Repeta un an, te ajuta serios sa te adaptezi
si invata limba romana, "finisam" in loc de terminam
https://dexonline.ro/definitie/finisare
"vr sa merg", etc.
Am greșit un cuvânt care deși poate nu este sensul corect, exista în limba română, iar "vr sa merg" am scris repede. Știi ce mi se pare amuzant? Faptul ca pe majoritatea rețelelor de socializare găsesc români care abia de înțeleg ce scriu acolo, iar de gramatica nu mai vorbim, dar într-un text în care ai înțeles mesajul și cât de cât corect gramatical și din punct de vedere al semnelor de punctuație, n-avea rost remarca ta, mersi de sfat oricum!
"cu placere", nu iti dai seama acum, dar o sa ii aflii valoarea, copii de liceu pot sa fie foarte rai, iar tu o sa te muti intr-o tara straina, unde o sa vorbesti cu un accent mai accentuat, chiar daca te muti in (provincia) Moldova si nu in Bucuresti sau ceva de genul asta
Să iei o decizie și să ți-o asumi. Nu arunca responsabilitatea pe alții.
Am pus doar o întrebare, iar cineva care a terminat sau învață mă poate sfătui adică să zică că va fi greu sau ușor, nu am aruncat nici o responsabilitate, nu știi să răspunzi treci mai departe!