Capacitatea omului de a produce sunete articulate a constituit elementul primordial al apariţiei şi dezvoltării "limbajului" – instrument care constituie de fapt liantul societăţii umane. Dar simpla emitere de sunete articulate – numite în mod obişnuit "cuvinte" – nu a fost suficientă pentru a se ajunge la un "limbaj". Pe lângă simple sunete, cuvintele au devenit o modalitate de reprezentare a unui concept, a unei idei. Astfel, pentru prima dată, gândurile, ideile şi dorinţele au putut fi transmise celorlalţi. De-a lungul timpului, fără să-şi dea seama, omul a devenit dependent de utilizarea cuvintelor, acestea devenind din ce în ce mai complexe prin înglobarea unor idei abstracte, care nu pot fi corelate cu elemente perceptibile cu ajutorul simţurilor.
Însă cuvintele nu se regăsesc doar sub formă de sunete. În primul rând, acestea sunt un produs al minţii umane. Ele constituie simboluri ale ideilor celor care le folosesc, fiind utilizate pentru întipărirea, stocarea şi reactualizarea experienţei anterioare. Din acest motiv putem afirma că fiecare dintre noi are un "vocabular" propriu, bazat pe experienţa de până atunci, deoarece nu pot fi create cuvinte care să simbolizeze un concept cu care nu ne-am confruntat anterior – cum ar fi cuvintele reprezentând culorile în cazul nevăzătorilor. Acest "vocabular" constituie de fapt marca individualităţii minţii umane, fiind principalul element care asigură unicitatea fiinţei în societate.