Anacolutul (plural: anacolute sau anacoluturi) este o întrerupere în structura sintactică unei fraze. O frază ce conține un anacolut începe într-un mod care sugerează o anumită finalizare și continuă printr-o schimbare bruscă a construcției logice, astfel încît cele două fragmente de frază au o legătură sintactică defectuoasă. De exemplu, fraza Cine mă caută, nu sînt acasă conține un anacolut, pentru că începe cu o propoziție subordonată subiectivă, lăsînd impresia că urmează informații despre persoana care mă caută, dar continuă cu o propoziție principală care are deja subiectul subînțeles eu. Uneori întreruperea structurii sintactice are loc de mai multe ori în cursul frazei.
În general, anacolutul este considerat o greșeală gramaticală și de stil, dar poate fi folosit intenționat în limba literară pentru a obține anumite efecte. De exemplu, deoarece anacolutul este specific limbii vorbite și gîndirii interioare, apariția lui în scrierile literare sugerează aceste registre retorice. Pe de altă parte, anacolutele mai sînt folosite în literatură pentru efectul comic pe care îl au și pentru a sugera lipsa de cultură a unor personaje; autorul român I. L. Caragiale a întrebuințat adesea anacolutul în scrierile sale în acest scop. ex:„Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palatele și socrii." (I. Creangă, Povestea porcului)
În lingvistică un pleonasm (din grecescul πλεονaσμóς pleonasmos, exces) este exprimarea unei idei folosind mai multe cuvinte decît este necesar, astfel încît sensurile cuvintelor folosite se suprapun parțial sau total. În funcție de context și de intenție pleonasmul poate reprezenta fie o greșeală de exprimare — pentru că aduce redundanță în transmiterea informației —, fie o figură de stil, îndeplinind același rol ca repetiția retorică. ex:M-am întors înapoi.
Vă rugăm să avansați înainte.
Coboară jos!
Moș bătrîn!
Anacolutul (plural: anacolute sau anacoluturi) este o întrerupere în structura sintactică unei fraze. O frază ce conține un anacolut începe într-un mod care sugerează o anumită finalizare și continuă printr-o schimbare bruscă a construcției logice, astfel încît cele două fragmente de frază au o legătură sintactică defectuoasă. De exemplu, fraza Cine mă caută, nu sînt acasă conține un anacolut, pentru că începe cu o propoziție subordonată subiectivă, lăsînd impresia că urmează informații despre persoana care mă caută, dar continuă cu o propoziție principală care are deja subiectul subînțeles eu. Uneori întreruperea structurii sintactice are loc de mai multe ori în cursul frazei.
În general, anacolutul este considerat o greșeală gramaticală și de stil, dar poate fi folosit intenționat în limba literară pentru a obține anumite efecte. De exemplu, deoarece anacolutul este specific limbii vorbite și gîndirii interioare, apariția lui în scrierile literare sugerează aceste registre retorice. Pe de altă parte, anacolutele mai sînt folosite în literatură pentru efectul comic pe care îl au și pentru a sugera lipsa de cultură a unor personaje; autorul român I. L. Caragiale a întrebuințat adesea anacolutul în scrierile sale în acest scop. ex:Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palatele și socrii." (I. Creangă, Povestea porcului) n lingvistică un pleonasm (din grecescul πλεονaσμóς pleonasmos, exces) este exprimarea unei idei folosind mai multe cuvinte decît este necesar, astfel încît sensurile cuvintelor folosite se suprapun parțial sau total. În funcție de context și de intenție pleonasmul poate reprezenta fie o greșeală de exprimare — pentru că aduce redundanță în transmiterea informației —, fie o figură de stil, îndeplinind același rol ca repetiția retorică. ex:M-am întors înapoi.
Vă rugăm să avansați înainte.
Coboară jos!
Moș bătrîn!