Tocmai am terminat clasa a VIII si mai am putin si dau examenul de capacitate.Cine imi poate spune cum argumentam semnificatia titlului textului.

Inainte de a începe să scrii compunerea, trebuie să ai în vedere următorul plan și, desigur, să citești foarte bine textul, până te asiguri că l-ai înțeles.

Planul compunerii:
Evidențierea legăturii dintre titlu și conținutul poeziei;
Tema textului;
Valoarea denotativă (sens propriu) sau conotativă (sens figurat) a titlului.
Comentarea figurilor de stil și a imaginilor artistice prin care este transmisă ideea sugerată de titlu (explicarea semnificației poeziei; tipul de discurs liric; sentimentele eului poetic, mărci ale subiectivității).
Structura gramaticală a titlului și semnificația acesteia.
Câmpuri semantice prin care este transmisă ideea sugerată de titlu.
Concluzia.
Se dă textul:
Vijelioase flori, din pãmânt aburind,
ca niste strigãte cresc, saltã zâmbind.
Care e vrerea lor gingasã-n vreme?
Noaptea-n grãdinile mari nu se vor teme?

Însã-n mijlocul lor, bolnav de vis,
ochiul lui Dumnezeu sade deschis...
Haina lui mirosind a ierburi si cer -
fãrã sã stie orasul de piatrã si fer.

Mânile micilor flori intrã-n pãmânt,
mortii când le sãrutã stiu dacã-i vânt,
si de pe dânsele sorb ploaia si vestile.
Astfel, în flori îsi deschid mortii ferestile...
(Magda Isanos, Flori)
Explică, într-o compunere de 200-250 de cuvinte, semnificația titlului poeziei Flori de Magda Isanos.

Titlul poeziei Flori de Magda Isanos pune în lumină elementul central al textului, florile fiind văzute, în mod neașteptat, ca un liant între două lumi. Tema poemului o reprezinta florile, titlul fiind utilizat cu valoare denotativă. Florile umanizate devin, în text, prin gingășia și puterea lor, sprijinul și paznicul unei lumi abandonate de Dumnezeu.
Poemul debutează cu imaginea florilor deopotrivă fragile și puternice, căci "Vijelioase flori, din pământ aburind,/ ca nişte strigăte cresc, saltă zâmbind.". Înduioșat, eul poetic își exprimă îngrijorarea pentru florile atât de fragile care inspiră bucurie, prin interogațiile retorice "Care e vrerea lor gingaşă-n vreme?/ Noaptea-n grădinile mari nu se vor teme?".
Între flori, apare și imaginea unui Dumnezeu "bolnav de râs" care pare străin de universul pe care l-a zămislit, aparținând lumii exclusiv cerești: "Haina lui mirosind a ierburi şi cer -/ fără să ştie oraşul de piatră şi fer." "Ochiul lui Dumnezeu" este neimplicat în lume, florile fiind cele care păstrează legătura cu morții: "Morţii când le sărută ştiu dacă-i vânt,/ şi de pe dânsele sorb ploaia şi veştile.". Florile devin astfel semne ale celor care nu mai sunt și care vor păstra mereu o legătură cu lumea celor vii. Punctele de suspensie de la finalul poeziei - "Astfel, în flori îşi deschid morţii fereştile… " - sugerează regretul și tristețea eului liric de a observa o lume lipsită de Divinitate.
Din punctul de vedere al structurii gramaticale, titlul este reprezentat de un substantiv comun, nearticulat. Aceasta formă a titlului sugerează caracterul de generalitate al ideilor poetice surprinse în text, tuturor florilor atribuindu-li-se aceasta abilitate de a comunica cu lumea celor morți. Legătura dintre titlu și conținut se realizează și la nivel semantic, prin următorii termeni: strigăte, ierburi, orașul, grădinile.
În concluzie, titlul poeziei selectate pune în evidență lumea florilor uimitoare prin fragilitatea și complexitatea lor.