Oul lui Columb se referă la o descoperire sau idee genială care pare a fi simplă după înfăptuire. Expresia provine dintr-o poveste populară în care criticii lui Columb nu considerau descoperirea Americii un lucru complicat, odată ce aceasta exista.
Povestea:
După descoperirea Americii în 1492 și întoarcerea lui Columb în Spania, gloria sa a atras invidia multora, deoarece aceștia considerau că o dată ce Lumea Nouă exista nu trebuia decât să te îndrepți într-acolo.
Pentru a-l umili, un nobil spaniol îl invită într-o zi la un ospăț, unde pe lângă mâncărurile și vinurile bune, i s-au servit și vorbe rele. Oprindu-se un moment și luând un ou de pe masă, i-a întrebat dacă îl pot așeza drept într-unul din vârfuri. După multe încercări sortite eșecului, Columb le exemplifică soluția.
Luând oul și lovindu-l puțin de masă ca să-l aplatizeze, îl așează vertical în poziție de echilibru. Această soluție simplă naște indignările acelor nobili spanioli, care exclamau: „Asta știam și noi!".
Columb răspunse râzând: "Trebuia numai să vă vină în gând. Atât.""
Frumos raspuns. Te votez.
Multumesc.
Oul lui Columb = problemă pe care cineva o rezolvă într-un mod foarte simplu, deși anterior i se parea complicata.
Oul lui Columb se referă la o descoperire sau idee genială care pare a fi simplă după înfăptuire. Expresia provine dintr-o poveste populară în care criticii lui Columb nu considerau descoperirea Americii un lucru complicat, odată ce aceasta exista.
Dupa ce Columb s-a intors din expeditia lui pe mare spaniolii l-au invitat la masa pentru al umili, luand un ou de pe masa ia intrebat daca il pot aseza drept intr-nul din varfuri? Columb luand oul si lovindu-lde citeva ori de masa ca sa-l aplatizeze, il aseza vertical in pozitie de echilibru