In cartea de franceza sunt foarte multe legende, insa nu am gasit legenda Parisului. Mi-o puteti spune?

Uite aici http://www.preferate.ro/referat-Geografie-Legendele-Parisului-13-425.html

Au fost odata ca niciodata cateva sute de insule care se insiruiau de-a lungul Senei -mai larga decit acum si mai adinca, desigur-asemenea unei flotile. Erau insule tinere, sanatoase si insorite, dar cu toate acestea numai una dintre ele, cea mai mare, era locuita cu adevarat. Aceasta insula se numea Lutetia. Locuitorii ei erau mai ales pescari. La razboi cu alte neamuri nu-i prea ducea gindul pentru ca insula lor era bogata si ceea ce nu se gasea pe ea se gasea prin imprejurimi, apele Marnei si ale Oisei urcind pina la grinele si viile vecinilor care le schimbau cu draga inima pentru legume si peste.

Aparati in caz de nevoie de bratele Senei, care ii ocroteau cu apele lor, punind in calea celor cu ginduri potrivnice de pe mal o stavila greu de trecut si usor de aparat, locuitorii acestei corabii de pamint au ajuns fara prea multe impotriviri ale vremii in pragul anului 53 dinaintea erei noastre cind Cezar a supus intreaga Galie, locotenentului sau Labienus revenindu-i menirea de a-l umili pe localnicului Camulage, un fel de Decebal al parizienilor.

Latinizata, populatia Lutetiei, fara spaima altor navaliri, cu straja romana pe cheiurile Senei, isi leaga tot mai mult "corabia" de destinul pamintului de dincolo de apa, construind prima oara nu pod mai inalt (Grand-Pont), apoi altul mai mic (Petit-Pont), apoi un drum pietruit catre nord -bulevardul Saint-Martin de astazi- altul catre Orleans -strada Saint -Jacques- si case inalte si albe pe linga poduri, mai ales pe malul sting al Senei, in partea orasului care se numea inca de atunci Cartierul Latin.

Din anii acestia se mai pastreaza inca vechile Arene romane scoase la lumina in secolul trecut cind s-au constrit actala strada Mange si impunatorul Palat al Thermelor, sprijinit cu umerii sai bolovanosi si inalti pe fragila delicatete a minastirii Cluny.

Si se pastreaza foarte multe legende, se pastreaza amintirea Sfintului Laurentiu, amintirea lui Maurice de Sully, urmele Razboiului de o suta de ani, campania spre Paris a rasculatilor condusi de Ioana d'Arc, tragica noapte a Sfintului Bartolomeu, cele doua secole de lumina incepind sub Regele-Soare, primul si al doilea razboi mondial si, in sfirsit, Eliberarea, pastrind imaginea generalului de Gaulle si o data memorabila pentru francezi: 24 august 1944.

Orasul isi cauta chipul mai vechi, din legende, si chipul cel nou, mereu conturat, alergind cat e ziua de mare cu toate milioanele sale de oameni si cu toate luminile lui aprinse, nelinistit si nervos, de la un capat la altul al largilor bulevarde recente, uitind, tot mai des, de istoria risipita prin ziduri.

TARA VINURILOR
Printre marile mindrii ale acestui popor obisnuit cu orele exacte de masa, cu placerea sfirsitului de saptamana in mijlocul familiei si cu cele peste doua sute de sortimente de brinzeturi, vinul ocupa un loc priviligiat intr-atit incit cartea de vizita a unor vechi familii si chiar a unor intregi regiuni ale Frantei este dominata de suprematia veniturilor din viticultura.

Vorbind despre vinuri, frencezii vorbesc ca despre oameni.Un vin bine echilibrat, agreabil la gust este un vin amabil; un vin acidulat mai mult decit se cuvine si a carui aciditate nu este compensata printr-o concentratie suficienta de alcool este un vin dur; un vin bogat in alcool, cu un gust echilibrat si parfumat este un vin generos;

Indiferent de cantitatea produsa pentru consumul intern sau exten, un element de baza in pastrarea calitetilor care particularizeaza atit de profitabil fiecare podgorie, este conservarea productiei. Pivnita a ramas de la inceput un veritabil laborator.

Niciodata temperatura din pivnita nu va fi mai scazuta de 10 si nici mai ridicata de 14, indiferent daca are suprafata de sute de hectare sau numai de citiva metri patrati. Niciodata aceste pivnite nu vor cunoaste lumina decit cu zgircenie, stiut fiind ca lumina influenteaza in mod nedorit atit conservarea in bune conditiuni a calitatilor vinului cit si a culorii acestuia. Intotdeauna pamintul batatorit va fi preferat cimentului sau altor pardoseli pentru echilibrul pe care-l realizeaza in constanta umiditatii din pivnita.

In sfirsit, orice podgorean va pastra intotdeauna sticlele culcate si nu va uita sa ude dopurile la intervale bine cunoscute, pentru a evita evaporarea vinului sau infiltratiile de aer care sunt in egala masura primejdioase pentru "personalitatea"continutului. Oricit ar fi de diverse, aceste citeva reguli guverneaza intreaga productie viticola a Frantei, micile secrete ale fiecarei podgorii incepind abia dupa respectarea acestui alfabet necesar al calitatii.

Dintre cele mai apreciate sortimente, o lista de 103 etichete este considerata unanim de catre mari negustori francezi de vinuri si de catre consumatorii straini ca intrunind conditiile unei selectii complete.

Printre acestea se numara bordeaux-urile albe de la Chateau d'...


Funda? :*