Acum 2 ani am trecut prin cea mai urata perioada din viata mea. Parintii mei s`au despartit. Aveam doar 10 ani...si nu stiu, nu prea am realizat ce se intampla cu adevarat, adica cat de grav era de fapt. Primul an a trecut ok. Nu am simtit aproape nici o diferenta, fata de mama cea care suferea foarte mult. Prin vara lui 2011 au bagat divort. A fost nevoie si de mine ca sa zic cu cine vreau sa stau si am ales cu mama normal. Si de atunci ma vad cu tata o data pe saptamana. Totul a fost ok pana cand tata a decis sa mi-o prezinte pe noul lui iubita. La inceput mi s`a parut o persoana ok dar de curand am realizat ca nu e chiar asa. Acum 1 saptamana m`a sunat tata sa mai vorbeasca cu mine si pana la urma a pornit discutia despre faptul ca ar trebui sa slabesc. ( eu sunt mai grasuta un pic, dar nici chiar ca altele cu peste 50 d kg :/ ) Si atunci s`a bagat ea la telefon si a inceput sa zica mai multe chestii care mie mi s`au parut destul de urate. Nu mai stiu sa zic clar ce mi-a zis. Apoi mi-au dat un pic lacrimile la tel, dar ei nu si`au dat seama ca plangeam. Adica nah, e urat sa-ti spuna cineva asa pe fata ca esti grasa. Adevarul e ca sunt dar ce pot sa fac? In ultimele 2 luni chiar am incercat sa slabesc. Tata mi-a zis ca ea doar a glumit, poate o fi fost gluma dar a fost si un pic de adevar, adica a fost ceea ce gandea ea despre mine. Mentionez ca ea este foarte slaba, mai slaba decat mine. De cand s`a intamplat asta numai vreau sa dau ochii cu ea, cu toate ce mereu cand ma intalnesc cu tata este si ea. Cum sa-i zic tatei ca nu mai vreau sa o vad? Si mai am o problema legata de asta, de cateva luni uneori cand sunt singura acasa pur si simplu imi aduc aminte de despartirea parintilor si ma apuca plansul. Nu stiu de ce. De ce nu pot sa trec peste asta. Pana si mama a trecut, acum este cu altcineva, si este foarte fericita. Uneori si cand sunt cu ea ma apuca plansul dar ma duc in baie pentru ca nu vreau ca ea sa vada ca sufar. Nu stiu daca ma intelegeti, dar cred ca sa stie asta ar supara`o si nu vreau asta, mai ales acum ca este si ea fericita. Pt ca sa stiti ca la despartire a fost foarte darmata, intr-o zi am gasit un fel de jurnal al ei in care scria cum s`a simtit ea in perioada despartirii. Erau niste cuvinte pff...Ma doare sa vad ca sufera, asa ca prefer sa sufar eu. Ce sa fac sa nu mai sufar asa? Ce sa fac sa uit asta? Au trecut 2 ani si tot nu pot. Si mai e inca ceva. Tata acum isi face o casa cu acea femeie, si imi tot propune sa ma mut la el cand o va face. I`am zis ca nu vreau. Apoi a zis ceva gen ca atunci cand o voi vedea voi vrea clar. Adica ce? El crede ca ma poate cumpara asa? Apoi a inceput sa`mi povesteasca despre cum va fi casa si nu stiu ce. Si mi-a zis ca el e sigur ca ma voi muta si ca prevede ca eu, el si femeia cu care e vom fi fericiti impreuna, dar eu nu sunt prea sigura. Nu as pleca niciodata de la mama. Iubirea mea pentru mama este mult mai mare decat va fi casa lui. In cazul asta nu vreau sa va cer parerea, stiu deja ce am de facut, el o va tine cu laudatu` iar eu nu o sa-l bag in seama, nu exista nimic sa ma faca sa plec de la mama, dar v-am zis doar asa ca sa stiti, poate va ajuta si acest detaliu legat de ce am scris mai sus.
Nu stiu cati dintre voi se vor sili sa citeasca dar sper sa fie macar cineva care sa-mi dea un sfat ceva, chiar am nevoie. Multumesc si dau funda la raspunsul care ma va ajuta cel mai mult. P.S. Sper ca n`am facut vreo greseala dar ma scuzati daca da

Eu am 18 ani si am trecut prin evenimente mai zguduitoare, inca de cand aveam 12 ani. dar am aceeasi gandire ca si tine. prefer sa sufar eu decat sas tiu ca mama mea sufera. acum sa revenim la tine. eu zic sa vorbesti cu tatal tau despre ceea ce te deranjeaza, atunci cand il prinzi intr'o pasa mai buna si il vezi ca face tot posiblilul sa iti intre in gratii. si sa trecem si la partea cu trecutul care te chinuie. ori faci efort sa lasi totul in urma cum a facut mama ta, ori pana la urma o sa te inchizi in tine si vei ajunge la un moment dat sa ai nevoie de psiholog, cum am facut eu. si crede'ma ca e cel mai bine sa te bucuri de fericirea mamei tale din prezent.

sa ai grija de tine si sa fii iubita :*

Imi pare foarte rau pentru tine, nu pot spune ca stiu cum te simti, dar sunt sigura ca te simti groaznic. In primul rand: chestia cu greutatea a fost doar ca sa te intepe, sa te enerveze, dupa mine femeia asta nu te vrea langa ea, il vrea pe tatal tau doar pentru ea. Poate ma insel, si este genul de persoana care nu stie cum sa fie delicata intr-o situatie de genu asta. Tu nu te ingrijora de greutate, cu putina miscare si o lingura in minus din fiecare portie de mancare vei slabi incet-incet, obisnuindu-te sa mananci mai putin fara sa simti diferenta.
Daca vei continua sa te simti asa in legatura cu departirea paintilor tai, cred ca ar trebui sa discuti cu mama ta, sa-i spui cat de mult o iubesti, sa-i arati cat de mult inseamna pentru tine, sa-i spui ca despartirea lor te-a afectat, sa-i spui ca plangi din cauza asta. N-ai de unde sa stii ca si ea a trecut peste asta. S-ar putea ca si ea sa se mai gandeasca inca la vechea ei viata, dar sa nu aiba cui ii impartasi gandurile ei. In cazul asta va veti consola reciproc, asculta ce iti spun, sunt convinsa ca mama ta este o persoana foarte intelegatoare si iti va fi alaturi cu tot sufletul ei. Daca o iubesti atat de mult, nu o parasi. Daca ceea ce iti doresti cu adevarat este sa ramai langa ea, nu te muta la tatal tau. S-ar putea sa regreti. Fii puternica! Si vorbeste cu mama ta despre tot ceea ce simti, pentru ca ea va fi intotdeauna cea mai buna prietena a unei fete! Succes!

Noua lui iubita*
Stiam eu ca am facut o greseala, sorry

Incerca sa iti ocupi timpu cu diferite activitati ca sa nu ai timp sa te gandesti la toate...
si faza cu slabitu. inca esti tanara la 18 ani vei fi mult mai schimbata deci nu iti fa griji pentru asta...
Si despre iubita tatalui tau nu stiu nu o baga in seama, sper ca poti sa rezisti cateva ore pe zi sau cat timp va intalniti.

Salut!
In primul rand as vrea sa incerc sa-ti dau un sfat acolo unde cred ca pot, si anume vis-a-vis de ''problema'' greutatii tale.

Dupa parerea mea cel mai bine ar fi sa te adresezi medicului de familie, acesta fiind cel ce va decide din punct de vedere medical daca este cazul sau nu de a contacta un nutritionist/endocrinolog.
Am avut aceeasi problema ca si tine in copilarie, ce iti pot spune este ca ''problema'' poate fi doar temporara, kg in plus acumulate fiind pe fond de stres(mai ales avand in vedere situatia prin care treci).
As mai avea totusi de adaugat ceva ce mie cel putin mi s-a parut a fi cel mai important, si anume increderea de sine.Este foarte important sa NU bagi in seama comentariile rautacioase (ale iubitei tatalui tau sau oricarei alte persoane), nu merita sa te subapreciezi in vreun fel!
La varsta asta nu iti dai inca seama foarte bine de ceea ce se intampla in jurul tau si mai ales ce consecintele ce ar putea aparea, dar crede-ma ca este foarte greu sa depasesti niste prejudecati si subaprecieri, chiar nefondate, insa formate cu ani in urma in subconstient!
Este foarte bine ca esti hotarata si sti ce vrei, conteaza foarte mult in depasirea intamplarilor mai putin placute ale vietii.Incearca sa iti gasesti un hobby, si sa vorbesti cu un prieten/prietena apropiata sau poate chiar o ruda despre ceea ce te macina.
Daca ai nevoie sa discuti cu cineva din exterior din cand in cand nu ezita sa-mi trimiti un PM.
Rabdare si multa sanatate!(:

Ciao,eu sunt o femie divortata si am si eu doi baieti, stiu ce inseamna sa treci prin asa ceva.Parerea mea este ca ar fi bine sa stai de vorba cu mama ta, ea te va intelege si te va ajuta.Nu suferi in tacere ca esti inca mica, ai tot timpul in viata asta.Succes!