Scenete de Craciun stiti?(reiau intrebarea)Pentru clasa a 4-a, dar sa fie lungute...

Sceneta Craciun - Darul meu pentru pruncul împărat
( Joi, 29 Octombrie, 2009 )
Scenetă pentru. sărbătoarea naşterii Domnului

"Darul meu pentru pruncul împărat"
Personaje: Ana fetiţa săracă, trei magi, trei păstori, cor de îngeri (7-10 copii), Iosif şi Maria, povestitorul.

(Ana stă pe o cutie de lemn şi plânge)

Povestitorul: Ana era singurul copil al unei familii foarte sărace care locuia într-un sătuc de lângă micuţul oraş Betleem.
Problema cea mai mare a Anei nu era sărăcia, ci faptul că în anul care s-a scurs i-a murit şi tatăl, iar acum nu mai avea pe nimeni. Mama îi murise la naştere şi de atunci tatăl ei a crescut-o cu mare grijă şi iubire chiar dacă a trebuit să muncească din greu, iar în sătucul în care trăiau se găsea foarte greu de muncă. De câteva luni, de când a rămas singură, Ana a trăit mai mult din mila oamenilor din sat care îi mai dădeau când şi când ceva de mâncare. Cu toate ca avea doar nouă ani, Ana învăţase să se îngrijească singură. De multe ori îi ajuta pe oamenii din sat la treaba din gospodărie iar oamenii îi dădeau mâncare, hăiniţe şi câteodată chiar şi câtiva bănuţi. Ana nu a răbdat foamea niciodată şi nu se putea plânge că nu are mâncare sau alte lucruri de care avea nevoie, fiindcă oamenii din micuţul sat se îngrijeau ca fetiţa să nu ducă lipsă. Cu toate acestea inima fetiţei era foarte tristă, şi de multe ori vorbea despre tristeţea ei în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraji.

Ana: ( în timp ce plânge)
- eu nu am pe nimeni….mama a murit, acum şi tata s-a dus, nu este nimeni care să mă iubească, nimeni care să aibă grijă de mine, sunt singură şi nu am nici un motiv de bucurie.
- De ce Doamne?…de ce nu am şi eu o familie,… pe cineva care să vorbească cu mine, fraţi care să se joace cu mine,. de ce nu am şi eu pe cineva care să mă iubească.

(trei păstori se apropie şi vorbesc între ei)

Păstorii:
- Ce veste minunată ! fiul lui Dumnezeu s-a născut în lumea noastră.
- Haideţi să ne grăbim, să ajungem cât mai repede la staulul despre care ne-a vorbit îngerul.
Ana: -Un înger? Despre ce vorbesc aceşti păstori?
- Să alerg după ei şi să-i întreb.
- Hei păstorilor, aşteptaţi puţin, vreau să vă întreb ceva ! Ohh, ce repede merg, hei aşteptaţi…….au plecat.
- Nu pot să mă duc după ei fiindcă nu stiu unde s-au dus şi îmi este frică, este prea întuneric afară.

( Ana se duce şi se aşează din nou pe ladă şi stă câteva momente îngândurată )

Ana: - Oare despre ce vorbeau acei păstori? Un înger, care le-a spus ceva important?
- Parcă l-am auzit pe unul dintre ei spunând că un înger li s-a arătat şi le-a spus că Fiul lui Dumnezeu s-a născut în noaptea asta într-un staul din apropiere. Nu ştiu ce să mai cred, însă păstorii păreau foarte bucuroşi ,…şi grăbiţi în acelaşi timp.
- Mă întreb, ce se întâmplă oare?
Povestitorul: - In timp ce Ana se gândea cu uimire la ce au spus păstorii, pe drumul care trecea pe lângă căsuţa ei au început să se audă din nou voci.

( trei magi vin călări pe cămile, vorbind între ei cu înflăcărare )
( Ana merge să vadă cine vine pe drum la ora asta târzie)

Magii: - Cred că nu mai avem mult de mers. Steaua pare foarte aproape de acest loc.
- Abia aştept să-L văd pe prunc, să mă închin înaintea Lui şi să îi dau darul care l-am adus special pentru acest prunc sfânt.
- Da, şi noi aşteptăm cu nerăbdare să ajungem cât mai repede. Să ne grăbim.
Ana: - Hei,.staţi puţin ! Unde mergeţi aşa grăbiţi în miez de noapte?… şi despre ce prunc sfânt vorbeaţi,… şi cine sunteţi ?
Magii: - Bună seara fetiţo! Ce faci la ora asta târzie afară?
Ana: - Bună seara ! am auzit că vine cineva pe drum şi ieşit repede să văd cine este, … fiindcă puţin mai devreme au trecut pe aici câţiva păstori care erau foarte grăbiţi, şi i-am auzit vorbind despre un înger care le-a spus că în noaptea asta s-a născut fiul lui Dumnezeu.
Magii: - Pentru asta am venit şi noi ! să îl vedem pe acest prunc, să ne închinăm lui şi să-i dăm darurile care i le-am adus, căci pruncul acesta este special. Noi venim din răsărit, dintr-o ţară foarte îndepărtată. Pe când eram în ţara noastră am văzut că a apărut pe cer o stea nouă care strălucea foarte tare. Atunci ne-am uitat în cărţi şi am citit despre o profeţie care spunea că în oraşul Betleem se va naşte fiul lui Dumnezeu Când am văzut steaua am ştiut că profeţia pe care am citit-o s-a împlinit şi fiul Lui Dumnezeu s-a născut în lumea noastră în chip de copilaş.
- Acum suntem foarte aproape, căci iată că steaua care ne-a condus din ţara noastră până aici, s-a oprit deasupra Betleemului, nu foarte departe.
Ana: - Ooo…! ce veste minunată; vreau să vin şi eu cu voi, mă luaţi vă rog ?
Magii: - Te-am fi luat, dar nu mai avem loc pe cămile şi trebuie să plecăm acum, fiindcă vrem să ajungem cât mai repede la prunc.
- La revedere şi numai bine fetiţo.

( magii se îndepărtează încet, încet)

Ana: - Iar am rămas sigură….Ohhh… Aşa de mult aş fi vrut să merg şi eu cu magii. Şi uite ce frumoasă este steaua pe care mi-au arătat-o; cum de nu am observat-o până acum?
- Cred că se întâmplă ceva neobişnuit în această noapte!mai întâi păstorii care erau aşa de bucuroşi şi grăbiţi, iar acum aceşti magi care au venit dintr-o ţară îndepărtată ca să se închine pruncului despre care au zis că este fiul lui Dumnezeu.
Povestitorul: - Ana nu mai ştia ce să creadă; prea multe lucruri uimitoare se petrecuseră într-un timp atât de scurt. Inima fetiţei era umplută de curiozitate şi uimire. S-a aşezat pe lada pe care stătea de multe ori atunci când se gândea, şi dintr-o dată parcă a început să se audă în depărtare un cântec frumos care răsuna tot mai tare.

( un cor de îngeri apare lângă iesle cântând – Clorie s-a născut Mesia)

Ana: - Ce se aude? … parcă e un cântec; dar cine cântă acum la miezul nopţii?
- Se aude din direcţia în care au plecat păstorii şi magii. Ce cântec frumos!
Povestitorul: - Fetiţa era cuprinsă de o bucurie cum nu mai avusese niciodată. Dintr-o dată i-a venit o idee.
Ana: Ştiu că e-ntuneric, însă mă voi duce şi eu spre locul unde luminează steaua. Vreau să văd ce se întâmplă; . vreau sa-l văd şi eu pe prunc…
- Dar stai puţin!…magii au zis că i-au adus daruri. Da! nici eu nu mă pot duce cu mâna goală. Dar ce să-i duc pruncului?
Povestitorul: După ce s-a gândit câteva momente, Ana şi-a dat seama că nu are nici un lucru mai de valoare pe care să il poată duce acestui prunc special, cum il numiseră magii
Ana: - Eu sunt săracă, ce aş putea să îi duc pruncului, care este fiul lui Dumnezeu?
Povestitorul: - Dintr-o dată faţa fetiţei s-a luminat.
Ana: - Ştiu ce voi face!… nu am aur ca şi magii sau alte daruri preţioase, dar o să merg să-l văd pe prunc, o să mă închin înaintea Lui şi o să îi ofer inima şi viaţa mea.

( Ana pleacă la drum bucuroasă )
( Ana se apropie de staul )

Ana: - Uite!… steaua este deasupra acestui staul micuţ. Cred că pruncul este înăuntru; să merg în linişte…. Într-adevăr aici este!… uite-i şi pe păstori şi pe magi şi uite-l şi pe prunc.

( Ana se apropie încet de iesle şi îngenunchiază)

Ana: - Pruncule drag…… eu sunt o fetiţă săracă şi nu am putut să-ţi aduc un dar, însă vreau să îţi dau ce am eu mai preţios; inima şi viaţa mea vreau să ţi le dau ţie prunc sfânt şi vreau să-ţi mulţumesc pentru că ai venit în lumea noastră ca să ne aduci lumina şi viaţa adevărată. Îţi multumesc că ai venit ca să ne eliberezi de păcate, să alungi întunericul din vieţile noastre şi să ne dai prin credinţa în tine o viaţă fericită.
Povestitorul: - În timp ce toţi stăteau uimiţi în jurul pruncului, iar Ana îi mulţumea Lui Dumnezeu pentru iubirea pe care şi-a arătat-o prin faptul că L-a trimis pe fiul Său în lumea noastră ca să ne aducă viaţa, un cor de îngeri lăuda pe Dumnezeu în noaptea aceea plină de bucurie.
Corul de îngeri: - Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.





Scenete de Craciun-Targul de Craciun
( Marti, 22 Noiembrie, 2005 )
Personaje:

Narator,
Vănzătorul de şosete,
Omul îmbrăcat în alb,
Femeia îmbrăcată în blană,
Femeia sofisticată,
Vânzătorul cel tânăr,
Un bărbat,
Femeia de vârstă medie,
Femeia bătrână

Narator:
Târgul era îmbrăcat în atmosferă de sărbătoare. Pomii de crăciun sclipeau în lumina beculeţelor. Vitrinele magazinelor ofereau mărfuri uimitoare şi reduceri de preţ şi mai atrăgătoare. Târgul era plin de tot felul de mărfuri colorate şi cumpărători pe măsură. Toţi se grăbeau, se împingeau să ajungă la masa dorită şi să-şi termine de făcut cumpărăturile cât mai repede. Nimeni nu l-a observat pe omul îmbrăcat în alb. Poate doar albul nemaivăzut al hainei sale atrăgea pentru o clipă privirile trecătorilor. Nimeni n-a văzut de unde a apărut, dar la un moment dat era acolo. Omul în alb îi privea în linişte pe oamenii grăbiţi în, apoi s-a oprit între două gherete. De lângă el, o voce morocănoasă i-a zis:
Vânzătorul de şosete: Ai venit ca să cerşeşti?
Omul în alb: Să cerşesc?
Narator: Omul în alb se uita îngândurat la mulţimea trecătorilor.
Omul în alb: Ce aş putea primi de la ei?
Vânzătorul de şosete: Atunci de ce stai aici?
Omul în alb: Ofer un cadou.
Vânzătorul de şosete: Încearcă să ademeneşti pe alţii. Nu ai nici măcar o sacoşă la tine.
Omul în alb: Eu am de oferit cadouri speciale. Şi pentru tine am un cadou.
Narator: vânzătorul de şosete i-a întors spatele omului îmbrăcat în alb şi nu i-a mai adresat nici o vorbă. A trecut ceva timp, dar nimeni nu i-a mai acordat atenţie omului în alb. În final, o femeie îmbrăcată cu o blană s-a oprit în faţa lui.
Femeia îmbrăcată cu blană: Ce se vinde aici?
Omul în alb: Viaţă veşnică.
Femeia îmbrăcată cu blană: Viaţă veşnică? Cum adică? Este vorba despre vreun medicament miraculos care îţi prelungeşte viaţa?
Omul în alb: Nu. Eu nu ofer doar viaţă mai lungă, ci viaţă veşnică.
Femeia îmbrăcată cu blană: Eu sunt încă tânără, nu mă interesează viaţa veşnică. Caut ceva ce pot agăţa de brad, ceva care să arate bine pe pomul de crăciun. Nu ai să-mi dai ceva marfă adevărată de Crăciun? Moş Crăciun, ieslea din Betleem, lumânări deosebite?
Omul în alb: Nu am. Crezi că aceste obiecte îţi vor face Crăciunul mai frumos?
Femeia îmbrăcată cu blană: Cred că aceste lucruri dau o vrajă, o atmosferă deosebită casei.
Omul în alb: Da, probabil că vor da lumină camerei. Dar inimii tale? Cadoul meu ar lumina sufletul tău.
Femeia îmbrăcată în alb: Mi se pare că aici nu găsesc nimic din ce mi-ar trebui. La revedere!
Narator: Femeia îmbrăcată cu blană a pornit să-şi continue drumul, dar după câţiva paşi, s-a oprit. Parcă ezita. Mulţimea din jurul ei a împins-o mai departe. Până s-a făcut seară, câţiva oameni s-au mai oprit în faţa omului în alb. Unii au râs de el, unii erau interesaţi, dar n-au mai aşteptat răspunsul. Încet-încet, târgul a început să se golească de vânzători şi de cumpărători. Omul în alb n-a făcut nici o mişcare. În final, un vânzător tânăr i-a zis:
Vânzătorul tânăr: Mi se pare că eşti începător. Cred că problema ta e că nu şti să ieşi în evidenţă. Ai avea nevoie de reclamă, de ceva senzaţional. De exemplu, muzică pe care ai putea dansa, sau ceva de genul acesta. Crede-mă, oamenilor le plac chestiile astea. Iar tu stai doar aici în linişte şi aştepţi ca oamenii să vină la tine?
Omul în alb: Oamenii să vină la mine? Da. Eu am parcurs un drum nesfârşit ca să vin aici şi să le dau Viaţa Veşnică. Eu stau aici în mijlocul lor, ei ar trebui doar să întindă mâna.
Vânzătorul tânăr: Măcar fă-te auzit, strigă ceva, cum fac şi alţii. Dacă vei fi puţin mai agresiv, o să vezi că îţi vei vinde marfa mai bine. Trebuie să faci ceva ca să meargă treaba.
Omul în alb: Eu am făcut deja totul. Cine vrea cu adevărat, poate să audă liniştea mea şi în gălăgia asta, şi poate să mă observe între mulţimea de mărfuri.
Narator: Vânzătorul cel tânăr privea neîncrezător.
Vânzătorul tânăr: Dacă nu vrei, nu vrei. Un sfat ţi-aş mai da: măcar împachetează-ţi marfa frumos, aşa o să pară mai mare, mai atrăgătoare.
Omul în alb: Nu las nimic să acopere ce am eu de dat. Dacă cineva este într-adevăr interesat, va vedea cât este de valoros cadoul meu. Este mai presus de toate cadourile din lumea asta.
Vânzătorul tânăr: Ei, nu prea eşti modest… Dar ce se va întâmpla dacă stai aici până la Crăciun, în ploaie şi frig, şi să zicem că nu vinzi decât o bucată?
Narator: Omul în alb a început să zâmbească.
Omul în alb: Eu îl aştept chiar şi pe acel om cu drag.
Vânzătorul tânăr: Mult noroc, atunci! La revedere!

Narator: A doua zi, mulţimea de oameni a revenit. Omul în alb stătea la locul lui, având în mână o tablă pe care scria: ,,Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui". Trecătorii au citit inscripţia, dar cei care păreau interesaţi erau puţini. O femeie de vârstă medie a întrebat mirată.
Femeia de vârstă medie: Ce înseamnă ,,harul salvator"?
Omul în alb: Înseamnă că cei care îşi regretă păcatele, acelora li se vor ierta păcatele şi vor primi Viaţă Veşnică.
Femeia de vârstă medie: Asta nu e pentru mine! Eu toată viaţa am făcut doar bine altora, eu nu am păcate.
Narator: Femeia a plecat supărată. La scurt timp, o femeie sofisticată încerca să descifreze ce scria pe tablă.
Femeia sofisticată: Viaţă Veşnică… şi eu îmi doresc asta. Cine nu ar vrea să trăiască veşnic? Sper că vom face o afacere bună. Mai am multe de cumpărat, dar o să revin. O să fi aici şi mâine, nu?
Omul în alb: Eu voi fi aici. Vă voi aştepta cu drag.
Femeia sofisticată: Voi reveni atunci. La revedere!
Narator: Dar degeaba a aşteptat-o a doua zi, a treia zi, femeia nu a mai revenit. S-a oprit în schimb un bărbat, care era interesat cu adevărat.
Bărbatul: Har mântuitor, viaţă veşnică. De asta am nevoie neapărat. Cu cât îl pot cumpăra?
Omul în alb: Îl poţi avea fără să plăteşti nimic. Preţul adevărat este de neplătit. Chiar dacă ai încerca să economiseşti tot timpul vieţii, tot nu ai dispune de averea necesară. Eu am plătit deja în locul tău, ca tu să îl poţi avea.
Bărbatul: Îl pot avea gratis? Lucrurile primite aşa mi s-au părut întotdeauna suspecte. Pe de altă parte, tu ai plătit ca să mi-l dai mie cadou? Nu înţeleg, noi nici nu ne cunoaştem măcar.
Omul în alb: Eu te cunosc. Văd că inima ta e plină de durere şi goliciune. De aceea vreau să îţi ofer Viaţa Veşnică, vreau să te văd fericit.
Narator: Bărbatul s-a supărat rău de tot.
Bărbatul: Ce ai tu de-a face cu sentimentele mele? Asta e problema mea. Ce legătură ai tu cu mine? Mie nu-mi trebuie nimic gratis. Eu întotdeauna plătesc cum se cuvine.
Narator: Omul în alb se uita trist după bărbat. Următorul curios era o femeie în vârstă, simplă, cumsecade, care a ascultat explicaţia lungă despre cadoul ce era oferit gratis.
Femeia în vârstă: Înţeleg deja. Tu ierţi păcatele, restabileşti vieţile distruse, vindeci sufletele rănite. Acesta chiar este un lucru extraordinar! De asta ar avea nevoie băiatul meu! Eu aş dori din harul acest salvator, pentru fiul meu.
Omul în alb: Dar eu vreau să vă dau cadoul meu dumneavoastră. Şi îl aştept şi pe fiul dumneavoastră…
Femeia în vârstă: Dragul meu, uită-te la mine, eu nu am nevoie de aşa ceva. Poate mai târziu. Dar fiul meu bea, este alcoolic… Nevasta l-a părăsit deja, iar el e distrus total. De dimineaţa până seara mă frământ din cauza lui.
Omul în alb: Dumneavoastră nu puteţi să îi duceţi cadoul meu. Dacă vine el aici, eu îi voi da cadoul meu personal. În felul acesta, el se va elibera din robia alcoolului. Dar acum, lăsaţi-mă să vi-l dau dumneavoastră.
Femeia în vârstă: Pentru mine nu e important acum. Poate într-o zi va fi. Dacă o să am probleme, te voi căuta, voi veni pentru cadoul tău. Până atunci, îl trimit pe fiul meu.
Narator: Dar nici fiul nu a venit. Omul în alb a auzit fel de fel de motive pentru care oamenii nu au vrut să accepte Viata Veşnică. În ultima zi, a fost cea mai mare aglomeraţie. Oamenii grăbiţi cumpărau mărfurile criticate zilele trecute. Vânzătorii obosiţi evaluau rezultatele afacerii la sfărşit de an. Au aruncat câte o privire batjocoritoare Omului în alb şi aşteptau să vadă cum o să suporte eşecul. Dar peste puţin timp, vânzătorii ironici au început să se ruşineze, deoarece li se părea că omul în alb stătea tot aşa ca şi în prima zi. Chiar dacă era stropită cu noroi, haina lui strălucea ca şi la început. Acest om încă mai aştepta pe cineva să vină. Abia mai circulau câţiva oameni, totuşi el aştepta. Un om cu un chip îndurerat s-a oprit în faţa lui.
Bărbatul: Te-am văzut de mai multe ori aici şi am citit ce scrie pe tabla ta. De fapt, eu mi-am făcut deja cumpărăturile de Crăciun, nici nu ştiu ce mai caut aici.
Narator: Bărbatul s-a uitat în ochii blânzi ai Omului în alb şi a fost cuprins de o căldură deosebită. Gânduri neconcepute, tăinuite în adâncul sufletului, dintr-o dată au revenit la suprafaţă.
Bărbatul: Simt că ceva lipseşte din viaţa mea. Îmi este frică de venirea Crăciunului, chiar dacă în fiecare an îl aştept cu bucurie. Apoi, când e aici, nu ştiu ce să fac. Întotdeauna am o senzaţie de neîmplinire, de dezamăgire. Dar poate că darul tău… Ce crezi, m-ar putea ajuta?
Omul în alb: Desigur că te-ar ajuta. Acesta e motivul pentru care eu îl ofer.
Narator: Bărbatul şi-a întins mâna cu dorinţa de a-l lua.
Bărbatul: Îmi doresc asta atât de mult!
Narator: Şi Isus şi-a întins mâinile rănite de cuie spre el. Vânzătorii degeaba îşi ascuţeau privirile că n-au văzut nimic. Ce i s-a dat acestui bărbat? Oare din ce cauză i s-a luminat faţa tristă? Bărbatul însă ştia că aceste mâini nu îi ţin doar palmele, ci întreaga sa fiinţă, întreaga lui viaţă.

Când a sosit ajunul Crăciunului, în mii de case s-au aprins lumânările, se auzeau melodiile colindelor. Oamenii stăteau în jurul pomului de crăciun îmbrăcaţi cu haine frumoase, zâmbeau unii la alţii. Totuşi cei mai mulţi au simţit doar vraja momentului, care se sfârşeşte de îndată ce se sting lumânările. Dar era un cămin de unde strălucea un alt fel de lumină… Era o familie, în care bucuria nu a încetat o dată cu trecerea sărbătorilor…








Scenete de Craciun-Nasterea lui Hristos
( Miercuri, 16 Noiembrie, 2005 )
Piesa:

ACTUL I

Personaje - Mirela, Tânăr 1, Tânăr 2, Tânăra 1, Tânăra 2, Tânăra3.
Decoruri - nu sunt necesare.

SCENA 1
Tânăr 1- (intră în scenă cu o mapa de student în mână; oftează ca şi cum ar vorbi singur)- Grea e viaţa de student! Sunt şi eu tânăr, în loc să mă bucur, să fiu fără griji… Cazarea este scumpă - nu prea am obţinut multe lucruri cu greva. Mâncarea la cantină proasta - aruncăm banii degeaba. Prin buzunar îmi bate vântul - cu ce să duc o fată la discoteca, la un film? Iar la cursuri totul e stresant – profesori plictisitori şi exigenţi la examene, cărţi scumpe de cumpărat, seminarii obligatorii… E greu… Nu pot să mă bucur de nimic…

Mirela: (intră în scenă citind o Biblie) De ce eşti aşa de trist şi îngrijorat, Mihai?

Tânăr 1 – Păi cum să nu fiu. Parcă tu nu eşti studentă, nu ştii… Dar ia stai: pe tine nu te-am văzut niciodată impacientându-te sau plângându-te. Este extraordinar! Tu cum faci asta, Mirela?

Mirela – Eu am găsit o soluţie pentru multe dintre problemele mele.

Tânăr 1 – (ironic) Ei, lasă-mă; să nu-mi spui că în cartea aia pe care o citeşti în fiecare zi se află rezolvarea la toate problemele omenirii.

Mirela - Într-un fel da, dar ca să găseşti o soluţie trebuie s-o cauţi. Şi este un timp bun să faci asta pentru că se apropie sărbătoarea naşterii lui Hristos.

Tânăr 1- Sărbătoarea naşterii… ce tot spui tu acolo? Adică vine vacanţa, nu? Asta este cea mai bună rezolvare şi soluţie pentru stres. (arată spre sală) Uite şi ei ştiu asta nu-i aşa? Abia aştept…

Mirela - Asta e o rezolvare de moment. Nu te întorci tot în cămin în ianuarie?

Tânăr 1 – Ba da, aoleu mi-ai adus iar aminte de cămin… scump… mâncarea proastă… examene de semestru…offf!… parţiale… Ce ziceai de soluţia aia a ta?

Mirela - Nu pot să te ajut foarte mult, deciziile sunt ale tale. Pot însă să-ţi dau ceva care o să te ajute în căutarea ta. (ii dă o pelerină şi o cutie de cadouri). Pune în cutia asta neliniştile, îngrijorările tale; ia-le şi mergi să-L găseşti pe Isus. Aşa au făcut şi magii din povestirea naşterii Donului, de aceea ţi-am dat pelerina.
(tânărul iese în stânga iar fata prin dreapta)

SCENA 2
Tânăra 1- (este îmbrăcată elegant, machiată ţipător, coafată; are în mână o oglindă, un pieptene, genţi cu tot felul de cutii de cremă si machiaje; în timp ce vorbeşte se foieşte de colo-colo, se dă cu creme, rujuri, se aranjează, apoi se uită în oglindă nemulţumită). Vai ce urâtă pot să fiu, m-am îngrăşat ca o vacă. A! Şi uite un coş! Cum de nu l-am văzut, o să-mi strice toată seara. Nicu nici n-o să mă mai iubească. Crema asta e aşa de unsuroasă. Ah, ce tragedie: am uitat sa mă epilez! Ce-o să spună colegele de la dans? Şi fermoarul mi s-a descusut - are dreptate mama să zică că sunt o puturoasă. De fapt nu sunt puturoasă, dar sunt foarte ocupată. Vecinul meu zice însa că arat grozav la vârsta mea. Nelu mi-a spus că sunt chiar frumoasă. Dar uite cum îmi stă părul! E un dezastru, nici o culoare nu prinde bine. Arăt ca o proastă. Da, are departe proful de Mate să mă facă întârziată mintal. Nu mă duce capul şi gata. Ce cred oare colegii despre mine? Cred că toţi au văzut cât de urâtă sunt, o ratată. (Aruncă totul din mână şi se aşează jos plângând)

Mirela- Ce ai păţit colega? De ce plângi?

Tânăra 1- Cum să nu plâng… Sunt urâtă, sunt proastă, sunt grasă, nimeni nu mă iubeşte…

Mirela- Mie nu mi se pare că eşti aşa. Ai ajuns in starea asta deoarece pentru tine contează foarte mult ce spun ceilalţi despre tine. Eşti in plină criză de identitate.

Tânăra 1- Auzi, dar ştiam că tu eşti la Chimie, nu la Psihologie. De unde scoţi diagnosticele astea? Nu ştiu cum poţi trăi tu aşa: nu te machezi, nu mergi la coafor, nu te îmbraci la modă, nu faci gimnastică ritmică sau jogging… Ce cred colegii tăi despre tine?

Mirela- Pentru mine nu contează prea mult ce spun ceilalţi. Eu mi-am găsit identitatea mea şi nimic nu mi-o mai poate lua. Uite, dacă vrei, ia cutia şi pelerina asta.

Tânăra 1- O pelerină? Ştii tu vreo magie de înfrumuseţare, sau ceva?

Mirela- Nu este ceva magic, doar că undeva vei întâlni pe cineva pentru care suntem valoroşi şi preţioşi. El nu priveşte la exteriorul omului şi nici nu ne dezonorează pentru defectele, imperfecţiunile noastre. De Crăciun Isus S-a născut ca prunc şi a venit să-şi dea viaţa pentru noi.

Tânăra 1- Nu pot să cred, aşa fără să mă cunoască? Aşa imperfectă, cu coşuri şi cu restanţe cum sunt eu?

Mirela: Da, eşti iubită şi apreciată. El îţi poate da valoare, pace, încredere în tine. Pune în cutia asta toate nemulţumirile şi temerile tale privind persoana ta şi mergi să-L cauţi. Te aşteaptă.
Fetele ies.

SCENA 3

Tânăr 2 : (intră cu un teanc de cărţi şi reviste în mână; se aşează jos şi începe să le răsfoiască) Spuneţi-mi ce este fericirea? Pentru ce trăim? Am terminat Shakespeare, Petre Ţuţea, Freud. Ia să văd ce spun acum poeţii:

"Cătat-am horoscopul în a iubirii carte,
Şi-un înţelept strigat-a: "A fericirii parte,
Aceasta este: - o fată ca luna argintie
Şi-o noapte care ţine un an cât o vecie"- Ce romantic este Omar Khayyam! Exotic…
Oh, fetele… De ce oare relaţiile cu ele nu mi-au adus decât bucurii trecătoare şi… că nu mă aude nimeni… o frumuseţe de boală genitală? Iată ce mai zice poetul:

"Dacă eşti beat, fii fericit şi dacă
Iubita te alinta, fii iarăşi fericit.
Iar când visezi că nu eşti, zâmbeşte mulţumit,
Căci moartea e neantul pe veşnicia-ntreagă".

Aoleu, lugubru. Iarăşi o să cad în depresie. Dar să mai caut în alte cârti. Poate găsesc o teorie mai optimistă: "Prietenia ne face mai fericiţi, alungă nefericirea, dublându-ne bucuria şi împărţind necazul"- Joseph Addison - asta chiar mi-a plăcut. Îmi place să petrec timp cu prietenii. Chiar astă seara o să dau un chef la mine acasă sa fim mulţi. Îi sun chiar acum. (scoate o agendă şi un telefon mobil) Ia să vedem – Marius - a! Am uitat că l-au luat in armată; la fel şi pe Mihai – ce să le fac dacă au terminat anul 4 cu brio. Eu îl repet de 3 ani şi încă nu mă grăbesc. Geanina şi Luminiţa- fete faine - păcat că s-au cuplat cu tipii de la Litere şi nu mai vin in grupul nostru. Pe cine altcineva să chem: am găsit - Eugen, dar nu, e sâmbătă si sâmbăta merge la meci cu Ştirbu’. Sunt stelişti. Elena s-a măritat, Cornelia învaţă pentru restanţă, Sergiu Şmecheru’ are piciorul în ghips de la încăierarea de pe faleză iar cu Gina n-am dat-o la pace. Nu pot să cred că nu mi-a mai rămas nimeni pe listă… Ce prietenie? Ce fericire? Şi când nu sunt ei cu mine, ce mă fac?
Poate că mai e vreo teorie mai realistă… (se uită iar prin cărţi)

Mirela: Teorii o să găseşti multe, dar asta nu e decât pierdere de vreme. Banii, dragostea, prietenii, drogurile, realizarea profesională, sexul, sunt numai câteva dintre ele. Le citeam şi eu mai demult şi mă aruncau mai mult in confuzie decât sa mă ajute.

Tânăr 2- Ce tot spui tu acolo? Poate nu ştii că sunt cel mai împătimit iubitor de filosofie din anul 4. Am biblioteci întregi acasă.

Mirela- La ce bun, când nu ai reuşit să răspunzi la întrebări simple ca acestea: De ce trăiesc? Ce mă poate face fericit?

Tânăr 2- Auzi la ea, întrebări simple. Sunt filosofi şi poeţi care au petrecut o viaţă încercând să răspundă la ele. Şi vine ea să-mi spună că a aflat toate răspunsurile.

Mirela - Eu nu am afirmat asta. Dar cunosc pe cineva care are toate răspunsurile pentru că este numit ADEVĂRUL şi ATOATEŞTIUTORUL. Peste puţin timp se va sărbători naşterea Lui. Decât să-ţi risipeşti viaţa citind aberaţiile altora, mai bine mergi să-L cauţi şi nu vei regreta. (Îi dă şi lui o cutie şi o pelerină). Pune aici întrebările şi frământările tale şi mergi la El.
Ies unul în stânga, celălalt în dreapta.

SCENA 4

Tânăra 2- (are în mână nişte reţete, acte medicale). Cine a lăsat bolile şi tot răul pe pământ? Oh, nu mai pot. Am crezut că, prin operaţie, medicii au extirpat orice urmă de cancer. Dar a revenit! Nu pot să cred că a revenit. (plânge)
Mirela - De ce plângi, Iuliana?
Tânăra 2- Uite-te la mine, este a treia oară când îmi revine cancerul şi medicii nu-mi mai dau şanse de vindecare. (Plânge pe umărul ei) Am crezut că a trecut. A fost coşmarul copilăriei mele, locul unde au mers toate economiile familiei. Tu n-ai cum să înţelegi: analize, internări, tratamente dureroase, chimioterapie, căderea parului. La liceu, când erau 4 ani de când analizele îmi ieşeau normale, mi-a mai apărut o tumoare. Alte lupte, alt chin şi speranţe deşarte. Mama s-a îmbolnăvit de nervi, tata şi-a găsit altă femeie şi s-a mutat. Ca acum să aflu că toate au fost în zadar şi că boala a revenit în forţă pe zone extinse, imposibil de operat sau controlat. Gândeşte-te, am 20 de ani, ar trebui să am toată viaţa înainte. De ce mi se întâmplă toate acestea? De ce mă pedepseşte Dumnezeu?

Mirela: Îmi pare râu, nu am un răspuns care să te aline. Este o dramă şi aş greşi dacă aş spune că o înţeleg, sau că vorbele mele pot avea vreun impact. Ştiu însă că Dumnezeu nu este crud sau neiertător. Un verset din Biblie, cartea din care îmi place să citesc, spune că Isus a fost străpuns pentru păcatele noastre şi că prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Am văzut la noi la biserică mulţi oameni disperaţi, cu boli fără speranţă, care s-au rugat şi s-au vindecat. Nu pot decât sa-ţi dau cutia şi pelerina aceasta acum când se apropie Crăciunul. Du-I lui Isus durerea, boala, furia ta şi nu pot decât să mă rog şi să sper că pacea şi vindecarea Lui vor veni peste tine ca această mantie.

O ajută să şi-o pună pe umeri, o îmbrăţişează şi ies.

SCENA 5

Tânăra 3- (intră scriind o scrisoare. Arată neîngrijit, disperată. Mimează scrisul şi citeştecu voce tare) Dragă mamă,
Îţi scriu acum în ultima zi a vieţii mele ca să îmi iau rămas bun. Îmi pare rău că nu am fost fiica pe care ţi-ai dorit-o. Am mers din greşeală in greşeală şi acum am ajuns într-o situaţie fără ieşire. Ştii că aveam doar 15 ani când am început-o cu discoteca şi băieţii. Am fost crescută independentă şi apoi nişte întâlniri şi seri cu muzică nu mi se păreau o greşeală aşa mare. La scoală nu am avut chemare. Ce rost avea? Pe la 17 ani ştiam deja că prostituţia este cea mai bănoasă meserie. Totul ar fi mers bine dacă nu-l întâlneam pe Ovidiu. El m-a iniţiat în tainele furatului şi tot el mi-a pus prima dată droguri în mână. La început am fost doar curioasă, doar toţi de la DiscoDJ luau iarbă. Îmi pare rău că ai trecut prin toată ruşinea aceea când te chemau pe la politie şi pe la tribunal. Îmi era milă de tine dar nu mai aveam ce face - eram dependentă şi aveam datorii. M-ar fi omorât daca ieşeam din afacere. Tu şi tata nu aţi observat, dar să ştiţi că eu am luat lanţul de aur şi verigheta din cutia de bijuterii lăsată de bunica. Le-am dat pe două doze. Erau o amintire frumoasă şi ştiu că tu, mamă, voiai să mi le dai la nuntă. Dar am înţeles că nici căsătoria nu-i de mine; ce mamă ar fi avut copiii mei?
Să nu crezi ca nu mi-am dat seama cât de mult greşeam. Am şi eu o conştiinţă pe undeva. Nu-mi explic, pur şi simplu nu am putut să mă schimb. Mă uit la fetele de vârsta mea şi nu-mi vine să cred unde am ajuns eu. Am dat vina pe noroc, pe soartă, dar nici eu nu mai ştiu ce este. Nu are rost să mai cheltuiţi pe doctori şi pe medicamente cu mine. Nu sunt nebună, dar drogurile îmi conduc acum viaţa. Nu mai e nici o speranţă. Sunt obosită şi deprimată. Nu-mi mai place nimic, viaţa mea nu mai are rost. V-am făcut destul rău vouă, rudelor şi prietenilor mei adevăraţi.
Nu îndrăznesc să vă rog să mă iertaţi, pentru că ce am făcut nu merită iertare. Nu-mi rămâne decât sa-mi iau viaţa ca să scăpaţi de o pacoste, de o epavă. (plângând) Rămâneţi cu bine, cu drag Angela. (aşează scrisoarea undeva in faţa scenei, rezemată de ceva) Sper s-o găsiţi aici după ce eu…
Scoate plângând un cuţit, dar când vrea să se sinucidă, intră Mirela.

Mirela: Stai! Nu face asta! În numele lui Isus, opreşte-te!

Tânăra 3- Scuteşte-mă puştoaico cu predici religioase în momentul acesta. E viaţa mea şi fac ce vreau cu ea. Oricum, ce Dumnezeu e acela să mă mai ierte pentru tot ce am făcut. Vezi-ţi de biserica ta, sfânto.

Mirela: Greşeşti, nici eu n-am fost perfectă. Te cunosc de la Liceul Eminescu, veneai cu Ovidiu, distribuitorul nostru.

Tânăra 3 - (lăsând mai jos cuţitul) Ia stai, de unde-l ştii tu pe Ovidiu? Şi ce-i povestea asta cu "distribuitorul nostru"?

Mirela - Ţi-am spus că n-am fost perfectă. În liceu am luat şi eu iarbă , de câteva ori Extasy, când nu aveam bani pastile amestecate cu alcool. Îl ştiu şi pe Ovidiu, şi pe Grasu’ şi pe cel poreclit John Ciuntu’.

Tânăra 3 – Cum? Imposibil? Şi eşti acum studentă? Ce minune s-a făcut cu tine? Deviza grupului nostru era: Toata lumea papă, nimenea nu scăpa. Tu cum ai scăpat?

Mirela - Am crezut în Cel care poate face minuni, în Cel care poate ierta şi reabilita fizic şi sufleteşte orice om.

Tânăra 3 - Prostii! Tu n-ai ajuns atât de jos ca mine. Am ajuns să-mi fie şi mie scârbă de faptele mele. N-am călcat in viaţa mea într-o biserică. Cum crezi că m-ar primi Dumnezeu la El?

Mirela- Când Isus a venit în lume, au mers la El femei şi bărbaţi care aveau sufletele putrede de păcate: desfrânate, vameşi care au înşelat, tâlhari jefuitori şi ucigaşi, farisei cu inimi necurate. Toţi au fost iertaţi şi primiţi de El. Ştiu că-ţi pare rău pentru greşelile tale, dar sinuciderea nu este o soluţie. Te va arunca într-o veşnicie de remuşcări şi groază. Pe când poţi să-I ceri lui Isus iertare şi să fii salvată.

Tânăra 3 - (pune jos cuţitul şi întreabă timidă) Chiar e posibil aşa ceva?

Mirela: Fără îndoială; eu şi alţi tineri ca şi mine care au mers cu păcatele şi neputinţa lor la Hristos, suntem o dovadă vie a dragostei şi milei Lui nemărginite. Am crezut doar şi am luat decizia să nu mai fac şi viata mea s-a schimbat definitiv. Şi tu poţi să sărbătoreşti anul acesta un Crăciun special. Mergi la ieslea Lui cu disperarea, deprimarea, dependenţa, păcatele tale. El este singura ta soluţie. (îi pune şi ei un cadou în mână şi o mantie şi ies din scenă)


ACTUL II

Personaje: aceleaşi în afară de Mirela
Decor - lumina este stinsa total pe scenă. Undeva în mijloc se aşează o iesle cu o păpuşă bebeluş. Deasupra ieslei se află o stea luminoasă, stinsă la început.

Întuneric total. Se aude melodia „Trei crai de la răsărit". Din stânga şi din dreapta intră tinerii cu pelerine şi în mână cu cutiile de cadouri. Sunt deschise şi au înăuntru lumânări aprinse. Se vede numai lumina lumânărilor, o strofă sau două din cântec. Ei merg dintr-o parte în alta a scenei. Deodată se aprinde steaua. Tinerii arata spre ea şi se îndreaptă spre iesle. Când ajung, se aprinde lumina şi ei îngenunchează pe rând şi pun lângă iesle cutiile lor.

- Predica - se explică semnificaţia Crăciunului: Hristos este soluţia trimisa de Dumnezeu pentru toţi, pentru împăcarea oamenilor cu El. Magii – căutare - şi noi trebuie să-L căutam. Ca daruri să-I ducem Lui neliniştile, problemele, tristeţile, bolile, păcatele şi să avem un Crăciun special care să fie o nouă naştere şi pentru noi, un nou început.
- Li se dau tinerilor bucăţele de hârtie şi, în timp ce echipa de închinare cântă, sunt rugaţi să scrie pe ele ceea ce vor ei să ducă la picioarele lui Isus. Pe acestea pot să le ducă personal la iesle sau să le pună în nişte cutii de cadouri care vor fi pe intervale şi vor fi duse apoi.
- Încheiere - ceai şi biscuiţi.




funda? pls