei subţiri, lungi şi dulci, clapele unui piano sonor şi acompaniind sunetele uşoare ale unor note dumnezeieşti cu glasul ei dulce şi moale. (Mihai Eminescu)

Aşa şi speranţa—c-un licur uşor,
Cu slaba-i lumină pălindă,
Animă-nc-odată tremurândul picior.
De uită de sarcini, de uită de nor.
Şi unde o vede s-avântă.
(Mihai Eminescu)
Nu orice determinant al unui substantiv are proprietatea de a avea o încărcătură stilistică şi de a deveni epitet. Aşa cum arată T.Vianu în Studii de stilistică, nu sunt epitete determinările realizate prin adjective pronominale, prin numerale şi verbe la infinitiv şi supin.De asemenea, nu sunt epitete determinările care formează cu determinatele lor unităţi indisolubile: salcie plângătoare, covor persan, înger de pază, cuşme frigiene, repaos de veci, pânză de păianjen.
Atributele substantivale prepoziţionale se folosesc frecvent cu valoare de epitet apropiat de metaforă (sau epitet metaforic):
Exemplu: De treci codrii de aramă, de departe vezi albind
Ş-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint.
(Mihai Eminescu)
Atributele substantivale prepoziţionale precedate de adverbe de comparaţie ca sau cât au, de cele mai multe ori, valoare stilistică de comparaţie.
Exemplu : Un vuiet, ca un ropot de ploaie e Lotrul, vijeliosul Lotru. Pe sub păretele din dreapta, un izvor lunecă încet, cu sclipiri argintii, răsfrângându-şi apa limpede ca o pânză de lumină pe lespezi netede de albastru. (Al. Vlahuţă)
Au valori expresive inversiunile şi dislocările atributelor :
Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate;
Către ţărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc,
Ş-ale valurilor mândre generaţii spumegate
Zidul vechi al mănăstirii în cadenţă îl izbesc.
(Grigore Alexandrescu)
Într-o sintagmă atributivă se pot asocia noţiuni contrare, oximoronul fiind o figură de stil deosebit de expresivă şi exploatată de poeţi (neguri albe, foc negru la Eminescu, păcătoase sfinte fete la Blaga, lichea strălucită la Arghezi, scânteie de-ntuneric la Topîrceanu).
În Dicţionarul figurilor de stil al lui Gh.N. Dragomirescu mai găsim şi alte valori stilistice ale atributului:
-Adjuncţiunea- construcţia care constă în a pune în relaţie gramaticală cu un segment comun mai mulţi termeni ai enunţului:
Iară noi? noi, epigonii? ...Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte…
(Mihai Eminescu)
-Antimetateza, repetarea inversă a unor sintagme, cu modificarea funcţiilor gramaticale, poate implica şi atributul( Lumea umbrei, umbra lumii se amestec, se-nfăşoară...M. Eminescu).
-Poliptota, repetarea unui cuvânt sub diverse forme flexionare:
Punctu-acela în mişcare, mult mai slab, ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii.
(Mihai Eminescu).