Bună!
Întâi va trebui să faci ECHIVALAREA studiilor efectuate acolo, abia apoi vei putea să continui liceul la noi, să termini 12-13 clase şi să promovezi examenul de BAC!
Apoi vei putea să te înscrii la o facultate... :)
Vezi detalii despre echivalarea studiilor la linkul :
http://www.cnred.edu.ro/#echivalare-perioade-studii-preuniversitare
"Art. 207. - (1) Elevii care au urmat cursurile într-o unitate de învăţământ din altă ţară pot dobândi calitatea de elev în România numai după echivalarea, de către Ministerul Educaţiei Naţionale, a studiilor urmate în străinătate şi, după caz, după susţinerea examenelor de diferenţă stabilite în cadrul procedurii
de echivalare.
(2) Elevii menţionaţi la alin. (1) vor fi înscrişi ca audienţi până la finalizarea procedurii de echivalare, indiferent de momentul în care părinţii, tutorii sau susţinătorii legali ai acestora solicită şcolarizarea.
(3) Activitatea elevilor audienţi va fi înregistrată în cataloage provizorii, toate menţiunile privind
evaluările şi frecvenţa urmând a fi trecute în cataloagele claselor după încheierea recunoaşterii şi a
echivalării studiilor parcurse în străinătate şi după promovarea eventualelor examene de diferenţă.
(4) Alegerea nivelului clasei în care va fi înscris elevul ca audient se face de către o comisie formată din cadre didactice care predau la nivelul de studiu pentru care se solicită înscrierea, stabilită la nivelul unităţii de învăţământ, din care face parte directorul/directorul adjunct şi un psiholog/consilier şcolar.
(5) Evaluarea situaţiei elevului şi decizia menţionată la alin. (4) vor ţine cont de: vârsta şi nivelul dezvoltării psiho-comportamentale a elevului, de recomandarea părinţilor, de nivelul obţinut în urma unei
evaluări orale sumare, de perspectivele de evoluţie şcolară.
(6) În cazul în care părinţii, tutorii sau susţinătorii legali nu sunt de acord cu recomandarea comisiei, privind nivelul clasei în care va fi înscris elevul audient, elevul va fi înscris la clasa pentru care optează părinţii, pe răspunderea acestora asumată prin semnătură.
(7) Dosarul de echivalare va fi depus de către părinţii, tutorii sau susţinătorii legali ai elevului la unitatea de învăţământ la care este înscris elevul ca audient. Unitatea de învăţământ transmite dosarul către inspectoratul şcolar, în termen de cel mult 5 de zile de la înscrierea elevului ca audient. Dosarul este retransmis, în maximum 5 de zile, de către inspectoratul şcolar, către compartimentul de specialitate din Ministerul Educaţiei Naţionale.
(8) În cazul în care părinţii, tutorii sau susţinătorii legali nu au depus dosarul în termen de 30 de zile de la înscrierea elevului ca audient, acesta va fi înscris în clasa următoare ultimei clase absolvite în România sau în clasa stabilită de comisia prevăzută la alin. (4).
(9) În termen de maximum 15 zile de la primirea avizului favorabil al Ministerului Educaţiei Naţionale
privind recunoaşterea şi echivalarea studiilor, elevul audient este înscris în catalogul clasei şi i se transferă din catalogul provizoriu toate menţiunile cu privire la activitatea desfăşurată - note, absenţe, etc.
(10) În situaţia în care studiile făcute în străinătate nu au fost echivalate sau au fost echivalate parţial, iar între ultima clasă echivalată şi clasa în care este înscris elevul ca audient există una sau mai multe clase ce nu au fost parcurse/promovate/echivalate, comisia prevăzută la alin. (4) solicită inspectoratului şcolar, în scris, în termen de maximum 30 de zile, examinarea elevului în vederea încheierii situaţiei şcolare pentru anii neechivalaţi sau care nu au fost parcurşi ori promovaţi.
(11) În contextul prevăzut la alin. (10) inspectoratul şcolar constituie o comisie de evaluare formată din cadre didactice şi cel puţin un inspector şcolar de specialitate care evaluează elevul, în termen de cel mult 20 de zile, pe baza programelor şcolare în vigoare, la toate disciplinele/modulele din planul cadru
de învăţământ, pentru clasele ne
echivalate sau care nu au fost parcurse ori promovate. Comisia va
funcţiona în unitatea de învăţământ în care urmează să fie înscris elevul. După promovarea tuturor examenelor, elevul este înscris în clasa următoare ultimei clase promovate, fie prin recunoaştere şi echivalare, fie prin promovarea examenelor prevăzute la alin. (10). Modul de desfăşurare şi rezultatele evaluării vor fi trecute într-un proces verbal care se păstrează în unitatea de învăţământ în care elevul urmează să frecventeze cursurile. Această procedură se aplică şi în cazul persoanelor care revin în ţară fără documente de studiu.
(12) Elevul este examinat în vederea completării foii matricole cu notele aferente fiecărei discipline, din fiecare an de studiu neechivalat, în ordine inversă, începând cu ultimul an de studiu. Dacă elevul nu promovează examenele prevăzute la alin. (10) la trei sau mai multe discipline/module, acesta este evaluat, după caz, pentru o clasă inferioară. Dacă elevul nu promovează examenul de diferenţă, la cel mult două discipline, acesta este examinat pentru clasele inferioare, apoi sunt afişate rezultatele evaluării. Dacă părintelui, tutorele sau susţinătorul legal, respectiv elevul major, solicită reexaminarea în termen de 24 de ore de la afişarea rezultatelor primei examinări, se aprobă reexaminarea. În cazul în
care nu promovează nici în urma reexaminării, elevul este înscris în prima clasă inferioară pentru care a
promovat examenele la toate disciplinele.
(13) Pentru persoanele care nu cunosc limba română, înscrierea în învăţământul românesc se face conform reglementărilor aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.
(14) Copiilor lucrătorilor migranţi li se aplică prevederile legale în vigoare privind accesul la învăţământul obligatoriu din România.
(15) Elevilor străini care doresc să urmeze studiile în învăţământul românesc li se aplică prevederile
elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale, privind şcolarizarea elevilor străini în învăţământul
preuniversitar din România." - SURSA = R.O.F.U.I.P. aprobat prin Ordinul MEN nr. 5115/15.12.2014 de la linkul :
http://www.isjmm.ro/......rofuip.pdf
Toate cele bune!
Dacă vei începe cursurile clasei a 11-a înainte de a împlini 20-21 de ani, atunci ar trebui să poţi continua şcolarizarea şi la zi :D
În caz contrar, vei putea continua clasele 11-13 doar la seral sau la frecvenţă redusă...
După aceea vei putea susţine examenul de BAC!
"Art. 206. - (1) Obligaţia de a frecventa învăţământul obligatoriu la forma cu frecvenţă încetează la vârsta de 18 ani.
Persoanele care nu şi-au finalizat învăţământul obligatoriu până la această vârstă şi care au depăşit cu mai mult de 3 ani vârsta clasei îşi pot continua studiile, la cerere, la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă.
(2) Persoanele care au depăşit cu mai mult de patru ani vârsta clasei în care puteau fi înscrişi şi care nu au absolvit învăţământul primar până la vârsta de 14 ani, precum şi persoanele care au depăşit cu mai mult de patru ani vârsta clasei în care puteau fi înscrişi şi care nu şi-au finalizat învăţământul
secundar inferior, gimnazial, pot continua studiile, la solicitarea acestora, şi în programul "A doua
şansă", conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale." - SURSA = R.O.F.U.I.P. aprobat prin Ordinul MEN nr. 5115/15.12.2014 de la linkul :
http://www.isjmm.ro/......rofuip.pdf
Vezi alte detalii în răspunsul pe care l-am dat la linkul :
http://www.tpu.ro/......insa-au_1/
http://www.tpu.ro/......ste-si-de/
Studiile de la seral/frecvenţă redusă NU sunt mai "rapide" - din contră, vei face 1 an în plus ( clasele 11-13, în loc de 11-12 la zi ).
O sa poti continua studii la seral sau la frecventa redusa. Diploma de bacalaureat iti da aceleasi drepturi ca si cea obtinuta dupa studii la zi. Studiile nu sunt mai rapide si forma de seral este una cu frecventa.
Pentru a vedea in ce clasa intri va trebui sa-ti faci echivalarea studiilor, detalii gasesti aici:
http://www.cnred.edu.ro/#Reguli-de-procedura