Rusia a avut mai multe motive pentru care a garantat independenta Serbiei:
1.Prietenia dintre cele doua tari(datorata atât originii slave a ambelor popoare cat și istoriei:Serbia -la fel ca Romania și Muntenegru- şi-a obținut independenta participând la războiul Ruso-turc din 1877-1878 de partea Rusiei, iar după A-l doilea război balcanic Serbia a devenit o putere regionala, fiind astfel un pion important al Rusiei în Balcani)
2.Austria era un rival al Rusiei și amenința autoritatea acesteia în Euroapa(pune în plus ca era aliata cu Germania), iar alianța cu Serbia a reprezentat un cassus belli solid împotriva Austriei
Aceste sunt după mine cele mai importante motive pentru care Rusia a garantat independenta Serbiei. Sper ca te-am ajutat!(P.S.Stai liniștit ca dacă nu începea primul război mondial atunci, probabil ca începea altul mai târziu care ar fi fost chiar mai sângeros, iar după asta altul și tot asa.Istoria își urmează cursul.)
Razboaiele sunt sfori trase de bancheri si corporatii. Caderea economica a Germaniei a fost actiunea directa a evreilor care erau ( sunt si azi ) stapani pe finantele si economia germana si care au declarat deschis razboi economic de distrugere a nemtilor. Ca Hitler a dorit exterminarea evreilor e un mit. Ianainte de razboi i-a invitat sa plece din Germania ca sa scape de ei fiind inamicii Germaniei, dar nici un stat nu a vrut sa-i primeasca. Apoi solutia ramasa a fost sa-i puna la munca in lagare. Revolutia comunista in Rusia a fost facuta de evrei.
https://www.youtube.com/watch?v=OJ1ex9N_HwQ&t=253s
https://www.seruah.com/......nturi.html
https://www.historia.ro/......easca-asta
Multi everi influenti fac parte din Illuminati, conduc lumea din umbra, cum am spus mai sus
Iti voi raspunde aici fiindca userul cu nume de Führer ma ignora.
Asadar, tu spui ca i-am injunghiat pe nemti pe la spate, iesind din alianta, si il acuzi pe regele Mihai pentru asta, insa, din cate stiu eu, regele nu a stiut de intelegerea pe care o facuse Antonescu cu Hitler in '41.
Regele nu a facut, trei ani mai tarziu, decat sa-si scoata poporul din mocirla in care il ingropase mareşalul.
Aha, si cum a scos poporul din mocirla? Prin a lasa comunistii sa ne trateze ca pe niste sclavi? Practic, regele Mihai a instaurat comunismul in tara.
Pe langa asta, eu nu consider ca eram in mocirla atunci cand Antonescu era conducator - cand au ajuns prin Europa, armata rusa era deja destul de epuizata, iar daca noi nu ne intorceam spatele Germaniei, poate se terminau altfel lucrurile. Germania a depins de petrolul nostru pe tot parcursul razboiului. Imagineaza-ti cum e sa te lase balta pana si ultimul ajutor crucial, Romania, cand rusii erau la usa ta, iar americanii au debarcat in Normandia. A fost un dezastru total.
Ok,si daca ar fi venit la putere partidul legionarilor, dupa cum dorea Führer-ul, ar fi fost mai bine? Aia ne.-ar fi vrut pe toti blonzi cu ochi albastri.
Era si Antonescu un purificator in devenire.
Petrolul romanesc a fost marul discordiei dintre nemti si rusi.
Din cate stiu Antonescu era contra epurizarii, si mai ales contra exterminarii evreilor. Niciodata nu a fost de acord cu Hitler pe tema asta. Eu asa tin minte - nu stiu sigur insa.
Si Pogromul de la Iasi?
Pai aia nu a fost instalata de Hitler? La fel cum a pus lagare si in Polonia. Antonescu nu prea a avut cum sa ii reproseze.
Antonescu a fost initiatorul.
Cum a instaurat regele comunismul?
Nu am auzit pana acum ca Rusia ar fi garantat Serbiei independenta. Eu stiu decat ca un sarb a asasinat principii veniti in vizita. In caz ca ce spui tu e adevarat atunci intreaba masonii. Ei isi baga coada in toate alea si modifica cursul vietii. Cauta Illuminati pe google. O sa vezi mai multe. Daca Cuza nu era mason nu reusea nicio unire si noi n am fi fost acum ca un intreg ci calcati in picioare de unguri si rusi.
Sunt informat despre chestiile cu Illuminati si stiu ce spui, dar mi se pare destul de copilaresc sa crezi ca cineva are ATAT de multa putere asupra lumii. Desigur, exista oameni care conduc lumea, aceia fiind bancherii. Dar nu ne controleaza asa cum sunt descrisi Illuminati ca ne-ar controla. Marii bancheri pot controla preturile actiunilor drastic, afectand economia mondiala si valoarea banului national, asta rezultand in final controlarea maselor.
Un bosniac i-a asasinat, Gavrilo Princip, iar acesta fusese inarmat de sarbi. (Mana Neagra)
Rusia a garantat independenta Serbiei (in mod oficial fiindca Serbia facea parte din ANTANTA, ca toate tarile balcanice, cu exceptia Bulgariei care fusese invinsa si pierduse teritorii in urma celui De-al Doilea Razboi Balcanic), dar rusii isi doreau teritoriile Imperiului Otoman (ce mai ramasese din el), in special controlul asupra stramtorilor Bosfor si Dardanele.
Cuza n-a fost mason, unionistii care l-au votat au fost masoni si tot masonii l-au rasturnat.
Http://m.adevarul.ro/......index.html cred ca maestrul asta mason in varsta de 77 de ani stie ce spune. Plus documentarele legate de treaba asta.
Cred ca si Neagu Djuvara stie ce spune in cartea ''O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri'', ba chiar se scuza ca a propagat si el in trecut aceasta idee.
E maestru mason, omuletul asta a fost inauntru si le stie toate secretele. Toata lumea stie ca daca Cuza nu era mason ( si multi altii din perioada lui) nu eram nimic noi acuma.Neagu Djuvara n a fost mason
Crezi ce vrei, pana si omul ala a spus ca nu stie sigur, doar ca ar exista o dovada pe care o cauta el.
Daca Cuza ar fi fost mason, ar fi fost mentionat in documentele Lojei de la Paris.
Sigur exista dovezi clare ca a fost mason, ma gandesc ca daca toata lumea stie asta de unde ar fi putut afla? Dupa parerea mea e pusa presiune pe astia de undeva ( ori din loja lor sau ale altora din strainatate) si nu pot arata documentele. Ceva gen Area 51 in America. Uitativa la americani, nu exista asa ceva, si misterios in 2013 au desecrizat cateva dosare intr-un final acceptand ideea ca exista o baza militara in desert . Noi suntem prea mici ca sa realizam, o sa iasa la iveala la un moment dat ca asa se intampla de fiecare data, ai cum ne au tras o rusii cu tezaurul si cu ungurii si cu toti.
Esti expert in masonerie.
Ai idee macar ce s-a intamplat cu tezaurul?
Noi l am dus in rusia de frica unei viitoare cotropiri si baietii de acolo l au topit ( in mare parte) ca am intorso ca la Ploiesti si ne am aliat cu nemtii dupa... Vai ce smecheri suntem noi... Acum aurul nostru este poarta de la palatul lui Putin
Cine s-a aliat cu nemtii in Primul Razboi?) Esti total pe dinafara...
Sunt expert in istoria Romaniei. Daca era istoria Ungariei ma durea in ****, dar asa nu va las sa va bateti joc de istoria noastra, doar pentru ca nu stiti sau va e sila sa cautati 5 minute pe google
))))))))))))))))))))))))))) Prietene, tu nu stii nici lectiile de la scoala, n-ai citit nicio carte de istorie vreodata si te mai numesti si ''expert''?))
Si totusi, sa te luminez eu, Romania a semnat o pace separata, nu a trecut niciodata de partea Puterilor Centrale.
Leonis2014 întreabă:
Curiosul999 întreabă: