1. De ce dor atât de mult respingerile/abandonurile?
2. Cum facem să nu ne pierdem încrederea atunci când oamenii decid să ne întoarcă spatele?
3. Ce ar trebui să facem ca să scăpăm de acest atașament față de oameni? Cum îl ucidem?
4. De ce unii oameni se plâng de singurătate, dar fug de cei care vor să le fie alături?
1- Respingerile dor pentru că nu sunt înțelese.
Odată am auzit un mare actor de comedie stand-up care a spus că el niciodată nu dă vina pe el atunci cănd se află pe scenă și spune bancuri la care spectatorii nu răd. Dă vina pe ei, că n-au simțul umorului sau că sunt prea proști sa ințeleagă umorul,, etc,. Orice, numai pe el nu dă vina.
Cănd ești respinsă de cineva, nu inseamnă că tu ești problema.
2-Oamenii care ne intorc spatele o fac din două motive. Ori ești cu mult peste talia lor și simt că nu te pot domina. Ori sunt prea prinși in problemele și universul lor.
3- Atașamentul de care vorberști aici nu poate fi ucis, insă poți invăța să trăiești cu el, iar in timp nu va fi decăt o amintire care te-a ajutat să devii un adult mai puternic.
4- La ultima intrebare nici nu te mai obosii să găsești răspuns. E pierdere de timp.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Daca ai fi gras, cum te-ai simti sa fii marginalizat doar pentru asta? Unii sunt grasi si datorita unor probleme hormonale.
Chiar si femeile alea pe care nu le suferi.
Răspunde
Acum inteleg frustarea ta. Vezi cum poti fi judecat gresit doar din niste vorbe?
Raspund pentru toate:
1 - Pentru ca daca te abandoneaza/respinge cineva de care-ti place sau cu care te-ai simti bine, normal ca te doare ca nu mai ai acel bine. Ca daca era cineva care nu-ti aducea nimic bun emotional, te durea in pix ca te respingea.
2 - Aia trebuie sa vina de la sine la un om echilibrat psihologic, adica sa nu ne pierdem increderea, ne-au intors spatele 10, mergem mai departe, mai sunt alti 10000 din care poate multi nu ne vor intoarce spatele.
Sau cine pierde increderea si a constientizat, sa lucre la asta daca se poate, daca desi stie ce trebuie dar nu poate, unica sansa e la psiholog, daca nici acolo, adios, ramane asa.
3 - Nu poti scapa de atasamentul pentru anumiti oameni, suntem fiinte sociale, avem nevoie de compania altor oameni ca sa ne simtim bine.
Doar cand te ucizi pe tine ucizi si acest astasament, adica cand nu mai esti om. Atat timp cat esti om vei avea nevoie de compania cuiva cu care sa te simti bine, sa iubesti, sa fi iubita, etc. Lipsa acestei chestii iti face rau.
4 - Aia au mari probleme psihologice care se plang ca-s singuri dar in acelasi timp fug de cei ce ii vor.
Ori se duc la psiholog sa incerce sa rezolve, ori daca nu se duc sau terapia nu merge, la fel ca la punctul 2, ramane asa.
1. Depinde de la caz la caz. Pentru ca mai ales in cazul romanilor sintem crescuti cu exemple fataliste, de genul cuplurilor care sunt pe viata. Povesti stupide cu x si y care se cunosteau din gradinita, s-au casatorit la 19 ani, si au trait fericiti pana la 89.
2. Important e sa nu ne pierdem increderea IN NOI. Asta e cea mai mare pierdere posibila. Atita vreme cit ai in continuare incredere si respect de sine, orice altceva e irelevant.
3. Nu trebuie sa il ucidem, ci sa nu il lasam sa moara. Daca te dezamagesc 1-2-3-4-5-6, nu pleca de la ideea ca urmatorul va fi la fel si nu fi tu cel/cea care dezamageste primul/a!
4. La asta ar trebui sa raspunda un psiholog. Frica irationala de respingere, i-as zice eu. (vezi Good Will Hunting)
Cred că o să zic pas la toate. 
Lecția învățată până la 27 de ani este că mai bine faci totul singur. God și când mă gândesc că astăzi chiar eram invidioasă pe doi parteneri la ski care se duceau împreună la mașină să-și lase skiurile și apoi să facă o mică plimbare prin pădure. Și eu aspiram la idioțeniile alea, îi invidiam. Cred că sunt retardată să mai visez la astfel de aberații și astea doar de dragoste, în care oricum nu mai cred de mult, dar sper că nici în prieteni, sper să renunț la visele mele retardate cu prietenii și gașca. I'm done.
Dar da, filmul ăla l-am văzut și am plâns ca un bebeluș și povestea mi s-a părut chiar frumoasă, psihologică, de fapt dacă-mi amintesc bine, filmul ăsta noi îl studiasem chiar pe la faculta dar super trist. Dar mna, fiind film, în final tipul chiar o trăit fericit învingându-și temerile și fugind după ea. Dar la mine e exact invers, când simt că prind drag de oameni, fug după ei, nu mai fug de ei, ba chiar accept de multe ori chestii pe care alții nu le-ar face doar ca ei să nu mă părăsească ca în final, rezultatul fiind același. Funny e că ori sunt eu proasta și cred în ei, ori ăștia din jurul meu sunt și mai fricoși decât mine și acționează în final ca protagonistul acestui film, ori sunt blestemată, că altfel nu-mi explic.
Răspunde
Pai lectia e ca inca nu ai gasit pe cineva cu care sa faci echipa cum trebuie, atita tot. Uite, am 42 spre 43, am inceput un divort. Simteam ca e mort totul de citiva ani buni, dar am tot zis ca hai, sa aiba copilul doi parinti, blahblah, pana mi-am dat seama (cu ajutorul tzicnelii sotiei) ca e doar wishful thinking si nu ajung nicaieri, doar ma otravesc in mod constant si nici macar pe copil nu il ajuta asta. Ar trebui sa ma resemnez ca o sa mor singur si alte alea, iti dai seama... pe la 40+, femei si barbati singuri sunt gramada, si majoritatea o duc tot din inertie, mai mult sau mai putin veseli, mai mult sau mai putin cu activitate sexuala (multi deloc), insa ce au in comun e ca majoritatea si-au cam pierdut speranta. La naiba, o fi speranta asta un rau primordial, dar e bine de avut. Si nu speranta, cit INCREDERE. Eu CRED ca pot fi din nou cineva misto alaturi de altcineva. Si VOI FI. Chiar daca la un moment dat o sa spuna ca are nevoie de spatiu, sau ca sunt misto dar ea are nevoie de altceva, sau ca vrea sa... orice. Si sper sa ajung din nou la punctul ala in care am fost pe la 21 de ani cand mi-a spus cineva asta si i-am zis ca e decizia ei si o respect, tocmai fiindca o parte din inima mea o sa ramina mereu doar a ei, chiar daca nu vom mai vorbi ani la rind, chiar daca nu ne vom mai vedea vreodata. Si asa e, si acum ma doare ca un cui in inima cand ma gindesc, si mai nasol e ca dupa vreo 19 ani de casatorie si un copil cu actuala, eu tot cu respectiva ma gindesc ca am amintirile cele mai profunde si pe care daca as putea alege ce sa iau cu mine in viata de apoi, alea ar fi si nu altceva (si e mega-stupid, aia a fost o relatie platonica, dar nu intru in citamai romanul). La fel cum ma doare si faptul ca am iubit-o pe actuala nefasta si ea acum tot baga strimbe care ma fac sa o urasc din ce in ce mai mult, tocmai pentru ca mi se pare o mega-mizerie sa imi spui ca nu te-am iubit niciodata pentru ca acum vreau sa divortez, iar tu stii clar ca nu esti fericita de nici o culoare, si asta nu de azi-ieri, si mai ales stii cit de mizerabil e sa imi spui ca nu stiu ce vreau, desi nu am mai fost hotarit atit de clar asupra a ceva de vreo 30 de ani aproape, probabil, de cand m-am lasat de volei (alt roman, nu intru nici in ala).
Nu esti blestemata. Poate ai ghinion. Poate nu cauti unde trebuie. Intr-un final, e vorba si de ceva probabilitati + statistica, si sa nu uitam de mentalitatea pe care o avem noi. Mintea e o unealta incredibil de puternica. Te poti autoridica la fel cum te poti si tintui de unul/a singur/a la pamint.
Vorba cintecului ala al lui Lenny Crevete, it ain't over 'till it's over.
P.S. Prinde bine o gasca de oameni cu care sa faci chestii. Uite, stiu cateva cazuri prin Iasi, oameni care desi in principiu sunt singuri, au ceva gasti cu activitati/hobby-uri (mers pe munte, excursii oraganizate in orasul x sau y, dansuri de societate) si astfel reusesc sa fie cit de cit echilibrati si sa aiba o viata ok. E si asta un inceput. Daca cumva esti din zona asta a tarii, ping me in private and I can hook you up with some crew. Dance crew, lol. Sau nah, depinde de la caz la caz. Eu de exemplu mai adun in cate o seara, o data-de doua ori pe luna, cum se nimereste, o mina de oameni (e si spatiul limitat, cu vreo 7-8 deja se aglomereaza) la un apartament de o camera unde am cheia (e al parintilor mei, nu stau acolo in cea mai mare parte a timpului) si servim un aperitiv, bem ceva, fac eu clatite, mai ascultam o muzica, mai stam la povesti, just having a good time. Uneori se aduna o gasca mai mare la sediul firmei unui amic comun si acolo la fel - gratare, beutura, metal si voie buna, de-astea.
Frumos! Cam despre asta vorbeam despre empatie. Ahhh, mai există și oameni buni.
Din păcate nu sunt din acel capăt al țării, sunt din sud și din păcate și din cel mai minuscul și banal oraș în care nu poți face nimic, adică nu ai activități în aer liber pe care le poți desfășura. Ceva care să te țină cu mintea ocupată. Singurele activități pe care le pot face mai ales de una singură este mersul pe jos cu căștile pe cap și mersul cu mașina cu muzica, ceva așa mai antrenant. Iar cât de oameni, oamenii de la mine din oraș lasă mult de dorit, sunt mai fițoși decât mulți din orașe mult mai mari. Cât de oamenii buni, sunt oricum prea buni pentru a intra în gașca lor, iar restul sunt cei care o ard brambura pe străzi. 
Deci cam ăștia sunt cei din orașul meu.
În cazul meu mă mulțumesc sincer doar cu melcul din mine, că faptul că lucrez mai lent decât alții să zic că mi ocupă un timp în plus, față de cei mai rapizi și asta îmi mănâncă o jumătate din viață pe care ceilalți și-o ocupă cu socializatul sau ocupatul cu activități și hobbyuri mai interesante.
Dar chiar mulțumesc mult și apreciez empatia oferită.
Cit de in sud? Eu am crescut in Rm-Sarat. Si in orase de-astea mici pot exista gasti super-interesante. Iar oamenii aia cu adevarat buni nu se vor considera niciodata "prea buni" pentru cineva care are nevoie de o mina de ajutor.
P.S. Se mai poate si remote, nah. Prefer sa te ascult pe tine decat pe vara-mea, daca discutam de umar pe care sa plingi. Dar povestile cu vara-mea, pe alta data.
Dude, ai vazut un psihiatru? Iti platesc eu consultatia, nu e bai, doar ca DU-TE!
Când te simți abandonat înseamnă că ai sentimente puternice pentru persoana respectiva, asa ca e logic sa doară.
Iar legat de respins sunt doua variante.Ori tot asa iubești foarte tare și suferi ca nu ți se întorc sentimentele.Ori îți e rănit orgoliu.
Când cineva îți întoarce spatele poți sa nu mai ai încredere în respectivul, dar asta nu înseamnă că toată lumea e la fel.La asta trebuie sa te gândești.
Un atașament obsesiv sau dependent trebuie "ucis" prin consult psihologic și multa lupta.Dar nu putem sa nu ne mai atasam de loc de oameni, nici nu prea e sănătos sa nu ai pe nimeni drag.
Ultima întrebare are mai multe explicații.
Sunt oameni ce nu mai vor sa fie singuri, dar în același timp vor sa fie selectivi nu sa își ia pe cine pica.
Sunt și oameni depresivi și debusolați ce nu știu ce vor.De aceia poate nu conștientizează ca de fapt chiar vor sa fie singuri.
Și multe altele.
1. Pentru ca te simti ca ultimul om iti pierzi si increderea si speranta si tot
2. Nu stiu, probabil este nevoie de practica, adica sa treci prin multe situatii de genul acesta
3. Nu stiu daca se poate scapa de el, dar decat sa il ucizi mai bine il directionezi catre oamenii care merita
4. Pentru ca cei care vor sa le fie alaturi nu sun cei pe care si-i doresc ei.
Chiar mă simt ca ultimul om. 
Chiar dor rău aceste respingeri, sper doar să fie ultima atașare de cineva, dacă oricum toți oamenii au de gând să te abandoneze în final, nu vreau pe nimeni să mai intre în viața, intimitatea și până la urmă să mi cunoască viața. E trist că deși vrei să repari unele chestii, oamenii nu te iartă. Dar și mai trist că exact aceiași oameni se plâng de singurătate.
Am fost un copchil rahitic ca multi din anii 80 pentru ca mincam aiurea si aveam deficit de vitamine (asta cu dedicatie pentru cretinii care zic ce bine era inainte de 1989), acum am 1.87 si 83-85 de kile.
Eroul este mai presus ca omul. Oamenii pana la venirea lui Mesia cu multele lor respectari de lege erau condamnati si blestemati. Cine se naste din carne, este condamnat sa repete acelasi destin; de oí ratacite, stricaciune, prafuri, suferinte, intuneciume, idolatrii, patimi, etc. Doar cine se naste de SUS si din SPIRIT (inca o data nu nasterea cea din carne) scapa ca in rapirea din serai. Cei din vechiul testament avea doar promisiune si legi, pe care nu ii salvau ci ii condamnau. Escatología a venit cu Mesia. Pana atunci oamenii erau supusi si vanduti durerii provocate de Adam. Umblau in speranta salvarii. Insa acum ca a venit salvarea si lumina nu mai continuam in intuneric ca atunci cand nu era Mesia (Galateni 1:4).
Nu stiu ce vezi insa fata asta ne-o dat pe spate pe multi cu personalitatea ei. Insa daca tu cauti "ingerasi" ai grija sa nu iti raneasca personalitatea aia de bun crestin si sa ramai sec, amar si fara casa. In ziua de azi femeile mai plinute sunt mai savuroase. Doar sa nu imi spui ca nu ai avut momente in care ai cazut in plasa lor? Eu am cazut de multe ori in farmecul lor. Insa sigur tu stii lucrul acesta, nu trebuie sa iti mai spun eu.
Să leșin! Domnul Seba știe să scrie se pare super românește, super colocvial.
Dar mulțumesc de apărare.
Te dai de gol. Ca sa ajungi pana la etapa a doua a trebuit sa cazi prada primei etape. Trebuie sa fii recunoscator si sa spui mersi fetelor acelora mai plinute cu care ai stat ca doar te-ai beneficiat de frumusetea lor. Acum ca in etapa a doua unde intervine si personalitatea ai dat de ceva greu, nu comentez. De parca slabutele nu pot fii greu de suportat. Tot ce vrem de la tine este sa fii mai respectuos si recunoscator fata de cei cu care ai stat. Daca ai ajuns pana la act cu ele inseamna ca te-ai bucurat de sensibilitatea lor.
Dor pentru că investești emoții, te atașezi și ai încrederea aia ce o simți în suflet că nu va pleca, ne trece, ne calim și data viitoare nu mai punem încredere și din contra ne vedem mai mult de viața noastră dar cu siguranță oamenii aia o sa regrete daca ai fost o persoana buna dar târziu deja.
Sincer, cred că cu bărbații am terminat-o! Mi-am jurat și am de gând să nu renunț.
Dar prietenii și oamenii până la urmă de care ne atașăm, nu se poate să nu ne mai atașăm, în final toți pleacă și doare ca dracu. Chiar doare. Mai rău e că la 20 de ani poți să-ți îneci amarul în vicii și trece viața, la 30, 40 nici asta nu o mai poți face cu patos deoarece deja o dai în boli.
Și totuși ce vreți să spuneți cu lucruri femeiești? Adică un bărbat niciodată nu poate să simtă ceva? Ceva uman până la urmă?
Atunci cred că aici aflu răspunsul suprem. Dacă un bărbat nu e în stare să simtă nimic, nimic pentru mă-sa, pentru ta-su, pentru tovarășii lui, atunci nici nu mă mai miră să simtă ceva pentru o femeie, deci atunci nici nu mă mai miră nimic. Eu una chiar renunț, renunț să înțeleg mintea voastră. Am obosit. Dar de astăzi înainte să nu mai aibă tupeul careva să-mi spună vreun mesaj cu "nu generaliza" ba chiar generalizez la dracu și chiar nu pot aștepta să văd ce, păla diferit de generalizare? PĂI UNDE DRACU E ĂLA? ȘI DACĂ PLANETA E MARE SE VREA A FI MAI MULȚI, ÎNTREBAREA BUNĂ AR FI, UNDE DRACU SUNT ĂIA TOȚI IEȘIȚI DIN GENERALIZARE? Nu-i văd. Chiar nu-i văd.
1. Suntem firi empatice
2. Consiliere psihologica, personal recomand ajuta, ori citește cărți de dezvoltare personala si/sau încearcă sa faci activități plăcute și folositoare pentru ca din păcate nu avem ce face în privința aceasta decât sa acceptam situația în care ne aflam.
3. Nu putem sa scăpăm de acest atașament făta de oameni pentru ca avem un suflet și implicit emoții.
4. Pentru ca probabil și acești oameni se confrunta cu traume nevindecate si/sau abandonuri anterioare neexplicabile, respingeri etc sau pur si simplu nu sunt siguri pe ei și sunt timizi, introverti și retrasi. Probabil le este și frica sa nu fie judecați.
Da, am 27 de ani și așa gândesc. Oricum nici nu vreau să mai schimb ceva, dacă oamenii oricum nu mă plac oricum aș vorbi, orice le-aș oferi, oricâte sacrificii aș face pentru ei.
Hai să-ți spun ceva. De la 15 ani de când am avut cunoscuții și prietenii cei mai mulți că până atunci chiar nu socializam cu nimeni, vreau să-ți spun că până la 27 de ani sau mă rog până pe la vreo 22, că după 22 am cam ales tot izolarea vreau să-ți spun că o dată nu am închis prima, conversațiile prin telefon. Deoarece mi se părea și lipsă de educație, dar și pentru că nu doream să întrerup conversațiile. De când mă știu nu am decis niciodată în grupul de prieteni ce să facem sau cum să facem, deoarece am zis că ei știu mai bine și nu vreau să fiu snoabă, însă când chiar simțeam și eu nevoia să spun ceva oricum nu mai conta, am avut frustrări mari pe faptul că oricum nu prea mai contez și părerea mea nu contează, dar de multe ori am trecut și peste astea doar ca grupul să nu mă excludă și funny e că în final anturajul tot m-a exclus. Sincer uneori mă mir cum de am reușit să mă accepte în final grupul de la muncă, nu că oricum mai îmi fac speranțe sau ceva, oricum la muncă te duci să muncești și gata, dar mă uimește că măcar nu am conflicte mari cu grupul de la muncă, așa cum aveam cu cele din trecut sau cu anturaje vechi.
Deci nu știu ce gândire spui că am, dar chiar m-am săturat de placa cu schimbă gândirea și o să ți se schimbe viața. Ba funny e că la dracu aceleași rahaturi de sfaturi le dau și eu pe aici. Suntem fixați pe tâmpenia asta cu gândirea când până la urmă și cu zâmbet pe buze sau și cu lacrimi, ție când ți-a căzut pietroiul în cap păi ți-o căzut.
Și nu, nu am să dau mesaj în privat deoarece am spus și nu am de gând să mă mai las de jurământ. Mai stau doar pe aici ca să mai primesc un sfat din când în când și să ofer la rândul meu, la fel cum am spus și la început când racolam omuleți, dacă cineva are încredere suficientă mă găsește în privat la un sfat, dar atât. Un sfat și atât, evident cât pot să-l ofer și să fie și pe placul lor sau pur și simplu să se plângă, cât să nu se sinucidă așa cum o fac și eu aici, public, dar mai mult nu, nu mai contactez pe nimeni, deoarece oricum nimic nu e serios, dar eu prind drag de oameni, ba chiar și de conturi, ba chiar și de câini ca apoi să plece toți.
Dacă vrei să oferi un sfat, îl lași aici, chiar și de nu ar fi pe placul meu tot citesc, așa cum am promis citesc tot și las de cele mai multe ori voturi dar funde mai greu deoarece chiar sunt pretențioasă la sfaturi, mai ales dacă sunt legate de viața mea personală și deci ar trebui să fie un sfat care să mă miște profund.
Fu*k you! Chiar nu am nevoie de sfaturi de rahat ca astea. Și da când îmi plâng de milă cer doar ajutorul de fapt, vreau un umăr, care să nu mă judece, un psiholog dacă se poate dar căruia să nu-i dau 200 de lei și care să nu mă ia cu teoriile psihologice, adică vreau oameni empatici care să se așeze lângă mine lângă pat și să nu spună nimic, (dacă se poate chiat ca în telenovele, da la dracu, ca în filme, ca în romane, ca în telenovele) doar să mă lase să plâng și să îmi ofere umărul lui fără parșivități. Evident că nu ești unul dintre acei useri, așa că din nou îți spun FU*K YOU. Diferența este că eu o să mă duc în camera mea și o să citesc tot ce scrii tu aici și pe mine data viitoare nu o să mă mai auzi pe TPU plângându-mă sau poate nu cu așa patos, pentru că am înțeles că se vrea a fi un site de ajutor, dar când omul ăla ca dracu îți spune căzut că el are nevoie de un umăr, nimănui nu-i pasă sau e prea puțin, trebuie să taci și să înduri, but, eu din ceea ce-ți spun aici nu o să ții cont, și o să le spui și altora pe aici că se plâng și bla, bla, când evident cândva ai făcut-o și tu, iar dacă nu o mai faci, oare să fie că ești poate unul exact ca amicii mei perverși? Adică nici nu te plângi dar preferi să pleci de lângă cei care cândva ți-au oferit din timpul lor, ȘI BĂ FRATE, TIMPUL COSTĂ BANI, LA DRACU ÎN SECOLUL 21, doar că au fost sinceri, deschiși și ți-au spus din emoțiile lor cele deep.
Așa că FU*K YOU, n-am nevoie de sfaturi din astea, stai liniștit că și dacă e să mă plâng știu eu când să nu mă mai plâng. Dar așa răceală și nesimțire văd de 27 de ani și nu mă mai uimește nimic.
God! Dar tu ți-oi pus pata de tot pe persoana mea. ) Da, man, ai dreptate sunt tot ce spui tu pe acolo, tu oare auzi când am spus că de aceea și stau în banca mea, eu una așa am învățat să mă conport apropo de vampiri.
Să îmi fac prieteni și cunoștiințe cu orice preț, dacă nu e să fie sau cei cunoscuți îmi dau papucii să mă întorc la mine între zidurile mele de stâncă, în vampirismul meu, și eu chiar stau noaptea. Eu ador noaptea și întunericul. Așa că, sunt vampirul perfect.
Și ai dreptate și cu umărul, în final tot eu singură m-am ridicat după fiecare căzătură indiferent că pierderea o fost umană, materială sau ceva informațional sau ce m-ar fi ajutat pe viitor. Așa că ai dreptate chiar nu am nevoie de umărul nimănui. Singura diferență este că și iar mă repet, mai ales acum că deja m-am încins la înjurături, diferența este că eu și pe aici ca și în viața reală, am spus și am susținut mereu, oamenii ca mine va asculta mereu oamenii ca voi, ăștia impunători, șefiști, care vor cu orice preț să-și impună punctul de vedere, mereu ne vom duce acasă și ne vom pune un semn de întrebare "că dacă, prostul avea dreptate". Voi bă, niciodată nu o să ne dați dreptate și niciodată nu o să faceți rahaturile astea ale noastre și funny e că tot oamenii ca noi vor spune că și voi trebuie să trăiți pe acest pământ și să vă recunoaștem aptitudinile de șefiști, voi niciodată nu ne veți vedea ok și doar ne veți sublinia defectele.
Și cu asta am cam spus tot ce am adunat în suflet de 27 de ani. Sincer, poate tu nici nu ești șefist și poate nici nu ești nimic din ceea ce spun mai sus, dar viața mea pe această direcție s-a îndreptat și da, din fix exact aceeași cauză, nu reușesc să-mi păstrez prietenii, pentru că prietenii fac exact asta, nu renunță în final la o bucățică din ei, din opinia și părerea lor, nu renunță la a-și prezenta adevărul, nu renunță la nimic, dar funny e că exact atunci când eu nu mai sunt fetița cea bună și cu bun simț și mă port exact așa cum merită, ca o vampiriță, vulpe, lup cum vrei să o numești, ei pleacă. Ceea ce ei oferă, nu le place când li se oferă. Păi cum vine asta? Mai ales că ceea ce mă înfurie cel mai mult este atunci când au tupeul să mă privească în față și să-mi zâmbească cu un zâmbet tâmp și retardat că ei sunt sinceri, și acum știu că cine o să mai citească pe aici o să sară cu comentarii de uuu, cum îmi permit să spun asta, că sunt eu frustrată că cei sinceri sunt doar sinceri și nu am cum să despic eu firul în patru. Ba îl despic, și descopăr oamenii de 10 ori mai falși decât falșii. Adică oamenii falși măcar au habar că poate sunt falși și fiind așa poate îl mai acceptă și pe altul, dar pe sincerii ăștia care se autointitulează ei așa, dar nu acceptă și adevărul susținut de tine nu-i suport.
Păi bă, frate, unde dracu mai e sinceritatea aia de care te legai și o vânturai cu satisfacție huge prin fața noastră? Dar tu nu ai pantaloni să o accepți, să te retragi cau ultimul prost în colțul tău și să analizezi ceea ce proasta asta îți spune? Că și eu tot cu sinceritate vorbesc. Asta nici nu mai e ceva la adresa ta. E așa un speech retoric. Sper ca la acest mesaj să reflecte toți sincerii ăștia care în 27 de ani doar m-au băgat în depresii
"Că nu se poate!"
"Că nu ești în stare."
"Schimbă gândire" aici funny e că atunci când schimbam gândirea despre ei și despre relații nu le mai plăcea.
"Da cine ești tu mă să visezi?"
Și rahaturile sunt infinite.
Așa că dragă user, îmi pare rău de atacul verbal de aici, dar dacă nu îmi înțelegi complexitățile și frustrările și durerile și problemele cu oamenii din viața mea, te rog măcar nu mi judeca viața. Asta nu suport.
P. S. Dacă oamenii când mi-am călcat pe orgoliu și mândrie ar fi călcat și ei peste a lor măcar o dată, bă, dar măcar o dată, eu îți jur că nu aș fi ales victimizarea, oricum nu știu dacă tu ai habar, dar eu după fiecare despărțire, mă duceam plângând în camera mea și analizam minuțios fiecare lucru, fiecare amănunt, de ce s-a ajuns la colaps și de ce așa sau așa, deși în final tindeam să-mi țin partea pentru că mna, nu sunt nici sado și nici vreun Iisus, dar eu zic și sper că și God mi-e martor că și chiar și așa cu multă ură, pentru că eu iubesc intens dar și urăsc la fel de intens, n-am cum să plec și atât dacă te-am iubit cândva când pleci, e timpul să te blestem, să te urăsc, să te ard pe rug până te uit sau până apar alții proști de care să prinzi drag și să ți reamintească de trecut însă chiar și așa dacă simt că mi-ai fost drag/ă, revin cu o oarecare scuză, am și eu orgoliul meu în final, dar mai vin cu o scuză sau o revenire și omul în cauză nu vrea să mai audă de tine, atunci cum poți oare să nu alegi victimizarea în locul a vedea mijlocul și calea de reparare?
Uite spre exemplu, am avut și prietene care ne-am dat dracu la greu, cu din astea, blockuri și tot tacâmul, dar de fiecare dată mai mult ele au revenit înapoi și cumva relația s-a reluat, că acum sincer cu una din ele nu mai sunt așa de apropiată e un adevăr, dar iar și iar ne-am împăcat și funny e că personalitatea fetei în cauză nici nu prea e pe gustul meu, dar faptul că ea a revenit mereu și a știut în final chiar și așa șefistă și sinceră să lase în urmă trecutul mă face să o accept oarecum în final și să o văd chiar cu ochi buni, dar alții cu care am fost și mai la cataramă, împărțeam patul, masa, codrul, era ca mama o prietenă de-a mea, după ce i-am cerut scuze, nu a vrut să mi le accepte, iar asta m-a făcut în final să o urăsc și mai tare și funny e că exact când credeam că am uitat-o, apare alt tovarăș care îmi redeschide rănile acelea, spunându-mi la fel de glaciar că nu ar vrea să-mi fie prieten. E și ăsta un refuz și știu că ar trebui să-l port cu zâmbetul pe buze, dar tot doare. Dar nu știu de ce simt că am scris romane, doar de dragul de a le scrie, că nu ai să înțelegi nimic și în final nu ai să-mi oferi un sfat bun și care să mă pună poate și pe gânduri, cum am spus dacă greșesc totuși, mai greu în cazul meu, dar accept, dar simt că din schema ta nu ai să ieși așa că, nici nu știu de ce scriu atâtea și-mi expun atât viața în fața oamenilor care oricum nu înțeleg nimic. Dar apreciez totuși că în felul tău vrei să ajuți. Fiecare ajută cum poate.
Ca de obicei domnule Dracula, tare amuzant mai sunteți. Un așa vampir să tot avem pe TPU. ) Mulțumim de vorbele bune.
Aaa, păi acum se explică domnule dragă. Tu nu ai ceva cu personalitatea mea, nici chiar cu gândirea mea, ai ceva cu kg mele. Aici pot începe eu să spun că acum dv sunteți cel complexat. Diferența este că dv nu m-ați înțeles cu bărbații și deja m-ați și atacat eu nu am ce să vă spun. În trecut dacă aș fi citit inepțiile scrise de dv aici sau poate chiar adevărul, nu neg nimic oricum, cum am spus, sunt tot ceea ce spune lumea că sunt dacă asta vă oferă liniștea în viață, pacea și câștigul egoului, clar sunt tot ce vreți (poate doar bit*h) accept orice etichetă mai puțin asta. :/ Însă cum spuneam diferența este dragă man, că eu nu te judec, de judecat oricum pot, dar nu vreau pentru că înțeleg că mintea dv pur și simplu nu poate accepta oamenii grași sau unele femei de genul v-au dezamăgit în trecut. Vă înțeleg, dacă vreți să vă plângeți o să vă și ascult, pentru că în final, asta înseamnă empatia. Ca să spun că acum eu îs cea mai empatică iar aș minți, dar oare este așa de greu să ne oferim să înțelegem în loc să judecăm și criticăm și mai ales cu așa vorbe. Funny e că atunci când ți-am vorbit ca pe limba ta, adică mai hard și mai cu adevăr ieși iar să mă faci mironosiță. Ei bine eu exact de oamenii de genul am dat în viață și tocmai din acest motiv am plecat în izolare sau ne-am despărțit în final, pentru că nu a fost bine nici bună, dar nici rea, nici mironosiță, dar nici diavoliță.
Întrebarea mea rămâne încă, ce dracu vreți mă? Ce vreți? Asta este tot întrebare retorică.
Observi că așa sunt oamenii? Abia așteaptă să te deschizi și să spui lucruri despre viața ta ca să te judece apoi. Încă un motiv, să stai în peșteră.
Păi pe cine am tras, dragă omule, că dacă ai fi citit tot ce am spus nimeni oricum nu a rămas în peștera mea și în final mie mi-e foarte bine acolo. Evident și aici pe TPU, aici chiar am amici virtuali e mai ok așa pot oferi un sfat și mai primesc la rândul meu un sfat, mai am câțiva și în realitate și îi ajut și pe aceia când mai pot, că nu mai deschid portofelul ca la 20 de ani ci aproape ca la 30, adică mai rar, asta este și asta adevărat în 10 ani nu mai sunt așa darnică, mai ales că acum am și elevi cărora trebuie să le dau de toare, dar cât pot ajut, că e și ăsta un troc, că dau ca să mă ia God în rai, e real, deci nu mă considerați bună, în final chiar sunt rea am mai spus și o spun iar am și demonii mei dar nu înțeleg pe cine credeți dv că am tras în peșteră după mine? Poate doar bezna și niște draperii, plus că până la urmă mai există și ignorarea, nu vă place ce postez, ce întreb sau cu ce tupeu mă plâng eu pe aici, e problema dv, treceți peste și fiecare își vede de treaba lui, am și oameni care au fost dornici să răspundă, poate și din aceia unii au comentat cu alții la o cafea, că eu mă plâng pe aici, dar nu-mi pasă, atâta timp cât măcar au avut empatia de a răspunde și a-mi oferi un sprijin virtual, e tot ce contează. Ba chiar o să pun vorbe la God, pentru că oricum m-au ascultat să le îndeplinească vise și dorințe. Deci nu înțeleg iar care vă e problema că eu exist pe aici și-mi expun frustrările pe aici? Eu una aseară chiar plângeam de dragul cuiva, de dragul mai multora, din trecut chiar, toată răceala amicului de acum, mi-a amintit de gașca din trecut, care după câteva party-uri s-au evaporat și eu rămăsesem singură plângând după ei acum ascult muzică tristă și iar mă întristează, credeți că eu dacă aș reuși, nu aș pune un buton sau un glonț în loc de inimă și feeling, ca să nu mă mai simt așa? Să fie gol acolo și să nu mă mai simt căzută și funny e că am și muncă, am multe de făcut, dar mă simt atât de căzută încât nici de muncă nu am chef și nu mă simt ok, dar în final ca oricare alt om tot acolo mă scufund, mai ales că știu cât de mult m-am luptat să am un job ca să-mi câștig cinstit pâinea. Deci mă ridic, mai cad, iar mă ridic și merg înainte, dar să nu fim lăsați până la urmă să mai și jelim din când în când și să ne simțim căzuți, mi se pare crunt. Eu una chiar mă simt mai bine după ce pic, plâng și-mi trăiesc dramele, dacă dv sunteți dintre cei care țineți în dv și apoi explodați și nu știți de ce sau poate chiar aveți probleme cu agresivitatea din cauza asta, nu e vina mea, eu una am decis să fiu mai umană, să plâng, să trăiesc feelingul până se evaporă, exact ca o răceală care trebuie să se întâmple apoi totul redevine la normal. Sau măcar semi-normal. Deci nu știu cu ce mă puteți ajuta dacă nu aveți empatia de a înțelege, și ia stați așa dragi TPUași de unde naiba atâta decidem ca durerile spirituale să fie unele mai tari și unele mai moi? Durerile sufletești apar și sunt, că unii plâng doar când le ia foc casa sau când l-o abandonat sexoasa cu tot arsenalul ori tatuatul cu bani și i s-o dus confortul, e una, dar alții mai săraci, mai singuri și mai fără multe realizări, își pune tot sufletul și toată inima într-o mână de oameni, care tot confort ne oferă și aceștia nouă, dar le vorbește, îi ascultă, ba chiar cade la glumă cu ei, când eu la origini îs o ursuză care nici nu suportă gluma, i se pare de prost gust, dar se dă și se adaptează vremurilor și grupului, în final ajunge să-i și placă și gluma dar oamenii ca mine, ca noi, că nu cred că sunt ultima în lume cu o astfel de gândire, dar oamenii ca noi, pun suflet. Că pun și la cele rele apoi și mai aruncă cu blesteme și cu ură e și ăsta un adevăr, dar oamenii ca mine chiar savurează tot ce e frumos cu oamenii și apoi când mai pică, păi pică. Poate nici nu e bine ca mine, poate e mai bine ca voi, nepăsători și reci. Chiar e mai bine. Dar asta sunt și vreau să fiu acceptată. Dacă nu înțeleasă, măcar acceptată. Asta sunt și nu o să mă schimb și da, de fiecare dată când o să sufăr, o să postez aici și o să mă plâng, deoarece uneori poate că e chiar mai easy să te plângi aici printre unii amici virtuali și unii chiar necunoscuți decât acasă printre cunoscuți. Și da, deși vreți unii să scăpați de mine, vă jur eu că nu o să plec de aici. Am și eu drepturi pe aici și mi le exercit. Am și obligații și cât pot mi le exercit și pe acelea.
Și de ce urâți totuși grașii dacă ați fost gras? Dv ar fi trebuit acum să faceți săli, speechuri prin care să-i ajutați pe alți grași, dar nu așa, am mai spus și o spun, aruncând cuțitul în rană, e uneori cea mai a dracu, dar cea mai aprigă motivație din lume, aia dacă ai un ego acolo, și ai atins suficient cât să i-l atingi, această metodă este pedala de accelerație al unora, dar nu e merge mereu și uneori poate face și mai mult rău decât bine, însă dv dacă ați trecut prin asta, ar fi trebuit din contră să aveți empatie și să înțelegeți, nu să judecați. V-am zis, eu una chiar mi-am disecat atât de mult problema încât orice ați fi scris dv acolo mo-a trecut fix pe lângă inimă, că nu mă mai afectează am acceptat că am 110 kg și că sunt peste limită, mă accept așa și chiar mă iubesc, acum nu spun nici că merg la mare, din bun simț tot pentru unii ca dv care spun că așa ceva nu am vrea să vedem și oricum nu sunt fană aglomerație și dezbrăcare în public, dar eu când mă privesc în oglindă chiar și dezbrăcată mă plac ba chiar, o fi și ăsta vreun fetish, cine știe dar mă ador așa cum sunt. Că bărbățeii nu mă plac oricum că e fizic sau că până la urmă doar sunt nebună și ciudată, nu mă poți băga într-un tipar anume la gândire, sunt câte puțin din toate și nimic în final, e și ăsta un adevăr. Mai am și momente când pic deoarece sunt om și poate acolo deep tânjesc, dar dacă ar fi acum să stau în fața psihoterapeutului meu și să-i spun ce caut, habar nu am, de ce, poate că în final, mă accept și așa, așa alone, așa în peșteră, așa cum sunt. Poate nu știu nici ce vreau, dar poate nici nu vreau, dacă o să-mi spui că e nocivă și gândirea asta, păi este, dar asta sunt și atât.
Dar sfatul meu este de asemenea următorul, încercați să înțelegeți toate creaturile de pe fața pământului mai mult decât să le judecați.
Nici eu nu suport per total bărbații, mi-am expus pe aici și motivele, dar să fiu a naibi de nu am să cred toată viața în ei, chiar și așa cu tot ce mi-au făcut mie. Aaa că pe moment spre exemplu o să îmi vină să arunc cu ceva după cei aroganți care or să-mi spună mie cum să arăt sau cei care să-mi spună cum să mă las de șofat e partea a doua, dar în final îi las în pace și dacă mai și pot îi iert. Oricum abia recent am aflat că e posibil ca iertând să poți avea acces la un nou sine și un nou tu. Să spun eu că e simplu când eu pot urî la cote maxime, e greșit, dar și eu fac eforturi, faceți și dv, vă rog, de a ierta grașii.
Și dacă ați fi spus de la început prin ce ați trecut și dv, poate nu mă mai aprindeam așa și nici nu mai pierdeam ore scriind.
Chiar îmi pare rău să aud că pe dv se pare v-a marcat mai mult decât m-a marcat pe mine obezitatea. Dar dacă ați reușit să vă recuperați fizicul și pentru dv este important asta, atunci noi cei de pe TPU ne bucurăm să auzim că v-ați îndeplinit visul.
Și din nou oamenii oferă doar ce au în suflet, se pare De ce simt în glasul dv tot o mică ură? Eu asta sunt. Oricum prietena mea cea mai bună la despărțire mi-a zis o lecție pe care nu o am s-o uit never și o repet ca o placă stricată mereum Oamenii nu se schimbă. Cred că este valabil și pentru mine.
Dar mă amuzați voi oamenii care mă vreți slabă și frumoasă când e clar că eu nu mă vreau. Chiar mă amuză maxim. ))) Oricum prin acest comportament nu vă arătați decât felul dv de a fi, nu pe al meu. Evident că nu ați accepta pe cineva ca mine în palmaresul vostru, dragi bărbați, dar susțineți că voi nu aveți pretenții sau cine știe ce mai inepții. Oricum nu mă ceet pe așa ceva, că oricum discuția nu era despre fizicul meu și acceptarea mea, cel mult acceptarea trebuia să fie mentală și clar de către grupul meu de prieteni.
Oricum dv doar îmi arătați că orice v-aș spune, felul meu de a fi, dv nu vă place și mă bucur sincer că v-am întâlnit deoarece fix așa e amicul după care plâng și încă ceva amici am înțeles în final că orice ai face sau orice cuvinte ai pune în propoziție când negocierea nu e, nu e. Mai pe românește, când un om nu te acceptă, nu te acceptă, nu te place și gata. Șah-mat.
Și ai dreptate eu sunt săracă financiar, așa că poate acum se explică, vorbesc mult și sunt săracă. Mai aveți ceva de adus la adresa mea? Poate vă gândiți că sunt și un OZN venit din altă Galaxie sau cine știe ce vă mai trece prin minte. Nu mă mai uimește nimic, sincer. Aveți noroc că sunt în tren și mă plictisesc și mă și antrenez astfel pentru lupta de la școală cu părinții, că altfel v-aș fi dat de mult block, nu pentru că aș fi dat oricum cuiva block, dar doar să nu vă mai aud cum vă legați cu pasiune de persoana mea.
God! Dar dumneata chiar vrei cu orice preț să mă vezi toxică. Pentru dumneata și gândirea dumneata clar sunt toxică. Oricum îți dai seama că am și eu frustrări și trăiri care mă fac să nu fiu cea mai ok. Dar chiar nu înțeleg ce v-am făcut de sunteți decis să vă legați de toxicitatea mea?
Iar în deziluzie nu trăiesc, că e posibil să te resemnezi cu anumite chestii, asta poate și pentru că personalitatea mea e de așa natură să renunțe, când ceva nu i se întâmplă, e problema mea, dar cred că sincer comparativ cu mulți care au avut frustrări, eu una chiar încercat mereu să ridic capul în final și să văd partea bună a lucrurilor din tot, deci chiar și cu slăbitul dacă nu decid să o fac e fix din cauza acestei gândiri. Vreau să știu că cine mă place, mă place pentru ceea ce sunt per total, nu pentru un chip și un trup. Să spun că astea nu contează, aș minți, dar să-mi fac o obsesie din astea, mi se par creepy. Oricum cam asta faceți jumătate de mapamond, vreau să fiu eu excepția. Asta legat de grăsime că tot vreți să vă expuneți opinia cu orice preț. Oricum, eu simt atât, că ceea ce există în mintea dv cu ceea ce există în mintea mea, nu au numitori comuni. Dar teoria o s-o ascult și pe aia, când vreau să sufăr mai mult decât o fac deja. Dar nu v-o împărtășesc, nu am atras pe nimeni cu nicio plasă și nici nu intenționez să o fac. În final mărturie oricum stau oamenii plecați și singurătatea mea, dacă eu eram vreo machiavelică, nazistă, acum aveam mulțimi în subordine făcând ce spune Alexandra, că eram eu aprigă în ai prinde în plasă. Deci nu știu, cum o dați teoria dv nu merge cu mintea mea.
Cât de block, eu una nu dau block la nimeni. La nimeni, doar îi evit pe cei care înjură, deoarece eu nu suport oamenii care înjură. Nu pot să-i înghit. Dar în rest țin să cred că de învățat avem de învățat de la toți, chiar și teoriile conspiraționiste ca ale dv pot fi puse sub lupă și gândire, dar totuși la dv ceva nu-mi place, chiar dacă multă lume mi-o spus că sunt naivă, am și eu feeling-ul, instinctul, iar mie instinctul asta îmi spune. Dar cum am promis de când am apărut pe aici, citesc tot și analizez tot, mai ales dacă sunt sfaturi sau idei despre viața mea.
Ok! Deci deja teoria ta întrece orice teorie conspirativă extraterestră și apocaliptică.
Maica Domnului, te rog eu, Iisuse Hristoase, God, luați userul și omul ăsta de aici. Să spui tot ce vrei despre mine, tot, bă dar tot ce vrei, e una, ba chiar îmi trag palme peste față că pe alocuri ți-aș fi dat dreptate, dar cu finalul ai trântit mucii în fasole, cum era o vorbă, man, cândva.
Spune ce dorește mintea ta cea lungă, dar tu nu mă faci pe mine nespălată și neîngrijită, ok? :/ Mai ales să-mi denigrezi dumneata imaginea pe aici. Habar nu ai ce cult al dușului am eu și cât timp utilizez doar ca să fiu curată și aranjată. Că nu arăt șnur și că din cauza kg în plus, am probleme cu transpirația e ceva, dar tocmai de aceea și compensez cu o igienă și mai drastică. Mai ales și după pandemie, dezinfectez tot, totul trece sub spirt la mine, totul, aș fi în stare să mi torn și-n cap spirt, așa că nu ți permit să mi spui tu mie că aș fi o nespălată, ok? Dacă ai știi dumneata că eu nici nu concep să ies din casă fără a nu fi spălată. Pot să aștepte toți prietenii morți pe undeva, așteaptă mama să i fac piața săraca, dar eu nu ies pe drum, până nu arăt impecabil și nu fac duș și nu golesc sticla de spray, așa că dacă am un mic handicap să-i zicem, deși și kg extra fiecare le vede cum dorește, asta nu înseamnă că și sunt nespălată și neocupată de mine. Doamne, mă uimiți câte teorii mai găsiți să mi le puneți mie în cârcă 
)))
P. S. Eu dau mâncare atât porumbeilor stradali, că mi-s dragi ❤ dar cât și cerșetorilor, că e mai ok așa, eu nu gândesc ca toți ăia care se duc la muncă și îl trimite și pe ăla care întinde mâna să se ducă la muncă, eu dacă dau, nu dau fix pentru cerșetor, poate ăla nici nu merită, dar eu dau pentru iertarea păcatelor mele, dau pentru a câștiga un loc în rai, poate o să spui că și asta este o afacere, dar la Biblie spune că tu doar să dai, fără să te intereseze cui dai, sau să ți pui multe semne de întrebare despre cel care primește, tot God spune că dacă dai, și ăla care a primit nu știe să aibă grijă de darul primit, va avea El grijă de cel în cauză. Deci dau și animalelor și cerșetorilor și chiar și prietenilor, chiar dacă cu prietenii am lăsat-o mai moale, deoarece nu mă dau acum nici banii afară din casă, nu-mi mai fac griji ca în trecut deoarece se răzbună God pentru mine, orice ar fi. Are El grijă de tot.
Așa că nu-ți permit să mă bagi pe mine în oală cu nespălații și neîngrijiții. N-ai tu idee de ce TOC sufăr eu pentru curățenie și igienă.
Respingerile și abandonurile pot fi foarte dureroase pentru oameni, deoarece adesea percepem aceste experiențe ca un rejet personal. În plus, respingerea și abandonul pot afecta imaginea noastră de sine, încrederea în propria persoană și capacitatea noastră de a forma relații sănătoase. De asemenea, respingerea poate declanșa anxietatea și stresul, ceea ce face ca experiența să fie și mai dificilă de gestionat.
Pentru a nu ne pierde încrederea atunci când oamenii ne resping sau ne abandonează, este important să ne reamintim că această experiență nu este o reflectare a valorii noastre ca persoană. Este posibil ca persoana respectivă să aibă propriile lor probleme sau să nu fie pregătită să formeze o relație cu noi. În loc să ne concentrăm pe respingere, putem să ne concentrăm pe îmbunătățirea sinelui nostru și să ne concentrăm pe relațiile pozitive pe care le avem deja.
Este important să ne amintim că atașamentul este o parte naturală a ființei umane și că renunțarea totală la atașament poate fi nesănătoasă. În schimb, putem să ne concentrăm pe dezvoltarea unei atitudini mai relaxate și mai puțin atașate față de relații. Acest lucru poate include îmbunătățirea relației cu noi înșine, încurajarea activităților individuale și dezvoltarea unui cerc social diversificat.
Uneori, oamenii se plâng de singurătate dintr-un impuls de moment, dar se simt inconfortabili sau anxioși în prezența altor persoane. Acest lucru poate fi datorat anxietății sociale sau a altor probleme emoționale care îi fac să se simtă vulnerabili sau neîncrezători. Pentru a depăși această problemă, este important să luăm în considerare că procesul de construire a relațiilor poate fi dificil și că poate fi necesar să ne îmbunătățim abilitățile de comunicare și să ne angajăm într-o terapie sau consiliere pentru a gestiona anxietatea și a dezvolta încrederea în sine.
1. Pentru că ne afectează stima de sine, simțim că nu suntem destul de valoroși pentru acea persoana, că suntem în inferioritate.
2. Cunoscandu-ne calitățile și atuurile.
3. Prin a nu mai caută tot timpul validare din exterior.
4. Pentru că nu plac acele persoane care se apropie de ei.
Nu! Ăsta este cel mai real nume al meu, ăla din buletin. Și da, este un feeling ciudat să știi că ți-ai expus toată viața aici, mentalitatea, nebuniile, fanteziile ca acum să-ți expui și numele, dar oricum acum sunt într-o stare de nici nu-mi mai pasă ce cred oamenii, de sincer chiar nu-mi pasă. Poate să fie chiar și cunoscuți, chiar nu-mi pasă. Am altele de disecat.
P.S. ok, poate-mi pasă doar puțin oamenii nu se schimbă
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
