Va rog fm, cine poate sa-mi spuna niste povesti scurte de Petre Ispirescu din,, Basmele romanilor". Trebuie sa fac rezumat, iar eu n-am gasit decat povesti lungi. Spuneti-mi niste pov. scurte, PLIZZ, funda!

Petre Ispirescu-Cei trei frati imparati,
A fost odată ca niciodată etc.
A fost odată un biet om sărac. El avea femeie şi trei copilaşi. Lucra bietul om de da pe brânci, zi şi noapte, orice şi pe unde găsea, şi două în tei nu putea lega şi el. Bieţii copilaşi erau mai mult flămânzi decât sătui.
într-o dimineaţă, plecând la pădure ca să aducă ceva uscă-turele pentru casă, văzu într-un copaci un cuib de pasăre, cum nu mai văzuse el până atunci. Se miră niţel, apoi parcă-i da cineva ghes, vru să ştie ca ce fel de pasăre să fie aceea ce se adăpostea în astfel de cuib. îşi lepădă calevrii, îşi scuipă în palme şi se agăţă de copaci ca să se urce în el. încet, încet, el se sui până la cuib, se uită într-însul; pasărea nu era; când, ce să vadă? un ou ca de găină. Aşa de frumos era oul şi lucios, lucios, încât parcă-i era milă să puie mâna pe dânsul. în cele din urmă, îl luă şi-1 băgă în sân. După ce se dete jos, culese câteva uscături, făcu o sarcină mică, o luă la spinare şi plecă cu dânsa acasă.
Copiii, când văzură oul, săreau de bucurie. Se miră şi femeia lui, căci nici ea nu mai văzuse un astfel de ou. Nu ştiau cum să umble mai binişor cu dânsul, ca să nu-1 scape jos să se spargă. Unul zicea ca să-1 coacă în spuză şi să mănânce toţi dintr-însul; altul zicea ca să-1 fiarbă; altul zicea ca să-1 păstreze.
Muncitorul însă zise că mai bine ar fi să se ducă cu el în târg să-1 dea pe bani, că tot şi-a pierdut el ziua de muncă, şi cu ce va prinde pe dânsul să ia niţel mălai.
Toţi găsiră cu cale că aşa este mai bine să facă.
Se duse deci cu oul în târg. Se aşeză şi bietul muncitor în rând cu femeile ce vindeau ouă.
Umblau oamenii de colo până colo şi cumpărau mereu la ouă; dară la el nici unul nu venea. Se mira cum de nu-1 întreabă şi pe dânsul nimenea de oul lui. în cele mai de pe urmă, iacă un neguţător chiabur că vine şi la dânsul.
— De vânzare ai oul ăsta, prietene? îi zise.
— De vânzare, jupâne.
— Ce cei pe dânsul?
— Păi, ce-i vrea să-mi dai, jupâne.
— Să-ţi dau o pungă de bani.
— Ia lasă, jupâne, nu-ţi mai bate joc de mine, zise el şi se uita în altă parte, crezând că râde de el pentru că venise la târg numai cu un ou.
— Ba nici râs, nici nimic, începu a zice neguţătorul cel chiabur. Iată două pungi: nu cred să-ţi dea altul mai mult.
Şi scoase pungile cu bani, i le puse în mână, luă oul şi plecă.
Bietul om rămase înlemnit în loc, uitându-se după neguţător cum se ducea. Nici că-i venea măcar să creadă ochilor. Şi apoi unde se mai auzise ca un ou să se vândă cu două pungi de bani.
Când se deşteptă din zăpăceala lui, pipăi pungile să vadă nu e vreun vis; apoi vru să alerge după neguţător să-l întrebe de n-a făcut vreo greşeală. Dară ia pe neguţător de unde nu e. El îşi căutase de drum vesel că cumpărase aşa ou.
Dacă văzu şi văzu, deschise şi el pungile, se uită în ele, dară odată îl luară de ochi banii ce erau acolo. Apoi le strânse la loc, le băgă în sân şi plecă să-şi cumpere merinde. Umplu un sac cu de cele de trebuinţe şi o luă către casă. Se tot temea şi se tot uita în toate părţile să nu care cumva să vie cineva să-i ia pungile.
Când ajunse acasă, trânti sacul jos şi zise:
— Iată nevastă, ce minune făcui eu cu oul ăla poznaş; vezi tu?
— Văd. Dar ce e în sacul ăla marele?
— Ei! dară ce nu e, aia întreabă-mă; mălai, fasole, pastrama, peşte sărat, ceapă, ardei, usturoi.
— Şi unde le duci?
— Ia auzi: unde le duc! acasă, fa, ţie şi copiilor, unde să le duc?
— Ce vorbeşti, bărbate, ori ai căpiat astăzi? Vezi, mă, că ţi le-o fi dat cineva să le duci aiurea şi tu, ştiind lipsa de acasă, t-ei fi rătăcit cu ele încoace. Când ai mai făcut tu astă comedie să vii acasă cu merinde cât munca ta pe zece zile?
— Păi bine, fa, nevastă, nu-ţi spusei că comedia asta o făcu oul ăla poznaş, de-l găsii eu azi în pădure?
— Ce spui, bărbate? Atât a făcut oul ăla, cât ai dat tu pe toate astea?
— Hei! dară când ăi mai vedea şi p-astea, să vedem ce o să mai zici!
Atunci scoase pungile şi răsturnă banii în pat.
Femeia rămase înmărmurită cu ochii ţintă la bani.
Copiii care până atunci răscoleau prin sac şi înhăţau cu dinţii când din una, când din alta, cum auziră zornăitul banilor, alergau de la sac la bani şi de la bani la sac. Ei nu se puteau sătura văzând atâta belşug în casa lor.
— Bărbate, mai zise femeia, dară ăsta nu e lucru curat. Atâţia bani pentru un ou de găină!
Şi pipăia banii să vadă, nu care cumva sunt niscai farmece, ori altceva?
— De găină, de negăină, uite, l-am vândut cu două pungi de bani, cum îi vezi cu ochii verzi. Apoi ori că el a făcut atâta, ori că negustorul la care l-am vândut n-a fost om curat, eu nu ştiu. Atâta ştiu numai că trebuie să mulţumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să vedem şi noi o dată cu ochii ce este belşug în casa noastră. Acum vezi de rosteşte de masă, să mâncăm şi să ne veselim.
Aşa şi făcură. Toată ziua într-o veselie o duseră.
A doua zi, se sculă de dimineaţă, se găti şi plecă la muncă. Nu ştiu însă cum făcu el, nu ştiu cum drese, că se pomeni iarăşi în pădure. Nici el nu ştia cum venise acolo; ştia numai că el la muncă plecase.
Dacă văzu aşa, cătă copacul, se sui în el şi mai găsi un ou.
Se duse cu el în târg şi mai luă încă două pungi cu bani tot de la acel negustor.
Pasămite oule astea erau de diamant, care făceau de zece ori atât cât îi da lui pe ele negustorul.
El însă era bun bucuros că lua şi atât; căci scăpă de sărăcie el şi cu toţi ai lui.
Cumpără de astă dată haine pentru copii, căci erau goi. Mai luă nişte unelte şi dichisuri de ale lui pentru muncă şi pentru casă, căci nu credea că o să fie în toate zilele Paşte, să tot găsească la ouă d-astea scumpele.
Câteva zile d-a rândul se mai duse el în pădure şi tot găsea câte un ou. Se făcu însă mai năzuros în târg, ţinu mai la preţ şi cu mirare văzu că scoate câte patru pungi de bani în loc de două.
Apoi dacă văzu că aşa merge treaba, îşi făcu o căscioară, îşi mai îndulci şi el traiul şi-şi dete copiii la dascăl ca să înveţe carte.
într-una din zile, ducându-se mai de dimineaţă să-şi ia mer-ticul, dete peste pasărea ale cui ouă le lua el. Sta pe cuib. Aşa frumuseţe de pasăre nu mai văzuse, nici mai auzise. îndată îi trăsni prin cap că ar fi bine să o ducă acasă la dânsul. O şi luă binişor şi cu mare bucurie aduse la bordeiul lui pe stăpâna ouălor.
Apoi, ducându-se în târg, porunci o colivie foarte frumoasă şi foarte mare, în care colivie îşi aşeză găina şi o îngrijea ca pe copiii lui.
Cu chipul acesta scăpă şi de drumul de toate zilele prin pădure şi de suitul în copaci.
Găina îi oua în toate zilele câte un ou, în colivie.
Imbogăţindu-se el, goni sărăcia din satul lui. Făcea bine la tot satul. Ajuta pe orice nevoiaş; cumpăra vaci la toate văduvele; ocrotea pe toţi copiii sărmani.
Omul era nesăţios. Ci cât are, tot ar vrea să mai aibă. Muncitorul, după ce văzu că are destul, începu a face negoţ. Şi fiindcă negoţul, când merge bine, de firea lui este să se întinză ca pecin-genea, dete ghies muncitorului să călătorească prin ţări străine după negoţ.
Porni dară într-o călătorie depărtată peste mări şi ţări.