Oamenii de stiinta sustin ca Pamantul s-a format in milioane de ani, omul evoluand din maimuta, in perioada preistorica. Voi credeti acest lucru, credeti in evolutionism sau mai degraba credeti ca toata aceasta perioada evolutiva nu exista, totul fiind creat de Dumnezeu, vechimea Pamantului fiind astfel doar de cateva mii de ani. Ce parere aveti? Daca preferati sa discutati pe un forum, o putem face aici: http://adevar-minciuna.ucoz.com/forum/6-15-1.(dar va trebui sa aveti cont)

Sunt multe limbi [pe pamantul asta, e clar ca vea acolo sus exista si ne pandeste, altfel dc n-am fo toti la fel? aceeasi limba sa o vorbim? deci chinezi arata altfel? africani dc sunt negri? dc nu suntem toti la fel? intrebari fara logica chiar daca toti avem aceeasi casa Pamantul Terra suntem diferiti unii de alti, cum de s-a format doua vieti practuc mascul si femela? cineva lea format, care ne urmareste tot timpul iar noi habar nu avem, daca se creeea viata simpla nu erau doua rase de oamnei barbat si femeie, si sunt multe alteee care ne intrebam, intr un cuvant ceva exista care a creat pamant si universss

Dumnezeu ne-a creat

Adevarat anonim dati foc si du-te si pupa poala popii si icoanele din biserica ) auzi biblia bolshit

Nu

Pamantul nu are 7000 de ani. Exista arbori care au fost datati chiar la 8000-9000 de ani. Oricum sunt prea multe de zis. Va invit sa urmariti acest articol: http://spiritultimpului.blogspot.com/2010/05/evolutia-omului.html Are si poze frumoase. Sper sa nu va plictisiti.

Dovezi ale tinereţii lumii
Publicat la: 2005-09-12 în categoria Ştiinţă | Autor: Russell Humphreys

În cele ce urmează vă prezentăm 14 fenomene naturale care contrazic ideea evoluţionistă că universul are o vîrstă masurată în miliarde de ani. Numerele prezentate mai jos cu caractere aldine (de obicei exprimate în milioane de ani) reprezintă deseori maximul posibil de ani stabilit de fiecare proces în parte, şi nu vîrsta exactă. Numerele cu caractere italice reprezintă anii necesari teoriei evoluţioniste pentru fiecare proces. Ideea este că vîrstele maxim posibile sunt totdeauna mult mai mici decît vîrstele necesare evoluţiei, în timp ce vîrsta prezentată de Sfînta Scriptură (6-7 mii de ani) se potriveşte totdeauna cu vîrstele maxim posibile. Astfel, punctele ce urmează sunt dovezi împotriva scalei temporale evoluţioniste, sprijind în schimb cronologia Sfintei Scripturi. Există mult mai multe probe pentru o lume tînără, dar le-am ales doar pe acestea pentru concizie şi simplitate. Cîteva din punctele prezentate mai jos pot fi conciliate cu viziunea evoluţionistă doar făcînd o serie de presupuneri improbabile şi nedovedite; altele se potrivesc doar ideii de creaţie recentă.

1. Galaxiile se rotesc prea rapid în jurul propriei axe

Stelele propriei noastre galaxii, Calea Lactee, se rotesc în jurul centrului galaxiei cu viteze diferite, cele mai apropiate de centru rotindu-se mai repede decît cele mai depărtate. Vitezele de rotaţie observate sunt atît de mari, încît dacă galaxia noastră ar fi fost mai veche de cîteva sute de milioane de ani, ea ar fi acum un disc inform de stele şi nu ar avea forma spiralată din prezent [1]. Şi totuşi galaxia noastră se presupune a avea o vîrstă de cel puţin 10 miliarde de ani. Evoluţioniştii numesc această discrepanţă "dilema rotirii", pe care ei o cunosc de cel puţin 50 de ani. În consecinţă, au născocit multe teorii pentru a încerca să o explice, fiecare dintre ele eşuînd după o scurtă perioadă de popularitate. Aceeaşi dilemă a rotirii se aplică şi la alte galaxii. În ultimele decenii, cea mai populară încercare de a rezolva problema a fost o teorie complexă numită teoria "valurilor de densitate". Teoria are probleme conceptuale, trebuie să fie rodul întîmplării şi totuşi foarte fin reglată, şi a fost pusă serios sub semnul întrebării prin descoperirea de către Telescopul Spaţial Hubble a unei structuri spiralate foarte detaliate în centrul axului galaxiei supranumită "Virtej", M51. [2]

2. Prea puţine rămăşiţe de la supernove

Conform observaţiilor astronomice, galaxii de genul Căii Lactee înregistrează cam o supernovă (o stea ce explodează violent) la fiecare 25 de ani. Gazele şi rămăşiţele de praf de la asemenea explozii (cum ar fi Nebuloasa Crabului) se extind rapid spre exterior şi ar trebui să rămînă vizibile timp de peste un milion de ani. Cu toate acestea, zonele din galaxia noastră în care putem observa asemenea gaze şi straturi de praf conţin rămăşiţele doar a aproximativ 200 de supernove. Acest număr corespunde unei perioade de doar 7000 de ani de activitate a supernovelor. [3]



3. Cometele se dezintegrează prea rapid

Conform teoriei evoluţioniste, cometele ar avea aceeaşi vîrstă ca şi sistemul solar, circa 5 miliarde de ani. Şi totuşi, de fiecare dată cînd o cometă se apropie de soare, ea pierde atît de mult din substanţa ei, încît nu ar putea să supravieţuiască mult mai mult de 100.000 de ani. Multe comete au vîrsta tipică mai mică de 10.000 de ani [4]. Evoluţioniştii încearcă să explice această discrepanţă presupunînd că: (a) cometele vin dintr-un "nor Oort" sferic neobservat aflat mult dincolo de orbita lui Pluto; (b) interacţiuni gravitaţionale improbabile cu stele trecătoare deseori lovesc cometele şi le îndreaptă spre sistemul solar; (c) alte interacţiuni improbabile cu planete ncetinesc cometele ce vin, acest fenomen fiind deseori suficient pentru a fi răspunzător de sutele de comete observate5. Pînă acum, nici una din aceste presupuneri nu a fost confirmată, fie prin observaţie, fie prin calcule realiste. În ultima vreme s-a discutat mult pe marginea "Centurii Kuiper", un disc al unei presupuse surse de comete, disc aflat în planul sistemului solar, puţin în afara orbitei lui Pluto. În acel loc există, într-adevăr, cîteva corpuri din gheaţă de mărimea unor asteroizi, dar acestea nu rezolvă problema, din moment ce, conform teoriei evoluţioniste, Centura Kuiper s-ar epuiza rapid dacă nu ar exista un nor Oort care să o alimenteze.

4. Prea puţin noroi pe fundul mărilor

În fiecare an, apa şi vîntul erodează aproximativ 20 de miliarde de tone de noroi şi pietre de pe continente şi le depozitează în ocean. [6] Acest material se acumulează prin sedimentare pe piatra tare bazaltică (formată din lavă) de pe fundul oceanului. Adîncimea medie a tuturor sedimentelor din întreg oceanul este mai mică de 400 de metri. [7] Principalul mod cunoscut de îndepărtare a sedimentelor de pe fundul oceanului este deplasarea plăcilor tectonice: fundul oceanului culisează încet (cîţiva cm/an) sub continente, luînd cu el o parte din sedimente. Conform literaturii ştiinţifice seculare, acest proces îndepărtează în prezent doar 1 miliard de tone pe an. 7 Din cîte se cunoaşte la ora actuală, celelalte 19 miliarde de tone pe an se acumulează. La această rată, eroziunea ar depozita masa actuală de sedimente în mai puţin de 12 milioane de ani. Cu toate acestea, conform teoriei evoluţioniste, eroziunea şi deplasarea plăcilor tectonice au loc în mod continuu de cînd există oceanele, adică, aşa cum se pretinde, de trei miliarde de ani. Dacă lucrurile ar sta astfel, ratele prezentate mai sus ar implica faptul că oceanele ar fi efectiv sufocate masiv de sedimente cu adîncimea de zeci de kilometri. O explicaţie alternativă (creaţionistă) este că eroziunea apelor potopului biblic scurgîndu-se de pe continente au depozitat cantitatea actuală de sedimente în scurt timp, aproximativ acum 5.000 de ani.

5. Prea puţin sodiu în apă.

În fiecare an, rîurile [8] şi alte surse [9] deversează peste 450 de milioane de tone de sodiu în ocean. Doar 27% din acest sodiu reuşeşte să se întoarcă înapoi, afară din mare, în fiecare an. [9, 10] Din cîte se cunoaşte la ora actuală, restul pur şi simplu se acumulează în ocean. Presupunînd că marea nu a avut deloc sodiu la început, ea ar fi acumulat cantitatea prezentă în mai puţin de 42 de milioane de ani, la ratele de deversare şi revenire de azi. [10] Este mult mai puţin decît vîrsta pe care evoluţioniştii o acordă oceanului, şi anume 3 miliarde de ani. Răspunsul obişnuit al evoluţioniştilor la această discrepanţă este că, în trecut, rata de deversare a sodiului trebuie să fi fost mai mică, iar cea de revenire mai mare. Chiar şi aşa, calcule indulgente indică o vîrstă maximă de doar 62 milioane de ani. [10]. Calculele [11] pentru multe alte elemente din apa mării indică vîrste mult mai mici ale oceanului.

6. Cîmpul magnetic al pămîntului scade prea rapid.

Energia totală depozitată în cîmpul magnetic al pămîntului ("dipol" şi "non-dipol") scade cu durata de înjumătăţire de 1.465 ani. [12] Teoriile evoluţioniste care încearcă să explice această scădere rapidă, precum şi felul în care Pămîntul şi-ar fi putut menţine cîmpul său magnetic timp de miliarde de ani sunt foarte complexe şi nu concordă. Există o explicaţie creaţionistă mult mai bună. Aceasta este clară, bazată pe fizica sănătoasă, şi explică multe caracteristici ale cîmpului: crearea lui, inversarea rapidă din timpul potopului biblic, creşterile şi descreşterile intensităţii la suprafaţă pînă în vremea lui Hristos, şi o scădere continuă de atunci încoace. [13] Această teorie se potriveşte cu datele paleomagnetice istorice şi actuale, şi se acordează cel mai bine cu dovezile despre schimbările rapide. [14] Rezultatul principal este că energia totală a cîmpului (nu intensitatea la suprafaţă) a scăzut întotdeauna cel puţin la fel de repede ca în prezent. La această rată, cîmpul nu ar putea avea o vechime mai mare de 20.000 de ani. [15]

7. Multe straturi sunt "împăturite" prea strîns

În multe zone muntoase, straturi de mii de metri grosime sunt îndoite şi "împăturite" în forma acului de păr. Scala temporală geologică convenţională spune că aceste formaţiuni au fost îngropate adînc şi solidificate timp de sute de milioane de ani înainte de a fi îndoite. Cu toate acestea, "împăturirea" a avut loc fără rupere, cu raze atît de mici încît întreaga formaţiune trebuia să fie încă umedă şi nesolidificată în momentul îndoirii. Aceasta implică faptul că "împăturirea" a avut loc la doar cîteva mii de ani după depozitare. [16]

8. Materialul biologic se descompune prea rapid

Radioactivitatea naturală, mutaţiile şi descompunerea degradează rapid ADN-ul şi alte materiale biologice. Măsurători ale ratei mutaţiilor suferite de ADN-ul mitocondrial i-au forţat recent pe cercetători să revizuiască vîrsta "Evei mitocondriale" de la 200.000 de ani pînă la doar 6.000 de ani. [17]. Experţii în ADN insistă asupra faptului că ADN-ul nu poate exista în medii naturale mai mult de 10.000 de ani, şi cu toate acestea şiruri intacte de ADN par a fi fost recuperate de la fosile presupuse a avea o vîrstă mult mai mare: oase de neanderthalieni, insecte prinse în chihlimbar, şi chiar de la fosile de dinozauri. [18] Bacterii presupuse a avea o vechime de 250 de milioane de aniau fost reînviate, se pare fără nici o stricăciune a ADN-ului. [19] Ţesut superficial şi celule sanguine de la un dinozaur i-au uluit pe experţi. [20]

9. Radioactivitatea fosilelor scurtează "erele" geologice la cîţiva ani.

Radiohalourile sunt cercuri de culoare formate în jurul particulelor microscopice de minerale radioactive din cristale. Ele sunt dovezi fosile ale degradării radioactivităţii. [21] Radiohalourile Poloniului-210 "comprimat" indică faptul că formaţiunile din Jurasic, Triasic şi Eocen din platoul Colorado au fost depozitate la doar cîteva luni unul de celălalt, şi nu la sute de milioane de ani distanţă, cît i-ar fi trebuit conform scalei temporale convenţionale. [22] In radiohalourile Poloniului-218 "orfan" nefiind de găsit vreo urmă a elementelor lor "mamă", ne conduce la concluzia unei degradari nucleare accelerate şi la o formare foarte rapidă a mineralelor asociate. [23, 24]

10. Prea mult heliu în minerale

Uraniul şi toriul generează atomi de heliu pe măsură ce se descompun în grafit. Un studiu publicat în Journal of Geophysical Research a arătat că o asemenea cantitate de heliu produsă în cristalele de zirconiu din piatra granitică precambriană încinsă, din adînc, nu a avut timp să se evacueze. Cu toate că pietrele conţin produse nucleare de descompunere care ar corespunde unei perioade de 1,5 miliarde de ani, măsurătorile recente ale ratelor de pierdere a heliului din zircon arată că heliul se scurge doar de 6.000 (+/- 2000) de ani. [26] Aceasta nu este doar o dovadă a tinereţii pămîntului, ci şi explicatie pentru ratele de înjumătăţire foarte accelerate ale nucleilor, comprimînd enorm, în cîteva mii de ani, scalele temporale bazate pe radioizotopie.

11. Prea mult carbon 14 în straturile geologice din adîncime

Cu perioada sa scurtă de înjumătăţire - 5.700 de ani -, nici un atom de carbon 14 nu ar trebui să mai existe în zăcămintele de carbon mai vechi de 250.000 de ani. Totuşi toate sursele naturale de carbon găsite mai jos de straturile din Pleistocen (Epoca de Gheaţă) conţin cantităţi semnificative de carbon 14, cu toate că asemenea straturi se presupune că ar avea milioane sau miliarde de ani vechime! Laboratoarele care operează cu carbon 14 convenţional cunosc această anomalie încă de la începutul anilor "80, s-au străduit să o elimine, şi nu pot oferi nici o explicaţie pentru ea. În ultima vreme, cele mai bune laboratoare din lume - care au învăţat în ultimele două decenii de măsurători cu C-14 să opereze astfel încît să nu contamineze probele din exterior - fiind contactate de creaţionişti, au confirmat asemenea observaţii pentru probe de cărbune şi chiar pentru cam o duzină de diamante, care nu pot fi contaminate cu carbon recent. Aceste probe se constituie într-o foarte puternică dovadă a faptului că pămîntul este vechi doar de cîteva mii, iar nu milioane de ani!

12. Prea puţine schelete din epoca de piatră

Antropologii evoluţionişti susţin că Homo sapiens exista cu cel puţin 185.000 de ani înainte ca agricultura să înceapă să devină o ocupaţie, [28] timp în care populaţia mondială de oameni a fost practic constantă, între 1 şi 10 milioane. În tot acel timp, morţii erau îngropaţi, deseori, împreună cu obiecte. Dacă scala temporală evoluţionistă ar fi corectă, oasele îngropate ar trebui să reziste pentru mult mai mult de 200.000 de ani, şi foarte multe din presupusele 8 milioane de schelete din epoca de piatră ar trebui să fie încă prezente (şi cu siguranţă cu artefacte îngropate). Cu toate acestea, au fost găsite doar cîteva mii. Aceasta înseamnă că epoca de piatră a fost mult mai scurtă decît presupun evoluţioniştii, cîteva mii de ani în multe zone.

13. Agricultura este prea recentă

Perpectiva evoluţionistă îi prezintă pe oameni ca vînători şi culegători timp de 185.000 de ani pe perioada epocii de piatră, înaintea descoperirii agriculturii, cu mai puţin de 10.000 de ani în urmă. Totuşi, dovezile arheologice arată că omul epocii de piatră era la fel de inteligent ca şi noi. Este foarte improbabil ca nici unul din cei 8 milioane de oameni menţionaţi anterior nu ar fi descoperit faptul că plantele cresc din seminţe. Este mult mai probabil că oamenii au fost lipsiţi de agricultură o scurtă perioadă de timp după potop - dacă au fost lipsiţi vreodată.

14. Istoria este prea recentă

Conform evoluţioniştilor, Homo sapiens-ul epocii de piatră a existat timp de 190.000 înainte de a începe să producă scrieri, cam acum 4.000 - 5.000 de ani. Omul preistoric a construit monumente megalitice, a pictat superbe picturi rupestre, şi a ţinut evidenţa fazelor lunii. [30] De ce ar fi trebuit atunci să aştepte 200 de milenii înainte de a folosi aceeaşi îndemînare pentru a ţine evidenţa istoriei? Scala temporală din Sfînta Scriptură este mult mai probabilă. [31]

Referinţe

1. Scheffler, H. and Elsasser, H., Physics of the Galaxy and Interstellar Matter, Springer-Verlag (1987) Berlin, pp. 352-353, 401-413.
2. D. Zaritsky, H-W. Rix, and M. Rieke, Inner spiral structure of the galaxy M51, Nature 364:313-315 (July 22, 1993).
3. Davies, K., Distribution of supernova remnants in the galaxy, Proceedings of the Third International Conference on Creationism, vol. II, Creation Science Fellowship (1994), Pittsburgh, PA, pp. 175-184, order from http:// www.icc03.org/proceedings.htm.
4. Steidl, P. F., Planets, comets, and asteroids, Design and Origins in Astronomy, pp. 73-106, G. Mulfinger, ed., Creation Research Society Books (1983), order from www.creationresearch.org/.
5. Whipple, F. L., Background of modern comet theory, Nature 263:15-19 (2 September 1976). Levison, H. F. et al. See also: The mass disruption of Oort Cloud comets, Science 296:2212-2215 (21 June 2002).
6. Milliman, John D. and James P. M. Syvitski, Geomorphic/tectonic control of sediment discharge to the ocean: the importance of small mountainous rivers, The Journal of Geology, vol. 100, pp. 525-544 (1992).
7. Hay, W. W., et al., Mass/age distribution and composition of sediments on the ocean floor and the global rate of sediment subduction, Journal of Geophysical Research, 93(B12):14,933?14,940 (10 December 1988).
8. Meybeck, M., Concentrations des eaux fluviales en elements majeurs et apports en solution aux oceans, Revue de Geologie Dynamique et de Geographie Physique 21(3):215 (1979).
9. Sayles, F. L. and P. C. Mangelsdorf, Cation-exchange characteristics of Amazon River suspended sediment and its reaction with seawater, Geochimica et Cosmochimica Acta 43:767-779 (1979).
10. Austin, S. A. and D. R. Humphreys, The sea's missing salt: a dilemma for evolutionists, Proceedings of the Second International Conference on Creationism, vol. II, Creation Science Fellowship (1991), Pittsburgh, PA, pp. 17?33, order from www.icc03.org/proceedings.htm.
11. Nevins, S., [Austin, S. A.], Evolution: the oceans say no!, ICR Impact No. 8 (Nov. 1973) Institute for Creation Research, www.icr.org/pubs/imp/.
12. Humphreys, D. R., The earth's magnetic field is still losing energy, Creation Research Society Quarterly, 39(1):3?13, June 2002, www.creationresearch.org/crsq/articles/39/39_1/GeoMag.htm.
13. Humphreys, D. R., Reversals of the earth's magnetic field during the Genesis flood, Proceedings of the First International Conference on Creationism, vol. II, Creation Science Fellowship (1986), Pittsburgh, PA, pp. 113-126, out of print but contact www.icc03.org/proceedings.htm for help in locating copies.
14. Coe, R. S., M. Prevot, and P. Camps, New evidence for extraordinarily rapid change of the geomagnetic field during a reversal, Nature 374:687-92 (20 April 1995).
15. Humphreys, D. R., Physical mechanism for reversals of the earth's magnetic field during the flood, Proceedings of the Second International Conference on Creationism, vol. II, Creation Science Fellowship (1991), Pittsburgh, PA, pp. 129?142, order from www.icc03.org/proceedings.htm.
16. Austin, S. A. and J. D. Morris, Tight folds and clastic dikes as evidence for rapid deposition and deformation of two very thick stratigraphic sequences, Proceedings of the First International Conference on Creationism, vol. II, Creation Science Fellowship (1986), Pittsburgh, PA, pp. 113-126, out of print, contact www.icc03.org/proceedings.htm for help in locating copies.
17. Gibbons A., Calibrating the mitochondrial clock, Science 279:28-29 (2 January 1998).
18. Cherfas, J., Ancient DNA: still busy after death, Science 253:1354-1356 (20 September 1991). Cano, R. J., H. N. Poinar, N. J. Pieniazek, A. Acra, and G. O. Poinar, Jr. Amplification and sequencing of DNA from a 120-135-million-yearold weevil, Nature 363:536?8 (10 June 1993). Krings, M., A. Stone, R. W. Schmitz, H. Krainitzki, M. Stoneking, and S. Peebo, Neandertal DNA sequences and the origin of modern humans, Cell 90:19-30 (Jul 11, 1997). Lindahl, T, Unlocking nature's ancient secrets, Nature 413:358-359 (27 September 2001).
19. Vreeland, R. H.,W. D. Rosenzweig, and D. W. Powers, Isolation of a 250 million-year-old halotolerant bacterium from a primary salt crystal, Nature 407:897-900 (19 October 2000).
20. Schweitzer, M., J. L. Wittmeyer, J. R. Horner, and J. K. Toporski, Soft-Tissue vessels and cellular preservation in Tyrannosaurus rex, Science 207:1952-1955 (25 March 2005).
21. Gentry, R. V., Radioactive halos, Annual Review of Nuclear Science 23:347- 362 (1973).
22. Gentry, R. V. , W. H. Christie, D. H. Smith, J. F. Emery, S. A. Reynolds, R. Walker, S. S. Christy, and P. A. Gentry, Radiohalos in coalified wood: new evidence relating to time of uranium introduction and coalification, Science 194:315-318 (15 October 1976).
23. Gentry, R. V., Radiohalos in a radiochronological and cosmological perspective, Science 184:62-66 (5 April 1974).
24. Snelling, A. A. and M. H. Armitage, Radiohalos - a tale of three granitic plutons, Proceedings of the Fifth International Conference on Creationism, vol. II, Creation Science Fellowship (2003), Pittsburgh, PA, pp. 243-267, order from www.icc03.org/proceedings.htm. Also archived on the ICR website at www.icr.org/pdf/research/ICCRADIOHALOS-AASandMA.pdf.
25. Gentry, R. V., G. L. Glish, and E. H. McBay, Differential helium retention in zircons: implications for nuclear waste containment, Geophysical Research Letters 9(10):1129-1130 (October 1982).
26. Humphreys, D. R, et al., Helium diffusion age of 6,000 years supports accelerated nuclear decay, Creation Research Society Quarterly 41(1):1-16 (June 2004). See archived article on following page of the CRS website: www.creationresearch.org/crsq/articles/41/41_1/Helium.htm.
27. Baumgardner, J. R., et al., Measurable 14C in fossilized organic materials: confirming the young earth creation-flood model, Proceedings of the Fifth International Conference on Creationism, vol. II, Creation Science Fellowship (2003), Pittsburgh, PA, pp. 127-142. Archived at www.icr.org/pdf/research/RATE_ICC_Baumgardner.pdf. See poster presented to American Geophysical Union, Dec. 2003, www.icr.org/pdf/research/AGUC-14_Poster_Baumgardner.pdf.
28. McDougall, I., F. H. Brown, and J. G. Fleagle, Stratigraphic placement and age of modern humans from Kibish, Ethiopia, Nature 433(7027):733-736 (17 February 2005).
29. Deevey, E. S., The human population, Scientific American 203:194-204 (September 1960).
30. Marshack, A., Exploring the mind of Ice Age man, National Geographic 147:64-89 (January 1975).
31. Dritt, J. O., Man's earliest beginnings: discrepancies in evolutionary timetables, Proceedings of the Second International Conference on Creationism, vol. II, Creation Science Fellowship (1991), Pittsburgh, PA, pp. 73-78, order from www.icc03.org/proceedings.htm.

Sursa articolului: Impact #384, June 2005. Traducere de Paul Cocei

E mult prea complicat ca sa se discute asa.Am putea vorbi un an intreg si nu am rezolva nimic. Spun asa:acei oameni de stiinte au dreptate DAR cine a declansat acele etape s-au iscat din senin? Nu prea cred.Sa lasam toata chestia cu Dumnezeu, sa o luam mai slab. Poate nu exista Dumnezeu asa cum suntem noi obisnuiti dar ceva sau CINEVA mai mare a facut lucrul asta, ca noi sa evoluam si sa devenim ce suntem azi...eu cred ca ceea ce spune stiinta sau religia e ceva incomplet.adevarul e muuuult mai profund si poate nu il vom cunoaste niciodata.trebuie doar sa ne dam cu parerea

Eu nu cred in asa ceva.Pamantul a fost creat de Dumnezeu si noi la fel!