Cum imi pot da seama daca autorul/naratorul isi exprima gandurile in mod direct sau indirect?
Puteti sa-mi dati cateva caracteristici ale genului epic si liric?
Invat pentru teza la romana de azi.
Funda

Genul Epic:
Genul epic cuprinde acele opere literare în care ideile și sentimentele autorului nu sunt transmise direct, ca în cazul genului liric, ci indirect, prin intermediul acțiunii și al personajelor. Genului epic îi corespunde, ca mod de expunere, narațiunea.
În general, operele epice sunt structurate după momentele subiectului:

Expozițiunea (fixează spațiul, timpul, unele personaje și împrejurările conflictului)
Intriga (momentul în care se declanșează conflictul între personajele narațiunii)
Desfășurarea acțiunii (prezintă întâmplările cronologic)
Punctul culminant (momentul cel mai tensionat al conflictului)
Deznodământul (momentul rezolvării conflictului)

Există și termeni noi pentru structura genului epic:

Situația inițială (momentul actual)
Evenimentul care schimbă situația inițială
Desfășurarea acțiunii (la fel ca și termenul vechi)
Depășirea situației dificile sau punctul de maximă tensiune
Situația finală (momentul final)
Genul epic este reprezentat prin numeroase specii literare:
În versuri

Baladă (creație populară inițial, intrată apoi în setul de specii al literaturii culte)
Legendă (vezi precizarea de mai sus)
Epopee (sau Cântec epic)
Fabulă

În proză

Anecdotă
Autobiografie
Basm
Biografie
Jurnal intim
Memorii
Mit
Nuvelă
Povestire
Reportaj
Roman
Schiță
Parabola
- intr-o opera epica se regaseste un narator(povestitor), exista personaje(participanti la actiune) si exista actiune(desfasurarea intamplarilor) intr-o anumita ordine;

- modul de expunere predominant al operelor epice este narațiunea;

- cuprinde totalitatea operelor epice populare sau culte;

- este genul literar care cuprinde texte în proză sau în versuri, în care un narator povestește ceva;

- elementele definitorii ale operei epice sunt: naratorul, acțiunea, personajele, preponderența narațiunii ca mod de expunere;

- autorul este persoana care imaginează și scrie un text;

- naratorul este vocea care relatează întâmplarile.

Structura narativă:

- Alternanța este procedeul prin care sunt prezentate în paralel două fire narative într-un text;

- Înlănțuirea este procedeul de legare a secvențelor într-o operă epică, care constă în dispunerea cronologică a întâmplărilor unele după altele;

- Inserția este procedeul care constă în includerea unei povești în alta(povestirea în ramă) într-o operă epică.


Perspectiva narativă:

- Narațiunea poate fi relatată la persoana I sau la persoana a III-a:

- Narațiunea la persoana I (când naratorul povestește despre sine). El își asumă astfel atât rolul de narator, cât și pe acela de personaj implicat în evenimentele relatate;

- Narațiunea la persoana a III-a (când naratorul povestește despre alții). El pare, adesea, că știe totul despre întâmplările relatate, despre gândurile, intențiile și sentimentele personajelor.


Momentele subiectului:

1. Expozițiunea (fixează spațiul, timpul, personajele și motivul/motivele conflictului);

2.Intriga (momentul în care se declanșează conflictul între personaje);

3.Desfășurarea acțiunii (prezintă întâmplările într-o ordine cronologică);

4. Punctul culminant (corespunde momentului celui mai tensionat al conflictului);

5.Deznodământul (momentul rezolvării conflictului).


Spațiul și timpul:

- Indicii de spațiu vizează așezarea în spațiu a obiectelor și deplasarea în spațiu a personajelor;

- Indicii de timp sunt acele cuvinte care fac referire la momentul acțiunii.


Modalități de expunere:

Modalitățile de expunere sunt : narațiunea, descrierea și dialogul.

- Narațiunea este un mod de expunere care prezintă o succesiune de întâmplări petrecute într-o ordine cronologică.

-Descrierea este un mod de expunere care constă în prezentarea sugestivă a unor obiecte, personaje si fenomene ale naturii. Descrierea literară reflectă sentimentele și impresiile celui care privește și descrie.

Descrierea este: a: obiectivă - oferă informații într-o anumită manieră, conform cu realitatea; b: subiectivă - oferă informații filtrate prin viziunea autorului. Ea creează o anumită impresie și/sau emoție asupra cititorului. Este marcată de felul cum percepe sau își imaginează obiectul descris cel care face descrierea.

-Dialogul este un mod de expunere alcătuit dintr-o înlănțuire de replici, prin care se reproduce o discuție între două sau mai multe personaje. Ca mijloc de caracterizare al personajelor, dialogul se referă la: felul de a vorbi, felul de a gândi, comportamentul și atitudinile personajelor caracterizate.

Personajele pot fi: 1. Principale; 2. Secundare(au un rol mai puțin important); 3. Episodice(nu apar decat in cateva episoade); 4. Figurante(simpli martoi). 5. Personajele dinamice se schimba in timp, de obicei, in urma rezolvarii unui conflict central sau dupa ce se confrunta cu o criza majora. De obicei, personajele dinamice tind sa fie personaje principale mai degraba decat secundare, pentru ca rezolvarea conflictului este rolul major al personajelor centrale.

6. Personajele statice(nu se schimba in timp; personalitatea lor nu se transforma si nici nu evolueaza).

7. Personajele complexe(sunt oameni cu stari conflictuale si contradictorii).

8. Personajele plate(sunt opusul celor complexe. Aceasta personalitate literara este notabila pentru o singura trasatura principala).

9. Personajele stereotip(sunt acelea care au devenit conventionale prin utilizarea repetata in diverse tipuri de povestiri. Sunt instantaneu recunoscute de cititori sau membrii audientei. Exemple de persoanaje stereotip: detectivul cinic, dar moral, omul de stiinta nebun, tocilarul cu ochelari, etc. Aceste personaje sunt in mod normal unidimensionale, plate, dar, uneori au stari conflictuale profunde. De exemplu: Hamlet).

10. Protagoniste(sunt personajele principale. Acestea nu sunt intotdeauna persoane admirabile, pozitive, pot fi niste anti-eroi; cu toate acestea, trebuie sa ceara implicare din partea cititorului sau chiar empatie).

11. Anti-eroul(este, de obicei, protagonistul, caruia ii lipseste nobletea conventionala a mintii si care se zbate pentru valori care nu sunt considerate universal admirabile).

12. Antagonistul(este personajul, sau chiar situatia opozant/protagonistului. Cu alte cuvinte, este obstacolul pe care protagonistul trebuie sa-l depaseasca).

13. Personaj simbolic(poate fi oricare dintre ele, a carei existenta reprezinta o idee majora sau aspect al societatii. De exemplu, in Stapanul mustelor, Piggy este simbolul atat al ratiunii, cat si al slabiciunii fizice a civilizatiei moderne; Jack, pe de alta parte, simbolizeaza tendințele violente, pe care William Golding le considera parte din natura umana).


GENUL LIRIC:

Genul liric cuprinde operele literare în care sunt exprimate direct (spre deosebire de genul epic) gândurile, ideile și sentimentele autorului prin intermediul eului liric. În genul liric domină viziunea și transfigurarea artistică, autorul apelând la tehnici aludive si asociative, creând un univers de mare forță de sugestie ce se adresează sensibilității cititorului. Este, din acest motiv, genul literar al discursului subiectiv, exprimând sentimentele prin intermediul figurilor de stil și al simbolurilor. De obicei, discursul genului liric este la persoana întâi, dar este folosită și persoana a II-a.

Termenul liric vine de la denumirea instrumentului muzical numit lira. Aceasta era însemnul lui Apollo, zeul luminii, al muzicii și al poeziei la greci. În Grecia Antică s-a folosit pentru scrierea textelor poetice cu criteriu formal, și anume acompaniamentul de liră. De abia în epoca modernă, poezia lirică a ajuns să însemne creație literară ce exprimă sentimente sau atitudini. Treptat, lirismul s-a identificat cu poezia, supusă unor mijloace formale cum sunt versul, stofa, ritmul sau rima.

In literatura contemporană nu se mai poate vorbi de o asociere între genul liric si poezie, existând și opere lirice în proză. Mai mult chiar, în cadrul poeziilor se distinge un amestec al lirismului cu epicul și există o tendință de distrugere a regulilor rigide de versificație.
Specii ale genului liric

Elegia este un poem liric al cărui ton e adesea tandru, trist și melancolic. În secolul al XV-lea, elegia tindea să dobândească un caracter filozofic. Exemple de autori de elegii: Tibul, Ovidiu, I.W. Goethe, A.S. Puskin etc.
Oda este un poem cântat la vechii greci. La moderni, poem liric de înaltă inspirație, compus din strofe simetrice. Asemenea cântecelor corului, oda avea o compoziție triagică. (exemple Victor Hugo, Puskin)
Pastelul este un termen provenit din limba germana semnificând pictura cu creioane moi. De la pictura în pastel termenul s-a extins în literatură, definind delicatețea unei descrieri lirice. (exemplu Vasile Alecsandri - creatorul acestei specii prin ciclul "Pasteluri")-exista ca specie doar in literatura română
Meditația (filozofică) este o specie a genului liric în versuri în care e descris un fenomen din natură ale cărui concluzii devin valabile și pentru oameni. (exemple Grigore Alexandrescu, "Meditație", Mihai Eminescu)
Satira este o operă în general în versuri,(exemple Grigore Alexandrescu, "Satira. Duhului meu")
Pamfletul este o specie a genului liric în care sunt criticate defectele unei persoane, societății cu intenția îndreptării. Poate fi în proză sau în versuri. (exemple Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu).
Sonetul este o piesă lirică alcătuită din paisprezece versuri cu aceeași măsură dispusă în două catrene cu rimă îmbrățișată. Este o poezie cu formă fixă cea mai frecventată. (exemple Dante, Petrarca, Leonardo da Vinci, Michelangelo etc.)
Rondelul este o poezie cu formă fixă alcatuită din trei catrene și un vers izolat. Versurile unu și doi sunt identice cu versurile șapte și opt. (exemple Alexandru Macedonski prin "Poema rondelurilor")
Gazelul este o poezie cu formă fixă alcatuită din strofe cu două versuri; originară din literaturile orientale, ajunge în Europa la începutul secolului al XIX-lea. (exemple George Coșbuc, Mihai Eminescu, Goethe)
Glosa s-a născut în Spania secolului al XV-lea. Este o specie a genului liric cu formă fixă. Prima strofă este alcătuită din patru, șase, sau opt versuri ce conțin tema de bază. Fiecare vers e comentat într-o strofă specială de aceeași mărime cu prima. Ultima strofă o reproduce pe prima cu ordinea inversată a versurilor. (exemple Mihai Eminescu, „Glossa")
Romanța are un aspect erotic, sentimental, duios, melancolic. Este dedicat celibrării faptelor istorice vetejești, sau conțin exclamații ori chemări.
Imnul este un cântec de preamărire a divinității, conține cuvinte de importanță națională și are un caracter solemn.