| thevampirediariesfever a întrebat:

Scoala incepe in toata tara miercuri?

27 răspunsuri:
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Cred ca da!

| Brunette_4807 a răspuns:

Din fericire da

| MeGustaaa a răspuns:

Da atunci

| ZEU93 a răspuns:

Da

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Asa ar fi normal, dar sunt unele scoli, inclusiv a mea care incep de maine straight face.

| Tadotakii a răspuns:

Depinde de scoli.

| Gufiii a răspuns:

Da Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Daniel Petru Funeriu, a semnat joi, 21 aprilie 2011, un Ordin de ministru prin care vacanța Paști se prelungește cu o zi. În consecință, marți, 26 aprilie 2011, nu vor fi ținute cursuri în învățământul preuniversitar. Elementele care au condus la fundamentarea deciziei inițiate de Secretariatul de stat pentru învățământ preuniversitar sunt legate de concomitența Sărbătorilor Pascale în lumea creștină și de faptul că, în săptămâna de vacanță care a premers Sfintelor Paști, un număr mare de elevi a fost angrenat în olimpiadele şcolare pe discipline. S-a considerat că, în aceste circumstanțe, o zi suplimentară de odihnă este binevenită. Ordinul de ministru a fost semnat după consultarea organizațiilor sindicale din învățământul preuniversitar. Acestea și-au exprimat susținerea față de inițiativa Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
Recuperarea materiei aferente zilei de marți 26 aprilie se va realiza în mod intensiv, începând cu data de 27 aprilie 2011 și până la finalul semestrului. Directorii de școli vor asigura recuperarea integrală a materiei

| wimpyannya a răspuns:

Nu. In corbeanca incepe maine, dar normal fiecare scoala trebuie sa afiseze pe usaprogramul.

| xAndraax a răspuns:

Nu stiu sigur dar, uitate pe la stiri sau intreaba un coleg care e de obicei informat sau un profesor(diriginta/e). daca nu poti sa intrebi mai multi copii

| Rallu47 a răspuns:

Posibil!hee hee

| RoSoul a răspuns:

Numai in invatamantul preunivresitar:scoala generala, liceu, postliceala.

| BiancaGeorgya a răspuns:

Da. Asa cred.

| Adriana1019 a răspuns:

Da dar mi se pare ca doar 1-8 incep miercuri big grin
funda?

| deeutzy a răspuns:

Da...altfel nu am mai fi aceeasi tara tongue

| Ir0nMaN a răspuns:

Da!

| daniela40 a răspuns:

Vacanta se termina marti de miercuri la scoala

| Angelofdemon a răspuns:

Da toti copii din Romania miercuri incep scoala tongue

| Nady_4205 a răspuns:

Da...cred

| zippit a răspuns:

Da

| Artemisia a răspuns:

La mine incepe doar saptamana viitoare luni, dar am auzit ca in alte orase incepe miercuri.

| Madu_9838 a răspuns:

Da. Asa a anuntat guvernul. Deic te mai poti bucura e vacanta. thinking

Bft!

| Biancaloveya a răspuns:

Da incepe in toata tara!

| annkaa a răspuns:

Da incepe miercurihee hee

| RazvanBaranguta a răspuns:

Da! Scoala incepe in toata tara miercuri pentru ca vacanta de Paste s-a prelungit cu aproximativ o zi.

| stoicaandreea a răspuns:

Eu incep maine

Legiuitoarea
| Legiuitoarea a răspuns:

Bună.
Da, toate unitățile școlare își reiau cursurile miercuri. Ziua de marți va fi recuperată până la finalul semestrului.
Pa, pa.

Întrebări similare