Articol unic. – Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 28 martie 2002, cu următoarele modificări şi completări:
1. Literele b) şi c) ale articolului 2 vor avea următorul cuprins:
„b) prin simboluri fasciste, rasiste sau xenofobe se înţelege: drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum şi orice alte asemenea însemne, care promovează ideile, concepţiile sau doctrinele prevăzute la lit. a);
c) prin persoană vinovată de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii se înţelege orice persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească română sau străină, printr-o hotărâre recunoscută potrivit legii, pentru una sau mai multe infracţiuni contra păcii şi omenirii, precum şi orice persoană condamnată de către o instanţă penală internaţională pentru crime de război sau crime contra umanităţii;".
2. La articolul 2, după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:
„d) prin holocaust se înţelege persecuţia sistematică sprijinită de stat şi anihilarea evreilor europeni de către Germania nazistă, precum şi de aliaţii şi colaboratorii săi din perioada 1933–1945. De asemenea, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, o parte din populaţia romă a fost supusă deportării şi anihilării."
3. Alineatul (1) al articolului 3 va avea următorul cuprins:
„Art. 3. – (1) Constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi."
4. Alineatul (1) al articolului 4 va avea următorul cuprins:
„Art. 4. – (1) Confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi."
5. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
„Art. 5. – Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi."
6. Articolul 6 va avea următorul cuprins:
„Art. 6. – Negarea în public a holocaustului ori a efectelor acestuia constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi."
7. La articolul 8, partea introductivă a alineatului (1) şi alineatul (4) vor avea următorul cuprins:
„Art. 8. – (1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON):
(4) Prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile."
Din cauza luptei antisemita a nazistilor si a sesizarii organizatiilor evreiesti simbolurile naziste sunt interzise in Romania
AnonymousMLG întreabă: