Nu vei ramane repetent daca reusesti la examene, la materiile amnate si la cele de corigenta.
Am uitat sa spun ca la cele 2 medii pe care le am neincheiate sunt module si am doar 3 sau 4 note si pe primul semestru si pe al 2-lea si trebuie sa am 6 note
Bună!
Media anuală generală la o materie trebuie să fie de MINIM 5!
Dacă o vei avea sub 5, atunci vei fi declarat corigent.
NU rămâi repetent dacă promovezi examenele de corigenţă şi îţi închei situaţia la materiile la care vei fi amânat ( deoarece ai situaţia neîncheiată )!
Toate cele bune!
"Art. 199. - Sunt declaraţi amânaţi, semestrial sau anual, elevii cărora nu li se poate definitiva situaţia şcolară la una sau la mai multe discipline de studiu/module din următoarele motive:
a) au absentat, motivat şi nemotivat, la cel puţin 50% din numărul de ore de curs prevăzut într-un semestru la disciplinele/modulele respective.
b) au fost scutiţi de frecvenţă de către directorul unităţii de învăţământ în urma unor solicitări oficiale, pentru perioada participării la festivaluri şi concursuri profesionale, cultural-artistice şi sportive, interne şi internaţionale, cantonamente şi pregătire specializată;
c) au beneficiat de bursă de studiu în străinătate, recunoscută de Ministerul Educaţiei Naţionale;
d) au urmat studiile, pentru o perioadă determinată de timp, în alte ţări;
e) nu au un număr suficient de calificative/note, necesar pentru încheierea mediei/mediilor sau nu au
calificativele/mediile semestriale ori anuale la disciplinele/modulele respective, consemnate în catalog de
către cadrul didactic, din alte motive decât cele de mai sus.
Art. 200. - (1) Elevii declaraţi amânaţi pe semestrul I îşi vor încheia situaţia şcolară în primele 4 săptămâni de la revenirea la şcoală.
(2) Încheierea situatiei scolare a elevilor prevazuti la alin. (1) se face pe baza calificativelor/notelor consemnate în rubrica semestrului I, datate la momentul evaluarii.
(3) Încheierea situatiei scolare a elevilor amânati pe semestrul al doilea, a celor declarati amânati pe
semestrul I si care nu si-au încheiat situatia scolara conform prevederilor
alin. (1) si (2) sau amânati anual se face într-o perioada stabilita de conducerea unitatii de învatamânt, înaintea sesiunii de corigente. Elevii amânati, care nu promoveaza la una sau doua discipline/module de studiu în sesiunea de examene de încheiere a situatiei scolare a elevilor amânati, se pot prezenta la sesiunea de examene
de corigente." - SURSA = R.O.F.U.I.P. aprobat prin Ordinul MEN nr. 5115/15.12.2014 de la linkul :
http://www.isjmm.ro/......rofuip.pdf
Salut. Dacă ai rămas corigent pe vară la ambele, ai posibilitatea să te treacă la ambele, dacă ştii de 5. Dar ai 2 medii neîncheiate, deci cred că rămâi, dar nu ştiu sigur. Întreabă dirigintele sau diriga ta sau orice alt profesor. Baftă!
Am uitat s-a spus ca la cele 2 medii neincheiate pe care le am sunt module si am doar 3 sau 4 note si imi trebuiesc 6 note
Pana la terminarea cursurilor mai ai timp sa obtii notele necesare la cele 2 module si sa nu fii amanat.
De asemenea poti obtine notele necesare si la celelalte doua.