Ce inseamna valori stilistece ale substantivului?

valorile stilistice ale substantivului:cand este folosit in figuri de stil Cele mai obisnuite figuri de stil realizate cu ajutorul substantivului sunt: comparatia, metafora si personificarea.

Comparatia arata asemanarea dintre doua obiecte (fiinte, lucruri, fenomene etc.) sau doua dintre actiuni pe baza unor însusiri comune.

În comparatie intra deci doi termeni: termenul comparat si termenul 212b118c cu care este comparat un obiect sau o actiune. Cuvântul care reprezinta primul termen al comparatiei este folosit cu sensul lui propriu (obisnuit), iar cel care reprezinta al doilea termen este folosit cu sens figurat. Substantivul care exprima al doilea termen al comparatiei este introdus printr-un adverb de comparatie: ca, cât, decât, asemenea, parca. Când comparatia se refera la un substantiv, însusirea comuna pe care se bazeaza comparatia este indicata de un adjectiv, iar când comparatia se refera la o actiune exprimata printr-un verb, însusirea comuna este indicata printr-un adverb de mod. Adjectivul sau adverbul poate fi exprimat sau subînteles:

a) "si amîndoi batrînii acestia erau albi ca iarna." (Ion Creanga, Povestea porcului)

b) 1. "Un fulger cât un balaur se zvârcoli în norii grosi." (B. St. Delavrancea, suier)

2. "Arde-n candel-o lumina cît un sîmbure de mac."

(M. Eminescu, Calin - File din poveste)

c) ".calul odata zboara. pîna la nouri si apoi se lasa in jos ca o sageata. Dupa aceea mai zboara înca odata pîna la luna si iar se lasa în jos mai iute decît fulgerul."

(Ion Creanga, Povestea lui Harap - Alb )

În textele de la punctul b) si în prima fraza din textul de la punctul c)însusirile obiectelor (un fulger, o lumina) si însusirea actiunii ( se lasa) nu au fost exprimate, dar fiecare dintre ele poate fi descoperita de un cititor cu usurinta:

v Un fulger (lung) cât un balaur;

v o lumina (mica) cât un sâmbure de mac;

v se lasa in jos (repede) ca o sageata.

Sunt însa cazuri în care însusirea neexprimata este mai greu descoperita, fiind nevoie de observarea atenta a contextului mai larg. Constructiile în care însusirea omisa este sugerata (transmisa) de substantivul sau de constructia substantivala (cît un sîmbure de mac) cu valoare stilistica de comparatie sunt mult mai expresive decât cele cu adjectivul sau adverbul exprimat. Dar termenul care exprima însusirea comuna nu poate fi omis în orice constructie. Un exemplu de acest fel ni-l ofera textul a): daca în locul constructiei cu adjectivul exprimat -albi-, am spune "si amândoi batrînii acestia erau ca iarna", cititorul n-ar sti la ce însusire a batrânilor se refera comparatia ca iarna.

Comparatia stilistica sau comparatia complexa poate fi simpla sau dezvoltata.

Comparatia simpla este exprimata numai prin substantivul cu valoare stilistica precedat de adverbul de comparatie, situatie în care, din punct de vedere sintactic, comparatia coincide cu partea de propozitie exprimata prin substantivul respectiv:

v atribut, când determina un substantiv: un fulger cât un balaur;

v complement de mod comparativ, când determina un verb, un adjectiv sau un adverb:

v se lasa. ca o sageata; (erau) albi ca iarna;

(se lasa) mai iute decât fulgerul;

v nume predicativ: "Apusurile erau ca sângele." (Emil Gârleanu, Frunza)

Comparatia dezvoltata este o constructie care cuprinde un substantiv (ca termen de baza) precedat de un adverb de comparatie si însotit de unul sau mai multe atribute ori de o înlantuire de atribute si complemente:

Exemple:

o lumina cât un sâmbure de mac;

"Gura cu buzele. rosii ca miezul piersicii pietroase"

(Emil Gârleanu, Nucul lui Odobac)

". vântul/E ca o mana adormita pe coarda rupt-a unei lire;"

(D. Anghel, Melancolie)

"Fruntea-i aspra, adânca, încretita,

Parea ca o noapte neagra de furtune-acoperita."

(M. Eminescu, Înger si demon




"Petele arate, negre si lucioase, pareau niste rani deschise pe un trup îmbatrânit. "

(Liviu Rebreanu, Ion)

Cele doua exemple cu verbul copulativ a parea arata ca acesta admite ca substantivul cu functia de nume predicativ comparativ sa apara nu numai cu adverbul de comparatie (Parea ca o noapte.), ci si fata de adverbul de comparatie (pareau niste rani.). Posibilitatea verbului a parea de a realiza o comparatie si fara adverbul ca (sau cât) se explica prin faptul ca verbul a parea exprima prin sensul sau lexical ideea de asemanare, ca si adverbul de comparatie ca (cât). Pentru motivul aratat, verbul copulativ a parea poate realiza o comparatie, fara ajutorul adverbului ca, si atunci când numele predicativ este o parte de propozitie dezvoltata alcatuita din infinitivul copulativului a fi si un nune predicativ exprimat prin substantiv în nominativ:

Fruntea-i aspra.parea o noapte.

Petele arate.pareau a fi niste rani.

Sub acest aspect, constructiile cu verbul copulativ a parea, se apropie de cele cu verbul predicativ a semana (cu sensul a se asemana, a arata sau a parea ca.):

"Ea (Ţara Ardealului) seamana a fi un maret si întins palat."

(N. Balcescu, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul)

Verbul copulativ a fi urmat de un substantiv la nominativ cu functia de nume predicativ poate realiza o comparatie si atunci când este luat la un mod personal, daca verbul este precedat de adverbul parca:

Petele arate. parca erau niste rani.

Metafora este o figura de stil rezultata de obicei din prescurtarea (simplificarea) unei comparatii.

Termenul metafora vine din grecescul metafora "transpunere", substantiv derivat (în limba româna) de la verbul a transpune cu sensul "a schimba ceva [.] dintr-o stare sau dintr-o situatie în alta" (DEX), ceea ce, în cazul metaforei, ar însemna a schimba valoarea de comparatie a unui termen în valoare de metafora.

Prescurtarea unei comparatii poate consta în înlaturarea adverbului de comparatie sau în înlaturarea si a adverbului de comparatie si a termenului comparat, adica a substantivului folosit cu sensul lui propriu. În prima situatie constructia obtinuta cuprinde si termenul cu sens propriu, si termenul cu sens figurat, iar în situatia a doua din structura constructiei comparative ramâne numai termenul cu sens figurat. Dupa prezenta ambilor termeni sau numai a celui cu sens figurat, metaforele se împart în doua categorii: metafore explicite si metafore implicite.

Exemplul urmator ne ofera posibilitatea de a urmari una din modalitatile de trecere de la o comparatie la o metafora explicita, iar de la aceasta, la o metafora implicita:

Exemple:

Deodata o raza(stralucitoare) ca o sulita de foc strapunse perdeaua de codrii. (comparatie stilistica fata de termenul cu sens propriu o raza).

Deodata o raza, o sulita de foc, strapunse perdeaua de codrii. (metafora explicita prin termenul precedent o raza).

Metafora poate sta si înaintea termenului care o expliciteaza:

.o sulita de foc, o raza strapunse perdeaua de codrii.

"Deodata o sulita de foc strapunse perdeaua de codrii. "

(Al. Vlahuta, România pitoreasca)

(Metafora implicita: include si sugereaza substantivul o raza si însusirea comuna -exprimata sau subînteleasa- a fostilor termeni comparati).

Metaforele explicite sunt rezultatul unor procedee variate de transformare a unei comparatii în metafora. Cele prezentate mai jos reprezinta situatiile mai des întâlnite, iar, la prezentarea lor, am avut în vedere si usurinta mai mare sau mai mica de recunoastere a comparatiei care a stat la baza metaforei.

Dintre metaforele explicite, cele mai apropiate de constructiile cu comparatii stilistice sunt cele provenite din nume predicative substantivale la acuzativ precedate de ca sau din atribute comparative construite cu adverbul de comparatie ca.

Toate metaforele provenite din constructiile mentionate mai sus se caracterizeaza, în privinta provenientei si a modului de exprimare, prin faptul ca ele au rezultat numai din înlaturarea adverbului de comparatie ca si ca sunt exprimate prin substantiv fara prepozitie, însotit sau nu (ca si comparatia de origine) de unul sau mai multe atribute sau de o înlantuire de atribute si complemente, care, împreuna cu substantivul de baza, alcatuiesc un tot (un întreg) stilistic, prin care autorul metaforei ne transmite (ne sugereaza) o imagine artistica. Metaforele pot fi deci, ca si comparatiile din care au provenit, simple sau dezvoltate (complexe).

a) În majoritatea cazurilor, metaforele exprimate prin substantiv la nominativ cu functia de nume predicativ apar în propozitii cu verbul copulativ a fi.

"Porumbistile primavaratice erau o podoaba" metafora simpla

(B. St. Delavrancea, Sultinica)

"Noaptea, dumbrava este o împaratie metafora dezvoltata

fermecata." (M. Sadoveanu, Dumbrava minunata )

Metafora substantivala cu functia de nume predicativ poate fi plasata dupa verbul copulativ (pe locul obisnuit al numelui predicativ), ca în exemplele de mai sus, sau înaintea verbului copulativ:

v în loc de: Porumbistile primavaratice erau o podoaba, se poate spune O podoaba erau porumbistile primavaratice.

În situatiile de acest fel, numele predicativ primeste o intonatie speciala car îi subliniaza functia sintactica (evitându-se astfel confuzia cu subiectul) si îi sporeste valoarea expresiva. Deseori propozitia cu aceasta topica a numelui predicativ metaforic primeste semnul exclamarii.

Numele predicativ substantival cu valoare de metafora poate aparea si cu verbul copulativ neexprimat, situatie în care expresivitatea atinge un grad mai ridicat. Lipsa verbului copulativ poate fi indicata prin virgula, prin linie de pauza si, uneori, prin semnul "doua puncte":

"La rascrucea cailor singuratice.calatorul e minune,/si glasul omului [,] povesteste."

(B. St. Delavrancea, suier)

"Racnet, vuiet de arme patrund marea cea calda,/

Evul e un cadavru, /Paris [-] al lui mormânt"

(M. Eminescu, Împarat si proletar)

"Sufletul vostru [:] un înger,/ inima voastra [:] o lira."

(M. Eminescu, Epigonii)

Din exemplele date se poate observa ca deosebirea dintre metafora cu functia sintactica de nume predicativ în nominativ si comparatie nu priveste numai modul de exprimare (lipsa adverbului de comparatie la metafora) ci si continutul: lipsa lui ca face ca la numele predicativ, pe lânga sensul calificativ al comparatiei, sa fie pusa în evidenta si ideea de identitate (de echivalenta) între continutul lui si continutul termenului cu sens propriu este o trasatura specifica oricarei metafore.

b) Metaforele explicite provenite din atribute comparative sunt foarte frecvente, iar realizarea lor din punct de vedere formal consta în suprimarea adverbului de comparatie ca. Suprimarea lui ca are însa urmari în privinta continutului atributului (constructie atributiva), care, din calificativ(a) -cum sunt atributele comparative-, devine un atribut (o constructie atributiva) descriptiv(a), deci izolat(a) fata de substantivul determinat, prin virgula sau linie de pauza. Observa aceasta schimbare în transformarea produsa de suprimarea lui ca, elementul introductiv al constructiei atributive din textul urmator:

Vijelia rascula valurile.ca niste dealuri de marmura neagra desfasurându-le. pâna le spargea.

Vijelia rascula valurile [,] niste dealuri de marmura neagra [,] desfasurându-le pâna le spargea.

In exemplul dat constructia metaforica subliniata ocupa locul obisnuit la atributului (dupa substantivul determinat). În unele texte, metafora (constructia metaforica) explicita apare înaintea substantivului cu sens propriu acesta devenind apozitie (admite adverbul adica). Inversarea este posibila si în textul comentat aici:

Vijelia rascula niste dealuri de marmura neagra (adica) valurile, desfasurându-le pâna le spargea.

Schimbarea este posibila datorita specificului de continut al metaforei -identitatea dintre continutul ei si continutul termenului cu sens propriu. La baza oricarei metafore sta o comparatie, fiindca la ea (la comparatie) trebuie sa recurgem pentru a descoperi, în situatii mai dificile, ce realitate a vrut sa sugereze autorul prin metafora folosita.

c) În cazul unor metafore, desi metafora apare însotita de termenul cu sens propriu, comparatia de baza este ceva mai greu de stabilit, din cauza unor inversiuni care duc la anumite schimbari de functii sintactice între cei doi termeni ai metaforei explicite sau din alte cauze.

Cele mai frecvente tipuri de metafore din categoria c) sunt:

- metaforele din constructiile de tipul substantiv (cu sens figurat) + atribut substantival genitival (termenul cu sens propriu):

jaraticul norilor, panglica potecilor etc.

- metaforele cu functia de atribut substantival prepozitional construite cu prepozitia de :

lacrimi de margaritare, raze de aur etc.

Metaforele din constructiile de tipul jaraticul norilor au provenit din constructii cu un atribut comparativ precedat de adverbul de comparatie ca - norii ca jaraticul -, în care substantivul (ca) jaraticul are functia de atribut comparativ, iar norii este substantivul determinat de atributul comparativ. Prin inversarea raportului sintactic, a fost trecut de primul plan substantivul cu valoare stilistica. Atât valoarea de metafora cât si situarea pe primul plan a substantivului cu sens figurat au dus la o forta expresiva mult mai mare decât atunci când substantivul respectiv era folosit cu valoare de comparatie.

Metaforele corespunzatoare unui atribut substantival cu prepozitia de provin tot din atribute comparative, deosebite însa de cele de baza ale primului tip de constructii prin faptul ca dupa adverbul de comparatie ca urmeaza prepozitia de:

lacrimi ca de margaritar, nori ca de argint etc.

Daca în locul adverbului ca sa-r suprima prepozitia de constructiile rezultate ar duce la metafore de primul tip:

lacrimi ca margaritarele → margaritarele lacrimilor;

nori ca argintul →argintul norilor.

Metaforele exprimate prin atribute cu prepozitia de pun probleme de recunoastere, deoarece aceste atribute pot aparea si cu sensul propriu (sirag de margaritare, vase de argint etc.); pot constitui o parte e unei figuri de stil dezvoltate, ca în constructia (o lumina) cât un sâmbure de mac; unele, cum sunt cele exprimate prin substantive care denumesc metalele (argint, aur, arama etc.), pietre pretioase sau alte materii care pot sugera culori sau nuante de culori (rubin, cenusa), ca si derivatele lor adjectivale (argintiu, auriu, aramiu, rubiniu), ar putea fi socotite gresit epitete, ca si cele exprimate prin adjectivele derivate corespunzatoare.

Atributele substantivale cu prepozitia de au valoare de metafora numai daca (cu forma lor de substantiv) corespund unei comparatii stilistice, cum s-a aratat în exemplele date.

Metaforele implicite cuprind numai termenul cu sens figurat, acestea având calitatea de a sugera realitatea la care se refera (termenul cu sens propriu). Metaforele implicite includ si însusirea comuna si pot fi (ca si cele explicite) simple sau dezvoltate.

În ghicitoarea: Merge mosul pe carare

Cu o mie de ace în spinare

(Ariciul)

avem doua metafore simple; ele au la baza comparatiile:

Merge ariciul (încet) ca mosul.cu o mie de tepi (ascutite) ca (niste) ace în spinare.

Intre exemplele din explicatiile de la metafora, am coentat textul "Deodata o sulita de foc strapunse perdeaua de codrii", aratând cum s-a ajuns de la constructia cu comparatia de baza la o metafora explicita "o raza, o sulita de foc" sau "o sulita de foc, o raza " la metafora implicita dezvoltata -o sulita de foc.

La lipsa termenilor la care se refera metafora implicita face ca aceasta sa se adreseze în mai mare masura imaginatiei cititorului decât metaforele explicite, în ce priveste descifrarea imaginii artistice exprimate prin metafora respectiva.

Personificarea unui obiect se poate realiza prin simpla adresare deci prin folosirea substantivului la cazul vocativ:

"Codrule cu rîuri line,

Vreme trece, vreme vine."

(M. Eminescu, Revedere)

În general însa personificarea se realizeaza atribuind unui obiect actiuni sau însusiri omenesti:

"Cu grele rasuflete apele dorm."

(O. Goga, Dimineata)

Uneori personificarea apare asociata cu metafora. De exemplu, în textul:

"Sus pe deal rasare luna,

Melancolicul strajer."

(St. O. Iosif, Icoane din Carpati), constructia melancolicul strajer poate fi interpretata si ca o personificare, întrucât îi atribuie obiectului luna însusiri si ocupatii omenesti, si ca metafora explicita, deoarece secventa luna, melancolicul strajer cuprinde atât termenul figurat (melancolicul strajer) cât si termenul propriu (luna), aflati, din punctul de vedere al continutului, în raport de identitate.

Document Info

Cele mai obisnuite figuri de stil realizate cu ajutorul substantivului sunt: comparatia, metafora si personificarea.

Comparatia arata asemanarea dintre doua obiecte (fiinte, lucruri, fenomene etc.) sau doua dintre actiuni pe baza unor însusiri comune.

În comparatie intra deci doi termeni: termenul comparat si termenul 212b118c cu care este comparat un obiect sau o actiune. Cuvântul care reprezinta primul termen al comparatiei este folosit cu sensul lui propriu (obisnuit), iar cel care reprezinta al doilea termen este folosit cu sens figurat. Substantivul care exprima al doilea termen al comparatiei este introdus printr-un adverb de comparatie: ca, cât, decât, asemenea, parca. Când comparatia se refera la un substantiv, însusirea comuna pe care se bazeaza comparatia este indicata de un adjectiv, iar când comparatia se refera la o actiune exprimata printr-un verb, însusirea comuna este indicata printr-un adverb de mod. Adjectivul sau adverbul poate fi exprimat sau subînteles:

a) "si amîndoi batrînii acestia erau albi ca iarna." (Ion Creanga, Povestea porcului)

b) 1. "Un fulger cât un balaur se zvârcoli în norii grosi." (B. St. Delavrancea, suier)

2. "Arde-n candel-o lumina cît un sîmbure de mac."

(M. Eminescu, Calin - File din poveste)

c) ". calul odata zboara. pîna la nouri si apoi se lasa in jos ca o sageata. Dupa aceea mai zboara înca odata pîna la luna si iar se lasa în jos mai iute decît fulgerul."

(Ion Creanga, Povestea lui Harap - Alb )

În textele de la punctul b) si în prima fraza din textul de la punctul c)însusirile obiectelor (un fulger, o lumina) si însusirea actiunii ( se lasa) nu au fost exprimate, dar fiecare dintre ele poate fi descoperita de un cititor cu usurinta:

v Un fulger (lung) cât un balaur;

v o lumina (mica) cât un sâmbure de mac;

v se lasa in jos (repede) ca o sageata.

Sunt însa cazuri în care însusirea neexprimata este mai greu descoperita, fiind nevoie de observarea atenta a contextului mai larg. Constructiile în care însusirea omisa este sugerata (transmisa) de substantivul sau de constructia substantivala (cît un sîmbure de mac) cu valoare stilistica de comparatie sunt mult mai expresive decât cele cu adjectivul sau adverbul exprimat. Dar termenul care exprima însusirea comuna nu poate fi omis în orice constructie. Un exemplu de acest fel ni-l ofera textul a): daca în locul constructiei cu adjectivul exprimat -albi-, am spune "si amândoi batrînii acestia erau ca iarna", cititorul n-ar sti la ce însusire a batrânilor se refera comparatia ca iarna.

Comparatia stilistica sau comparatia complexa poate fi simpla sau dezvoltata.

Comparatia simpla este exprimata numai prin substantivul cu valoare stilistica precedat de adverbul de comparatie, situatie în care, din punct de vedere sintactic, comparatia coincide cu partea de propozitie exprimata prin substantivul respectiv:

Sper ca te-am ajutat!

Cele mai obisnuite figuri de stil realizate cu ajutorul substantivului sunt: comparatia, metafora si personificarea.

Comparatia arata asemanarea dintre doua obiecte (fiinte, lucruri, fenomene etc.) sau doua dintre actiuni pe baza unor însusiri comune.

În comparatie intra deci doi termeni: termenul comparat si termenul 212b118c cu care este comparat un obiect sau o actiune. Cuvântul care reprezinta primul termen al comparatiei este folosit cu sensul lui propriu (obisnuit), iar cel care reprezinta al doilea termen este folosit cu sens figurat. Substantivul care exprima al doilea termen al comparatiei este introdus printr-un adverb de comparatie: ca, cât, decât, asemenea, parca. Când comparatia se refera la un substantiv, însusirea comuna pe care se bazeaza comparatia este indicata de un adjectiv, iar când comparatia se refera la o actiune exprimata printr-un verb, însusirea comuna este indicata printr-un adverb de mod. Adjectivul sau adverbul poate fi exprimat sau subînteles:

a) "si amîndoi batrînii acestia erau albi ca iarna."

b) 1. "Un fulger cât un balaur se zvârcoli în norii grosi." (B. St. Delavrancea, suier)

2. "Arde-n candel-o lumina cît un sîmbure de mac."

Ritmul epitelele,, practic elementele de prozodie comparatia metafora