Păi alea 2 credite pe care zici că le ai lipsă, nu se oferă de obicei la practică? La ce faculta ești? Dar la orice faculta ai fi, ar trebui să ai și practică, iar practica are și ea niște credite. Cu alea ar trebui să închei numărul de credite. Și în plus e ceva suspect, dacă în contract ai 30 de credite cu care trebuie să închei semestrul, păi trebuie să ai materii în așa manieră încât adunate toate să-ți iasă cele 30 de credite. Poate mai e limba străină, care are și ea niște credite și ai uitat să o pui la calcul. Sau poate ai echivalat engleza/franceza la faculta cu un examen Cambrige sau altceva, că știu că mai erau studenți care făceau așa și poate echivalând așa, tu ne mai mergând la examen, nu ți-a mai oferit creditele alea cum că ai susținut și luat examenul în sesiune, dar chiar și așa cumva trebuie să se facă pentru a-ți oferi maximul de credite. Dacă e ceva de genul, ar trebui să mergi la secretariat să întrebi ce și cum.
Dacă practica ți-a intrat deja în alea 28 de credite, ar fi trebuit totuși să conteze și educația fizică, eu știam că și materiile opționale au credite. Dacă nu, știam că se mai fac workshop-uri sau diverse chestii extra care oferă tot așa niște credite, acum depinde și de faculta, dar workshopuri ar trebui să existe la orice facultate. Dar să te uiți să fie din alea cu credite.
Mai poți face tot așa cursul acela de psihopedagogie, pe care te și îndemn să-l faci, indiferent de facultate, nu strică să-l ai și nu știi când vine o vreme grea în care să ai modulul acela și să te poți angaja la stat ca profesor, nu e o pierdere. Dar știam că ăla trebuia să-l faci de la începutul anului, dar chiar vezi dacă mai poți să te înscrii din sem 2, nu-l lăsa, e bun și ăla. Singurul dezavantaj e că dacă ești la UB și ești la taxă, îl plătești separat, față de ceea ce plătești taxa.
Știam că și chiar dacă ai avea ceva credite mai puține pe sem 1, tu tot intri în sem 2, la finalul anului se decide câte credite are fiecare și dacă trece anul sau nu, poți deci să acumulezi mai multe credite în sem 2, tot așa, pe ceva suplimentar.
Chiar dacă nu ai lua toate creditele și te-ar exmatricula sau ai fi în această situație, poți depune o cerere în anul 2 la secretariat către Decan și de obicei îți este aprobată și revii în anul 2 cu condițiile cerute de ei.
Sunt la UBB. Creditele de practica sunt pe semestrul II. In contractul pe sem I e si limba straina (engleza) si nu am diploma de competente lingvistice, doar aia de la bac care e egal cu 0.
Acum astept raspuns de la secretariat sa vad daca pot recupera creditele alea in sem II. adica sa imi pot adauga 3 optionale in loc de 2. nu stiu daca e posibil, speculez si eu
Psihopedagogia probabil ca nu o mai pot face anul asta.
Sper sa reusesc sa gasesc o varianta si sa nu ajung in pragul exmatricularii dintr-o situatie atat de banală.
Hei, stai liniștită! Nu te exmatriculează din atât. Eu spre exemplu am avut restanțe, multe și în anul 3, eram exmatriculată, am făcut o cerere la secretariat și am cerut să mă reprimească în anul 3, condiția lor era să-mi dau din restanțele din anul 2, mi-am dat două recunosc, și dintre care când au fost să se afișeze rezultatele la avizier, am avut o operație și nu am reușit să ajung fizic să mi văd rezultatele, așadar, m-au exmatriculat după, cum că nu plătisem taxa pe sem 2, anul 3. ) Dar eu luasem restanțele și nu știam nimic, deoarece pe atunci nu se afișa nimic în online. O întreagă harababură. )
Deci e posibil orice, dar totuși dacă pe mine cu multe restanțe și cu credite lipsă m-au reprimit, cred că e ok, te vor reprimi și pe tine. Stai liniștită. Și da, poți lua opționale sau ceva workshop care să ofere credite. Și nu te lăsa nici cu psihopedagogicul, poți vorbi cu secretariatul tot așa să vezi dacă poți face cumva să te reprimească din sem 2 sau anul 2. E păcat să nu-l ai. Ba chiar și la început dacă nu-ți găsești de muncă cu finalizarea facultății, poți să dai examen pe școală și poți preda pe la gimnaziu pe specializarea care ești tu. Iar la liceu am înțeles că poți preda doar dacă faci și master.
Ca și modul psihopedagogic din ce ne mai spuneau la faculta, am înțeles că poți face un curs și la master, în cazul în care nu l-ai făcut la licență.
Succes cu tot!
Din ce stiu nu se pune la medie dar daca ai avut note de promovare la sport esti ok. Ca nu poti da licenta fara sport si o limba straina. Cel mai bine suni la secretariat si intrebi