as vrea sa stiu daca legenda bataliiei de la termopile este adevarata? mersi anticipat

Intrebarea ta mi-a adus aminte de filmul 300 in regia lui Zack Snyder. Ti-l recomand, daca nu l-ai vazut deja, dar daca vrei sa aflii raspunsul la intrebarea ta cel mai bine ar fi sa citesti despre cauzele razboaielor greco-persane. Povestea regelui spartan Leonidas si a celor 300 de razboinici care l-au insotit la Portile de Foc (asta inseamna, de fapt, Termopile) si care au luptat pana la moarte impotriva lui Xerxes si a armatei sale masive de persani, din cate stiu eu este doar o legenda.
buh-bye!

Ms la amandoi pentru raspunsuri! da filmul l-am vazut si am ramas uimit de vitejia spartaniilor care au luptat pana la ultimul om

Putinele surse istorice ale acelor vremuri, altele decat cele grecesti, vorbesc de grupurile organizate de pirati eleni care atacau sistematic vasele negustoresti si porturile persane.
Se pare ca atat de mult crescusera neajunsurile provocate de acesti corsari ai antichitatii, incat Darius cel Mare, avea sa declare razboi statelor grecesti si chiar va invada Peloponezul cu scopul de a pune capat, odata pentru totdeauna jafurilor la care erau nevoiti sa asiste supusii sai. Campania avea sa fie insa un esec rasunator, incheiata cu infrangerea in fata atenienilor la Maraton, in 490 i.H, si cu retragerea pripita a vaselor persane.

Cea de a doua mare invazie, tine probabil de motive asemanatoare, dar si de orgoliul exacerbat si de dorinta de razbunare a onoarei familiei lui Xerxes, fiul lui Darius cel Mare, noul monarh al Imperiului in spiritul normelor diplomatice ale acelor vremuri, Xerxes avea sa trimita soli in Atena si Sparta pentru a le cere acestora, simbolic, „pamant si apa", ca o dovada a supunerii lor fata de imensul imperiu pe care il conducea. Nu numai ca nu avea sa primeasca obedienta solicitata, ba mai mult, solii sai aveau sa fie ucisi de catre atenieni prin aruncarea de pe varful unui munte, asta in timp ce in Sparta, mesagerii au fost aruncati intr-o fantana, cu mentiunea laconica, ca pot sapa singuri acolo dupa lucrurile cerute. A fost probabil si pretextul pentru campania de amploare pe care Xerxes o va intreprinde la numai zece ani dupa infrangerea umilitoare a tatalui sau.Paradaxol, dar nu numai Xerxes pare sa isi fi dorit acest razboi intre civilizatii, Leonidas, unul dintre cei doi regi spartani ai momentului, fiind unul dintre cei mai aprigi sustinatori ai luptei ce avea sa vina. Acesta va primi reprosuri din partea contemporanilor sai datorita atitudinii belicoase si chiar va fi acuzat de falsificarea mesajului primit de la Oracolul din Delfi, cel care spusese ca „Persii nu vor triumfa atata vreme cat unul dintre regii spartani va fi sacrificat".
Intr-o societate care dusese arta razboiului aproape de perfectiune si facuse din acesta un scop major in viata cetatii, dorinta lui Leonidas nu mai poate parea atat de absurda. Toate marturiile vremii ne indica faptul ca acesta si-a dorit, intr-adevar, sa devina un erou, iar moartea sa pe campul de lupta sa fie biletul catre eternitate. In fond, nu acesta era visul oricarui spartan?
Chiar Herodot mentioneaza ca, intr-una dintre ultimele discutii pe care le-a avut cu sotia sa, Gorgo, regele spartan, intrebat de catre aceasta cum ar putea ajuta mai bine cetatea in care locuiau, i-ar fi oferit urmatorul raspuns : „Gaseste-ti un barbat bun si ofera-i cat mai multi copii". Este evident ca Leonidas nu si-a facut niciodata un plan de intoarcere, iar faptul ca a ales pentru lupta numai soldati veterani, ai caror fii puteau la randul lor sa procreeze, tradeaza intentiile acestuia. De fapt, mai mult ca sigur ca dorinta sa era impartasita de toti cei care aveau sa il insoteasca in batalia fara sorti de izbanda in fata colosului persan. Cei 300 au fost 298 Dintre cei 300 de eroi, doi au supravietuit bataliei. Aristodemus, ranit la un ochi, a fost trimis de Leonidas in Sparta impreuna cu aliatii greci aflati in retragere, iar Pantites a primit misiunea de a pleca dupa ajutor in Thesalia. Acesta din urma s-a intors la Termopile abia dupa incheierea conflictului. Coplesit de remuscarea ca nu si-a putut insoti camarazii si regele in moarte, s-a spanzurat de primul copac. Cei 300 au fost onorati de istoricii greci cu supranumele de Batalionul Sacru. O titulatura preluata in anul 1821 de catre eteristii lui Alexandru Ipsilanti, care au avut o soarta asemanatoare antecesorilor lor de la Termopile, fiind macelariti in batalia de la Dragasani. Necunoscut si nepomenit de istorici ramane sacrificiul celor 2. 000 de sclavi heloti care au decis sa se alature in eternitate stapanilor lor spartani. Regele-leu Leonidas, al carui nume inseamna fiul leului, a murit cum si-a dorit. Herodot ne spune ca, la vederea cadavrului sau, Xerxes a turbat de furie. Spartanul a fost decapitat si apoi crucificat de catre regele persan, care ulterior si-a regretat fapta. Dupa patruzeci de ani, trupul lui Leonidas a fost inapoiat spartanilor si a avut parte de onoruri neobisnuite. Ultimele cuvinte ale regelui-leu, „Mollon Labe" – „Veniti sa-mi luati armele!" – sunt astazi deviza Corpului 1 de Armata al Greciei. Nemuritorii Corp de elita insarcinat cu apararea regilor persani, Nemuritorii urmau un antrenament axat strict pe manuirea armelor, motiv pentru care nu acordau o prea mare importanta rezistentei fizice. Pe campul de lupta, erau mereu in numar de 10. 000, caci atunci cand unul cadea, era inlocuit imediat, pentru a se crea impresia ca membrii trupei nu pot fi ucisi. O mie dintre ei purtau sulite cu manere de aur. Restul panopliei lor cuprindea arcuri cu sageti, pumnale si sabii. Imaginea Nemuritorilor, care nu semana deloc cu cea din filmul 300, mai staruie si astazi printre ruinele Persepolisului.