Istorie, Epoca Moderna: Ce consecinte a avut Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului?

În consecinţă, Adunarea Naţională recunoaşte şi declară, în prezenţa şi sub auspiciile Fiinţei Supreme, următoarele drepturi ale omului şi ale cetăţeanului:

Articolul1 Oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi. Deosebirile sociale nu pot fi bazate decât pe utilitatea publică.

Articolul 2 Scopul oricărei asociaţii politice este conservarea drepturilor naturale şi imprescriptibile ale omului. Aceste drepturi sunt libertatea, proprietatea, siguranţa şi rezistenţa la opresiune.

Articolul 3 Naţiunea este sursa esenţială a principiului oricărei suveranităţi. Nici o grupare, nici un individ nu pot exercita vreo autoritate care să nu emane de la ea.

Articolul 4 Libertatea constă în a putea face tot ceea ce nu dăunează altuia. Astfel, exercitarea drepturilor naturale ale fiecărui om nu are alte limite decât acelea care asigură celorlalţi membri ai societăţii folosirea de aceleaşi drepturi. Aceste limite nu pot fi determinate decât prin lege.

Articolul 5 Legea nu are dreptul să interzică decât acţiunile vătămătoare societăţii. Tot ceea ce nu este interzis prin lege nu poate fi împiedicat şi nimeni nu poate fi constrâns a face ceea ce legea nu obligă.

(...)

Articolul 7 Nici un om nu poate fi acuzat, arestat, nici deţinut decât în cazurile stabilite prin lege şi după formele prescrise de ea. Cei care solicită, dau, execută sau fac să se execute ordine arbitrare trebuie pedepsiţi; dar orice cetăţean somat sau arestat în virtutea legii trebuie să se supună imediat; dacă opune rezistentă, el se face vinovat.

Articolul 8 Legea nu trebuie să stabilească decât pedepse strict şi evident necesare şi nimeni nu poate fi pedepsit decât în virtutea unei legi stabilite şi promulgate anterior delictului şi aplicată legal.

Articolul 9 Orice om este presupus inocent, până în momentul în care a fost declarat vinovat; dacă se consideră indispensabil a-l aresta, orice act de constrângere în afara celor necesare pentru reţinerea lui trebuie să fie aspru pedepsit de lege.

Articolul 10 Nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru opiniile sale, fie ele chiar religioase, dacă manifestarea lor nu tulbură ordinea publică stabilită prin lege.

Articolul 11 Comunicarea liberă a gândurilor şi opiniilor este unul din drepturile cele mai de preţ ale omului; orice cetăţean poate deci să vorbească, să scrie şi să tipărească liber, în afara cazurilor prevăzute prin lege, în care va trebui să răspundă de folosirea abuzivă a acestei libertăţi.

Articolul 12 Garanţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului necesită o forţă publică: această forţă este instituită în avantajul tuturor şi nu în folosul personal al acelora cărora le este încredinţată.

(...)

Articolul 14 Cetăţenii au dreptul să constate ei înşişi sau prin reprezentanţii lor necesitatea contribuţiei publice şi s-o accepte în mod liber, să urmărească destinaţia care i se dă, să-i determine cuantumul, bazele, perceperea şi durata.

Articolul 15 Societatea are dreptul să ceară socoteală oricărui funcţionar public pentru modul în care îşi îndeplineşte funcţia.

Articolul 16 Orice societate care nu asigură garanţia drepturilor şi nu statorniceşte separarea puterilor este lipsită de constituţie.

Articolul 17: Proprietatea fiind un drept inviolabil şi sacru, nimeni nu poate fi privat de ea, decât în cazurile în care necesitatea publică, legal constatată, pretinde în mod evident acest lucru, şi cu condiţia unei juste despăgubiri prealabile."