Poate sa imi explice si mie cineva ce inseamna mai exact,,Scoala Vietii" si niste exemple ceva, mersi anticipat.

Scoala vietii inseamna sa stii sa traiesti pe scurt. Sa sti sa te descurci in viata, sa ai experienta de viata. Scoala vietii este si atunci cand nu ai scoala propriu-zisa.

Pai..."scoala vietii" nu-i o scoala propriu-zisa, cred ca ti-ai dat si tu seama de asta. Inseamna de fapt lucrurile pe care le inveti pe parcursul vietii. Viata seamna cu o facultate care iti ofera informatii. Si binenteles fiecare are scoala lui adica asta inseamna ca fiecare intampina situatii diferite.Acum intelegi dc se spune des ca "scoala vietii" e cea mai importanta? Pt ca cel mai important e sa fii intelept, adica sa inveti cat mai multe din scoala asta a vietii Interesant, nu-i asa? E multa filozofie aici. Daca vrei poti sa te mai informezi ca e foarte frumos

Şcoala vieţii este, nici vorbă, o realitate evidentă, dar o şcoală fără note şi catalog, fără caiete şi extemporale, fără ore de curs cu clopoţelul sunînd la începutul şi la sfîrşitul lor, o şcoală fără diplome, dar nu şi fără examene.
Este de-a dreptul uluitor cîte învăţături şi discipline se cer a fi desprinse la această şcoală pe care o numim a vieţii, mereu proaspătă şi nouă, deşi ea este veche de milenii.

Nimic nu-ţi oferă în dar o mîndrie mai mare şi mai frumoasă, decît convingerea că nu treci orb, şchiop şi surd prin şcoala vieţii. Ea rîvneşte plină de pasiune să-ţi înnobileze sufletul, să-i dea o înfăţişare desăvîrşită şi armonioasă, să te facă folositor ţie insuţi şi societăţii, ea îţi dă statornicie în muncă, ea iţi este dascăl şi prieten.
funda?

Şcoala vieţii nu se termină niciodată. Oricât de enervant ar fi că e mereu cineva care ne pune note. Care ne scoate la tablă cu lecţia nepregătită. Care ne umple de fiori cu nesuferita frază: „Scoateţi o foaie de hârtie…".

Unii – naivi – au impresia că dacă au absolvit trei facultăţi, două masterate şi un doctorat – gata, şi-au terminat şcoala. E timpul să-i înveţe pe ceilalţi. Le ştiu pe toate. Alţii – de-a dreptul stupizi – au impresia că, dacă nu se mai duc la şcoală – ce dacă nu şi-au luat nici bacul – nu mai au nimic de învăţat.

Mai mult decât atât. Se apucă să lase urmaşi, pe care îi cresc în ideea că deţin suprema cunoaştere ce nu poate fi contrazisă. „Am dreptate, pentru că eu sunt mama!". „Eu te-am făcut, eu te omor!" – şi de fapt habar n-au ce-i cu ei pe lumea asta!

Nimeni nu ştie suficient de multe aici, pe pământ. E o lume atât de vastă, atât de complexă, atât de misterioasă, că nimeni nu are dreptul să spună că le ştie pe toate, sau că ştie măcar ceva. „Eu ştiu că nu ştiu nimic" – zicea Socrate, nu degeaba îl aliniem şi astăzi printre cei mai mari înţelepţi.

Cumva însă există în noi această dorinţă de a ajunge la un „Capăt", de a ne odihni după ce am făcut ce trebuia. Unii îi zic „Absolvire", alţii îl numesc „Pensie", unii îi zic „Moarte", alţii „Iluminare".

Am ajuns la concluzia că de fapt nu se termină niciodată. Pentru că nu pot să concep ce înseamnă „infinit" decât în termeni de „fără sfârşit". Când crezi că ai terminat ceva, îţi dai seama că de-abia atunci începe. Oriunde ai fi, pe orice scară.

Adevărul e că orice zi te învaţă ceva nou despre tine. Învăţătura nu stă numai în afară, ci mai ales înăuntru. Cine eşti tu? – şi nu vreau să ştiu cum te cheamă, câţi ani ai, la ce şcoală ai fost şi cine îţi este soţ.