Acum cateva zile mama mea a pierdut lupta cu o boala urata la ficat. S-a luptat cu boala din luna ocombrie pana acum. Si eu si tatal meu stiam ca asta va urma, dar ne-am rugat pana in ultimul moment ca o sa fie bine. Nu pot sa depasesc momentul, ma simt vinovat pentru atatea lucruri. Ma macina gandurile de genul "daca vorbeam mai des cu ea", "daca o vedeam mai des" etc. Ea a fost internata la spital in tot acest timp, iar in ultimele zile a venit acasa adusa de ambulanta. Imi pare rau pentru atat de multe lucruri pe care nu am apucat sa le fac din simplul motiv ca incepeam sa plang cand o vedeam in ce stare e si nu am dorit sa o descurajez. Simt ca am mintit-o spunandu-i ca se va face bine. Am impresia ca traiesc un vis si nu reusesc sa ma trezesc din el, nu stiu cum pot sa depasesc un eveniment asa de tragic. Am 17 ani, sunt clasa a 12-a si mai am o sora de 13 ani, clasa a 8-a. Am ramas doar cu tatal meu si cu spijinul si ajutorul rudelor si prietenilor apropiati. Cum ma sfatuiti sa trec peste asta? Isi au rostul sedintele la un psiholog? Nu ma pot impaca deloc cu aceasta idee. Va multumesc din suflet tuturor celor care ma ajuta.

Condoleanțe pentru pierderea suferită!
Fiind fratele mai mare al surorii tale, încercă să te comporți ca un bărbat. Noapte, sub plapumă, plângi cât vrei.
Referitor la regrete, că nu ai făcut aia sau aia, să te gândești la un singur lucru: chiar mama voastră, nu vroia să vă supere, să vă vadă triști.
O vei purta mereu în inima ta, dar acum, pentru mama ta, mergi mai departe și fă-o mândră cu rezultatele școlare, anul viitor, dedică bacalaureatul mamei tale. Să arăți tuturor, că nu te dai bătut și mergi mai departe!
Dacă iubești sincer părinții, niciodată, indiferent ce vârstă ai, nu îi poți uita!
Nu trebuie, decât să nu te dai bătut și copleșit de situație!

Condoleanțe sincere pentru pierderea suferită!

Recomand cu mult drag sa mergi sa un pshiolog, o sa primesti antidepresive si ajutor, te inteleg perfect, stiu ca este foarte greu, la inceput inca nu iti dai seama de ceea ce ai pierdut apoi dupa un timp vei simti multa suferinta, un dor nebunesc dupa mama ta, raman amintirile atat

Isi au rostul sedintele la un psiholog? - Da. Chiar te incurajez in sensul asta.
Nu ma pot impaca deloc cu aceasta idee - si nici nu o vei face vreodata cu adevarat, Dar vei invata sa accepti durerea si nu te va mai afecta.
Imi pare foarte rau pentru ce s-a intamplat. Nu vreau sa ma gandesc ce e in sufletul vostru acum. Sper din inima sa va intareasca Dumnezeu si sa va ajute sa fiti bine toti.
Nu este cazul sa ai regrete sau mustrari de constiinta. Toti facem greseli fata de cei dragi si toti avem durerile astea dupa ce ei nu mai sunt. Nu iti face si mai rau.

Îmi pare rău pentru situația prin care treci.
Nu trebuie să te simți vinovată, ai făcut tot ce ai putut să fii alături de mama ta.
Acum trebuie să îți iei viața în piept și să fii puternică, trebuie să fii un exemplu pentru sora ta mai mică, cred că ei îi este mult mai greu acum, are nevoie de sprijinul tău.
Poți să apelezi și la ședințe cu un psiholog și dacă te ajută și te fac să te simți mai bine să le continui.

Buna!

Hai sa stam de vorba. Vrem sa te ajutam.
Poti primi ajutor specializat in mod gratuit.

Asociatia Telefonul Copilului poate fi partenerul tau de discutii sau poate fi prietenul tau atunci cand te confrunti cu o problema. Confidentialitatea este cuvantul cheie in relatia ta cu serviciul Telefonul Copilului, oferit de organizatia noastra.
Apelul catre 116 111 este gratuit din retelele Telekom, de luni pana duminica, in intervalul orar 08.00 – 00.00. Mai multe poti afla si la: http://www.116111.ro/intrebari-frecvente
Pentru ca problemele cu care te confrunti reprezinta subiecte delicate si te-ai putea simti in largul tau mai degraba in mediul online, te indrumam sa ne transmiti mesajul tau la telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro

Acum poti primi consiliere gratuita si direct de pe telefonul mobil, descarcand aplicatia noastra http://www.116111.ro/descarca-aplicatia

Asteptam sa te ajutam!

E greu sa ramai fara sprijin la varsta asta.
Si eu am avut un coleg de scoala care si-a pierdut mama.
Trebuie sa fii puternic si sustinere pentru surioara ta mai mica.
Aceasta incercare trebuie sa te maturizeze.
Sa te faca sa intelegi ce e cu adevarat viata.

Asa am facut si noi cu tatal meu, cand a venit boala aia peste el. Stia ca se duce, dar noi ii spuneam ca va fi bine. Si din cand in cand mai zambea. Nu regret nimic din ce am facut, uneori l-am facut sa fie intre noi, alaturi de noi, si nu alaturi de boala sa. Mergi inainte. Asta este viata, mai ales cand vine vorba de mizeria aia de afectiune.

Se spune că apreciezi mai mult o persoană atunci când o pierzi, un mare adevăr. Nu pot exprima durerea pe care cred că o porți după această pierdere. Gândește-te la ceea ce ar face-o fericită pe mama ta, să-și vadă fiica că a reușit în viață. Cred că știi că ea te veghează acum de sus, așa că nu o dezamăgi. Luptă pentru viața ta, dă tot ce ai mai bun, pune mare preț pe lucrurile care te fac fericită și continuă să mergi înainte. Până la urmă viața este un șir de întâmplări nefericite, dar dacă te uiți atent la ea poți vedea cum lucrurile frumoase continuă să apară. Până la urmă toți trebuie să trecem peste aceste încercări pentru a ajunge fericiți, nimeni nu face excepție. Mult noroc!

Va multumesc din suflet amandurora pentru pozitivitatea transmisa, imi pare rau ca nu pot oferi cate o funda fiecarei persoane. Incerc sa fac tot ce imi sta in putinta pentru a nu ma mai gandi la acest eveniment si sa imi amintesc de mama cu zambetul pe buze, nu plangand. Este foarte greu din toate punctele de vedere, nu mai vine nimeni sa faca curat, nu o sa mai fie mancare gatita, nu mai intreaba nimeni ce vrem sa mancam azi, lucruri minore din fiata de zi cu zi pe care nu le-am apreciat pana acum si care dintr-o data au devenit niste "greutati". Fac tot ce imi sta in putiinta pentru a nu sta trist, desi uneori am impresia ca pacatuiesc uitandu-ma la diverse lucruri amuzante si razand...

Va multumesc tuturor enorm. Considerati ca fiecare ati primit cate o funda