Celula stem (denumită și celulă sușă) este definită ca o celulă care, prin diviziune, produce două celule ce au capacitatea de a rămâne în stadiul de celulă stem (păstrând astfel caracterul nediferențiat) sau de a se diferenția în urma unor diviziuni succesive. În acest fel, celula stem se poate divide fie simetric (caz în care rezultă fie două noi celule stem, fie două celule diferențiate) (Imagine, stadiul 1), fie asimetric (rezultând o celulă stem și o celulă diferențiată) (Imagine, stadiul 2). Capacitatea celulei stem de a da naștere unei celule identice se numește auto-înnoire (self-renewal), iar cea de a da naștere unor alte tipuri de celule se numește diferențiere.Cuprins [arată]
Pot fi clasificate în funcție de plasticitate sau cât de versatile pot fi în dezvoltarea lor, care mai târziu se vor dezvolta în celule stem totipotente, pluripotente și unipotente.
Celulele totipotente sunt cele mai versatile. Când cei 23 cromozoni fertilizează oul dă naștere zigotului care este considerat celula totipotentă, având potențialul de a genera toate celulele și țesuturile care vor da naștere la embrion. Celulele pluripotente sunt asemănătoare cu cele totipotente în sensul în care pot da naștere la toate categoriile de țesuturi dar spre deosebire de acestea nu pot dezvolta un întreg organism, fiind responsabile doar de crearea organelor. În a patra zi, o parte din celule se diferențiază și alcătuiesc ceea ce mai târziu va deveni placenta și stratul exterior.
Celulele stem se mai pot împărți în două mari categorii: embrionare și adulte. Celulele stem embrionare (ESC) pot da naștere oricărui alt tip de celulă/țesut (pluripotențialitate), și pot fi obținute din țesut embrionar. Utilizarea lor este însă limitată din considerente etice. Expresia unor factori (transcription factors) ca Oct-4, Nanog și Sox-2 este caracteristică acestor celule (1).
În contrast, celulele stem din țesuturile adulte au o capacitate de diferențiere mai limitată (mono-, bi- sau multipotențialitate), și anume pot da naștere doar unor celule caracteristice țesutului din care provin. Este remarcabil că, într-un mediu de creștere optim, celulele stem din măduva osoasă și cele din sângele cordonului ombilical au o capacitate de diferențiere mult mai mare decât cele provenind din alte țesuturi.
Studii recente sugerează că celulele stem ar putea fi responsabile pentru rezistența la terapiile convenționale a unor tipuri de cancer (mamar, leucemii) (2). În urma unor modificări, celulele stem ar putea fi folosite pentru regenerare tisulară (miocard, țesut hepatic, epidermă, etc.), condiția preliminară fiind înțelegerea factorilor extrinseci ce controlează celulele stem, deoarece, în lipsa acestora, pluripotența lor poate rezulta în formarea unor tumori.
Adi1987 întreabă: