Puteţi să trimiteţi reyumatul scurt al operei "În Vinerea Patimilor" de Octavian Goga... E foarte important!

In Vinerea Patimilor e surprins sentimentul religios al taranu­lui. Ni se releva modul de a fi crestin al poporului nostru. Cel care relateaza este Octavian Gpga, poet al patimirii ardelene-, el insusi insufletit de o adinca traire religioasa. Observatorul satului este desprins de acesta prin cultura, dar e legat de el prin iubire si pretuirea traditiei. y5l5311yv31lop
Evenimentul crestin - patimirea si moartea Mintuitorului in­valuie in evlavie satul transilvan, care a purtat el insusi o grea cruce, a fost chinuit si batjocurit in aspra istorie a Ardealului. Nu se po­vesteste nici o intimplare, e descrisa numai atmosfera din preajma Pastelui intr-o asezare romaneasca din existenta careia nu a dis­parut niciodata constiinta celor sfinte. Credinta m Dumnezeu, care desparte Binele de jiau a calauzit viata oamenilor si, Dumnezeu fiind vesnic si neschimbat, satul insusi, nu doar cel evocat, ci orice sat, a ramas neschimbat si neatins de stricaciune, curat si nepieri­tor. El „respira eternitatea".
Atitudinea scriitorului e lirica, melancolica si meditativa. Gin-durile au ca fundal lumina crepusculara. Sint insemnate cu lumina cimitirul - in care rasar „licuricii tremuratori" ai luminarilor - si biserica - nimbata de „cununa de foc" a asfintitului. Ambele amin­tesc desprinderea sufletului de trup, sint locuri ale trecerii spre alta lume. Biserica apare ca o fiinta vie (in expresiile „trupul bisericii", „batrina", „umerii girbovi", „obosita"). Prozatorul vibreaza de e-motie intelegind contrastul izbitor dintre cladirea umila - uzata de vreme, napadita de muschi, cu iconostas „primitiv", cu cantareti modesti - si trainicia de granit a credintei pe care a pazit-o, iar o data cu ea toata vlaga unui popor greu incercat. Vechea biserica ascunde o realitate nevazuta, de nepretuit.

,,Vinerea Patimilor, pe înserate …
Din biserica satului, unde s-a săvârşit slujba îngropării lui Iisus, ţăranii ies pâlcuri, amestecaţi bărbaţi şi femei, păstrând după vechiul obicei toata rânduiala ierarhică. Dinspre pădurea de fagi unde s-a prăvălit soarele, coboară umbre cernind culmile şi prin sita lor, răzleţ, licurici tremurători se ivesc împrejur. Sunt lumânările care se aprind la morminte, când deodată ca un vaiet subteran începe pe la poalele crucilor recitativul monoton al bocetelor muiereşti (…)
Mâine după miezul nopţii, cu mic cu mare vor înconjura biserica de trie ori, urmându-şi preotul care în tăcerea lor mistică va bate în poartă respectând dictonul scripturii: Deschideţi, boieri, porţile, să intre împăratul măririi…Iar după ce imnul învierii va răsuna din toate piepturile, ei se vor înşirui pe rând în dreptul altarului, se vor cumineca cu pâine şi cu vin şi cu-o năvală de lumină bruscă pe toată faţa lor aspră, primeniţi şi transfiguraţi de-o bucurie impersonală, se vor apropia unul de altul, oamenii pământului:
- Hristos a-nviat!
- Adevărat c-a-nviat!(…)"