Daca prima facultate ai facut-o pe loc bugetat a doua facultate o vei face dor cu taxa.
Conform art.142, alin.(6) si urm. din L.1/2011, a educatiei nationale, cu md. si compl. ulterioare, citez:
„(6) O persoană poate beneficia de finanţare de la buget pentru un singur program de licenţă, pentru un singur program de master şi pentru un singur program de doctorat.
(6^1) Persoana care a beneficiat gratuit de şcolarizare în cadrul unui program de studii universitare finanţate de la bugetul de stat are, în condiţiile legii, dreptul de a urma un alt program de studii universitare în cadrul aceluiaşi ciclu de studii universitare:
a) în regim cu taxă, dacă instituţia de învăţământ superior de stat organizează programul şi în acest mod;
b) în regim gratuit, cu finanţare de la bugetul de stat, în condiţiile în care persoana achită contravaloarea serviciilor de şcolarizare de care a beneficiat anterior cu finanţare de la bugetul de stat, integral sau parţial, în cazurile în care programul de studii la care a fost admis este organizat doar cu finanţare integrală de la buget.
(6^2) Încasarea sumei reprezentând contravaloarea serviciilor de şcolarizare se realizează de către instituţia de învăţământ superior de stat care a asigurat şcolarizarea, aceasta având totodată dreptul de a stabili ca plata efectivă a sumei să se realizeze şi în tranşe/rate. Sumele încasate se fac venit la bugetul de stat.
(6^3) Cu ocazia înmatriculării persoana prevăzută la alin. (6^1) prezintă dovada că a efectuat/efectuează plata prevăzută la alin. (6^2)."
Statul asigura o singura facultate la buget. Indiferent de notele tale vei face a doua facultate in regim de taxa. Însă dacă vei avea medie mare ai dreptul la bursa și așa te va ajuta la plata taxei.
Nu iei bursa daca esti la taxa