Dacă nu greșesc alessia5158 este absolventă de biologie și sfatul dat de ea este foarte corect.
Eu am terminat cu mulți ani în urmă Fizica.
Și un medic trebuie să știe să lucreze cu un calculator.
Există așa numita medicină energetică pe care eu nu am priceput-o. ( medicina legată de acupunctură, electro -acupunctură, medicina chakrelor, medicina aurei, bioterapii, energo-terapii etc. )
Ca medic trebuie să lucrezi cu aparatură medicală modernă și asta înseamnă cunoștințe serioase de fizică și de electronică.
Nu ai cum să citești cărți serioase de fizică sau de electronică dacă nu cunoști multă matematică.
Un medic nu trebuie să cunoască denumiri latinești de botanică sau de zoologie ci numai anatomie.
Ca medic trebuie să cunoști și chimie anorganică dar și chimie organică.
România are nevoie și de medici și de ingineri și de specialiști în calculatoare și de mulți specialiști în multe domenii.
Medicina din Europa și din cele 2 Americi tratează omul pe bucăți nu ca un tot unitar iar omul este un tot unitar.
Sub acest aspect mama ta are dreptate.
Medicina din Europa și din cele 2 Americi este din nefericire toceală, că omul nu este privit și înțeles ca un tot unitar, și atunci înveți multe multe amănunte despre diverse organe luate fiecare separat. Și sunt medici specializați pe boli de inimă, de plămâni, de ficat, de rinichi, șamd.
Ai avut norocul că în clasa a 9 a ai dat peste o profesoară bună la biologie care te-a făcut să îți placă biologia.
Și în același timp ai avut se pare, parte de profesori mai slab pregătiți profesional la fizică și la matematică.
Îmi scrii că nu îți place mecanica, dar mecanica adevărată presupune calcul vectorial==se face la facultate ==, calcul cu derivate, (se făceau pe vremea mea în clasa a 11 a,) calcule cu integrale, (se făceau în clasa a 12 a, ), calcule cu integrale multiple, calcule cu funcții complexe, ecuații diferențiale, ecuații cu derivate parțiale, de ordinul 1 și 2 ==se studiază numai la facultate, ==, deci mecanica de gimnaziu și de ani mici de liceu este cam ca o poveste, că lipsește aparatul matematic necesar.
Nici nu ai idee cât poate să fie de frumoasă energetica neconvențională.
Începând de la eoliene, la hidrocentrale, la heliocentrale, șamd.
Pune mâna și citește despre motoare de pe internet : motoare
cu ardere internă,
http://ro.wikipedia.org/wiki/Motor_diesel
http://ro.wikipedia.org/wiki/Motor_cu_aprindere_prin_sc%C3%A2nteie
http://ro.wikipedia.org/wiki/Motor_Wankel
http://ro.wikipedia.org/wiki/Motor_cu_ardere_extern%C4%83
http://ro.wikipedia.org/wiki/Motorul_cu_aburi
http://ro.wikipedia.org/wiki/Motorul_Stirling
http://ro.wikipedia.org/wiki/Turbopropulsor
http://ro.wikipedia.org/wiki/Turboventilator
http://ro.wikipedia.org/wiki/Rachet%C4%83
http://www.youtube.com/watch?v=7MJzf1GkCcs
http://www.youtube.com/watch?v=hD-nnT1oNSE
http://ro.wikipedia.org/wiki/Motor_cu_ardere_intern%C4%83
http://ro.wikipedia.org/wiki/Motor_cu_reac%C8%9Bie
ro.w/Turboreactorikipedia.org/wiki
http://www.youtube.com/watch?v=KpjORBs3osE
Centrala termica autonoma cu motor Stirling
http://www.youtube.com/watch?v=rzhzeA4VRSc
Infinia Stirling Solar Generator
http://www.youtube.com/watch?v=9fhf27O-1O4&list=PL4F12AB9691E2A9B7
Generatore solare EuroDish da 10 kWe Milano - http://www.solarthermalpower.it
http://www.solarthermalpower.it/......ng%201.htm
http://www.youtube.com/watch?v=-9dYFSdMf_Q
Generator eolian vertical Gheraseni - Reportaj TV iulie 2011
http://www.youtube.com/watch?v=ls5FsL2kC7Q
Eoliana 4 kw continuare 2.
http://www.youtube.com/watch?v=hsTCpGtTSLs
Turbina eoliana cu ax vertical pentru. uz casnic/ generator curent
http://www.youtube.com/watch?v=LNXTm7aHvWc
Ce e în interiorul unei turbine eoliene?
http://en.wikipedia.org/wiki/Nevada_Solar_One
http://en.wikipedia.org/wiki/Dish_Stirling#Dish_designs
http://www.youtube.com/watch?v=mpUPlHx_2gw
Turbine WindTamer - tehnologia cea mai eficientă | WindTamerTurbines.com
http://en.wikipedia.org/wiki/Renewable_energy_in_the_United_States
http://www.youtube.com/watch?v=kXXOwfZA2Rk
PARABOLICE PRIN REFLECTOR solar de apa incalzitor Green Power
PARABOLIC TROUGH REFLECTOR SOLAR WATER HEATER GREEN POWER
http://www.youtube.com/watch?v=AbDMITAMLio
Incalzitor de apa stovepipe
http://www.youtube.com/watch?v=4usXIAoy9us
sobe lemn - eficiente de încălzire super-rachete de masă
wood burning stoves - super efficient rocket mass heater
http://www.youtube.com/watch?v=hmYaIrHRMLM
rachetă aragaz atelier de încălzire în masă cum să tutorial
http://www.youtube.com/watch?v=P6ValmUnjz4
Construiți o soba de rachete, pas-cu-pas
Construirea unui aragaz Rocket început până la sfârșit
http://www.youtube.com/watch?v=7uQ8go5-z2E
http://www.youtube.com/watch?v=iHBRf2bUNXU
Microhidro turbine: Expert
http://www.youtube.com/watch?v=jhKGYEanq4M
Turbine Pelton apă, 715 kVA
http://www.youtube.com/watch?v=XCu1AFWfkhU
Tesla turbină Concepte înțelesul tuturor
http://en.wikipedia.org/wiki/Tesla_turbine
http://www.howstuffworks.com/tesla-turbine.htm
http://auto.howstuffworks.com/tesla-turbine1.htm
http://auto.howstuffworks.com/tesla-turbine2.htm
http://auto.howstuffworks.com/tesla-turbine3.htm
http://auto.howstuffworks.com/tesla-turbine4.htm
http://auto.howstuffworks.com/tesla-turbine5.htm
http://auto.howstuffworks.com/tesla-turbine6.htm
http://pesn.com/......laTurbine/
http://www.turbinesinfo.com/
http://www.turbinesinfo.com/category/wind-turbines/
http://www.seabirdadventure.com/tesla-turbine
http://www.stanford.edu/~hydrobay/lookat/tt.html
http://www.obilaser.com/AirPoweredTeslaTurbine.html
http://www.rexresearch.com/teslatur/turbine3.htm
http://fr.wikipedia.org/wiki/Turbine_de_Tesla
http://fr.wikipedia.org/wiki/Couche_limite
http://large.stanford.edu/courses/2012/ph240/nam1/
http://en.wikipedia.org/wiki/MHD_generator
http://en.wikipedia.org/wiki/Magnetohydrodynamics
http://www.scritube.com/......G55814.php
http://www.crispedia.ro/Convertor_magnetohidrodinamic
Biochimia este o ramură a Chimiei Organice, care nu se studiază la licee.
Deci nu te mai certa cu mama ta și stai și învață matematică, fizică, chimie și anatomie.
Poți face facultatea de medicină și dacă termini mate -info.
Acum ești încă micuț.
La finele clasei a 11 a o să te mai gândești Tu la ce facultate vei vrea să dai.
România are nevoie și de ingineri, și de medici și de mulți alți profesioniști, acum stai cuminte și învață serios.
Iti inteleg pasiunea pentru mecanica, dar eu nu am nici o tangenta cu aceasta, fapt justificat de modul in care privesc o masina, sau oricealtceva legat de ea; nu imi place. Si nu vreau sa ma laud dar la matematica am luat mentiune la olimpiada, la fizica locul 3 ( era subiectul din capitotul de optica ceea ce imi place ), deci am habar ce inseamna fizica matematica si chiar chimia, dar nici una din ele nu ma atrage ca si biologia; nici una din ele nu m-a invatat intai despre mine si pe urma despre altele numai biologia. Multumesc mult pentru raspunsul acordat .
P.S: stiu ca Romania are nevoie de profesionisti in orice domeniu, dar nu cred ca politehnica este pentru mine.
Eu mi-am pierdut câteva ore foarte bune, ca să îți caut niște lucruri interesante pe net, care să îți deschidă apetitul și pentru partea de știință și tehnică, dar tu nici nu le-ai deschis.
Pentru că ești orfan, dacă peste 2 ani o să stau bine cu banii, ( că eu nu am o pensie foarte mare,) o să îți cumpăr eu, niște cărți de chimie organică și de anatomie, pe care dacă le vei învăța, vei intra la medicină sigur.
Am avut și eu cândva în cap, ideea de a face medicina și știu cam ce îți trebuie.
Nici nu ai avut bunăvoința să te uiți pe ce ți-am găsit eu pe net.
Am să îți dau niște sfaturi, care te vor ajuta să înveți mai ușor la matematică, fizică, chimie, biologie, informatică etc.
Prima etapă este că trebuie să înțelegi teoria.
Asta presupune și să astupi cu cunoștințe golurile din anii anteriori,.
Am dat acest răspuns unei alte persoane, care zicea că nu este așa bună la matematică, dar răspunsul îți poate fi util și ție, deci îl copiez și pentru tine, persoana pentru care am scris inițial textul era în clasa a... și apoi l-am mai completat pentru cineva care era în clasa a 8 a, dar vei găsii lucruri în acest material lucruri pe care nu le știai nici tu.
Exemplul legat de biologie, poate te va distra, dar am vrut să fiu înțeles de un copil de gimnaziu, iar dacă voiam să fiu riguros științific, bietul copil nu ar fi priceput nimic.
Prima etapă este înțelegerea terminologiei din lecție!
Deci trebuie să cauți în dicționarele de pe internet ce înseamnă foarte exact cuvintele și expresiile utilizate în lecție.
Fiecare lecție nouă, este ca o limbă străină, drept pentru care trebuie să cunoști foarte bine sensul cuvintelor folosite ==adică ce înseamnă exact == cuvintele și expresiile folosite, în acea lecție.
Deci citești lecția și îți scoți cuvintele și expresiile pe care nu ești sigur și le cauți înțelesul adevărat în dicționare.
După asta, după ce te-ai lămurit exact, recitești lecția și gândești legat de conținutul celor afirmate, în textul lecției, „ de ce este așa, de ce nu este altfel, șamd. ".
După ce ai gândit privitor la textul respectiv recitești lecția și îți reprezinți în minte, dar preferabil în scris pe hârtie, un fel de schemă a lecției, pe blocuri de idei.
După asta recitești din nou lecția, mai gândești legat de textul de lecție și astfel ai trecut de prima etapă cea a înțelegerii conținutului lecției.
După asta te gândești la eventuale aplicații ale textului de lecție.
Fiecare disciplină școlară trebuie abordată specific.
La matematică, fizică, chimie te uiți după probleme rezolvate care ar avea legătură cu teoria din lecția respectivă.
După ce te uiți pe niște probleme rezolvate legate de teoria din lecție, te gândești să îți scrii tema, dacă ai ceva de scris legat de acea lecție.
Rezolvare de exerciții și probleme, răspunsuri la întrebări etc.
După ce ai scris ce aveai de scris, recitești lecția, ținând cont de blocurile de idei, din lecție.
Fiecare materie are metodologia sa specifică de abordare.
Sunt disciplinele tip zid de cărămidă unde ne-învățarea la o lecție sau la mai multe, face imposibilă învățarea ulterioară, deci ca un zid de cărămidă, unde lipsa unor cărămizi de la bază face ca totul să se prăbușească.
Astea sunt: matematica, fizica, chimia, informatica etc.
La istorie se poate să nu fi învățat despre Nabucodonosor sau despre Hamurapi și să vorbești despre Napoleon, că nu au legătură una cu alta.
http://www.scribd.com/doc/4776263/Tehnica-invatarii-
, este foarte bun, dar puțin prea teoretic.
Dacă dispui de timp poți să îl și citești, dar nu trebuie pus în practică tot ce scrie acolo, că ai avea nevoie de o zi de 72 de ore, iar zilele au din păcate numai 24 de ore.
La formarea noțiunilor, trebuie să conștientizezi genul proxim și diferențele specifice.
Gen proxim este mulțimea imediat mai mare și diferențele specifice sunt cea ce face să separi elementele mulțimii date, de restul elementelor mulțimii mai mari, deci cea ce caracterizează numai elementele mulțimii despre care se face vorbire // elementele mulțimii de interes.
Concret mulțimea pătratelor are ca mulțime imediat mai mare fie mulțimea dreptunghiurilor, fie mulțimea romburilor. Deci acela este genul proxim.
Deci pătratele sunt dreptunghiurile cu 2 laturi alăturate (care sunt și perpendiculare ), egale== congruente. Restul dreptunghiurilor care nu au două laturi alăturate = nu sunt pătrate.
Pătratul are 4 laturi egale dar dreptunghiul are laturile opuse paralele și =., iar dreptunghiul cu 2 laturi alăturate =este obligatoriu pătrat. Nu sunt pătrate dreptunghiurile care nu au laturile alăturate egale. Acestea sunt diferențele specifice.
Pătratul este rombul care are un unghi de 90 de grade,/un unghi drept.
Având un singur unghi de 90 de grade și fiind romb le are pe toate = și de 90 de grade.
Mulțimea Triunghiurilor echilaterale are ca gen proxim mulțimea triunghiurilor isoscele.
Triunghiul isoscel care are un unghi de 60 de grade este și echilateral. Nu sunt echilaterale triunghiurile isoscele, care nu a cel puțin un unghi de 60 de grade. Iar asta face diferența specifică. Totdeauna când întâlnești noțiuni noi, trebuie să te gândești, care este genul proxim și care sunt diferențele specifice, dacă vrei să înveți serios.
Tu pentru cine înveți?
Pentru tine și pentru viața ta sau ...pentru cine?
Numai proștii iau note mici... la matematică!
S-ar putea să nu înțelegi, anumite lucruri la matematică tocmai pentru că ai acumulat foarte multe goluri și se prăbușește „ zidul ", că sunt prea multe „ cărămizi", care lipsesc.
Ar fi multe de scris, dar în practică, meditațiile totuși...în România, încă, se dau pe bani.
Încă și așa, ți-am scris mult prea multe fără bani!
Treaba cu genul proxim și diferențele nu se învăța în toate facultățile de la Universitate.
Nouă ni s-a explicat numai în anul 4, la cursul de metodica predării disciplinei.
Cu alte exemple normal.
Dacă în exemplul prezentat anterior, cu mulțimea pătratelor dacă nu ai știi că există nici mulțimea dreptunghiurilor și nici mulțimea romburilor, și nici proprietățile acestor figuri geometrice, ai putea să zici că genul proxim pentru mulțimea pătratelor este mulțimea paralelogramelor iar atunci ar apare foarte multe, sau oricum mult mai multe diferențe specifice, decât în cazul prezentat anterior.
În aceste condiții ai putea spune că pătratul este paralelogramul cu 2 laturi alăturate perpendiculare și egale ca mărime, iar în terminologia nouă congruente.
Când formulezi o definiție nu trebuie folosite cuvinte în plus care nu sunt necesare.
http://ro.wikipedia.org/wiki/P%C4%83trat
Pătratul reprezintă poligonul regulat cu patru laturi și, în același timp, un caz particular de romb și dreptunghi.
definiție greșit formulată că alege ca gen proxim poligonul și nici măcar nu zice că este unul convex!
Îți spune că este un caz particular de dreptunghi, respectiv de romb, dar nu indică diferențele specifice,
dar... nu am scris eu această definiție.
Proprietăți
laturile opuse sunt paralele;
toate laturile sunt egale;
toate unghiurile sunt drepte;
laturile alăturate sunt perpendiculare;
aria este egală cu pătratul laturii;
aria este egala cu produsul diagonalelor împărțit la 2
perimetrul este egal cu latura înmulțită cu 4;
diagonalele sunt congruente și perpendiculare;
diagonalele sunt și bisectoarele unghiurilor;
mijloacele laturilor formează un alt pătrat;
are 4 axe de simetrie.
Paralelogramul este patrulaterul plan convex, care are laturile opuse paralele și egale (congruente), 2 câte 2.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Paralelogram
Paralelogramul este patrulaterul convex cu laturile opuse paralele si congruente.
Proprietăți
Laturile opuse sunt paralele și congruente;
Două unghiuri alăturate sunt suplementare (suma lor este egală cu 180 grade);
Diagonalele sale se taie în segmente congruente (se „înjumătățesc");
Într-un paralelogram unghiurile opuse sunt congruente (egale), iar unghiurile alăturate sunt suplementare.
Aria A a unui paralelogram este A=b•h, unde b este baza paralelogramului și h este înălțimea sa cu piciorul perpendicularei pe b.
Aria unui paralelogram este egală cu dublul ariei triunghiului format de două laturi alăturate și diagonala opusă acestora;
Aria unui paralelogram este egală cu produsul dintre lungimile a două laturi alăturate și sinusul unuia dintre unghiurile paralelogramului.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Patrulater
Patrulaterul reprezintă poligonul cu patru laturi. Patrulaterele pot fi simple sau complexe, iar cele simple, concave sau convexe.
Patrulatere convexe
Patrulaterele convexe reprezintă cele mai cunoscute patrulatere. Următoarea listă cuprinde câteva dintre acestea:
trapezul: două laturi opuse sunt paralele;
trapezul isoscel: două laturi sunt paralele și celelalte două sunt congruente; prezintă proprietatea că diagonalele sunt congruente;
paralelogramul: laturile opuse sunt paralele și congruente două câte două;
rombul: paralelogramul cu toate laturile egale; prezintă proprietatea că diagonalele sunt perpendiculare;
dreptunghiul: paralelogramul cu toate unghiurile drepte; prezintă proprietatea că diagonalele sunt congruente;
pătratul: rombul cu toate unghiurile drepte sau dreptunghiul cu toate laturile egale; prezintă proprietatea că diagonalele sunt congruente și perpendiculare;
patrulaterul inscriptibil: patrulaterul ale cărui vârfuri aparțin unui cerc; pătratul, dreptunghiul și trapezul isoscel sunt patrulater inscriptibile;
patrulaterul circumscriptibil: patrulaterul în care poate fi înscris un cerc; Teorema lui Pithot se referă la acest tip de patrulatere. "Într-un patrulater circumscriptibil suma lungimilor laturilor opuse este egală"
Aria patrulaterelor particulare
Patrulaterele particulare sunt: paralelogramul, dreptunghiul, pătratul și rombul.
Aria paralelogramului
A=b×h; unde b- baza; h- înălțimea.
Aria dreptunghiului
A=l×L; unde l- lățimea; L- lungimea.
Aria pătratului
A=l×l=l2; unde l- latura
Aria rombului
A=(d1×d2)/2
http://ro.wikipedia.org/wiki/Romb
Rombul reprezintă un caz particular de paralelogram, având toate laturile egale.
Proprietăți
Deoarece rombul este un paralelogram particular, toate proprietățile paralelogramului sunt valabile și pentru romb.
laturile opuse sunt paralele și egale;
unghiurile opuse sunt congruente (egale), iar unghiurile alăturate sunt suplementare;
două unghiuri alăturate sunt suplementare (suma lor este egală cu 180 grade);
diagonalele se taie în segmente congruente (se „înjumătățesc");
aria este egală cu dublul ariei triunghiului format de două laturi alăturate și diagonala opusă acestora;
În plus:
toate laturile sunt egale (congruente);
diagonalele sunt (reciproc) perpendiculare;
diagonalele sunt și bisectoarele unghiurilor;
perimetrul este de patru ori latura.
aria este egală cu jumătate din produsul diagonalelor;
aria este egală cu produsul dintre pătratul unei laturi și sinusul unuia dintre unghiurile rombului;
aria este de patru ori mai mare decât aria triunghiului dreptunghic format de o latură și cele două semidiagonale.
Pătratul reprezintă un caz particular al rombului, în care toate unghiurile sunt egale (congruente). Un romb cu un unghi de 90 de grade este pătrat.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Dreptunghi
Dreptunghiul reprezintă un caz particular de paralelogram, având toate unghiurile drepte.
Proprietăți
laturile opuse sunt paralele și congruente;
latura mai mare se numește lungime, iar cea mai mică, lățime;
aria este egală cu produsul dintre lungime și lățime;
aria este egală cu dublul ariei formate de lungime, lățime și diagonală;
aria este de patru ori mai mare decât aria triunghiului format de o latură și cele două diagonale;
diagonalele sunt congruente;
pătratul reprezintă un caz particular de dreptunghi, în care lungimea și lățimea sunt egale;
unghiurile sunt congruente și au măsura de 90 de grade;
Aria dreptunghiului este :L • l(lățimea înmulțită cu lungimea) Perimetrul dreptunghiului este : (L+l)*2
http://ro.wikipedia.org/wiki/Trapez
Trapezul reprezintă un caz particular de patrulater convex, având două laturi opuse paralele și celelalte neparalele. Laturile paralele ale unui trapez se numesc baze. Distanța dintre cele două baze se numește înălțimea trapezului. Trapezul care are laturile neparalele congruente se numește trapez isoscel. Trapezul oarecare - are cele doua laturi neparalele inegale, si niciuna din ele nu formeaza unghi drept cu bazele Trapezul dreptunghic - una din laturile neparalele este perpendiculara pe baze. Formula generala de calcul a ariei trapezului este: semiprodusul intre inaltime si suma celor doua baze.
Trapez isoscel
Trapezul isoscel e un caz particular de trapez, care are laturile neparalele congruente;
diagonalele sunt congruente;
în cazul în care diagonalele sunt perpendiculare, înălțimea este egală cu linia mijlocie, iar aria este egală cu pătratul înălțimii;
laturile neparalele sunt egale fiecare cu radical din suma pătratului înălțimii și pătratului semidiferenței laturilor paralele;
aria este produsul dintre linia mijlocie și înățime;
unghiurile opuse sunt suplementare.
Proprietăți ale trapezului isoscel
Într-un trapez isoscel unghiurile alăturate unei baze sunt congruente.
Într-un trapez isoscel ambele diagonalele sunt congruente.
Teoreme reciproce
Dacă într-un trapez unghiurile alăturate unei baze sunt congruente atunci trapezul e isoscel.
Dacă într-un trapez diagonalele sunt congruente atunci trapezul e isoscel.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Triunghi
Fiind date trei puncte distincte necoliniare, figura geometrică dată de reuniunea segmentelor închise determinate de ele se numește triunghi și este una dintre formele poligonale fundamentale ale geometriei.
La triunghi nu îți copiez că este prea mult de copiat. Citești tu de pe site.
Ăsta este un dicționar one - line.
Unele definiții sunt bune, dar altele sunt mai nefericit formulate, că nici ăștia nu știau de treaba, cu genul proxim și diferențele specifice.
Definiția bine formulată, este primul pas spre adevăr!
Dacă nu cunoști semnificația și sensul cuvintelor folosite în lecții, umbli ca un căpitan de navă nebun, care nu are sistemele de navigație funcționale și care umblă cu nava noaptea pe ocean, dar nu are idee, pe unde ar trebui să meargă nava lui.
Dacă nu știi foarte exact ce înseamnă, de fapt, fiecare cuvânt din lecția de matematică, textul lecției este ca și un text în limba chineză, pentru tine, din care, de fapt, nu înțelegi nimic.
Prima etapă esențială, în cadrul procesului foarte complex de învățare, este etapa de înțelegere al textului lecției.
A doua mare etapă este studiul de probleme și exerciți rezolvate legate de textul lecției respectiva.
După treaba asta, trebuie recitit materialul, deja cu alți ochi, că ai priceput ca ce este util textul acelei lecții.
Dacă ai timp faci și un conspect / minimal un rezumat / legat de textul din acea lecție.
După asta, când stăpânești cât de cât problematica lecției, te apuci și faci tema care ți-a fost dată să o faci acasă conexă, acelei lecții.
Eu nu dau meditații, în general, dar am fumat aproape un pachet de țigări, gândindu-mă ce să îți scriu ție, ca să îți fie de folos.
Nici nu am idee în ce clasă ești tu, și nici nu mai știu ce capitole de matematică, se mai fac, în fiecare clasă de școală acum, că eu am terminat liceul, de mulți ani.
Poate încă tu nici nu faci geometrie la școală, și poate nici nu ai cum să înțelegi exemplele date, că ești într-o clasă prea mică, în care încă nici nu studiați geometria plană.
Deci cuvintele care nu știi sigur ce înseamnă, să le cauți pe Internet și asta este valabil la orișicare disciplină de învățământ.
Tot pe internet găsești și informații în plus față de manualele de școală.
Asta cu învățatul la modul foarte serios, și căutat cuvintele pe care nu știi foarte exact, ce înseamnă pe net, este ceva foarte util.
Tu fiind în clasa a 8 a, ai făcut geometrie și nu ai cum să nu înțelegi exemplele date.
Ca să înțelegi cum este treaba cu genul proxim și diferențele specifice o să încerc să îți dau un exemplu din biologie.
Sunt animale și plante.
Între animale unele se numesc vertebrate și astea au schelet interior și o coloană vertebrală.
Vertebrate sunt peștii, broaștele, șerpii, șopârlele +crocodilii, păsării, și mamifere.
Mamiferele nasc pui vii și îi hrănesc cu lapte.
Mamiferele sunt de mai multe feluri după modul de hrănire: carnivore, =care mănâncă carne, ierbivore= care consumă plante, omivore =care papă diverse, insectivore =care papă insecte șamd.
Leul este „rudă" cu pisica, tigrul, ghepardul, leopardul, puma, jaguarul, etc.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Leu
Leul este un mamifer din familia Felidae.
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Mammalia
Familie: Felidae
Subfamilie: Pantherinae
Gen: Panthera
Specie: Panthera leo
Tigrul
http://ro.wikipedia.org/wiki/Tigru
Tigrul (Panthera tigris) este o specie de mamifere răpitoare din familia felidelor, fiind una dintre cele patru specii ale genului Panthera, reprezentant al subfamiliei felinelor mari.
Tigrul este cea mai mare felină și unul dintre cei mai mari răpitori tereștri.
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Mammalia
Ordin: Carnivora
Familie: Felidae
Gen: Panthera
Specie: Panthera tigris
http://ro.wikipedia.org/wiki/Jaguar
Jaguarul (Panthera onca) este un mamifer specific continentului american, din familia felidelor. Împreună cu leul, tigrul, leopardul, care sunt specifice zonelor euro-asiatice, este una din marile feline, aparținând, ca și celelalte trei, genului Panthera. Arealul actual al jaguarului se întinde din Mexic, se continuă prin America Centrală și ajunge până la sud de Paraguay și nordul Argentinei.
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Mammalia
Ordin: Carnivora
Familie: Felidae
Subfamilie: Pantherinae
Gen: Panthera
Specie: P. onca
Nume binomial
Panthera onca
Leul, tigrul și jaguarul sunt din neamul pisicilor adică al felidelor și anume genul Panthera adică animale asemănătoare cu pisica dar mari.
Putem zice că mulțimea tigrilor, mulțimea leilor și mulțimea jaguarilor sunt incluse în mulțimea pisicilor mari de tot, care mulțime este inclusă în mulțimea animalelor care seamănă cu pisica. Mulțimea animalelor care seamănă cu pisica este inclusa în mulțimea mamiferelor carnivore. Mulțimea mamiferelor carnivore este inclusă în mulțimea mamiferelor. O mulțime mai mare decât mulțimea mamiferelor este mulțimea vertebratelor.
Genul proxim este mulțimea imediat mai mare. Diferențele specifice sunt prin ce diferă de alt element al mulțimii mai mari.
Dacă mă întorc la tigru.
Punem întrebarea prin ce se deosebește tigrul (panthera tigris) de un altul care este tot o pantheră / de o altă pisică mare. Și ne apucăm să înșirăm diferențe specifice.
Chestia cu genul proxim și cu diferențele specifice, ne folosește, să formulăm definiții mai clare și mai corecte.
M-am uitat pe unele din acele linkuri, dar nu m-au fascinat si unele erau in engleza interesante dar nu ma artag, asta sunt eu. Multumesc ca vrei sa ma ajuti, Dumnezeu sa iti de sanatate! O sa ma descurc si singur, doar ca vreau sprijin in a imi indeplini visul esti o persoana inteligenta din cate inteleg, felicitari!
Facultatea de biologie?!--- categoric NU! Institutele de cercetare in biologie ((daca visezi sa faci cercetare)au "murit" demult! Nu este singurul domeniu din Ro care a "decedat" in materie de cercetare. Ceea ce inseamna tocit/memorat in biologie, se rezuma numai la botatica sistematica si zoologia nevertebratelor si vertebratelor---biologia celulara, biofizica, biomatematica, biochimia, genetica etc. se invata, nu se tocesc!
Iti ramane o singura optiune: profesor de biologie.Biolog in laborator, slabe sanse!---sunt preferati cei cu medicina umana(laboratoare spitale/clinici) sau cei cu medicina veterinara( pentru laboratoare profilate pe siguranta alimentului)
UMF-ul ar fi o alegere mult mai inspirata dar, asta, inseamna o perioada foarte lunga de timp dedicata studiului --- studiul implica, chiar si la medicina, o cantitate mare de informatie care trebuie memorata adica, "tocita", cum spui tu!
Daca optezi pentru Politehnica, in domeniul calculatoarelor, te alegi cu o meserie de programator foarte "vanata" si bine platita atat in Ro cat si oriunde in lume.Pentru a te convinge, da o raita pe site-urile de recrutare forta de munca si vezi cat este de "vanata" meseria de inginer IT.
In concluzie, iti sugerez sa ramai la mate-info cel putin inca un an dupa care mai analizezi daca schimbi sau nu specializarea.
Numai bine!
Daca vei merge undeva unde nu-ti place, vei fi un student mediocru pentru ca nu vei vrea pur si simplu sa inveti, desi ai capacitate, si vei deveni un inginer la fel de mediocru.
Dar daca mergi unde iti place tie, vei absorbi informatia prin toti porii, vei fi specialist, vei fi cel mai bun poate.
Asa ca zi-i mamei tale ca nu sunteti la fel ai invatat la biologie ca mama = feminin, tu= masculin, deci nu puteti fi la fel. Cata vreme vrei sa fii un bun specialist, foarte bine. Insista, asa patesc toti dar daca vei merge la olimpiada mai departe si vei arata ca esti foarte interesat, o sa cedeze.
E adevarat ce spui, dar fiecare are visul lui si asta e dificultatea
Stai linistit acolo unde esti, si acolo vei face suficienta biologie daca doresti. Temina cu bine liceul si sunt sigur ca vei da la facultatea care iti place tie. Bafta.
La mateinfo de pe clasa a 11a fac numai 1 ora de ch si de bio, si cei de la bioch a mine la liceu fac 4 ore de chimie si 3 de bio
Primele 3 chestii nsunt la fel si la mine, difera doar profilul.
Acum despre problema ta, e clar ca tu ai dreptate, daca tie iti place o materie si iti doresti sa urmezi o cariera bazata pe materia respectiva e dreptul tau. Tu sti mai bine ce vrei, parintii nu te pot obliga sa faci ce nu vrei ba chiar ar trebui sa fie fericiti ca esti un baiat care are si o materie favorita nu unul din ala "scoala e de ****" si ca ti-ai propus deja ceea ce vrei sa faci in viata. E mare lucru, eu habar nu am ce o sa fac dupa liceu (daca reusesc sa il termin)...deci nu te lasa convins sa faci ce nu iti place pentru ca s-ar putea sa regreti. Eu sunt o fire usor infuentabila si pe moment mi se pare ca cei din jur au dreptate dar pe urma imi dau seama ca am facut ceva ce nu voiam, nu face si tu astfel de greseli, demonstreaza-le parintilor si cel mai important DEMONSTREAZA-TI TIE CA TU POTI, poti face orice iti propui.
Incerc sa ii demonstrez, dar faptul ca am fost am 14 din judet la biologie (primul an la olimpiada de bio, alt mod de concurs) nu a fost de ajuns, ea crede ca eu nu pot mai mult dar pot si vreau. iti doresc bafta in viitor si sper sa te ajute Dumnezeu sa faci ceea ce iti place
Demenostreaza-i ca biologia e petru tine, dati silint ala maxim astfel incat sa ai numai note bune, mai ales la biologie iar la olimpiade si astea la fel, incearca sa ajungi cat mai sus, si trebuie s aisi dea seama si maica-ta ca tie asta iti place si asta vrei sa faci. Tatal tau nu are de spus nimic despre asta, nici el nu te sustine? Vorbeste cu cineva din familie care e mai intelegator si care o poate convinge pe mama ta sa isi schimbe parerea (tata, bunicul, bunica, sora, fratele, oricine). Eu iti doresc sa ajungi acolo unde iti doresti.
Tatal meu a murit cand eu aveam 11 luni asta e viata luptam cu ea asa cum este! :d
Imi pare rau, nu am stiut.
E ok nu aveai de unde sa stii
Nu lasa pe nimeni sa decida in locul tau, indiferent cine ar fi. nu te lasa descurajat si lupta pentru valorile tale. nu trebuie sa demonstrezi nimanui nimic. ca mama ar trebui sa aiba incredere in tine, nu sa te demoralizeze. nu te multumi cu mediocru sau suficient. fii extraordinar. fa ceea ce iti place. si fii sigur de ceea ce vrei. poate biologia e o pasiune de moment.
Nu stiu daca e de moment sau nu, deoarece, cum am mai zis, biologia ma fascineaza; prin ceea ce imi daruiesc : informatie, demonstratie. Imi place, serios!
Da, dar nu ai zis ca biologia a inceput sa te pasioneze de cand ai intrat in liceu? poate ai un profesor care stie sa isi faca foarte bine meseria si pur si simplu te-a cucerit.
Da, a inceput sa imi placa din momentul in care am intrat in clasa a a9a. Totul cred ca se datoreaza profesoarei de biologie, care isi face meseria foarte bine
Bun. si ce te faci daca o sa dai de un profesor care o sa fie pur si simplu enervant, care nu va fi capabil sa explice la fel de bine ca actuala ta profesoara, care nu va reusi sa te acapareze, sa te fascineze la fel de mult? gandeste-te bine. iti place materia sau felul in care profesoara ta se dedica acestui obiect? si gandeste-te de ce nu ti-a placut biologia pana acum.
Nu mi-a placut biologia pana acum deoarece mi s-au schimbat profesorii in fiecare an, si aveam unii profesori tineri in generala etc; iar acum la liceul la care sunt profesorii de biologie sunt dintre cei mai buni si chiar ei mai buni, deci voi avea profesori care sa ma invete, dai in ciuda acesora ce am zis, pe mine ma fascineaza materia-biologia- nu altceva .
Buna :*. Mama ta probabil vorbeste in cunostinta de cauza, adica stie ea de ce mecanica. ma rog. Dar cred ca e visul tau si ar trebui sa se gandeasca putin inainte. Si daca tie iti place biologia foarte bine, tu inveti, nu mama ta si inveti pentru tine. De fapt stiu cum e pentru ca si mama e asa dar bine ea vrea medicina si eu actorie. Si ma gandesc cateodata : "sa-mi urmez propriul vis sau pe al mamei mele?". Tu ar trebui sa te hotarasti si sa te gandesti bine inainte sa te muti la bio chimie siii daca esti sigur de alegerea pe care o vei face nu mai astepta! Mai discuta totusi cu mama ta si arata-i cum stau lucrurile pentru tine... Sper sa te inteleaga si sa iei o decizie buna
Pana la urma hotararea o sa o iei tot tu, daca chiar iti place biologia si ai de gand sa inveti nu renunta, invata in continuare si o data cu notele mari o vei convinge si pe maicata
Ea nu vrea sa inteleaga dorinta mea de a salva oameni, eu nu vreau sa invat pentru a face ceva tehnic, vreau sa invat pentru om dar nu ma intelege, visul ei e sa fac politehnica pentru caa am multi verisori care auu facut-o sau o fac, dar eu nu vreau sa fiu ca ei vreau sa fiu altfel, nu ma intelege
E greu sa o convingi deoarece ea te cunoaste foarte bine, probabil daca ai incerca sa vorbesti cu profesoara ta de biologie sa incerge sa poarte o discutie cu mama ta...
Astazi mi-a zis ca eu nu sunt pentru biologie facut, nu ma incurajeaza de loc si asta ma doare
Am fost pus si eu in situatia ta, parintii mei doreau ca eu sa urmez o facultate de profil mecanic(politehnica) si asta pentru ca una din pasiunile mele sunt motoarele, dar aici apare intrebarea cand vreodata i-am ascultat eu pe ei? Raspuns NICIODATA! Mereu am facut ce mi-a placut mie ca drept dovada am ales informatica, desigur nu le-a convenit alegerea mea dar intr-un final au inteles decizia mea asta e soarta sa fiu diavolul familiei
Sa stii ca tu te vei duce la lucru nu mama ta, asa ca vezi ce decizie alegi.Eu mereu aleg decizia care imi convine mie nu mamei(liceul la care sa ma duc, job-ul etc)
anonim_4396 întreabă:
IrinaAnonima întreabă: