Pai intra pe http://www.clopotel.ro/enciclopedia/Mitologie_Creaturi-740.html.Sper ca te-am ajutat! Fundita?
Pasărea Phoenix (grecescul Φοῖνιξ, phoínix, uneori Phönix) este o pasăre mitică, care posedă proprietatea de autoincendiere periodică și regenerarea din propria cenușă. Este considerată a fi o pasăre oraculară.
În mitologia nordică, trolul este o ființă gigantică, un uriaș, care vânează oameni, noaptea.Este descris și ca un gnom zburdalnic, care trăiește în munți sau în păduri, întruchipând forțele rele ale naturii.Trolii sunt, de fapt, niște ființe cu o inteligentă redusă, despre care se credea că la lumina soarelui se transformă în stane de piatră.
Dragonul este o creatură mitologică de obicei descrisă ca fiind un șarpe mare și puternic sau o altă reptilă cu abilități magice și spirituale.
Spiridușii (probabil din lat. spiritus – „spirit, suflu, duh de viață") sunt duhuri binevoitoare domestice prezente în mituri și superstiții ale românilor.
Grifon a fost în mitologia greacă un monstru înaripat cu trup leonin, cu cap și aripi de vultur, consacrat zeului Apollo. Se credea că locuiește în ținutul hyperboreienilor, păzind aurul nordic împotriva arimaspilor. Într-o altă variantă, grifonii sunt considerați paznicii lui Zeus.
Monstrul din Loch Ness este un animal care, din punct de vedere taxonomic, nu face parte din nicio familie sau specie, dar despre care se spune că trăiește în lacul Loch Ness din Scoția. Monstrul din Loch Ness este unul din cele mai cunoscute animale studiate de criptozoologie. Evidențele despre existența acestui animal sunt alcătuite din puține, dar mult disputate, fotografii și înregistrări cu sonarul: nu au fost descoperite schelete, urme, exemplare vii sau țesuturi. Localnicii l-au botezat Nessie, un nume folosit azi în toată lumea, încă din anii 1950.
Inorogul, numit și licorna sau unicorn, este un animal mitologic. Inorogul este reprezentat ca un cal alb având un corn în mijlocul frunții. Legendele descriu acest corn ca având puteri miraculoase: vindecă bolile, curăță răul, dă viață.
Vasiliscul (numit și bazilisc, din limba greacă Βaσιλίσκος = animal regal) este o reptilă fabuloasă care, în legendele europene, inclusiv în mitologia românească, este reprezentată de obicei ca o combinație de șarpe și cocoș, având puterea de a ucide prin privire sau prin otrava răsuflării.
Sirena este o ființă fabuloasă, din mitologia greacă, cu aspect de femeie, cu picioare și aripi de pasăre, mai târziu cu coadă de pește, care, prin cântecele ei, ademenea pe corăbieri în locuri primejdioase, unde aceștia își găseau moartea.
Giganții sau Gigas, fiii lui Uranus și ai Geei erau figuri uriașe, din mitologia greacă născuți din picăturile de sânge care cădeau pe pământ, după ce zeul Cronos i-a luat în luptă bărbăția tatălui său Uranus.
Zânele sunt semidivinități feminine, adesea nominalizate atributiv, prezente în mai multe mitologii populare. În mitologia românească, acestea sunt de 2 categorii morale: bune și rele. Zânele bune sunt preponderente numeric și categorial, sunt fecioare frumoase, zvelte, foarte tinere, năzdrăvane, prielnice omului cinstit și având totdeauna soluțiile esențiale pentru dificultățile ori impasurile inevitabile de care este asaltat eroul arhetipal (de obicei Făt-Frumos).
Vampirii sunt ființe mitologice sau folclorice, care subzistă prin hrănirea în special cu sânge de la creaturi vii, indiferent dacă sunt strigoi sau persoane în viață.
Vârcolacul este, în mitologia românească o ființă fabuloasă, un demon care mănâncă Soarele și Luna, generând în acest fel fazele Lunii și eclipsele.
HIPOGRÍF, hipogrifi, s.m. Animal fabulos din mitologie, jumătate cal, jumătate vultur. - Din fr. hippogriffe.
Sper ca te-am ajutat
Troli is niste fraieri cu creier de gaina ce le este frica de soare (pe scurt la argumentul lui EternaLove)
Valy4567 întreabă: