Poate o parte din tine a realizat că gimnaziul este o muncă sisifică. Prietene, când vei absolvi, bac-ul îl poți lua din mai orice liceu, și nimeni nu te întreabă ce ai făcut în gimnaziu iar în liceu doar unele facultăți. Pune ochii de acum pe ce profil vrei și ce licee îți convin în sensul că să fie totuși nu super ușor să intri în ele că așa poate dai de colegi de pe tarla și n-o să-ți fie bine. Acum fă-ți o estimare și depune un efort ceva mai mare decât minimul necesar ca tu să intri la acel liceu, căci te poți trezi că-ți pică lucrarea la corectori exigenți, iar la contestație cu "corectori", în sensul că-ți retrec nota de la prima evaluare(care teoretic ți-o ascund da practic se vede urma de la pix pe spate) și se prefac că ți-au corectat-o. Da, așa am pățit eu la examen la română, noroc cu matematica și am intrat.
În principiu faza asta se întâmplă la română unde corectarea e subiectivă și-ți dau punctajul pe compuneri după bunul lor plac, adică dacă sunt de acord cu opinia ta și dacă le plac sau nu povestea din compunere. Sfat foarte important, și pentru evaluare și pentru bac, când ai o compunere să-ți exprimi opinia, de preferat să NU exprimi o opinie controversată. Imaginează-ți ce opinie ar avea profesorul de română de rând, acela fiind cel mai probabil de o generație foarte diferită de a ta, deci cu o altă mentalitate. Dacă poți veni cu suficiente argumente să susții acea opinie deci poți face compunerea suficient de mare, chiar dacă nu e adevărata ta opinie, o scrii pe aia ca și cum ar fi de fapt opinia ta și vei avea un bonus la corectat, unii altfel te corectează când ești de partea lor la opinie. Mulumește-i ministerului educației apropo.
Revenind, totuși te sfătuiesc să revii la română și matematică căci ălea sunt materii de examen. Poți să o lași mai moale cu celelalte materii ca să ai mai mult timp liber suficient cât să te mai poți juca pe PC și să te concentrezi și pe cele 2. De obicei și profesorii altor materii sunt mai permisivi în a 8-a, profită de asta. Fii foarte atent la clasă și învață direct acolo, ca să nu fii nevoit să înveți mai mult acasă, câștigi extrem de mult timp așa.
La matematică neapărat să recuperezi ce ai pierdut în a 7-a, dar dacă ai prof bun ăla va recapitula cu voi oricum. La română învață ceea ce se numesc șabloane(un fel de structură de bază sau rezumat), să nu înveți ca papagalul compuneri întregi că nici asta nu le place unor corectori și nici ție bine nu-ți va face să înveți așa mult. Poți să faci și un balans între cele 2 materii, alt sfat bun, materia care-ți place mai mult, la aia înveți mai ușor. Fă-ți foi sau caiet cu EXACT materia pentru examen(teorie la mate și gramatică, șabloane la literatură). Înveți mult mai ușor când ai materia pe tavă și nu trebuie să răscolești prin caiet, plin și de altceva, după ea. Dar, să mai și lucrezi modele de subiecte și chiar și subiecte din anii precedenți.
Sper că te-am ajutat, baftă.
Mersi de raspuns, mai ai astept sfaturi din partea ta, daca mai ai.
Nu uita că scopul răspunsului meu nu a fost să te culci pe o ureche, ci doar un ajutor ca să înveți mai ușor și mai eficient, să faci față mai bine la ceea ce te așteaptă și să nu fii făcut pe tine din cauza acestui baraj, căci și panica te trage în jos, nu doar lenea.
Evaluarea națională e o competiție, trebuie doar să-ți asiguri locul ce ți-l dorești(sau mai mare), în caz că nu știai poți vedea pe www.admitereliceu.ro cu ce medii s-au intrat pe locurile ce le vrei, și nu numai, recomand site-ul cu căldură. Totuși, opțiunile ți le pui în ordinea preferinței, nu a dificultății, dacă ai noroc te poți trezi că se întâmplă să intri cu medie mai mică unde înainte era mai greu, sau dacă ai ghinion, cu medie mai mare unde înainte era mai ușor.
Atitudinea relaxată o ții de o parte acum ca s-o ai pentru momentul examenului, pentru a face față mai bine la acel moment de stres. Obișnuiește-te cu un program matinal ca să nu vii obosit la examen. Nu te îndopa înainte de examen(la propriu vorbind), nu e bine nici să-ți fie foame, dar când mănânci, o parte din sânge ce putea oxigena creierul ca să te concentrezi mai bine s-ar duce pe digestie. Dacă se întâmplă să te panichezi respiră adânc și strânge din fund(fără glumă) ca să te oxigenezi și să vină sângele la cap. Dacă ai un lapsus miști ochii stânga-dreapta câteva secunde(în gol nu în foaia colegului :)) ), am auzit că așa stimulezi emisferele creierului ca să comunice între ele mai bine pentru a-ți aminti. Dar oricâți ași ai în mânecă, învățatul e tatăl succesului, sau pilele...
Mai ai un jumat de an pana la examen, suficient sa te pregatesti bine.
Trebuie sa te concentrezi pe materiile din care vei da examen, restul e suficient sa ai nota de trecere.
Pentru a te pregati, trebuie sa inveti din nou intreaga materie din clasele 5-8, sa citesti bibliografia aferenta, iar la matematica, fizica, chimie etc. sa faci macar toate problemele din manuale, dar e bine sa faci si altele din culegeri de probleme.
Daca faci cate 10 probleme in fiecare zi la fiecare materie, atunci vei lua examenul cu brio.
Vorbeste si cu parintii sa-ti ia un profesor care sa te indrume.
Totodata, discutati si la scoala sa se organizeze ore de pregatire pentru examen.
90% din reusita depinde de vointa si perseverenta ta!