Spuneti-mi si mie modurile personale si nepersonale ale verbului

Modurile verbului sunt personale (predicative), cand verbul isi schimba forma dupa persoana si numar si formeaza predicatul propozitiei.
Modurile nepersonale (nepredicative) nu-si schimba forma dupa persoana si au alte functii sintactice, nu aceea de predicat verbal.
Modurile verbului – modul indicativ

A. Indicativul exprima o actiune reala sub forma unor timpuri bine delimitate: prezent, imperfect, perfect simplu, perfect compus, mai mult ca perfect, viitor propriu-zis, viitor anterior.

Actiunea exprimata de un verb la imperfect este situata in trecut, fata de momentul vorbirii, neterminata: invatam, invatai, invata, invatam, invatati, invatau.

Verbul la perfectul simplu exprima o actiune trecuta si terminata de curand: vorbii, vorbisi, vorbi, vorbiram, vorbirati, vorbira.

Verbul la perfectul compus exprima o actiune trecuta si terminata. Semnul distinctiv al perfectului compus este verbul auxiliar "a avea": am, ai, a, am, ati, au, care precede participiul verbului de baza (am cantat, ai scris).

Verbul la mai mult ca perfect exprima o actiune trecuta, terminata inaintea altei actiuni trecute:

Eu invatasem cand ai venit tu.
(actiunea "invatasem" s-a indeplinit inaintea actiunii "ai venit")

Verbul la timpul viitor exprima o actiune care se va indeplini dupa momentul vorbirii (viitor propriu-zis).

Voi citi o carte interesanta. (viitor propriu-zis)

Voi fi citit o carte interesanta dupa ce voi cumpara-o. (viitor anterior)
Modurile verbului – modul conjunctiv

B. Conjunctivul exprima o actiune posibila si realizabila, in doua forme temporale:

a) prezent: sa invat, sa inveti, sa invete;
b) perfect: sa fi invatat.

Acest mod se construieste cu ajutorul conjunctiei sa (marca a modului conjunctiv).
Modurile verbului – modul conditional-optativ

C. Conditionalul-optativ prezinta o actiune dorita, dar a carei realizare depinde de o conditie :

a) prezent: as scrie, ai scrie, ar scrie etc.
b) perfect: as fi scris, ai fi scris, ar fi scris etc.

Conditional-optativul prezent se formeaza din infinitivul verbului de conjugat si verbul auxiliar "a avea" cu formele: as, ai, ar, am, ati, ar.
Modurile verbului – modul imperativ

D. Imperativul exprima o porunca, un indemn, o rugaminte, o urare, avand forme numai pentru persoana a ll-a singular si plural:

* forma afirmativa:
a) singular: scrie! (tu)
b) plural: scrieti! (voi)

* forma negativa:
a) singular: nu scrie! (tu)
b) plural: nu scrieti! (voi)

Modurile nepersonale (nepredicative) sunt: infinitivul, gerunziul, participiul si supinul.

A. Infinitivul denumeste actiunea in doua forme temporale:
a) prezent: a face, a scrie, a lucra, a vedea;
b) perfect: a fi facut, a fi scris, a fi lucrat, a fi vazut.

Modul infinitiv are ca marca prepozitia a, care dispare cand infinitivul urmeaza dupa verbele a putea, a sti.

Nu poti da cat ti se cere.
Multe mai stiti vorbi.

Infinitivul are doua forme :

* forma scurta: a citi, a scrie, a zice, a face;
* forma lunga: citire, scriere, zicere, facere.

B. Gerunziul indica imprejurarea in care se petrece actiunea verbului.

Se formeaza prin atasarea sufixelor modale -and sau -ind, la radacina verbului:
a lucr / a – lucr / and
a ven / i – ven / ind

C. Participiul indica rezultatul actiunii, este o forma de baza pentru formarea timpurilor si modurilor compuse la diateza activa, reflexiva si pasiva.

Are valoare adjectivala, cand se acorda cu substantivul determinat in gen, numar si caz:
Cartea citita a fost interesanta.

Are valoarea substantivala, cand este articulat cu articol enclitic sau este precedat de un articol proclitic:
Ranitul s-a vindecat.
Un ranit a fost adus la spital.

Are valoare adverbiala, cand determina un verb:
Noi i-am vorbit deschis.

D. Supinul indica scopul actiunii, destinatia si provenienta unui obiect. Se formeaza din participiul invariabil precedat de o prepozitie simpla sau compusa: de, dupa, la, pentru, de la.

a) scopul actiunii: Ei au plecat pentru vanat.
b) destinatia obiectului: Am adus unelte de pescuit.
c) provenienta: Fructele sunt de la cules. Formele nepredicative (modurile nepersonale)

Infinitivul

Infinitivul denumeşte acţiunea în mod general, abstract. El este numele unei acţiuni: a lucra, a vedea, a spune, a citi, a coborî. Infinitivul are două timpuri (infinitivul prezent şi infinitivul perfect) şi poate fi întrebuinţat la diateza activă şi la diateza pasivă:






Prezent


Perfect

Diateza activă


a ajuta


a fi ajutat

Diateza pasivă


a fi ajutat, -ă, -i, -e


a fi fost ajutat, -ă, -i, -e



Infinitivul verbelor pronominale conţine în structura sa forma neaccentuată a pronumelui reflexiv în dativ şi în acuzativ: a-şi aminti, a-şi imagina, a se duce, a se uita.

Datorită pronumelui reflexiv, infinitivul verbelor pronominale raportează acţiunea la o anumită persoana: a-mi aminti (eu), a-ţi aminti (tu), a-şi aminti (el, ea)…, a mă duce (eu), a te duce (tu), a se duce (el, ea)…



Întrebuinţarea infinitivului

Infinitivul poate avea trăsături specifice verbului şi substantivului. Infinitivul poate fi utilizat a) în componenţa formelor verbale compuse (voi lucra, aş lucra) sau b) cu rol de parte de propoziţie de sine stătătoare.

Infinitivul poate apărea în contexte caracteristice substantivului, fiind introdus uneori prin prepoziţiile (de, fără, în, la, pentru, până, prin, spre) şi locuţiunile prepoziţionale (departe de, înainte de, în loc de). El îndeplineşte următoarele funcţii sintactice:

a) subiect: A ierta e uşor, a uita e greu. (Folclor)

b) nume predicativ: A trăi înseamnă a lupta.

c) atribut: Şi-a exprimat dorinţa de a rămâne.

d) complement direct: M-a învăţat a dansa.

e) complement indirect:

f) complement circumstanţial:

– de timp: Înainte de a bea, a vărsat pentru mort o picătură din pahar. (M. Sadoveanu)

– de mod:

– de scop: Am venit pentru a discuta cu voi.

Infinitivul poate fi folosit şi cu valoare de imperativ în propoziţii principale cu funcţia de predicat: A se păstra la întuneric! A nu se fuma!



Gerunziul

Gerunziul este forma nepredicativă a verbului care exprimă acţiunea în desfăşurare sau în desfăşurare sub forma unei caracteristici circumstanţiale: mergând, spunând, scriind.

Gerunziul se formează cu ajutorul sufixului -ând (la majoritatea verbelor) şi cu sufixul -ind (la verbele cu infinitivul în -i sau cu tema în -i): a lucra → lucrând; a vedea → văzând; a coborî → coborând; a povesti → povestind; a studia → studiind; a scrie → scriind.

Gerunziulş verbelor prronominale este urmat de pronumele reflexiv neaccentuat care se leagă cu ajutorul vocalei -u-: ducându-se, uitându-se, amintindu-şi, revenindu-şi.



Întrebuinţarea gerunziului

Gerunziul are trăsături specifice verbului şi adverbului. Gerunziul intră în alcătuirea unor forme verbale compuse (va fi aşteptând) şi se întrebuinţează ca parte de propoziţie de sine stătătoare cu următoarele funcţii sintactice:

a) complement circumstanţial:

– de mod: Se topea văzând cu ochii. (I. Agârbiceanu)

– de timp: Terminând lucrul, am plecat acasă.

– de cauză: Îmbolnăvindu-mă, n-am putut termina lucrul.

–condiţional: Lucrând bine, vei reuşi să câştigi mai mulţi bani.

– concesiv: Chiar rugându-l, nu va rămâne.

– instrumental: Vei învăţa multe citind aceste cărţi.

b) atribut:

c) element predicativ suplimentar: Prin ierburi se auzeau caii păscând şi sforăind. (E. Camilar)

d) complement direct: Am auzit vorbindu-se în şoaptă.



Participiul

Participiul este forma nepredicativă a verbului care exprimă acţiunea suferită sau îndeplinită de un obiect ca o însuşire a acestuia: adunat, construit, spart, plecat, adormit.

Se formează cu ajutorul sufixelor -at, -ut, -s, -t, -it, -ât: a lucra → lucrat; a vedea → văzut; a bate → bătut; a spune → spus; a rupe → rupt; a povesti → povestit; a coborî → coborât.



Întrebuinţarea participiului

Participiul are trăsături specifice verbului şi adjectivului. Când este folosit cu valoare adjectivală participiul se comportă ca un adjectiv cu 4 forme de tipul bun. El este variabil după gen şi de numre: rătăcit – rătăcită – rătăciţi – rătăcite.

Participiul intră în alcătuirea unor forme temporale compuse la diateza activă (am plecat, voi fi plecat, să fi plecat, aş fi plecat) şi în toate formele diatezei pasive la tipul cu a fi (sunt întrebat, am fost întrebat, voi fi întrebat). Participiul se întrebuinţează şi ca parte de propoziţie de sine stătătoare cu următoarele funcţii sintactice: atribut sau nume predicativ.



Supinul

Supinul este forma nepredicativă a verbului care, la fel ca şi infinitivul, denumeşte acţiunea în mod general, abstract.

Supinul are următoarea structură: prepoziţiile de, după, la, pentru, pe + participiu: de lucrat, de văzut, de spus, de povestit, de coborât.



Întrebuinţarea supinului

Supinul combină trăsăturile verbului cu ale substantivului. El poate intra în componenţa predicatului verbal compus (Am terminat de cules merele.) sau se poate folosit cu următoarele funcţii sintactice:

─ nume predicativ: Vorba nu este de crezut. (M. Sadoveanu)

─ atribut: Am cumpărat o maşină de scris.

─ complement circumstanţial de relaţie: De văzut, nu l-am văzut.