Ok cine` a facut in clasa a VII-a Pasa Hassan?
Ma poate ajuta putin si pe mine` cu caracterizarea lui Mihai Viteazul?

Dau fundita!

Mihai Viteazul este personajul principal al acestei balade pentru ca el apare in toate momentele subiectului, personaj pozitiv pentru ca poarta un razboi drept, de aparare a teritoriilor romanesti, un personaj real, viabil atestat documentelor.El este domnul tarii Romanesti.El este prezentat in fruntea ostirii romane, in batalia de la Calugareni din anul 1595.

Prin caracterizarea directa facuta de narrator, din unghiul de vedere al lui Hassan, Voda asemeni lui Zeus," cu fulgeru-n mana pedepseste multimea pagana, taind de pe cai".Personajul este surprins in miscare "alearga navala nebuna/imprastie singur pe cati aduna/ Cutreiera campul taind de pe cai". Intr-o strofa hiperbola sunt prezentate si alte trasaturiale personajului. Epitetul antepus "salbaticul"sugerand neinfricarea voievodului si viteza reactilor sale.

El poarta armura "e-n zale si fier"prin aliteratie si "zalelei zuruie crunt"este relevant zgomotul scos de armura. Prin hiperbola, proportile personajului cresc, nelimitat, caciula devine o gigantica cupola, vorba-i devine tunet, iar rasufletul ger. Arma, barda "ii ajunge la cer", iar voda este asemeni unui urias "si Voda-i un munte"

Prin caracterizare indirecta, prin limbaj rezulta spiritul de sacrificiu al voievodului, el este gata sa-si de-a viata "sa piara azi unul din noi"pentru apararea patriei.

Faptele personajului devin sursa de caracterizare indirecta in care se incheaga profilul moral.Vitejia si spiritul de sacrificiu reies din modul in care contraataca pentru a a respinge atacul prin surpridere condos de Mihnea Turcitul. Prin intermediul comparatilor"ca volbura toamnei / intra in urdie, ca lupul intre oi" se dezvaluie iuresul contraatacului, dorinta de a alunga cat mai repede pe turci din tara.

Curios Mihai se-ndreapta spre Hassan pentru a-l provoca la lupta in doi ca sa evite varsarea de sange. Hotararea de a lupta cu Hassan este illustrate de modul in care il urmareste.

Antiteza este mijlocul de evidentiere a opozitilor dintre cele doua personaje, Mihai Viteazul, domnul tarii Romanesti, poarta un razboi drept pentru apararea teritorilor stramosesti, in timp ce Hassan poarta un razboi de cucerire a teritorilor tarii.

Mihai Viteazul este in fruntea ostirii romane in timp ce Hassan sta la poala padurii, departe de lunca.Curajos domnitorul il provoaca il provoaca pe Hassan la lupta-ndoi, dar acesta, las, fuge spre corturile turcesti.

Pasa nu are curajul sa intre in focul bataliei, ii porunceste lui Mihnea turcitul sa atace prin spate dar voievodul respinge atacul doar cu cativa osteni.In timpul cavalcadei dimensiunile lui Mihai cresc nelimitat, el atinge proportile unui urias.

In timp ce dimensiunile lui Hassan scad intratat incat devine ridicol, nu-si ridica turbanul cazut isi rupe hainele, alearga cu viteza extraordinara, isi maltrateaza calul, nu-si controleaza reactile, ochii I se injencteaza cu sange, barba I se infoaie, ii dardaie dintii, devine palid, ca un mort.

Numele personajului "Viteazul" releva trasatura fundamentale de caracter a acestuia.
Mihai Viteazul este tipul domnitorului patriotic, viteaz, curajos si gata sa-si de-a viata pentru tara.

George Cosbuc admira vitejia si cuajul domnitorului muntean si ironizeaza lasitatea bietului pasa, care scapa doar cu ajutorul lui Alah si al spahiilor.
Personajul Mihai Viteazul este un model de curaj, vitejie, spirit de sacrificiu pentru cititor. Multa bafta!

Buna!
Balada culta “Pasa Hassan” evoca unul dintre momentele importante ale istoriei noastre nationale, si anume lupta de la Calugareni, din august 1595, cand romanii condusi de Mihai Viteazul obtin o stralucita victorie impotriva turcilor cotropitori.
Desi balada poarta ca titlu numele lui Hassan, personajul principal este Mihai Viteazul, care este infatisat in toate momentele actiunii si de a carui prezenta luam cunostisnta inca din primul vers: “Pe voda-l zareste calare trecand”. Astfel, inca de la inceput, se observa intentia autorului de a prezenta cele doua personaje in antiteza.
Daca pasa Hassan, conducatorul armatei otomane, este infatisat, la inceput static, Mihai Viteazul, domnitorul Tarii Romanesti si conducatorul armatei roamne, dupa cum se observa inca din expozitiune, se afla pretutindeni. Bun organizator si strateg, calauzit de un fierbinte patriotism si caracterizat de spirit de sacrificiu, se afla in fruntea armatei sale, fiind exemplu, prin fapte, pentru ostasii sai.
Hassan este incapabil de a actoina si de a conduca singur ostile si de aceea o face prin intermediul lui Mihnea, caruia “-trimite-o porunca”. In schimb, viteaz, cum ii spune si numele, vijelios si intreprinzator, voda “face carare” prin “multimea pagana”, iar “in urma-i se-ndeasa cu vuiet, curgand. / Ostirea romana”. Insusirile sale sunt reliefate cu ajutorul metaforei “fulger”, sinonima cu “spada”, “arma de lupta”, Mihai aparand in postura unui zeu neindurator, care arunca asupra navalitorilor fulgerele maniei sale. Aceluias scop servesc si hiperbolele “carare facand”, “se-ndeasa, cu vuiet curgand”, “cade-n mocirla, un val dupa val”.
Spre deosebire de Hassan, desfigurat de groaza, Mihai Viteazul impresioneaza prin maretia trupului, asprimea vorbei, cutezanta faptei si neinfricarea, insusiri evidentiate de autor, de data aceasta cu ajutorul unei hiperbole constituite din comparatii si metafore cu elemante din natura.
Sper ca te-am ajutat!
bye!

Caracterizarea lui Mihai Viteazul
George Coşbuc a fost poet, traducător şi publicist transilvănean care a scris numeroase volume de poezii, printre care se numără şi „Cântece de vitejie", „Fire de tort", „Balade şi idile" şi „Ziarul unui pierde-vară". În creaţia sa, poetul a abordat o mare diversitate de de teme, preferate fiind: universul satului românesc cu evenimentele sale esenţiale ( „Nunta Zamfirei", „La oglindă"), natura ( „Iarna pe uliţă", „Vara") şi istoria naţională ( „Paşa Hassan", „O scrisoare de la Muselim-Selo").
Balada cultă „Paşa Hassan" face parte din volumul „Cântece de vitejie"(1904) care cuprinde poezii cu temă eroică, în care este evocat trecutul de luptă al poporului român şi figurile exemplare ale unor eroi naţionali. Această operă înfăţişează un moment din lupta de la Călugăreni (1595), în care armata romănă, condusă de Mihai Viteazul, învinge armata otomană, aflată sub comanda lui Sinan-Paşa. În conturarea figurii măreţe a domnitorului român şi a episodului din bătălia de la Călugăreni, G. Coşbuc a avut ca sursă de inspiraţie un fragment din opera "Românii supt Mihai-Voievod Viteazul" de Nicolae Bălcescu, intitulat "Călugărenii".
Dacă tema baladei este istoria naţională, din care scriitorul prezintă un moment semnificativ, victoria armatei române în bătălia de la Călugăreni, titlul operei aduce în prim-plan personalitatea comandantului oştirii otomane, Paşa Hassan, anticipând intenţia autorului de a-l prezenta în antiteză cu Mihai Viteazul, domnul Ţării Româneşti (1593-1601) şi conducătorul oştirii române.
Acţiunea baladei, organizată cronologic şi gradat, se petrece pe câmpul de luptă de la Călugăreni şi cuprinde trei secvenţe: confruntarea dintre cele două armate (1-5), urmărirea lui Paşa Hassan de către Mihai Viteazul până la taberele proprii (6-11) şi sosirea paşei în tabăra otomană, unde este salvat de către spahii ( 12 ). Personajele care participă la acţiune sunt portretizate în antiteză şi se clasifică în: principale (Mihai Viteazul şi Paşa Hassan), secundare (armata română şi armata otomană) şi episodice ( Sinan-Paşa, Mihnea, beii şi spahiii).
În cadrul acestei balade culte, Mihai Viteazul este personajul principal, prezentat ca un model eroic, în antiteză cu Paşa-Hassan care devine un antimodel de conducător. Voievodul român ocupă locul central în acţiunea acestei balade culte şi apare în toate momentele subiectului. Încă de la începutul baladei figura domnitorului român apare în prim-plan.
Calităţile fizice şi morale exemplare ale voievodului român sunt prezentate atât direct, cât şi indirect. Portretul său fizic şi moral se realizează prin caracterizare directă este realizată de către narator şi Paşa Hassan şi caracteriazare indirectă care rezultă din nume, statut (poziţie) socială, mimică, gestică, postură (poziţia corpului), limbaj, trăiri, gânduri, atitudini, comportament, fapte, convingeri, credinţe, valori şi relaţii cu alte personaje.
Elementele de portret fizic sunt puţine, dar semnificative, atât în conturarea profilului său impresionant, cât si în reliefarea portretului moral al personajului care este complex şi puternic individualizat. Portretul fizic al personajului impresionează prin forţa, vigoarea, măreţia şi frumuseţea trupului său atletic, prin ţinuta de luptă şi vestimentaţia specific militară. Paşa Hassan sesizează ţinuta sa impunătoare, severă şi bravă: "Pe vodă-l zăreşte călare trecând / Prin şiruri, cu fulgeru-n mână …", " Sălbatecul vodă e-n zale şi-n fier, / Şi zalele-I zuruie crunte, / Gigantică poart-o cupolă pe frunte, / Şi vorba-I e tunet, răsufletul ger, / Iar barda din stânga-I ajunge la cer, / Şi vodă-I un munte". În ochii îngroziţi ai paşei care-l caracterizează direct din punct de vedere fizic şi moral, Mihai apare în postura unui uriaş primitiv, a unui zeu neîndurător şi fioros, aspru şi neînduplecat , dar sublim în toată măreţia sa.
Portretul moral al personajului se realizează, în primul rând, indirect prin nume, statut (poziţie) socială, mimică, gestică, postură (poziţia corpului), limbaj, trăiri, gânduri, atitudini, comportament, fapte, convingeri, credinţe, valori şi relaţii cu alte personaje şi abia în al doilea rând prin caracterizare directă făcută de narator sau alte personaje.
Numele personajului sugerează indirect o trăsătură morală esenţială a acestuia, vitejia. De asemenea, statutul său social de domn al Ţării Româneşti, iar pe câmpul de luptă, de coducător al oştirii române presupune anumite calităţi ale personajului, precum înţelepciunea, dragostea de patrie, responsabilitatea, onestitatea (cinstea), demnitatea, generozitatea, sinceritatea, toleranţa, inteligenţa, abilitatea de a cunoaşte sufletul omenesc, spiritul dreptăţii şi al sacrificiului de sine, tăria de caracter, intransigenţa (voinţa de fier), ambiţia şi neînfricarea.
Mimica şi gestica personajului sunt sugestive pentru un om angajat cu toată fiinţa în această înfruntare, iar profilul său sălbatic, îngrozitor şi gesturile neînfricate, ofensive pun în lumină mânia şi înverşunarea împotriva duşmanilor cotropitori, elanul şi mobilizarea totală a voievodului în această luptă: "Dar iată-l! E vodă, ghiaurul Mihai!, "Sălbatecul vodă …" Limbajul protagonistului, cuvintele prin care îl provoacă de două ori la luptă pe Paşa Hassan sugerează indirect asprimea caracterului său, curajul, tenacitatea şi demnitatea domnului român, dar şi puterea sa de sacrificiu, capacitatea de a se jertfi în numele idealului de dreptate şi libertate a neamului său, a independenţei poporului său:""Stai, paşă, o vorbă de-aproape să-ţi spun, / Că nu te-am găsit nicăirea", " Stai, paşă! Să piară azi unul din noi!". Paşa Hassan îl caracterizează, de altfel, direct în ce priveşte limbajul: "Şi vorba-i e tunet …"
Atitudinea sa neîndurătoare, activă, hotărâtă, comportamentul energic, dârz, vijelios şi faptele eroice şi măreţe ale lui Mihai pe câmpul de luptă pun în lumină aceleaşi însuşiri alese ale coducătorului român. Ele sunt dovada vie şi măsura incontestabilă a geniului său militar.
În primul rând, domnitorul Ţ. Româneşti este un strateg desăvârşit, deoarece intuieşte că ostaşii săi au nevoie de un lieder pentru a rămâne solidari pe câmpul bătăliei, întrucât ei sunt mai puţini numeroşi ca turcii şi au nevoie de unitate în cuget, simţiri şi fapte pentru a obţine victoria. Mihai devine astfel un model de eroism şi un exemplu de responsabilitate pentru armata lui conducând-o spre victorie: "Pe vodă-l zăreşte călare trecând / Prin şiruri, cu fulgeru-n mână / Şi-n urmă-I se-ndeasă, cu vuiet curgând, / Oştirea română ".
În al doilea rând, solidaritatea conducător-oştire este motivată şi de sentimentul profund şi unanim al dragostei faţă de pământul străbun şi de conştiinţa faptului că luptă pentru o cauză nobilă, pentru idealul suprem: apărarea patriei, libertatea şi independenţa neamului. Războiul în care sunt implicaţi românii este profund legitim, deoarece nu este unul de cotropire, ci unul de apărare care are ca finalitate păstrarea identităţii şi unităţii neamului.
Mai mult, faptele cutezante ale voievodului sunt punctate concis, obiectiv de către narator:"vodă o-mparte (mulţimea păgână)", "alege vro doi","se-ntoarce şi plecă spre gloată", "se-nvârte roată", "intră-n urdie", "o frânge degrabă", "o bate-napoi", "şi-o vântură toată". Naratorul îl compară cu "volbura toamnei", afirmând că este "suflet de vânt", pentru a sugera viteza de reacţie, rapiditatea mişcărilor şi forta sa în luptă sau cu un "lup între oi", reliefând astfel indirect caracterul său nemilos, neîndurător, neînfricarea sa. Portretul său moral este unul extrem de dinamic, deoarece prezenţa sa în textul baladei este una extrem de activă şi întreprinzătoare care degajă o energie uriaşă.
Trăsăturile morale ale voievodului se reflectă şi în relaţia sa cu alte personaje cum ar fi Paşa Hassan, în ai cărui ochi îngroziţi se conturează imaginea unui "munte", ca obstacol de netrecut.Viziunea deformată a lui Paşa Hassan asupra lui Mihai se realizează ca reflex al groazei: "El vede ghiaurul că-I suflet de vânt / Şi-n faţă-I puterile turcilor sunt / Tăriile plevei", "Aleargă năvală nebună", "Împrăştie singur pe câţi îi adună", "Cutreieră câmpul, tăind de pe cai", "El vine spre paşă: e groază şi vai, / Că vine furtună". Trăsăturile de caracter ale lui Mihai sunt ilustrate magistral în strofa a opta, într-o descriere literară de tip portret cu ajutorul enumeraţiilor, comparaţiilor, metaforelor şi hiperbolelor, realizată în antiteză cu descrierea paşei. Vodă este văzut acum ca o stihie* monstruoasă, dezlănţuită, fiind comparat cu fenomenele naturii: "fulger", "tunet", "vânt", "furtună", "ger", urgii în faţa cărora Paşa Hassan rămâne neputincios şi cu care confruntarea pare a fi inutilă .
Calităţile desăvârşite ale lui Mihai Viteazul sunt scoase în evidenţă şi prin antiteză cu adversarul său, care, prin înfăţişare, gesturi, trăiri, atitudine, comportament şi fapte, devine ridicol şi demn de dispreţ pentru un cuceritor dornic de mărire: Văzut-au şi beii că fuga e bună / Şi bietului paşă dreptate I-au dat …"
Mihai Viteazul reprezintă în baladă tipul conducătorului român curajos, viteaz, neînfricat, neînduplecat, înfiorător şi aspru, sublim prin măreţia trupului, a caracterului şi a faptei asemenea unui zeu neîndurător. El este geniul militar absolut, strategul desăvârşit, omul de onoare, însufleţit de patriotism şi caracterizat prin spirit de sacrificiu, iubirea adevărului, a dreptăţii şi a libertăţii.

Caracterizarea lui Mihai Viteazul
George Coşbuc a fost poet, traducător şi publicist transilvănean care a scris numeroase volume de poezii, printre care se numără şi „Cântece de vitejie", „Fire de tort", „Balade şi idile" şi „Ziarul unui pierde-vară". În creaţia sa, poetul a abordat o mare diversitate de de teme, preferate fiind: universul satului românesc cu evenimentele sale esenţiale ( „Nunta Zamfirei", „La oglindă"), natura ( „Iarna pe uliţă", „Vara") şi istoria naţională ( „Paşa Hassan", „O scrisoare de la Muselim-Selo").
Balada cultă „Paşa Hassan" face parte din volumul „Cântece de vitejie"(1904) care cuprinde poezii cu temă eroică, în care este evocat trecutul de luptă al poporului român şi figurile exemplare ale unor eroi naţionali. Această operă înfăţişează un moment din lupta de la Călugăreni (1595), în care armata romănă, condusă de Mihai Viteazul, învinge armata otomană, aflată sub comanda lui Sinan-Paşa. În conturarea figurii măreţe a domnitorului român şi a episodului din bătălia de la Călugăreni, G. Coşbuc a avut ca sursă de inspiraţie un fragment din opera "Românii supt Mihai-Voievod Viteazul" de Nicolae Bălcescu, intitulat "Călugărenii".
Dacă tema baladei este istoria naţională, din care scriitorul prezintă un moment semnificativ, victoria armatei române în bătălia de la Călugăreni, titlul operei aduce în prim-plan personalitatea comandantului oştirii otomane, Paşa Hassan, anticipând intenţia autorului de a-l prezenta în antiteză cu Mihai Viteazul, domnul Ţării Româneşti (1593-1601) şi conducătorul oştirii române.
Acţiunea baladei, organizată cronologic şi gradat, se petrece pe câmpul de luptă de la Călugăreni şi cuprinde trei secvenţe: confruntarea dintre cele două armate (1-5), urmărirea lui Paşa Hassan de către Mihai Viteazul până la taberele proprii (6-11) şi sosirea paşei în tabăra otomană, unde este salvat de către spahii ( 12 ). Personajele care participă la acţiune sunt portretizate în antiteză şi se clasifică în: principale (Mihai Viteazul şi Paşa Hassan), secundare (armata română şi armata otomană) şi episodice ( Sinan-Paşa, Mihnea, beii şi spahiii).
În cadrul acestei balade culte, Mihai Viteazul este personajul principal, prezentat ca un model eroic, în antiteză cu Paşa-Hassan care devine un antimodel de conducător. Voievodul român ocupă locul central în acţiunea acestei balade culte şi apare în toate momentele subiectului. Încă de la începutul baladei figura domnitorului român apare în prim-plan.
Calităţile fizice şi morale exemplare ale voievodului român sunt prezentate atât direct, cât şi indirect. Portretul său fizic şi moral se realizează prin caracterizare directă este realizată de către narator şi Paşa Hassan şi caracteriazare indirectă care rezultă din nume, statut (poziţie) socială, mimică, gestică, postură (poziţia corpului), limbaj, trăiri, gânduri, atitudini, comportament, fapte, convingeri, credinţe, valori şi relaţii cu alte personaje.
Elementele de portret fizic sunt puţine, dar semnificative, atât în conturarea profilului său impresionant, cât si în reliefarea portretului moral al personajului care este complex şi puternic individualizat. Portretul fizic al personajului impresionează prin forţa, vigoarea, măreţia şi frumuseţea trupului său atletic, prin ţinuta de luptă şi vestimentaţia specific militară. Paşa Hassan sesizează ţinuta sa impunătoare, severă şi bravă: "Pe vodă-l zăreşte călare trecând / Prin şiruri, cu fulgeru-n mână …", " Sălbatecul vodă e-n zale şi-n fier, / Şi zalele-I zuruie crunte, / Gigantică poart-o cupolă pe frunte, / Şi vorba-I e tunet, răsufletul ger, / Iar barda din stânga-I ajunge la cer, / Şi vodă-I un munte". În ochii îngroziţi ai paşei care-l caracterizează direct din punct de vedere fizic şi moral, Mihai apare în postura unui uriaş primitiv, a unui zeu neîndurător şi fioros, aspru şi neînduplecat , dar sublim în toată măreţia sa.
Portretul moral al personajului se realizează, în primul rând, indirect prin nume, statut (poziţie) socială, mimică, gestică, postură (poziţia corpului), limbaj, trăiri, gânduri, atitudini, comportament, fapte, convingeri, credinţe, valori şi relaţii cu alte personaje şi abia în al doilea rând prin caracterizare directă făcută de narator sau alte personaje.
Numele personajului sugerează indirect o trăsătură morală esenţială a acestuia, vitejia. De asemenea, statutul său social de domn al Ţării Româneşti, iar pe câmpul de luptă, de coducător al oştirii române presupune anumite calităţi ale personajului, precum înţelepciunea, dragostea de patrie, responsabilitatea, onestitatea (cinstea), demnitatea, generozitatea, sinceritatea, toleranţa, inteligenţa, abilitatea de a cunoaşte sufletul omenesc, spiritul dreptăţii şi al sacrificiului de sine, tăria de caracter, intransigenţa (voinţa de fier), ambiţia şi neînfricarea.
Mimica şi gestica personajului sunt sugestive pentru un om angajat cu toată fiinţa în această înfruntare, iar profilul său sălbatic, îngrozitor şi gesturile neînfricate, ofensive pun în lumină mânia şi înverşunarea împotriva duşmanilor cotropitori, elanul şi mobilizarea totală a voievodului în această luptă: "Dar iată-l! E vodă, ghiaurul Mihai!, "Sălbatecul vodă …" Limbajul protagonistului, cuvintele prin care îl provoacă de două ori la luptă pe Paşa Hassan sugerează indirect asprimea caracterului său, curajul, tenacitatea şi demnitatea domnului român, dar şi puterea sa de sacrificiu, capacitatea de a se jertfi în numele idealului de dreptate şi libertate a neamului său, a independenţei poporului său:""Stai, paşă, o vorbă de-aproape să-ţi spun, / Că nu te-am găsit nicăirea", " Stai, paşă! Să piară azi unul din noi!". Paşa Hassan îl caracterizează, de altfel, direct în ce priveşte limbajul: "Şi vorba-i e tunet …"
Atitudinea sa neîndurătoare, activă, hotărâtă, comportamentul energic, dârz, vijelios şi faptele eroice şi măreţe ale lui Mihai pe câmpul de luptă pun în lumină aceleaşi însuşiri alese ale coducătorului român. Ele sunt dovada vie şi măsura incontestabilă a geniului său militar.
În primul rând, domnitorul Ţ. Româneşti este un strateg desăvârşit, deoarece intuieşte că ostaşii săi au nevoie de un lieder pentru a rămâne solidari pe câmpul bătăliei, întrucât ei sunt mai puţini numeroşi ca turcii şi au nevoie de unitate în cuget, simţiri şi fapte pentru a obţine victoria. Mihai devine astfel un model de eroism şi un exemplu de responsabilitate pentru armata lui conducând-o spre victorie: "Pe vodă-l zăreşte călare trecând / Prin şiruri, cu fulgeru-n mână / Şi-n urmă-I se-ndeasă, cu vuiet curgând, / Oştirea română ".
În al doilea rând, solidaritatea conducător-oştire este motivată şi de sentimentul profund şi unanim al dragostei faţă de pământul străbun şi de conştiinţa faptului că luptă pentru o cauză nobilă, pentru idealul suprem: apărarea patriei, libertatea şi independenţa neamului. Războiul în care sunt implicaţi românii este profund legitim, deoarece nu este unul de cotropire, ci unul de apărare care are ca finalitate păstrarea identităţii şi unităţii neamului.
Mai mult, faptele cutezante ale voievodului sunt punctate concis, obiectiv de către narator:"vodă o-mparte (mulţimea păgână)", "alege vro doi","se-ntoarce şi plecă spre gloată", "se-nvârte roată", "intră-n urdie", "o frânge degrabă", "o bate-napoi", "şi-o vântură toată". Naratorul îl compară cu "volbura toamnei", afirmând că este "suflet de vânt", pentru a sugera viteza de reacţie, rapiditatea mişcărilor şi forta sa în luptă sau cu un "lup între oi", reliefând astfel indirect caracterul său nemilos, neîndurător, neînfricarea sa. Portretul său moral este unul extrem de dinamic, deoarece prezenţa sa în textul baladei este una extrem de activă şi întreprinzătoare care degajă o energie uriaşă.
Trăsăturile morale ale voievodului se reflectă şi în relaţia sa cu alte personaje cum ar fi Paşa Hassan, în ai cărui ochi îngroziţi se conturează imaginea unui "munte", ca obstacol de netrecut.Viziunea deformată a lui Paşa Hassan asupra lui Mihai se realizează ca reflex al groazei: "El vede ghiaurul că-I suflet de vânt / Şi-n faţă-I puterile turcilor sunt / Tăriile plevei", "Aleargă năvală nebună", "Împrăştie singur pe câţi îi adună", "Cutreieră câmpul, tăind de pe cai", "El vine spre paşă: e groază şi vai, / Că vine furtună". Trăsăturile de caracter ale lui Mihai sunt ilustrate magistral în strofa a opta, într-o descriere literară de tip portret cu ajutorul enumeraţiilor, comparaţiilor, metaforelor şi hiperbolelor, realizată în antiteză cu descrierea paşei. Vodă este văzut acum ca o stihie* monstruoasă, dezlănţuită, fiind comparat cu fenomenele naturii: "fulger", "tunet", "vânt", "furtună", "ger", urgii în faţa cărora Paşa Hassan rămâne neputincios şi cu care confruntarea pare a fi inutilă .
Calităţile desăvârşite ale lui Mihai Viteazul sunt scoase în evidenţă şi prin antiteză cu adversarul său, care, prin înfăţişare, gesturi, trăiri, atitudine, comportament şi fapte, devine ridicol şi demn de dispreţ pentru un cuceritor dornic de mărire: Văzut-au şi beii că fuga e bună / Şi bietului paşă dreptate I-au dat …"
Mihai Viteazul reprezintă în baladă tipul conducătorului român curajos, viteaz, neînfricat, neînduplecat, înfiorător şi aspru, sublim prin măreţia trupului, a caracterului şi a faptei asemenea unui zeu neîndurător. El este geniul militar absolut, strategul desăvârşit, omul de onoare, însufleţit de patriotism şi caracterizat prin spirit de sacrificiu, iubirea adevărului, a dreptăţii şi a libertăţii.

Nu da fundita gandeste tanti micuta! Ce-o sa faci la examene daca o sa-ti dea un text la alegere mai? Off...doamne

iti spun daca imi spui caracterizarea lui muselin selo

X

Mihai Viteazul! Hmm... Gagiul asta era mare mahar in Tara Romaneasca in jurul anului 1600 +/-. Avea el veleitati de conducator, ca altfel n-ar fi fost sef peste toti. Pe la 1600 tipu' asta, fiind mare sufletist si patriot de felul lui asa, o decis ca ar fi timpul sa uneasca Tara Romaneasca, Moldova si Transilvania. Ambitios din fire, bineinteles ca o si reusit. Pe langa asta, o mai avut el si niste conflicte cu turcalaii, dupa ce bause vreo 13-14 carafe de vin si devenise artagos. Toata treaba cu unirea insa, nu o durat prea mult, din cauza ca erau destui care aveau boala pa el si pa succesul lui.erau invidiosi. Dupa ce se duse pe apa sambetei treaba cu unirea, Mihaita Fara Frica urma s-o pateasca. Fiind foarte sensibil in zona gatului la loviturile de barda, acesta nu rezista si astfel suferi de deces. Concluzia: Era baiat fain, o vrut multe, dar avea prea multi dusmani care nu prea erau de acord cu ideile lui, drept urmare pentru care i-or luat capu'.

Http://lumea-creatiei.eu5.org/Pasa%20Hassan.html E cel mai bun site si mi se par foarte bine amanuntit.

George Cosbuc este intaiul poet ardelean care s-a identificat cu poporul din care face face, cantandu-i bucuriile si durerile.
In cuprinsul baladei, G. Cosbuc realizeaza doua portrete memorabile, folosind hiperbola si antiteza. Poetul scoate in evidenta trasaturile fizice si insusirile morale ale celor doua personaje principale, Mihai Viteazul si pasa Hassan, folosind caracterizarea directa (facuta de autor, de alte personaje si autocaracterizarea) si indirecta, desprinsa din gesturi, imbracaminte, din vorbe si atitudine.
In primele strofe ale baladei, poetul aduce in prim-plan imaginea voievodului roman, realizata gradat. Mai intai apare "calare", "cu fulgeru-n mana", facand carare printre dusmani. Apoi intra-n urdie "ca lupu-ntre oi", o risipeste, o loveste necrutator, o vantura "ca pe o pleava" nefolositoare. Cu ajutorul verbelor la indicativ prezent si la gerunziu, poetul il prezinta pe Mihai intr-o continua miscare, "navala nebuna", semanand moarte in jurul sau: "trecand", "facand", zareste, se-ntoarce, alege, se-nvarte roata, intra, o frange, o bate, o vantura, "e suflet de vant"(metafora), imprastie, "cutreiera campul, taind de pe cai", "vine furtuna".
In ochii ingroziti ai pasei, imginea voievodului creste, atingand proportii uriase. In strofa a opta, silueta sa este conturata prin imagini vizuale, auditive si motorii.
"Salbatecul voda e-n zale si-n fier
Si zalele-i zuruie crunte,
Gigantica poart-o cupola pe frunte,
Si vorba-i e tunet, rasufletul ger,
Iar barda-i din stanga ajunge la cer,
Si voda-i un munte."
Epitetul asezat in inversiune, "salbatecul voda", sugereaza hotararea romanului de a nimici dusmanul. Aprigul voievod este imbracat in armura; zalele si fierul zuruie crunt, dezvaluind indarjirea cu care se napustea asupra paganilor. "Zalele-i zuruie crunte"- constructie anomatopeica, care parca porunceste moartea dusmanilor. Caciula e o cupola gigantica, barda-i ajunge la cer sunt imagini care creeaza senzatia unui munte, "Si voda-i un munte." Metafore personificate: "vorba-i e tunet, rasufletul ger", fixeaza mai bine personalitatea voievodului care imprastie groaza in jurul sau, care imprumutase forta naturii dezlantuite.
In antiteza perfecta cu Mihai Viteazul este prezentat pasa Hassan. Alaturi de drum,"departe de lunca", pus pe fuga, Hassan fricos si las, apare permanent in contrast cu neinfricatul voievod roman. Ca si Mihai, Hassan este caracterizat direct si indirect. Fuga pasei spre tabara turceasca este evidentiata in ultimele patru strofe ale baladei.
"--
Dar pasa-si pierduse si capul si firea!
Cu fraul pe coama el fuge nebun,
Ca-n gheara de fiara si-n gura de tun
Mai dulce-i pieirea."
Ingrozit, pasa "isi pierde si capul si firea", fuge nebun, caci pieirea e mai dulce si-n ghera de fiara si-n gura de tun, decat sub sabia "ghiaurului". Urmarit de acesta, groaza si disperarea pun stapanire pe Hassan, care va gasi scapare in tabara turceasca.
In continuare, imaginea voievodului apare hiperbolic:
"Salbatecul voda e-n zale si-n fier
Si zalele-i zuruie crunte,
Gigantica poarta-o cupola pe frunte,
Si vorba-i e tunet, rasufletul ger,
Iar barda-i din stanga ajunge la cer,
Si voda-i un munte."
In ochii ingroziti ai pasei, proportiile romanului sunt marite, ingrosate, hiperbolizate, Voievodul dobandeste o statura gigantica: cusma este uriasa, vorba este asemenea tunetului, rasufletul ger, barda atinge cerul, iar voda "e un munte". Prin metafore-hiperbola, epitete, inversiune, poetul contureaza personalitatea lui Mihai care imprumuta forta de la natura. In ochii lui Hassan el nu poate fi invins, tot asa, cum un munte nu se clinteste din temeliile lui; forta lui nu poate fi stavilita, tot asa, cum tunetul si gerul nu pot fi oprite. Voievodul apare ca o forta dezlantuita a naturii care accentueaza lasitatea, umilinta, ridicolul, traite de "fulgerul" pasa. In contrast cu frica, groaza vestitului pasa, apare curajul voievodului de a infrunta moartea. Mihai il striga din nou pe Hassan, sa se opreasca pentru ca in acea zi sa piara unul dintre ei.
"-
Dar pasa mai tare zoreste;
Cu scarile-n coapse fugarul-si loveste
Si gatul i-l bate cu pumnii-amandoi;
Cu ochii de sange, cu barba valvoi
El zboara soimeste.
Inspaimantat, pasa isi indeamna fugarul, il loveste in coaste, il bate cu pumnii, "zboara soimeste". Gesturile lui necontrolate dezvaluie spaima ce-l stapaneste. El este desfigurat de groaza, "cu ochii de sange", "cu barba valvoi", ii "dardie dintii si-i galben-perit!"
Spaima aproape nebuneasca; gesturile ratacite, nefiresti sunt evidentiate si-n strofa a zecea.
"Turbanul ii cade si-l lasa cazut;
Isi rupe cu mana vesmantul
Ca-n largile-i haine se-mpiedica vantul
Si lui i se pare ca-n loc e tinut;
Alearga de groaza pieirii batut
Mananca pamantul."
In fuga turbanul ii cade si nu-l ridica; si rupe vesmantul, caci i se pare ca vantul se impiedica in hainele-i largi si-l tine-n loc. Innebunit de groaza pieirii, alearga mancand pamantul "si-i dardaie dintii si-i galben perit!
Daca in prima parte a baladei, poetul il aduce in prim-plan pe Mihai, vijelios, avantat, dominand campul de lupta cu vitejia lui fara egal, in partea a doua, il aduce
in fata pe Hassan, tot in miscare, surprins in fuga rusinoasa catre tabara turceasca. Starea umilitoare de fugar este scoasa in evidenta prin cuvinte si expresii ironice, cu iz popular: "isi pierde si capul si firea", "fuge nebun", "mananca pamantul", "e groaza si vai" etc.



"Si-i dardaie dintii si-i galben-pierit!
Dar Alah din ceruri e mare!
Si-Alah ii scurteaza grozava-i carare
Caci pasa-i de taberi aproape sosit!
Spahiii din corturi se-ndeasa grabit,
Sa-i deie scapare."
Alah ii scurteaza cararea, spahii ies din corturi sa-l scape pe pasa, dandu-i dreptate, caci voda ghiaurul in toti a bagat "o groaza nebuna". Apoi Hassan a jurat sa zaca de spaima, o luna.
Ritmul alert al baladei, reflectad clocotul luptei sau fuga nebuna a pasei, este redat prin multimea verbelor de miscare, prin propozitii scurte, prin structura versurilor cu ritm amfibrahic, rima variata, imbratisata, masura de 6-9-11 silabe.
Poetul foloseste o varietate de mijloace artistice si un vocabular impresionant: arhaisme: urdie, gheaur flinta barda, bei, atc; ezpresii populare, zicale: "ca lupu-ntre oi", "ca volvura toamnei", "mananca pamantul", pasa zoreste, "zboara soimeste", " vazut-au si beii ca fuga e buna".