IMi spuneti si meye cate feluri de pronume sunt si definitzia la fiecare in parte pls dau funditss `a

Pronumele este o parte de vorbire flexibilă, prezentă în majoritatea limbilor, care ține locul unui substantiv atunci cînd participanții la dialog cunosc sau înțeleg din context obiectul sau persoana numită de acesta. Pronumele este o clasă de cuvinte eterogenă; uneori pronumele adaugă informații suplimentare despre substantivul înlocuit: respectul vorbitorului, identitatea obiectului numit cu un altul, absența obiectului etc.
În limba română pronumele se clasifică după cum urmează.
Clasă Exemple
Cu forme personale
Pronume personal eu, voi, el, dînsul
Pronume personal de politețe dumneavoastră, dumneata, dumnealui
Pronume reflexiv se, sine, își
Pronume posesiv (ai) mei, (al) său, (a) sa
Pronume de întărire însumi, înșivă
Fără forme personale
Pronume demonstrativ acesta, ăsta, aceea, același
Pronume interogativ cine, ce, care, cît
Pronume relativ care, ceea ce, cine
Pronume nehotărît unul, unii, cineva, altul, oricare, vreunul
Pronume negativ nimeni, nimic
Observație. În funcție de context, o parte din exemplele indicate pot aparține unei clase de pronume sau alteia, ori pot fi chiar alte părți de vorbire. De exemplu „care" poate fi pronume interogativ sau relativ, iar „ce" poate fi atît pronume (relativ sau interogativ) cît și adjectiv, conjuncție, adverb sau interjecție.
Alte limbi pot avea o altă clasificare a substantivelor, cu clase în plus sau în minus față de cele din acest tabel. De exemplu în unele limbi (ca de exemplu în engleză) lipsesc pronumele de politețe, iar alte limbi (de exemplu japoneza) pot să nu aibă deloc pronume propriu-zise.
În gramatica limbii române numeralele formează o parte de vorbire separată, deși în cadrul propoziției aceste cuvinte pot juca un rol similar cu cel al adjectivelor, substantivelor și pronumelor. De exemplu în propoziția „Tu ai trei mere, iar eu am numai două" cuvîntul două înseamnă „două mere", deci conține și sensul exprimat de substantivul mere, astfel comportîndu-se ca un pronume; în alte limbi (de pildă în engleză) într-o astfel de situație cuvîntul două este considerat pronume.
[modificare]Pronumele personal de politețe

În limbile în care există, pronumele personal de politețe (sau de reverență) exprimă respectul vorbitorului față de persoana numită prin acest pronume. În limba română acest pronume are forme proprii doar pentru persoanele a II-a și a III-a și nu poate deveni adjectiv pronominal. Tabelul de mai jos arată formele acestor pronume, puse în diferite cazuri. Indicațiile „singular" și „plural" se referă la numărul de persoane reprezentate de pronume; ca subiect, însă, dumneavoastră cere întotdeauna ca acordul cu predicatul să se facă la plural.
Persoana a II-a Singular Plural
Nominativ, acuzativ dumneata, dumneavoastră dumneavoastră
Dativ, genitiv dumitale, dumneavoastră dumneavoastră
Persoana a III-a Singular Plural
Masculin Feminin Masculin Feminin
Nominativ, acuzativ, dativ, genitiv dumnealui dumneaei dumnealor dumnealor
Observații.
În limbajul familiar și regional există și alte variante ale pronumelui personal de politețe: mata, matale, mătălică, mătăluță, tălică, tăluță.
Pronumele personale dînsul, dînsa, dînșii, dînsele, deși nu sînt pronume de politețe propriu-zise, sînt percepute de unii vorbitori ca exprimînd un grad mai mare de respect față de persoanele numite, astfel ajungînd să funcționeze ca pronume de politețe. Totuși, în unele graiuri regionale (de exemplu în Moldova), aceste pronume sînt folosite nu numai pentru persoane, ci și pentru obiecte, față de care nu se exprimă nici un fel de politețe. Aceste pronume personale de politețe provin din forme mai vechi ale pronumelui personal – însul, însa, înșii, însele.
Formele reverențioase precum: Domnia ta, Măria ta, Înălțimea ta, Excelența sa, Luminăția voastră, Preasfinția sa, Majestatea sa etc. se folosesc în limbajul solemn, oficial și protocolar și exprimă cel mai înalt grad de respect.
Pronumele de politețe se pot prescurta astfel: d-ta, d-tale, d-sa, d-sale, d-voastră, dvs. sau dv., d-lui, d-ei, d-lor.
Ca și pronumele personale obișnuite, pronumele de politețe pot avea diferite funcții sintactice:
Subiect: Dumnealui a sosit din București.
Nume predicativ: Următorul candidat sunteți dumneavoastră.
Atribut pronominal: Cartea dumneaei este pe birou.
Complement direct: L-am chemat pe dumnealui.
Complement indirect: Vă ofer dumneavoastră acest premiu.
Complement de agent: Expoziția este organizată de dumneaei.
Complement circumstanțial de mod: El scrie poezii ca și dumneata.
Complement circumstanțial de loc: Nu stau mult la dumneata.
[modificare]