Vreau 5 povestiri cu Pacala.
Funda!

Eu vreau funda! Astept!

Http://www.youtube.com/watch?v=LfzU3g19sNY uitat la ele

1 Pacala si vaca
2 pacala se face mort
3 pacala si cucuk
4 podul lui pacala
5 pacala insurat
6 pielea nazdravana
7 pacala cara balegarul

Lecturi: Păcală în satul lui

Din volumul Isprăvile lui Păcală de Petre Dulfu. Lectură povestită pe scurt.

După ce mai umblă Păcală o vreme din sat în sat, îi veni dorul de satul lui. Se aşternu la drum şi ajunse acolo după vreo trei zile. Casa părintească era gata să se prăbuşească, cu ograda plină de scaieţi şi de urzici. Păcală hotărî să o repare, apoi plănui să îşi cumpere o viţeluşă, să o crească, iar când o ajunge vacă să-i fete alte viţeluşe, de pe urma cărora Păcală se şi vedea luându-şi car cu boi şi plug.

Păcală ducea viţeluşa la păscut când în livadă, când în luncă şi ea creştea văzând cu ochii. Sătenii, pizmaşi, începură a spune că a crescut aşa frumos pentru că o ducea să pască grâne, în holde. Şi într-o zi îi tăiară vaca, luară carnea şi o împărţiră între ei, iar pielea i-o azvârliră peste gard lui Păcală.Necăjit, după ce zvântă pielea vacii, Păcală plecă la târg să o vândă. Merse el ce merse şi îl apucă noaptea într-un sat. Peste tot era întuneric, doar la o casă se zărea lumină. Se duse acolo, acasă era o mândreţe de femeie, care nu îl primi în ospeţie, sub cuvânt că nu îi e bărbatul acasă. Păcală, fără a se supăra, plecă, dar în curte îşi zise să stea măcar puţin pe prispă să se odihnească. Şi se aşeză, fără ca femeia să-l simtă.

Păcală, curios, se uită pe fereastră, să vadă ce face dumneaei acolo şi văzu că frigea un purcel şi cocea plăcinte, gătită cu cămaşă cu flori şi cu mărgele…Tocmai când Păcală se întreba pentru cine este cina, dacă soţul e plecat la târg, se auzi scârţâitul unui car, iar femeia ascunse iute şi mâncarea şi băutura. Atunci Păcală ghici că sosise soţul şi îi ieşi înainte.

Soţul îl pofti în casă şi, intrând, spuse nevestei că i s-a rupt o roată de la car şi de asta s-a întors, dar va pleca iar a doua zi dimineaţă. Ceru de mâncare pentru el şi oaspete, dar femeia spuse că nu are nimic pregătit, că nu poate să le dea decât mamaligă şi ceapă. Soţul zise că sunt bune şi astea, dar Păcală nu se gândea decât la bunătăţile pe care le văzuse pe fereastră. Ce-i dădu lui prin cap, cum avea la picioare pielea vacii, se încruntă la ea şi îi dădu o lovitură pe furiş cu bâta. Gazda văzu, se miră, dar nu zise nimic la început.Când Păcală îi mai dădu vreo trei ciomege pielii şi îi spuse şi să tacă din gură, omul, curios, îl întrebă ce are cu ea de îi tot trage la beţe.

Atunci Păcală spuse că e o piele fermecată, care vede tot ce e ascuns şi vrea sa spună ce vede. Omul vru să afle şi el ce spune pielea, iar Păcală zise că a aflat de la ea că la capul patului e o carafă cu rachiu, în cuptor e un purcel rumenit, pe cuptor sunt plăcinte calde şi bune, iar sub pat o sticlă cu vin. Doar că pielea nu ştia şi cine le-a pus acolo.

Omul scoase bucatele din locurile cu pricina şi se puseră pe mâncat şi pe băut. Când terminară, omul îi ceru lui Păcală să îi vândă pielea, dar acesta se făcu că nu ar vinde aşa un lucru nepreţuit. Atunci omul îi dădu un preţ nemaivăzut pentru o piele şi Păcală i-o vându. Omul, mulţumit că are cine să-i spună tot ce se petrece în casă când lipseşte, o luă şi o atârnă într-un cui.

Dimineaţă plecară împreună. la o răscruce se despărţiră, dar Păcală nu plecă până nu îi dădu banii înapoi, oprindu-şi numai preţul pielii. Plecară fiecare în drumul lui şi, într-o pădure, pe Păcală îl ajunse din urmă femeia gazdei. Aceasta îl rugă să-i spună cum să facă pielea să nu mai vorbească şi îi oferi exact aceeaşi sumă uriaşă pe care o dăduse şi omul ei, căpătând-o pe urmă înapoi.

Văzând Păcală că nu scapă de averea aceea, luă banii şi îi spuse femeii că, dacă stropeşte pielea cu apă de izvor şi face vreo nouă cruci peste ea, a scăpat de toate grijile, apoi plecă mai departe.

Întors în sat, dărâmă casa cea veche şi făcu alta nouă, cea mai frumoasă din sat. Sătenii, pizmaşi, începură să-l descoasă de unde are el atâţia bani. Păcală le spuse că a vândut pielea vacii în târg pe un preţ uriaş. Sătenii se mirară, cum să ia atâţia bani pe o piele, dar Păcală le explică cum vaca putea să-i facă o viţeluşă, acestea la rândul lor să facă alte viţele şi iacă, s-au făcut patru vaci. Din opt se puteau face şaisprezece şi în curând o cireadă întreagă…Cum să vinzi pe nimic o avere aşa mare ?! Sătenii se duseră fuga şi îşi tăiară vacile, pornind cu pieile pe la târguri. Mare veselie a fost pe acolo, când lumea a auzit ce preţuri cereau ei pe nişte piei. Şi uite aşa i-a învăţat minte Păcală pe sătenii cei pizmaşi.

Sfârşit
a doua
Lecturi: Păcală şi rămăşagurile cu boierul (2)

Din volumul Isprăvile lui Păcală de Petre Dulfu. Lectură povestită pe scurt.

Păcală, bucuros că a câştigat pe Bălanul şi pe Murgul, îi zise boierului să pună rămăşag că într-o lună îi ia şi inelul de aur din deget. La început, boierul se codi, apoi îşi spuse că boul şi calul au fost păziţi de nişte slugi, dar de inel va avea chiar el grijă şi se învoi.

Păcală îşi vedea de treabă de parcă uitase de prinsoarea cu inelul, dar într-o noapte se duse în fundul bătăturii şi dădu foc la nişte paie, apoi începu a striga "Foc! Foc!". Slujitorii săriră să arunce cu apă, iar boierul vru să meargă şi el repede la stins. Îi dădu cocoanei inelul să aibe grijă de el şi ieşi afară. Păcală, care îl pândea, intră iute, se duse lângă pat şi îi spuse cocoanei adormite că focul e stins, să-i dea inelul şi să doarmă mai departe. Cocoana, somnoroasă, i-l dădu, iar Păcală îl înhăţă şi ieşi pe uşă.Când boierul se întoarse în casă şi ceru cocoanei inelul, aceasta îi spuse că i l-a dat mai adineauri şi, cum de afară se auzea râsul lui Păcală, boierul pricepu că acesta a câştigat iar rămăşagul. Necăjit grozav, boierul n-a închis ochii toată noaptea, făcând planuri cum să se răzbune pe argatul cel isteţ…A doua zi, îl chemă la el şi îi spuse că vrea să facă un nou rămăşag: Păcală să fure până a doua zi din şură o mierţă de secară. Dacă va izbuti, va primi un pumn de galbeni nou-nouţi, dacă nu, va sluji boierului trei ani la rând fără plată.

Păcală ţinu prinsoarea. Boierul trimise la şură cinci slujitori cu puştile încărcate şi cu poruncă să împuşte pe Păcală când o veni să fure secara. Cei cinci, care erau cei pacaliţi la grajd, când cu Murgu, abia aşteptau să-l omoare pe Păcală. În toiul nopţii auziră paşi, văzură o umbră intrând tiptil în şură şi traseră toţi cinci o dată. Paznicii plecară să-i spună boierului, acesta luă o lumânare să vadă cu ochii lui în şură, dar pe drum auzi râsul lui Păcală. Îl zări cu sacul cu secară în spate şi se duse să afle cine zace mort în şură. Mare îi fu mirarea când văzu că mortul era jupânul Marcu, crâşmarul.

Păcală îşi dăduse seama de planul boierului.Pe seară, el se dusese la crâşmă şi îi spusese crâşmarului că îi e tare sete şi ar plăti băutura cu o mierţă de secară, dar e tare obosit şi ar fi mai bine să se ducă jupânul Marcu să ia sacul. Crâşmarul, lacom de un aşa câştig, un sac de secară pentru un pic de băutură, a şi pornit spre şură, găsindu-şi moartea acolo.

Boierul, sătul de rămăşaguri cu Păcală, i-a dat şi pumnul de galbeni şi i-a spus să plece de la el, să îl lase în pace, iar acesta plecă râzând pe sub mustaţă.
a treia
Lecturi: Păcală şi popa (3)

Din volumul Isprăvile lui Păcală de Petre Dulfu. Lectură povestită pe scurt.

RĂFUIALA

Disperat, popa recurse la alt vicleşug. O rugă pe mama soacră să urce în nuc şi să cânte ca un cuc. Se urcă soacra pe o scară, apoi în nuc şi se puse pe cântat: "cucu! cucu!". Popa dădu fuga la Păcală, îl aduse în livadă şi îi spuse că, uite, cântă cucul, i s-a încheiat anul de muncă. Păcală, întâi, zise că aşa e, dacă cântă cucul, el îşi ia simbria şi pleacă. Apoi, însă, Păcală luă un retevei şi îl aruncă în nuc, să vadă şi el cum arată un cuc care cântă în miezul toamnei. Soacra căzu de-a berbeleaca şi popa rămase şi fără ea, dar nu zise un cuvânt, de teama jupuitului…Popa, văzând că rămăsese fără soţie şi soacră, îi spuse fiului, singurul care îi mai rămăsese, că trebuie să fugă ca să scape de Păcală. Puse popa la fundul unui sac cărţile sfinte, apoi nişte lucruri şi se duse în cămară să mai caute câte ceva. Păcală, care auzise tot din tindă, se strecură iute pe uşă, aruncă lucrurile din sac, şi se băgă el în locul lor. Când popa se întoarse, legă sacul la gură, îşi luă fiul şi porniră la drum.

Pe drum întâlniră un râu, pe unde nu era nici pod, nici luntre. Cum apa nu era prea mare, porniră să-l treacă cu picioarele prin apă. Popa scăpă de câteva ori sacul în apă, iar Păcală, strigă de fiecare dată să salte sacul că se udă Evanghelia. Nevenindu-le să creadă ce aud, cei doi îşi spuseră că a fost o minune şi că a grăit chiar Evanghelia. Când a deschis sacul şi a dat cu ochii de Păcală, mare i-a fost mirarea popii şi abia reuşi să nu-şi arate supărarea.

Era seară. Obosiţi, se culcară chiar la malul râului, Păcală chiar către râu, iar fiul popii şi popa alături… În timpul nopţii se sculă şi schimbă locul, aşa că acum era fiul popii lângă râu. Mai târziu, când luna intrase în nişte nori groşi, popa se trezi şi, vrând să scape odată de Păcală, îi dădu brânci chiar copilului său în apă, apoi se culcă la loc.

Dimineaţă, când văzu că i se dusese şi fiul şi Păcală era teafăr, fu cuprins de furie şi sări la Păcală. Acesta îl prinse în braţe şi îl întrebă dacă s-a supărat, iar popa nu mai putu să spună că nu. Atunci Păcală îi aminti învoiala lor şi îi spuse să trecă să îi jupoaie fâşia de pe spinare. Nemaiavând ce zice, popa se supuse, dar lui Păcală i se făcu milă, îi aminti că lui nu îi fusese milă de fraţii săi şi îl iertă. Răsturnă lucrurile popii pe jos şi luă ca simbrie numai sacul, apoi plecă în lumea largă.
a patra
Lecturi: Păcală şi soaţa

Din volumul "Isprăvile lui Păcală" de Petre Dulfu. Lectură povestită pe scurt

Aşezat şi el în gospodăria lui, Păcală simţi că a sosit momentul să se însoare. Se tot gândea el, se răzgândea, că dacă şi-l aduce pe dracu-n casă, că dacă îşi ia soaţă săracă vor avea un trai amărât, dar dacă ia una bogată o să intre slugă la banii ei, că dacă ia o soaţă urâtă o să-i fie urât de ea, dar dacă ia una frumoasă o să le placă şi altora…

Până la urmă Păcală s-a însurat, zicând că e rău cu rău, dar mai rău fără rău… După vreo şase luni de căsnicie, Păcală pricepu deplin cu cine se legase. Soaţa lui era nici prea prea, nici foarte foarte, nici bogată, nici săracă, nici frumosă, nici urâtă, nu avea decât un cusur, era cam rea de gură. Îi plăcea să se facă totul cum voia ea, iar dacă el ieşea din cuvântul ei, nu avea tihnă din zori şi până seara.Păcală, la început, aşteptă răbdător să i se potolească soaţa, dar ea se făcea tot mai zmeoaică din zi în zi. Atunci Păcală se hotărî să o înveţe minte, să nu îl mai socotească argat, ci bărbat.

Într-o dimineaţă, soaţa arţăgoasă îi spuse lui Păcală să meargă la târg să-i cumpere un ac, că vrea să coasă. Dar să aibă grijă unde-l pune, să nu-l piardă. Plecă Păcală. Când se întoarse, soaţa îi ceru acul. Păcală spuse că i-a fost teamă să nu-l piardă şi a pus acul într-un car cu fân, iar când a ajuns acasă, degeaba a răscolit tot fânul, că nu a dat de ac ! Soaţa i se făcu foc şi pară, îl făcu trântor şi pierde-vară şi îi spuse că trebuia să înfigă acul în cămaşă, la piept. Păcală, supus, îi spuse că altădată o să ştie să-l înfigă în cămaşă…

În ziua următoare soaţa îl trimise pe Păcală din nou la târg, să ia un fier de plug şi îi puse în vedere să nu îl mai piardă, cum a pierdut acul. Plecă din nou Păcală…Când se întoarse şi soaţa ceru să vadă fierul de plug, Păcală îi arătă cămaşa ruptă toată şi îi spuse că a vrut să înfigă fierul la piept, dar a căzut mereu ! Dacă a văzut aşa, l-a lăsat în drum şi a venit acasă. Soaţa se miră foarte, cum să aducă ditamai fierul de plug înfipt in camaşă, dar Pâcală îi aminti că aşa spusese ea cu o zi înainte. Scoasă din sărite, nevasta îi zise că acul trebuia adus aşa, fierul trebuia adus la spinare. Păcală spuse, ascultător, că aşa va face, iar a doua zi veni în spinare cu un câine aproape mort, un ogar legat cu frânghie şi spânzurat peste umărul lui. Îi spuse nevestii că aşa a zis ea, iar soaţa tremurând de ciudă, după ce îl făcu prost de dă în gropi, îi zise că despre fier spusese aşa, câinele trebuia să vină cu el pe drum, legat la gât, să-i dea de mâncare ceva şi să-l momeasca spre casă.

Păcală zise că are dreptate şi că aşa are să facă de azi înainte, dar a doua zi veni în felul ăsta cu o jumătate de purcel cumpărată de la târg. Se adunase tot satul să vadă cum legase cu o sfoară jumătatea de purcel şi o târa pe drum, aruncându-i bucăţele de pâine şi chemând-o "cuţu, cuţu" ! Furioasă rău, nevastă-sa îi zise că ea nu vrea să mai trăiască cu un neghiob ca el şi se despărţiră. Aşa scăpă isteţul de nevasta cea rea de gură !
si a cincea
Lecturi: Păcală, argat la badea Stancu

Din volumul Isprăvile lui Păcală de Petre Dulfu. Lectură povestită pe scurt.

Plecă Păcală iar prin lume. Ajunse lângă un sat şi se aşeză sub un copac, la umbră. Cum stătea el să se odihnească, auzi ce vorbeau doi săteni care săpau porumbul. Ziceau de badea Stancu şi de vicleana lui nevastă care, cum pleca bărbatu-său de acasă, se punea pe chefuit cu cumătru-său, morarul.

Păcală se duse iute în sat şi se tocmi argat la badea Stancu, dar nu pe un an, ci până când îi vor urla lupii în vatră. La simbrie zise că se vor învoi ei la sfârşit, doar o rugăminte a avut Păcală. Spuse că din când în când pe el îl apucă strechea şi trebuie să fugă unde o vedea cu ochii timp de o oră, apoi se întoarce şi munceşte cât zece.A doua zi Stancu şi argatul său cel nou, Păcală, plecară la câmp, la arat cu plugul. Pe la amiază Păcală zise că simte cum îl apucă strechea şi o apucă la fugă spre sat.Nevasta, în vremea asta petrecea cu morarul. Când îl văzu pe geam pe argat sări şi îl ascunse pe morar într-un poloboc, sub nişte lână. Păcală dădu buzna-n casă şi zise că l-a trimis stăpânul să opărească iute lâna din poloboc, că a dat o molimă prin turme şi e poruncă de sus să fie opărită lâna de oriunde. Şi, nici una, nici alta, sări şi luă de pe vatră o oală care fierbea şi aruncă apa pe lâna din poloboc. Morarul, opărit, zbieră cât putu de tare şi ţâşni din poloboc, drept pe uşă. Păcală, mulţumit că boala a şi tulit-o pe uşă, se întoarse înapoi la câmp şi nu îi spuse nimic lui badea Stancu.

A doua zi ieşiră din nou la arat. Pe la amiază, pe argat îl apucă iar strechea şi o luă la picior spre sat. Morarul era din nou la nevasta lui Stancu. Când îl văzu iar pe geam pe Păcală, ea îl ascunse pe morar în firida de sub vatră, sub un ţol. Păcală luă iute o grămadă de pari şi începu să-i înghesuie tocmai în firidă, sub cuvânt că stăpânul i-a poruncit să-i ascundă fiindcă erau de furat. Se întoarse apoi la câmp, iar morarul ieşi de sub vatră plin de vânătăi, văitându-se de zor. Îi spuse drăguţei sale că vreo două zile nu va mai veni, că se duce şi el la câmp să are şi să vină ea la el dacă poate. Ea îi spuse că va veni şi îi va aduce bunătăţi, dar cum să cunoască unde se află el ? Morarul zise să se uite după un bou bălţat, că numai el avea din tot satul. Nevasta lui Stancu îl duse cu drag până la poartă şi îşi luară rămas bun.

Dimineaţa următoare Stancu şi argatul plecară iar la câmp. Nevasta se apucă iute de treabă, făcu o fripturică de pasăre, nişte plăcinte, apoi puse nişte vin vechi într-un ulcior şi porni spre câmp. Păcală o zări de departe şi, ghicind pe cine caută ea, ceru lui badea Stancu brâul şi legă iute pe Joian cu el, sub cuvânt că are burta umflată şi are să-i crape dacă nu îl leagă. Femeia zări de departe boul ce părea bălţat şi se duse drept spre ei. Când o văzu, bărbatu-său rămase uimit şi o întrebă ce i-a venit să facă drumul ăsta. Ea zise că s-a gândit că nu prea are mâncare cu el şi i-a adus ea. Stancu se aşeză voios cu Păcală să mănânce, în timp ce Stănculeasa murea de necaz că îi mănâncă friptura şi plăcintele drăguţului ei.

E bine sau... dar oricum ce mai vrei?