Va trebui sa te interesezi la facultate sau pe site-ul acesteia, fiecare are un regulament propriu, conform Ordinului MEN nr. 3392/2017, cu md. si compl. ulterioare, prin care au fost aprobate Criteriile din 27 februarie 2017 de acordare a burselor şi a altor forme de sprijin material pentru studenţii şi cursanţii din învăţământul superior de stat, învăţământ cu frecvenţă, citez:
"ART. 16.(1) Informaţiile privind modalitatea de accesare şi acordare a burselor, de la bugetul de stat, se fac publice prin afişarea pe pagina web şi la sediul universităţii, la începutul anului universitar, precum şi în "Ghidul studentului", după caz.
(2) Acordarea burselor se realizează în baza prevederilor regulamentelor proprii ale instituţiilor de învăţământ superior, stabilite prin hotărâre a senatului universităţii, la propunerea Consiliului de administraţie.
(3) Anunţurile pentru depunerea cererilor şi documentelor justificative în vederea obţinerii unor categorii de burse vor fi publicate pe site-ul şi la avizierul fiecărei universităţi/facultăţi cu minimum 15 zile lucrătoare înainte de data-limită pentru depunerea acestora.
(4) Procedura de acordare a burselor va include prevederi speciale privind modalitatea de contestaţie, perioada pentru depunerea acestora şi responsabilul de rezolvarea contestaţiilor înregistrate privind modul de atribuire al burselor."
Dosarul de bursa sociala se depune in prima saptamana de la inceperea anului scolar.
De obicei la început cand se începe anul, te duci si întrebi la secretariat sa nu pierzi perioada
Adi1987 întreabă: