La ce-mi slujesc de-acum duh, faimă, fantezie...
M-ai părăsit... şi toate se sting, reci scânteieri.
Pentru rănitul vultur aripile-s poveri,
Zbătaia lor, zadarnic adaos de-agonie.
Şi mă supun... Osânda de gura ta rostită
E lege pentru mine de aur pur şi greu;
Durerea de la tine mi-e încă o ispită,
Tu, genial tutore al geniului meu.
Şi neguri lungi de veacuri las iar să mă înghită...
Din groapa mea zbucni-va o flacără târzie;
Atunci întreaga lume va dezluşi, uimită,
Crescând misterioasă a noastră poezie,
Din dragostea noastră născută în zbucium şi ardori,
Pe-ascuns, din tainic tată, ca un copil din flori