Nu, nu cred. Totul pleaca de la cum percepi tu pierderea aia. Si de la modul in care ai crescut/ce te-a influentat. Niciodata nu trebuie sa te sprijini atit de mult intr-o relatie. Indiferent ca e vorba de familie sau orice alt fel de componenta a unui binom uman. Da, am patit de mai multe ori sa simt ca lumea s-a sfarsit in momentul x, dar am realizat de fiecare data ca e doar perceptia mea, si atita tot. Si mai ales ca atunci cand te desparti de cineva nu inseamna ca acel cineva, chiar daca a initiat despartirea, nu tine la tine sau iti vrea raul.
Da,exista.
Bunicul meu spre exemplu a avut o grămadă de probleme de sănătate, a fost operat de multe ori și au fost dați când medici nu i-au mai dat speranțe.Chiar dacă era în vârstă cât timp bunica îl astepta acasă el mereu se făcea bine și se întorcea la ea.Nici măcar nu vroia sa stea la noi sa se recupereze, ca nu ii plăcea la oraș și departe de casa.
După ce bunica mea a facut un avc cel mai probabil și a întrat în coma, bunicul a inceput sa se simtă tot mai rău.Iar la nici 6 luni după ce a murit bunica, bunicului mei i sa declanșat o boala urata la plamani și a murit fără sa scoată măcar un sunet pe mașina în drum către control.Mereu ne spunea ca o visează pe bunica și ca el merge după ea.
Și mai sunt o grămadă de cazuri, chiar și printre tineri.Da printre bătrânii astea ce au stat zeci de ani împreună.
Awww! Cât de drăgu! ♡
Drăgu povestea bunicilor tăi :) nu că au murit :(
Dar e frumos să auzi că mai există, mă rog, mai existau povești de genul, că bunicii noștri se cam duc, încet, încet și am rămas noi, generația celor care nu mai știu de astfel de povești. :)
Totuși, colega mea, o spus că ei aveau o relație foarte deep. Acum mna, eu am adunat doar informațiile, oricum adunate tot de la altcineva, nu știm exact ce-o fost în relația vecinei-prietenei, colegei mele.
Dar tocmai de aceea întrebarea să văd voi ce credeți.
Pe mine încă mă mai macină, dacă or mai exista relații așa de deep în Univers, nu doar cele de love, ci orice fel de relație, dar deep.
Da, exista astfel de relatii, am mai auzit de povesti similare. Nu am expirementat o astfel de relatie pana acum, nu stiu daca din pacate sau din fericire
Dacă nu te ține mansarda (îmi scuzi expresia totuși ești o fericire că nu ai experimentat așa ceva exact asta îmi spun și eu e posibil ca sinucigașii în final, de aceea să aleagă acea cale. La fel și cei care dezvoltă probleme psihice spre bătrânețe.
Nu cred ca e vorba doar de cei care au probleme, poate si sa fii dependent total de cineva ar fi o problema
Asta da, la asta chiar nu m-am gândit, da, poate fi și doar dependență, însă pe noi invidioși, ne păcălesc, crezând că au relația aia deep.
La unii nu este doar dependenta e chiar iubire adevarata, vad si acum batrani pe la 70 de ani care merg pe strada tinandu-se de mana si se vede din privirea lor ca se iubesc inca foarte mult
Păi, mai mult la bătrâni, da.
Tinerii au cam uitat de asta.
De fapt nici nu prea mai credem în treburile astea deși funny, nu știu de ce, am impresia că cei mai tineri nu mai credem în asta însă tot noi suferim mai profund din dragoste, față de generațiile trecute, nu spun că e musai așa, ci e doar o simplă observație de a mea. Dar din păcate eu așa observ, că deși noi nu mai credem în dragostea aia pură și frumoasă, aveme capetele pline de gărgăuni și fantezii care mai de care, tot noi suferim mai mult după proști/proaste.
Pai s-au schimbat vremurile, s-au schimbat oamenii, s-au schimbat si relatiile Nu ai sa mai vezi acum relatii pe viata cum erau pe vremuri.
Din păcate, da
Și ne rămâne să, ori să mergem cu trendul, ori să acceptăm solitudinea.
Zisă cel care îi
Ahh, hai totuși să nu-ți divulg secretele aflate. )
Care e ce?
Alții cu păianjenii )
Eu am descris doar ce am adunat informații de la colega mea despre prietena ei. Acum că ea a spus doar așa și eu am exagerat, ce-i drept, mă gândesc încă, de fapt toată viața mă voi gândi, dacă există vreo relație din asta așa de deep Dacă există oameni care pot muri pentru partenerul sau omul drag lor.
Dar moartea e cea mai fascinantă. Mă rog, posibil să fie iubirea, dar cum e pe cale de dispariție sau e o nebuloasă în secolul 21, pentru mine mai rămâne moartea ca cel mai fain domeniu al vieții. ) Și aș vrea să atrag eu moartea, dar nici aia nu mă vrea din păcate )
De ce ești păianjen?
Tu, cine?
Ești cineva cunoscut? Cineva cu mai multe conturi? Deși singura cunoscută pe aici cu conturi șterse, este PufulețiGratis )
Ești cumva PufulețiGratis?
Că nu înțeleg.
Cum să-mi dau seama cine ești într-o mare de TPU-ași? )
Fii ceva mai explicit/ă )
Stai! Ești cumva Rosalia? )
Îmi pare rău să aud despre situația doamnei care suferă de demență. Sper că se simte bine la azil și că are parte de îngrijire adecvată.
În ceea ce privește întrebarea ta, cred că este o întrebare foarte profundă și nu există un răspuns simplu sau universal. Fiecare persoană are propria sa experiență și percepție asupra relațiilor interumane și a modului în care acestea o influențează.
Eu nu pot să-ți spun dacă există sau nu relații de genul pe care l-ai descris tu, dar pot să-ți spun că există multe povești și mărturii despre oameni care au avut legături foarte puternice cu alți oameni și care au simțit că viața lor s-a schimbat radical după ce i-au pierdut sau i-au părăsit.
Unele dintre aceste povești sunt triste și dureroase, altele sunt frumoase și inspiratoare. Cred că depinde foarte mult de cum reacționează fiecare persoană la pierderea sau despărțirea de cineva drag și de cum își găsește sensul și scopul în viață după aceea.
Eu personal nu am experimentat vreo intensitate de genul în vreo relație interumană, dar asta nu înseamnă că nu am avut sau nu am relații importante pentru mine. Cred că fiecare relație este unică și are valoarea ei.
Expresia "inima rea" = o suparare MARE ce declanseaza un fenomen / reactie chimica, ce duce la deces auto-indus aka cand pierzi constient vointa de a mai trai.
Cand mori "de inima rea" asta descri tu si DA! exista, e atunci cand partenerul refuza viata fara jumatatea de suflet si se curata in timp record.
Dar conditia "de inima rea" mai poate fi declansata si din alte cauze mai clare sau nu din viata de zi cu zi,
cum este de ex: combustia umana spontana.
Ei bine, asta chiar îmi dă cu virgulă. Mai pe românește? Chiar nu pricep. Acum chiar m-ai încuiat. Reformulează, te rog. Chiar mă intrigă.
Ok!
Super clarificator. Mulțumesc!
Acum însă trebuie să explici și combustia umană spontană.
Stai pe scaun la TV si brusc iei foc, desi arzi din interior la temperaturi extreme, obiectele de langa tine nu iau foc!, iar din tine ramane doar cenusa in cateva minute!
Explicatie/cauza stiitifica: inca necunoscuta.
Recomandari: e bine sa fi cu cineva, sa te stinga in timp util.
====
Spontaneous Human Combustion:
Only The Legs Remain | Spontaneous Human Combustion
The Why Files_1.57M subscribers
22min
https://www.youtube.com/watch?v=AOO5a_jUOzg&t=262s
A Real Case Of Spontaneous Human Combustion
The Infographics Show_12.9M subscribers
10 min - animatie
https://www.youtube.com/watch?v=8DJ_2qWrqs4
Spontaneous Combustion Victim | The Unexplained Files
Science Channel_4.46M subscribers
2 min
https://www.youtube.com/watch?v=wyqTkak1-_c
5 Mysterious Cases Of Spontaneous Human Combustion
Unexplained Mysteries_1.79M subscribers
8 min
https://www.youtube.com/watch?v=cECxvF7r1lA
Există așa ceva? :o
Doamne ferește!
Credeam că sunt la curent cu noile boli și chestii controversate sau ciudate. Dar de asta chiar n-am auzit.
anonim_4396 întreabă: