Îți sugerez să intri la toate cursurile și seminarele. Până la urmă trebuie să te gândești că nu se întâmplă absolut nimic dacă greșești ceva. Și eu sunt acum în primul an, sunt foarte timidă, însă am participat la tot până acum. Am avut surpriza de a vedea colegi care au vorbit și le-au spus profesorilor că sunt timizi și că se tem să nu aibă vreun blocaj.Asa cum dunt si eu, asa cum esti si tu. Deci nu suntem singurele. Peste tot am avut colegi mai timizi. Am avut colege care au si plâns in fata clasei pentru ca s-au emoționat, dar profesorii au incercat sa sprijine pe toti care au avut probleme de genul. Chiar sunt foarte înțelegători si te ajuta, asa ca nu iti face griji. Profesorii ne-au spus că nu trebuie sa ne speriem, ca nu se intampla absolut nimic daca mai greșim sau ne blocam. Si mie mi-a fost frica, dar dupa ce am intrat online mi s-a parut foarte fain si am fost foarte relaxata. Efectiv, si la inceput o frica si dupa îți trece si te relaxezi. Intra la cursuri orice ar fi. E pacat sa pierzi, mai ales la Psihologie unde te așteaptă o cariera frumoasa. O sa fie bine. Mult succes!
Buna! Incearca sa treci peste frica aceasta, ce are daca te balbai, nu te interesa de ce spun altii. Trebuie sa-ti faci curaj, ca altfel n-ai cum. Chiar merita sa pierzi examenele doar ca sa nu te balbai un pic? O sa fie greu la inceput, prima oare se poate sa te faci de ras, dar cu curaj, rabdare si incredere o sa-ti iasa. Nu din rautate dar in liceu cum faceai? Ma gandesc ca si acolo au fost momente cand trebuia sa te exprimi... Apropo cu orele online mai ai si noroc, nu o sa te priveasca chiar atat de multa lume, doar putini o sa fie atenti oricum.
Este foarte posibil ca tu sa ai anxietate. Ceea ce iti pot spune sunt urmatoarele: este ceva foarte normal, majoritatea persoanelor au aceasta anxietate, inclusiv eu. Desi sunt un tip vorbaret si pot tine discursuri in fata undei audiente, am multe momente cand am stari de anxietate si simt ca nu pot scoate doua vorbe din gura. Starea ta are ca si cauza faptul ca te gandesti prea mult la ce or sa gandeasca ceilalti despre vocea ta sau faptul ca o sa spui ceva gresit iar restul or sa rada de tine. Te asigur ca in realitate nu e tocmai asa. Sunt multe lucruri pe care noi le vedem diferit in comparatie cum sunt ele de fapt din cauza subiectivitatii cu care le tratam noi. Cea mai buna metoda pentru a-ti invinge aceasta frica este sa vorbesti la microfon. Oricat de greu ti-ar fi, vorbeste! Dupa, ai sa observi ca nu este tocmai sfarsitul lumii si ca poate chiar o sa ai ceva interesant de zis sau persoanelor or sa le placa vocea ta. Iti tin pumnii!
Nu esti singura, si eu am anxietate sociala.Asa se numeste.Am invatat sa traiesc cu ea, si cand trebuie sa ies din comfortul meu neaparat si trebuie sa socializez imi asum riscul nonstop, cu inima batandu mi groaznic si emotii si frica, dar dupa ce ma risc ma simt mai bine decat daca nu as fi avut anxietate sociala si as fi vorbit normal. ❤️ Nu esti singură in asta.