Man,decide de profesor cum te face să îți placă matematica, dar nu dispera. Ce pot să îți spun din propria experiență e că nici eu n-am fost bună la mate, adică în generală nu mi se dădea nici o șansă, am luat 1.45 în simulare și m-am mobilizat cât de cât și la examen am luat 4.75 parcă, nu mai țin asa bine minte. Am intrat la liceu și ce pot să îți zic e că proful pe care l-am avut, m-a făcut sa înțeleg matematică într-un semestru, mai mult decât a reușit profa din generală în patru ani, ba chiar am ajuns olimpica la matematică în liceu și am luat bacalaureatul cu 8.
Dar aici e cu dus și întors oarecum, am cunoștință care tot la fel, nu se pricepea la matematică, nu i se dădea șase și a recunoscut și ea că nu poate, s-a mutat la alt profil unde nu se dădea bacul la matematică și uite că a luat 9.25 în bac.
Încearcă să tragi să iei notă cât mai mare la română la examen, ca să compenseze oarecum nota de la matematică, caută alt profesor să te mediteze și nu știu, Încearcă să înveți să rezolvi corect măcar primele doua subiecte la examen, poate nici nu îți place matematica și de asta e și greu, nu îți iese ceva făcut cu silă
Schimbi meditatorul și te apuci serios de treaba. Încă ai timp. Invata bine ce ți se preda, lucrează exerciții in plus.
Ba nu ești pe un drum rău dacă ai note de șase și șapte la mate.Pai la tine e lux, eu la mate in generala aveam note de patru și cinci.
Eu zic sa nu te sperie nota de la simulare, simulările intodeauna sunt mai grele decât probă din vara.
Ți-aș recomanda sa îți găsești un profesor care are răbdare cu tine și în care să înțelegi și tu mai bine.Si eu până când am găsit un profesor bun am avut doi profesori la care nu înțelegeam nimic.
Într-un timp atât de scurt? Măi este abia noiembrie, mai ai asa mult timp pana in vara când este evaluarea nationala. Ai note destul de bunicele, de ce nu faci singur acasă teste? Exista foarte multe teste de antrenament pe net pentru evaluarea nationala. Ok, poate vrei sa faci meditații, dar gândește te ca o sa te obișnuiești sa fie profesorul langa tine sa te ajute unde te împotmolesti si o sa te pierzi. Cel mai bine îți iei toate lecțiile, scrii formule, teorii, si le evidențiezi, înveți si după aplici, niciodată la matematica nu poți sa tocești, trebuie sa știi sa aplici. Fa in fiecare zi câte teste poți, ce nu știi, le lasi deoparte, si vorbești cu profesorul sa te ajute. Nu cred ca nu o sa faca pregătite înainte de evaluare, asa mi s ar părea normal, sa va ajute profesorul de la clasa, ca sa nu mai dați bani pe meditații.
Sjhxjcks întreabă: