Nu se cere. Am cautat la un moment dat niște postliceale și am dat cred ca de doua, în orașe diferite, la care se cerea obligatoriu ca toate persoanele care se înscriu la acele postliceale sa aibă diploma de bacalaureat, sau nu o sa fie admiși. Chiar dacă și exista o lege data, încă valabila, care spune ca poți fi admis la o postliceala și la sfârșit sa iti fie data diploma de calificare( de asistent/alt domeniu), dar bănuiesc ca postlicealele private au dreptul sa fie selective, idk.
Însă exista și postliceale unde poți fi admis doar cu foaia matricola și adeverința ca ai terminat liceul, iar la sfârșitul celor 3 ani o sa susții examenul de diploma și o sa obții calificarea. De altfel, și sa profesezi, ai dreptul. Pentru ca exista lege data unde scrie ca, chiar dacă nu ai bacul, iti va fi dat avizul de practica pe baza diplomei de postliceala. Desigur ca la angajare, angajatorul poate sa fie iarăși selectiv, si sa nu angajeze pe cineva fără bac, daca nu vrea. Decât dacă este la stat și nu este menționat în condiții ca trebuie și diploma de bac, de obicei menționează dacă e nevoie.
Nu iti trebuie bac pentru absolvire, dar ar fi frumos sa il ai. Multi angajatori se uita stramb daca nu il vad, chit ca poate esti mult mai ok ca unul care il are.
Înscrierea la postliceală este cu sah fără bacalaureatul luat. Poți să întrebi direct la postliceala care te interesează.
Știu sigur că dacă nu iei bacalaureatul nu poți să absolvi nici postliceala la care eu am fost, nu zic de altele.