Tocmai am dat evaluarea la limba română și nu mi aduc aminte să fii avut vreun exercițiu așa, nici înainte nu am a văzut și am un teanc de simulări numai la română, de citit presupun ca ți a mai dat și doamna ta de română, dar și dacă nu ai citit nimic, e ok, nici eu n am citit și uită mă aici cu evaluarea dată, am făcut asocierea, trebuie doar să știi valori, de exemplu relația strânsă om-animal, eu am asociat cu pax poți căuta un mic rezumat pe google și e perfect, relația strânsă mentor-discipol, sau relația strânsă bunic nepot, bunica mi-a zis să ți spun ca i pare rău, sau bunicuța hoțoman a (de preferat ar fi prima) am asociat cu cele 2 cărți la fiecare simulare pe care am dat o la clasă inclusiv la examen, sau crimă perfectă pe asta am citit o prima carte citită cap coadă, sunt multe valori în ea, prietenia, susținerea și multe altele, nu trebuie să citești trebuie doar să te descurci, în schimb dacă îți dă piesa de teatru îți recomand,, steaua fără nume,, și titanic vals în acestea ai o grămadă de valori, la basme bănuiesc ca te descurci să cauți dacă vrei îți recomand,, greierele și furnica,, la basme de multe ori îți va cere tipul personajului deoarece nu ai ce valoare să găsești, valoarea e un lucru bun dar dacă tu spui valoarea comună răutatea asta e ceva rău și nu e bine așa ca o să te întrebe tipul personajului, depinde ce basm îți dă și poți asocia cu cea de mai sus deoarece greierele a fost leneș iar după s-a dus să îi ceară furnicii în timp ce el a stat și a cântat toată vara la chitară, mai este și lingușitor deoarece o ruga prin diferite moduri sau,, boul și vițelul,, unde boul când devine boier îl ignoră pe vițel și etc. citești și poți scoate tipul personajului, îngâmfat, mândru, naiv, și la poezii sunt atâtea baftă sper să nu ți pice liric, oricum cred ca aceste chestii vi le va spune și doamna voastră de română
andreigreen întreabă:
iuli000 întreabă:
Adi1987 întreabă: