| sebuutz a întrebat:

Se poate face inchiderea mediilor cu 2 note?
Salut, recent am aflat ca am o nota la istorie, tin sa mentionez ca am avut o luna practica iar in alte dati mai mereu am fost liberi vinerea. Am mai si lipsit dar am avut motive justificate. Se poate face inchiderea mediei cu 2 note daca proful nu a fost in greva? Tin sa mentionez ca am o ora de istorie pe saptamana, iar acesta mi-a zis ca s-ar putea sa-mi puna inca o nota luni. Pareri? Ms mult happy

2 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Da, se poate, conform Ordinului ME nr. 4430/2023, citez:
"ART. I
  Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.183/2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 6 iulie 2022, se modifică şi se completează după cum urmează:
  1. La articolul 107, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:
  "(4^1) În anul şcolar 2022-2023, în situaţii excepţionale, neimputabile elevului sau familiei acestuia, inclusiv în situaţii medicale care conduc la un număr de absenţe de cel mult 50% din numărul de ore de curs prevăzut într-un an şcolar la o disciplină/un modul, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două."