So, că dai la ASE, că ieşi de la ASE, nelămurirea e perfect aceeaşi. Foarte mulţi n-au idee de ce au intrat şi mai ales se întreabă ce au ieşit de acolo. Sincer şi eu am avut speranţa că pe diploma de Licenţă să scrie "Economist" ca şi titulatură. Oarecum mă obişnuisem cu rangul acesta final, având entuziasmul de a vedea negru pe alb marele cuvânt. Însă, surpriză. Mi-am luat diploma de licenţă acum vreo o lună şi jumătate şi scrie aşa: "Licenţiat în ştiinţe economice." Niciun titlu, niciun indiciu care să-ţi spună ce să faci acum cu viaţa ta, 4 cuvinte seci şi fără sens.
A.S.E.-ul rămâne încă o alegere potrivită pentru cei care mizează pe o siguranţă a unui viitor loc de muncă, şi unul chiar bine plătit. Asta desigur, dacă vom rămâne cu ceva cunoştinţe, pe lângă diploma obţinută la final.
Din punct de vedere organizatoric, academia lasă de dorit din multe puncte de vedere, asta ca să nu zic din toate punctele de vedere. De acest lucru mi-am dat seama chiar din prima zi in care am calcat in A.S.E, mai exact la inscrieri. Am stat de la 8 dim pana la 3 dupa-amiaza sa ma inscriu :D (iar eu am avut noroc ca m-am dus in prima zi de inscrieri, cand se pare ca mergea treaba mai bine, pentru ca altii care s-au dus din prima zi au stat si 12 ore sa astepte).
http://andreeaoprea.blogspot.ro/......-s-au.html
http://spune-nu-ase.blogspot.ro/......ia-de.html
Marijuanaro întreabă:
Cristina8145 întreabă: