După cum ştim prea bine este gratuit totul până la poarta spitalului.
Cum ai intrat după deja se schimbă problema, altă viaţă domnule!
Te simţi în plin univers paralel sau ai şi devenit omul invizibil, cu cât mai puţini bani ai la tine pentru gratuităţi cu atât mai invizibil devii.
Spitalele de stat sunt de fapt tot private, numai că patroni sunt foarte mulţi în fiecare astfel de asociaţie, de la portar şi femeie de servici la director se luptă cu toţii să elimine una din grijile românilor care trec pe acolo şi anume banii. Adică dacă nu-i mai ai, ai scăpat de o grijă. Se sacrifică domniile lor pentru binele pacientului. Cunosc cazul unui doctor atât de grijuliu cu pacientul încât nu a plecat în concediu până nu i-a luat banii cu toate că nu se mai putea ocupa el de acesta.
Veselie mare, în afara de banii pacienţilor trebuie să mai aibă grijă, culmea, şi de banii din fondul spitalului care în aceeaşi ordine de idei vor fi plasaţi cât mai rapid în aparatură cât mai scumpă, indiferent dacă va fi folosită sau nu vreodată, dar cu un comision cât mai substanţial.
Singura diferenţă între un spital de stat şi unul privat este faptul că la primul plăteşti mai mult pentru o mizerie mare dar cu speranţa că măcar dacă intri cu o boală oarecare ai posibilitatea să te externezi cu mult mai multe şi dacă eşti bărbat şi te internezi cu un penis propriu la purtător ai fericita posibilitate să te externezi cu mai multe. Bucăţi bineînţeles şi în buzunar dacă se poate.
O combinatie.Trimitere de la medicul de familie pentru analize si operatii la clinici private ce au contract cu CASMB si astfel nu platesc nimic sau platesc o diferenta ce reprezinta spaga data la stat, si beneficiez de tratamentele de la privat!
Minnie: ingenios si totusi o solutie la sistemul sanitar dezastruos de azi...
Marian: nu are rost sa-ti versi frustrarile pe primul om ce-ti cade in cale. Cauta solutii, adapteaza-te la situatia actuala un exemplu este Minnie. Iti urez multa sanatate!
Mai calu alb, si la medicul privat se cere atentii asa ca las-o moarta ca macane, daca nu esti in Romania nu ai parte de spaga, vezi la factura inscrise diferite comisioane, cine a fost in spital pe-afara si a platit recunoaste, du-te la pascut vere
Cel de stat pentru ca situatia materiala nu imi permite. Dar imi asum consecintele acestei decizii.