anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Liceul meu ingradeste drepturile elevilor. Ce pot face in privint asta?

De la inceputul anului, directoarea liceului meu a decis sa incuie usile liceului de la 8 la 14, cu o pauza de 15 minute intre programe, si iar de la 14 la 20. Avem acces exterior doar la teren.

Ce inseamna asta? Suntem nevoiti sa ne luam de mancat si de baut la inceputul programului. Practic, mancam preventiv, cand ajungem la liceu pentru ca, pe vremea asta, intr-o clasa inghesuita (4x5, 28 de copii), fara AC, nicio mancare nu rezista mult. Apa, de altfel, se incalzeste.
Sigur, am gasit modalitati sa scapam: sarim un geam, un gard, si tot asa.

Eu, personal, fac cursuri si in cadrul centrului de excelenta, de la 8 la 11. Intru la liceu la 14. Cine intra nu mai iese. Ma bazez pe colegii mei sa-mi aduca de mancare, samd.

Argumentele cadrelor didactice si ale directoarei:
1. Au fost foarte multe absente pe anul scolar precedent.
2. Intra straini in liceu.
3. Copiii sunt "cafengii" si uita sa mai vina la
ore.
Toate aceste mi se par defectuoase, dat fiind ca, daca vrem sa chiulim, poate ca exista un motiv. Daca, insa, ne referim la "chiulangii", nu cred ca reprezinta neaparat un obstacol sa sara un gard. Ba chiar, cred ca adauga la adrenalina.

La cea de a doua problema, ar fi mai logic, dupa mine, sa primim un atestat, ceva ce ajuta la identificare, o foaie matricola, un lanyard, etc. Asta, insa, presupune o baza de date, o condica, pe care cineva ar verifica-o. E mult mai usor sa puna lacat pe usa si sa se elibereze, ulterior, de orice repercursiune legala, printr-un proces verbal.

Se intampla ca cabinetul medical este, de altfel, de cealalta parte a usii.


Nu s-au solutionat inca alegerile CSE, CJE, etc., dar, totusi, mi-as dori sa pot face ceva.

O petitie, poate? Sa atentionam mai departe?

PLS HELP ❗❗❗

6 răspunsuri:
Răspuns utilizator avertizat
| Hyperion7 a răspuns:

Înainte să te plângi de condițiile "defectuoase" enumerate de tine, trebuie sa ai in vedere că,înainte de începerea liceului,de regulă când te înscrii, primești o copie a contractului între părți.
In acel contract specifica și regulamentul și normele de conduită pe care trebuie sa le respecte un elev.
In caz contrar,daca acestea nu se regăsesc în acel contract,poți face o plângere la ISJ-ul din raza căruia faci parte.
Desigur, poți face și o petiție pe care o poți da in grija celor de la ISJ.

Sa îți mai spun un lucru, asta cu condica sau vreo implementare de verificare a elevilor e destul de prost gândită (chiar daca ar face cum zici tu) și s-ar ajunge efectiv tot în acest punct, in a va închide ușile in nas.
In caz că nu știai, liceul este direct răspunzător pentru eventualele daune pe care le puteți păți.Asa că, mă gândesc eu, fac toate astea pentru a fi feriți de pericole și pentru a nu se ajunge la mai știu eu ce anchete.

Mai mult, daca nu îți convine, poți să te transferi. Poate nu e o soluție viabilă, însă situațiile disperate solicita de la sine soluții disperate.

| emiliaasanalien a răspuns (pentru Hyperion7):

Ar trebui sa fie raspunzatori. din pacate, lucrurile nu stau chiar asa. s-au lepadat de orice responsabilitate, zicand parintilor la sedinte ca "e problema lor daca ni se intampla ceva".
in rest, nu a fost niciodata vreun pericol mare in liceu. mai intra oameni, sigur, dar in general sunt inofensivi, si sunt sigura ca exista alte modalitati de a-i tine afara decat una care rezulta in conversatii printre zabrele, si stomacuri zgomotoase. cum, intrebam cu totii, putem sa ne concentram la ore, cand stomacul ne zbiara a foame?

sunt clasa a 11a. m-am inscris acum mult timp. in a 9a stiu ca am primit asa ceva. in a 10a si a 11a doar procese verbale scrise de diriginte.

| Hyperion7 a răspuns (pentru emiliaasanalien):

Sa îți mai zic o fază.
Daca profesorul îți pune absent,nu răspunde pentru tine,abia atunci când te învoiește și pățești ceva,abia atunci.
Bine,aici ai și tu dreptate, dar daca știi că e dilie, îți iei mai mult pachet când vii dimineață și asta e.
Înțeleg. Legat de procesele verbale scrise de diriginte ți-am spus, te transferi in altă parte și asta e, dă-i in colo cu liceul lorhappy