Daca doar niste cuvinte stau in calea ta si nu este vorba despre violenta, atunci nu ai de ce sa te ingrijorezi.Mai bine sa pleci acum decat sa suferi in timp si sa-l ranesti si pe el mai tare.Cu totii facem greseli, important este insa sa avem curajul sa le reparam, atat pentru noi cat si pentru cei din jurul nostru. Daca tii la el, atunci pleaca.
Ati jurat cu mina pe o carte care spune clar sa nu juri! Dovada ca spune bine e chiar ce ti se intampla tie, juram, si mai tirziu ne pare rau.
Desigur ca ai gresit jurind, si ca juramintul e ceva important. Deci e o greseala grava sa iti incalci juramintul. Dar, decat sa iti faci si tie si lui viata un iad, pentru ca nu sunteti unul pentru celalalt, facind astfel pacate la fel de grave, mai bine iti incalci juramintul. Totul e sa recunosti ca ai gresit, si sa ii ceri iertare la Dumnezeu prin rugaciune. Simplu Ii ceri sa te ierte pentru ce ai facut.
Sa nu mai faci asta. Poti merge sa te spovedesti la biserica ai jurat stramb daca vrei sa iti iei asta de pe suflet.
Poti incerca cumva sa-ti salvezi relatia, ori cu o pauza mai lunga, ori petrecand amandoi intr-o locatie noua. Pe mine ma ajuta cand simteam o mica monotonie in relatie sa ies cu el si prietenii lui, nu stiu sa-ti zic de ce, dar la mine mergea.
Daca chiar nu merge, te desparti si gata.
Eu cu fosta mea iubita am fost si in cosmos sa imi jure iubire si tot m-a parasit, asta e fata nu-l placi il lasi, omul e o fiinta poligama ce sa faci, fi mai rationala
Uite cum stau lucrurile.
Omenii se jura in fel si chip; unele iau forma si de blesteme.
Juramantul pe care l-ati facut voi este sfant -caci l-ati facut inaintea lui Dumnezeu; chiar daca alegerea este una gresita. De aceea acest juramant trebuie tratat cu seriozitate.
Este adevarat ca Dumnezeu uraste despartirea in casatorie; si intre un barbat si o femeie nu poate sa fie un juramant mai mare ca acesta. Dar chiar si asa, sunt anumite cazuri in care Dumnezeu aproba dezlegarea acestui juramant -casatoria; adica aproba divortul. Deci cu cat mai mult va aproba dezlegarea unui juramant copilaresc.
Dumnezeu nu este interesat de juramant, cat este interesat ca relatia sa mearga.
Sfatul meu este sa mergi inaintea lui Dumnezeu in camaruta si singuratatea ta, si sa-I spui in cuvintele tale ca iti pare rau pentru juramantul facut, ca iti pare rau si pentru ca relatia dintre tine si prietenul tau nu merge, si sa te ierte pentru alegerea pripita/gresita pe care ai facut-o, facand un juramant pe care acum ti-ai dat seama ca nu il poti respecta. Crede ca Dumnezeu te-a ascultat; crede ca El te-a iertat, si multumeste-I pentru lucrul acesta. Si cu incredere Ii poti cere ca sa te ajute mai departe in noua alegere.
Si pentru ca prietenul tau nu este facut doar din tarana -ci este un suflet creat si iubit de Dumnezeu la fel ca si tine indiferent de caracterul lui, trebuie sa stai de vorba si cu el(chiar si prin mesaje daca in fata in fata consideri ca nu este posibil) si sa ii dai de inteles ca relatia dintre voi doi nu merge si ca a ajuns la final.
Daca prietenul tau accepta decizia ta, pot sa te consideri o persoana fericita, ca o vrabie care a scapat din mana pasararului.
Dar daca nu va accepta decizia ta si te va santaja spunandu-ti ca ai facut un juramant si ca daca il vei rupe vei avea probleme toata viata, spune-i ca din pricina lui nu poti tine acest juramant, din pricina caracterului defectuos pe care il are.
Un juramant este ca si un contract intre 2 parti; contractul este valabil cat timp ambele parti respect intelegerea. Cat timp una din parti -sau ambele- nu o mai respecta, atunci contractul nu mai exista. Si este absurd, este un non-sens ca sa ramana in picioare o intelegere, un juramant in care nu mai exista intelegere.
Ca sa intelegi mai bine, juramantul facut in boxa martorilor la tribunal cu mana pe Biblie este mai sfant decat juramantul pe care l-ati facut voi doi, deoarece cel de la tribunal tine de moralitate, de marturie micinoasa sau adevar, si este strans legat de cele 10 porunci.
Pana si logodna are "juramantul" ei -o intelegere nescrisa si nerostita chiar; dar logodna nu este casatorie, si poate fi rupta oricand fara nici o problema.
Iubitii fac juraminte de iubire pentru ca le place sa auda juramintele in sine (o placere aberanta dupa parerea mea), asa ca eu consider ca nu e un juramant valabil si nu esti tinuta de juramant.
Va despartiti si gata, juratul asta e o treaba de copii, sau de ev mediu cand se jura credinta si daca incalcai juramantul ti se taia capul. Acum poti sa scapi daca incalci un juramnat. Daca esti o fire foarte religioasa poti chiar sa mergi la un preot sa-i spui.
Ati fost naivi amandoi. Si ce daca ati jurat cu mana pe biblie? Ce e biblia? O carte scrisa de oameni care trebuie aruncata in foc. Juri cu mana pe biblie= juri pe nimic, si daca crezi ca e ceva "mare" bibila, atunci esti si mai naiv.
Doar pentru ca ai jurat asta nu inseamna ca trebuie sa traiesti nefericita alaturi de el.