Pentru Henry Miller, sexualitatea nu reprezintă niciodată, ca la un Rabelais, de pildă, o problemă pur fiziologică şi nici nu este o trambulină pentru întorsături de frază spumoase, cu mult umor. Nici nu trivializează excesiv subiectul, dar este departe şi de a-i atribui cine ştie ce valenţe mistice, iar în toate aceste pasaje, scriitorul atacă descrierile cu o plăcere vizibilă de a se autoironiza. Pentru Miller, sexualitatea reprezintă unul dintre puţinele lucruri umane autentice care îl pot conecta cu universul fizic şi cu tot ce ţine de spiritualitate, deopotrivă. Asta pentru că Miller era de părere că nu se poate ajunge la cele mai tari esenţe spirituale decât trecând prin tot ce înseamnă materialitate.
În pofida dimensiunii pe care o acordă sexualităţii, Tropicul Capricornului a fost interzis în SUA până în 1961, fiind acuzat de misoginism ţipător şi de rasism. Ce-i drept, pe narator îl preocupă destul de rar ideea de a contura un profil psihologic eroinelor, limitându-se la a descrie un soi de tipar în care se încadrează cu supleţe mai toate personajele feminine. Mai mult îl interesează starea pe care o traversează în compania eroinelor, energia de care se încarcă, una care îi poate asigura o sursă nelimitată de inspiraţie.
Tropicul Capricornului este un roman haotic şi monstrous, portretizând în parte – şi ficţionalizând în altă parte – viaţa de new-yorkez a lui Henry V. Miller, angajat al Western Union, soţ infidel, prieten profitor, filosof de speluncă, scriitor al unei eterne foi albe şi – peste toate – un individ cu o luciditate bolnavă, cu o imaginaţie ca un scalpel ce taie în stereotipurile de carton şi zâmbete false ale unei incipiente societăţi americane a prosperităţii.
AddA12345 întreabă: